De câtă forță, sacrificiu, demnitate, conștiință și luciditate este nevoie pentru a putea schimba un sistem tocmai cu oamenii care sunt rezultatul lui?


sâmbătă, 31 octombrie 2009

"Nu facem altceva decât să ne reconstruim dictatorul "

Interesantă afirmaţia lui Varujan Vosganian, care spunea astăzi, cu ocazia lansării de la Constanţa a romanului său, Cartea şoaptelor: De 20 de ani, poporul român nu face altceva decât să-şi caute şi să-şi reconstruiască dictatorul pierdut în '89.  

marți, 27 octombrie 2009

Cum mi-am fumat eu prima de Crăciun

De curând, un şef (unul dintre ei, că am mai mulţi) a ţinut să-mi reamintească, într-un spaţiu public, faptul că eu, ca simplu salariat, fac parte dintr-un fel de specie inferioară. Din postura mea de Cocoşat de la Notre Dame pe scara evoluţiei profesionale, eu, subordonatul de rahat, târâtura ordinară, jinghimeaua împuţită, ar fi trebuit să înţeleg şi să accept că sunt condamnat a priori să îngurgitez pe nerăsuflate, cu nările fremătânde, augusta duhoarea tabagică a şefului, rotocoalele de fum lansate prin gaura imperialei sale guri, direct în ochii, nasul şi plămânii mei de umil supus. Doar pentru că unul dintre noi e şef, iar celălalt e un "simplu" salariat? Nu ! Drept pentru care am ripostat. În peştera gândirii neanderthaline a unora dintre şefi e prea mult fum. Ca într-o cârciumă. Eu prefer Peştera din Altamira. 

P.S. 
Orice asemănare cu persoane reale, care s-ar putea recunoaşte în acest text, este pur întâmplătore.  
 

luni, 26 octombrie 2009

Din respect pentru români, pentru credinţă şi pentru tradiţii nu merg la hramuri şi la hore

"Din respect pentru români, pentru credinţă şi pentru tradiţii nu merg la hramuri şi la hore, ca domnii Băsescu şi Geoană. Campania noastră va fi altfel. Eu vreau să-i ascult pe oameni, să mă port cu decenţă şi să am bun-simţ faţă de ei" le-a spus candidatul PNL la preşedinţia României constănţenilor cu care s-a întâlnit duminică.
El le-a cerut locuitorilor municipiului Constanţa, dar şi celor din comunele pe care le-a vizitat - Mihai Viteazu, Corbu, Săcele, Istria - să înţeleagă că această atitudine nu înseamnă slăbiciuine, ci respect şi bun-simţ.
„Nu sunt nici slab, nici timid, nici lipsit de încredere. Când am fost desemnat pentru această funcţie şi am acceptat nu am făcut-o din lipsă de ceva mai bun, ci din convingerea că eu pot fi un preşedinte civilizat şi corect al României" a adăugat Crin Antonescu. „Da, am pretenţia că eu sunt fundamental diferit faţă de Traian Băsescu şi Mircea Geoană pentru că în aproape 20 de ani de politică nu am minţit, nu am fost ipocrit, am recunoscut şi limite şi greşeli, şi ale mele şi ale partidului. Am pretenţia, în faţa lui Băsescu şi a lui Geoană, că eu sunt cinstit şi ei nu, în orice accepţiune am lua acest cuvânt" a mai spus liderul PNL.
În toate localităţile prin care a trecut candidatul PNL i-a invitat pe oameni la vot şi i-a sfătuit să aibă încredere că votul lor contează şi poate schimba destine. Destinele românilor care vor să-şi crească decent copiii, în România, nu în Spania sau Italia.
„Azi trebuie să împiedicăm să rămână preşedinte al României un om care şi-a pierdut măsura, care şi-a încălcat angajamentele, care nu mai ţine cont de instituţii, de parlament şi de oameni" a mai spus candidatul PNL.
Crin Antonescu i-a chemat şi pe constănţeni la Revoluţia Bunului-Simţ. „Revoluţia începe cu votul vostru din 22 noiembrie şi 6 decembrie!"

joi, 22 octombrie 2009

Andronescu, acuzată că a viciat procedura acordării distincţiilor pentru cadrele didactice

Cadrele didactice cu performanţe de excepţie cad victime colaterale ale războiului politic. Într-o notă din data de 21 octombrie, actuala conducere  a MECI o acuză pe fostul ministru Ecaterina Andronescu de faptul că a viciat procedura privind acordarea distincţiilor Gheorghe Lazăr, Diploma de execelenţă şi Adresa de mulţumire,  prin nerespectarea unor termene şi a unor condiţii de fond şi de formă. 

măreşte pagina 1 a Notei M.E.C.I. 



măreşte pagina 2 a Notei M.E.C.I. 

miercuri, 21 octombrie 2009

"Nu ne putem opune numai cu declaraţii de intenţii"

ADINA TULBURE este institutor titular la Colegiul Naţional de Arte Regina Maria din Constanţa şi vicepreşedinte al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România.
Este şi Director de cercetare tehnologii didactice inovative în cadrul IRSCA Gifted Education. Deţine, de asemenea, o diplomă de licenţă în Tranzacţii Internaţionale şi este Master în Legislaţie Maritimă Internaţională. În prezent, elaborează o teză de doctorat intitulată Metode performante de management în instituţiile de învăţământ. Este autor şi editor de materiale didactice multimedia - soft educational. Vorbeşte fluent limba engleză.

La alegerile din data de 27 octombrie 2009, Adina Tulbure candidează pentru funcţia de vicepreşedinte al Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa.

***

Situatia invatamantului romanesc, supus unei reforme prelungite, impune o prezenta activa, profesionista si asertiva a organizatiilor sindicale si a ONG-urilor din invatamant. Romania are nevoie, mai mult ca oricand, de oameni pregatiti profesional, gata sa isi asume responsabilitati, sa creeze strategii, sa proiecteze un viitor NU mai bun, ci macar NORMAL pentru copiii sai.
Am participat la negocieri din pozitia de vicepresedinte al Asociatiei Invatatorilor din Romania si am constat cu tristete ca negocierea unei legi se poate transforma in santaj de toate tipurile, de la cel politic pana la cel emotional, ca eludarea legilor a devenit sport national si ca dezbaterile legislative pot deveni trambuline electorale desi scopul lor este cu totul altul. In tot acest proces am avut ocazia sa vad nu profesionistii la lucru, asa cum ma asteptam, ci lideri dezorientati care cauta raspunsuri la consilierii lor - si aceia dezorientati pentru ca cei bine pregatiti probabil au plecat din tara pentru o viata mai buna. Lideri care, cand primesc solutii bune nu le accepta, oricat de viabile sunt, decat daca acestea au o anumita culoare. Stiam ca astfel stateau lucrurile in timpul PCR si nu ma asteptam ca ele sa nu se fi schimbat indiferent de ce partid este la putere sau in opozitie.
Le vorbesc copiilor despre marii viteji ai acestei tari, despre romanii bravi din istoria neamului si vorbele mele ii transforma sub ochii mei, dar lucirea aceea a credintei si sperantei este distrusa putin cate putin de exemplele cu care copiii nostri se identifica, atunci cand ies din clasa, pentru ca numai pe acestea le mai au la dispozitie. Noi, dascalii acestei tari, suntem responsabili pentru visele copiilor nostri, pentru ca din ele se naste mereu tara lor. Oamenii bravi de azi nu mai sunt cei care ies in strada cu pieptul gol pentru a-si apara un ideal, ci sunt cei care au curajul sa arate cu degetul atunci cand imparatul se plimba gol, nu din dorinta de a se opune cu orice pret unei “note interne”, ci din stiinta de a vedea lucrurile la adevarata lor valoare. Lupta nu se mai poarta pe front, ci se poarta cu usile inchise departe de vazul lumii, armele nu mai sunt fizice, ci tin de strategii desprinse parca dintr-o logica a raului. Nu ne putem opune numai cu declaratii de intentii, ci cu strategii pe care sa le realizam la randul nostru in spiritul adevarului si pe care apoi sa avem curajul sa le si punem in practica. Cuvantul cheie este acum cunoasterea, desi energia care schimba lucrurile in bine a ramas aceeasi.
Traiesc in Romania si aceasta este tara in care vreau sa imi cresc copiii. Vreau sa fiu sigura ca am facut tot ce am putut pentru ca ei sa aiba un viitor mai bun. Traiesc in Romania elevilor mei, care asteapta de la mine raspunsuri, care asteapta de la mine aripi pentru viitor. Care este cel mai bun sfat pe care as putea sa li-l dau? “Plecati, plecati cat mai e timp?”sau “Ramaneti, veti fi cu siguranta sacrificati in masa, in timp ce mai putin de 1% din aceasta tara traieste mereu mai bine tocmai pentru ca ati ramas, pentru ca eu si cei din generatia mea nu am putut sa continuam visul strabunilor vostri?”

Adina Tulbure

marți, 20 octombrie 2009

Legea nr. 210 /1999 a concediului paternal

 
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. 1
(1)Concediul paternal se acordă în condiţiile prevăzute de prezenta lege, în scopul de a asigura participarea efectivă a tatălui la îngrijirea noului-născut.
(2)Tatăl copilului nou-născut are dreptul la un concediu paternal de 5 zile lucrătoare, în condiţiile prevăzute de prezenta lege.
Art. 2
(1)În cazul în care titularul dreptului la concediu paternal este asigurat în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat, el are dreptul la un concediu paternal plătit de 5 zile lucrătoare.
(2)Concediul paternal se acordă la cerere, în primele 8 săptămâni de la naşterea copilului, justificat cu certificatul de naştere al acestuia, din care rezultă calitatea de tată a petiţionarului.
(3)Indemnizaţia pentru concediul paternal se plăteşte din fondul de salarii al unităţii şi este egală cu salariul corespunzător perioadei respective.
Art. 3
(1)Tatăl care satisface serviciul militar obligatoriu are dreptul, la naşterea propriului copil, la o permisie de 7 zile calendaristice, acordată în condiţiile prevăzute la art. 2 alin. (2).
(2)Permisia prevăzută la alin. (1) se acordă şi tatălui care satisface serviciul militar obligatoriu, în vederea recunoaşterii paternităţii, în condiţiile legii. Permisia solicitată va fi justificată cu certificatul de naştere al noului-născut, din care să rezulte calitatea de tată a militarului, respectiv cu declaraţia de recunoaştere a paternităţii, întocmită în condiţiile legii.
Art. 4
(1)În cazul în care tatăl copilului nou-născut a obţinut atestatul de absolvire a cursului de puericultură, durata concediului paternal, acordat în condiţiile art. 2, se majorează cu 10 zile lucrătoare.
(2)Tatăl poate beneficia de prevederea cuprinsă la alin.(1) numai o singură dată.
Art. 5
(1)În cazul decesului mamei copilului în timpul naşterii sau în perioada concediului de lăuzie, tatăl copilului beneficiază de restul concediului neefectuat de către mamă.
(2)Pe perioada concediului acordat în condiţiile alin. (1) tatăl copilului beneficiază de o indemnizaţie egală cu ajutorul pentru sarcină şi lăuzie cuvenit mamei sau de o indemnizaţie calculată după salariul de bază şi vechimea în muncă ale acestuia, acordată de unitatea la care tatăl îşi desfăşoară activitatea, la alegere.
Art. 6
În termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a prezentei legi, Guvernul va aproba prin hotărâre normele metodologice de aplicare, la propunerea comună a Ministerului Sănătăţii şi a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.
Art. 7
Prezenta lege intră în vigoare la 45 de zile de la publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României.
****
Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 654 din data de 31 decembrie 1999

luni, 19 octombrie 2009

Legea nr. 319/2009 pentru instituirea Zilei mamei şi a Zilei tatălui

Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. 1
Prima duminică a lunii mai se instituie ca Ziua mamei.
Art. 2
A doua duminică a lunii mai se instituie ca Ziua tatălui.
-****-
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 694 din data de 15 octombrie 2009

Metodologie organizare şi desfăşurare a examenului de atestare a competenţelor profesionale mate-info şi informatică intensiv

Metodologia din 27 august 2009 de organizare şi desfăşurare a examenului de atestare a competenţelor profesionale ale absolvenţilor claselor de matematică-informatică şi matematică-informatică, intensiv informatică
CAPITOLUL I: Dispoziţii generale
Art. 1
Prezenta metodologie cuprinde normele de organizare şi desfăşurare a examenului pentru obţinerea atestatului profesional de către absolvenţii claselor de matematică-informatică şi matematică-informatică, intensiv informatică.
Art. 2
Atestatul este un act prin care se confirmă pregătirea de specialitate/profesională dobândită de absolvenţii de liceu, cursuri de zi. El se eliberează absolvenţilor claselor menţionate la art. 1, care au promovat proba de specialitate prevăzută de prezenta metodologie, în condiţiile prevăzute la art. 5.
Art. 3
(1)Candidaţii proveniţi din învăţământul de stat pot susţine examenul de atestare a competenţelor profesionale, fără taxă, cel mult de două ori. Prezentările ulterioare la acest examen sunt condiţionate de achitarea unor taxe de examen.
(2)Candidaţii din învăţământul particular vor susţine examenul de atestat într-un centru de examen organizat astfel:
a)pentru unităţile de învăţământ acreditate, în unitatea respectivă;
b)pentru unităţile de învăţământ autorizate, înfiinţate conform legii, într-un centru de examen aparţinând învăţământului de stat, stabilit de inspectoratul şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti; în acest caz candidaţii vor plăti o taxă de examen.
(3)Taxele de examen prevăzute la alin. (1) şi (2) vor fi stabilite de fiecare inspectorat şcolar. La stabilirea cuantumului taxelor se vor lua în calcul toate cheltuielile per candidat.
Art. 4
Înscrierea candidaţilor la examenul de atestare a competenţelor profesionale se face la secretariatul liceului la care elevul este înscris sau pe care l-a absolvit (în cazul candidaţilor din seriile anterioare), în perioada stabilită prin graficul de acţiuni privind organizarea şi desfăşurarea probei.
CAPITOLUL II: Conţinutul probei de specialitate pentru obţinerea atestatului
Art. 5
(1)Atestatul se obţine după susţinerea şi promovarea de către candidaţi a unei probe de specialitate.
(2)Competenţele certificate în urma promovării examenului de atestare profesională sunt:
a)pentru absolvenţii claselor de matematică-informatică, intensiv informatică:
I.realizarea designului şi structurii produselor soft necesare implementării de sisteme software, aplicaţii software, baze de date, pagini web (software orientat client);
II.particularizarea, configurarea şi modificarea aplicaţiilor software, în scopul adaptării sistemelor informaţionale ale clientului;
b)pentru absolvenţii claselor de matematică-informatică:
I.realizarea managementului site-urilor web, sistemelor de operare a calculatoarelor;
II.furnizarea facilităţilor de procesare a datelor, inclusiv a serviciilor-suport.
Art. 6
Proba de specialitate constă în:
a)probă practică: realizarea practică pe calculator a cerinţelor din biletul extras în ziua probei. Biletul va cuprinde 3 subiecte:
(i)un subiect privind sistemele de gestiune a bazelor de date;
(ii)un subiect de programare;
(iii)un subiect vizând sisteme de operare sau abilităţi de tehnoredactare, calcul tabelar sau prezentări PowerPoint.
b)proiect: prezentarea şi motivarea teoretică a unui proiect (produs soft) realizat în timpul orelor de laborator, al ultimului an de studiu; produsele pot fi realizate şi în echipă (2-3 elevi), în funcţie de complexitatea proiectului.
CAPITOLUL III: Comisiile de examinare
Art. 7
(1)Coordonarea examenului de atestare a competenţelor profesionale pentru absolvenţii claselor de matematică-informatică şi matematică-informatică, intensiv informatică, se asigură de Comisia Naţională de Evaluare şi Certificare care se constituie anual şi funcţionează în cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării.
(2)Organizarea şi desfăşurarea examenului sunt coordonate de comisia judeţeană/municipiului Bucureşti, constituită anual în următoarea componenţă:
a)preşedinte - inspector şcolar general adjunct;
b)vicepreşedinte - inspectorul şcolar de specialitate;
c)secretar - cadru didactic de specialitate.
(3)Componenţa nominală a comisiei se aprobă anual, până la data de 15 decembrie, prin decizie a inspectorului şcolar general.
Art. 8
Comisia judeţeană/municipiului Bucureşti are următoarele atribuţii:
a)organizează, coordonează şi răspunde de desfăşurarea examenului de atestare a competenţelor profesionale ale absolvenţilor claselor de matematică-informatică şi matematică-informatică, intensiv informatică, la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti;
b)analizează propunerile consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ de constituire a comisiilor de examinare de la nivelul acestora, avizează componenţa acestora şi le înaintează inspectorului şcolar general pentru emiterea deciziilor de numire, cu cel puţin 10 zile înainte de data examenului;
c)controlează modul de organizare şi desfăşurare a examenului de atestare a competenţelor profesionale la nivelul unităţilor de învăţământ;
d)primeşte de la comisiile din unităţile de învăţământ rapoarte privind organizarea şi desfăşurarea examenului (anexa la metodologie);
e)analizează, pe baza rapoartelor transmise de unităţile de învăţământ, modul de organizare şi desfăşurare a examenului, întocmeşte şi transmite Direcţiei generale educaţie timpurie, şcoli, performanţă şi programe din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, în termen de 15 zile de la afişarea rezultatelor, raportul cu privire la rezultatele examenului (anexa la metodologie).
Art. 9
(1)Comisiile de examinare din unităţile de învăţământ au următoarea componenţă:
a)preşedinte - directorul, directorul adjunct (fără drept de notare);
b)vicepreşedinte - metodist al inspectoratului şcolar judeţean/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti sau profesor de specialitate având cel puţin gradul II, din afara unităţii şcolare (fără drept de notare);
c)secretar - responsabilul catedrei de specialitate/comisiei metodice din unitatea şcolară respectivă (fără drept de notare);
d)membri - 2 profesori de specialitate, de regulă din aceeaşi unitate şcolară în care învaţă elevii, cu drept de notare.
(2)Un membru al comisiei va fi desemnat responsabil cu respectarea normelor de protecţie a muncii.
(3)O comisie de examinare la nivelul unităţii de învăţământ se constituie pentru un număr de maximum 90 de candidaţi (de regulă 3 clase).
(4)În cazul unui număr mai mare de candidaţi se pot constitui subcomisii în cadrul aceleaşi comisii. Pentru fiecare subcomisie se numesc câte 2 membri cu drept de notare.
Art. 10
Comisiile de examinare din unităţile de învăţământ au următoarele atribuţii:
a)întocmesc graficul de acţiuni privind organizarea şi desfăşurarea probei şi îl afişează cu cel puţin două zile înainte de începerea acesteia;
b)pregătesc documentaţia tehnică, sălile, aparatele, echipamentele şi asigură condiţiile normale de desfăşurare a probei;
c)stabilesc criteriile de evaluare pentru lucrările practice;
d)organizează şi efectuează examinarea, evaluarea şi notarea candidaţilor;
e)afişează rezultatele probelor în fiecare zi, la sfârşitul etapei;
f)înaintează comisiei judeţene/municipiului Bucureşti, în termen de 3 zile de la încheierea examenului, un raport asupra modului de desfăşurare a examenului, care să conţină şi propuneri cu privire la optimizarea desfăşurării examenului pentru obţinerea atestatului;
g)în cadrul comisiei de examinare, preşedintele şi vicepreşedintele monitorizează examenul şi urmăresc respectarea metodologiei de examen.
CAPITOLUL IV: Organizarea şi desfăşurarea probei pentru obţinerea atestatului
Art. 11
(1)Examenul se desfăşoară în perioada 1-30 mai. Comisia de examen din fiecare unitate şcolară va elabora graficul propriu de desfăşurare a examenului de atestare a competenţelor profesionale.
(2)Pentru cazuri speciale (cazuri medicale, participarea la loturi naţionale etc.) semnalate de comisia de examinare comisiei judeţene/municipiului Bucureşti, până la data de 30 mai, comisia judeţeană/municipiului Bucureşti propune o comisie de examinare, numită prin decizie a inspectorului general, care să evalueze candidaţii respectivi până la data de 10 iunie, într-un centru unic la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti.
(3)Graficul de acţiuni privind organizarea şi desfăşurarea probelor cuprinde:
a)perioada pentru înscrierea candidaţilor şi depunerea proiectelor (cu 10 zile înainte de data desfăşurării examenului);
b)programarea pe zile şi ore a candidaţilor, în ordine alfabetică, pe clase (grupe) şi specializări.
(4)Proba de specialitate se desfăşoară în afara orelor de curs. Proba de specialitate se susţine în cabinete sau laboratoare de specialitate, în unităţile şcolare liceale.
Art. 12
(1)Stabilirea subiectelor pentru proba practică se face la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti, în consiliul consultativ al disciplinei şi sunt avizate de inspectorul de specialitate. Subiectele se transmit către licee până la data de 15 ianuarie.
(2)În ziua şi la ora anunţate prin grafic, fiecare candidat va extrage biletul pentru proba practică, va aborda practic subiectele, apoi va prezenta în faţa comisiei proiectul corespunzător instruirii profesionale şi ştiinţifice.
(3)Catedra de specialitate din fiecare liceu elaborează şi afişează, până la sfârşitul lunii decembrie a anului şcolar în curs, listele cu teme pentru proiect (produs soft). La selectarea temelor se va ţine seama de aspectele fundamentale prevăzute în programa şcolară şi se va urmări în mod special latura practic-aplicativă a domeniului. Temele proiectelor practice vor fi astfel stabilite încât să aibă grade de complexitate aproximativ egale.
(4)Stabilirea temelor pentru realizarea produsului soft şi alegerea acestora de către candidaţi, sub semnătură, se fac la nivelul unităţii de învăţământ, până la data de 15 ianuarie,
(5)Elevii elaborează/pregătesc lucrările sub îndrumarea profesorilor care predau la clasă. Acestea vor fi depuse la secretariatul unităţii de învăţământ şi înregistrate până la data de 1 mai. Proiectul va fi însoţit de un referat cu privire la proiectul depus de candidat, întocmit de profesorul îndrumător şi finalizat cu admis/respins.
Art. 13
Durata probei de specialitate trebuie să fie de maximum două ore, astfel:
a)proba practică - maximum 90 de minute/candidat. Membrii comisiei evaluează lucrările respective şi acordă o notă fiecărui candidat, pentru fiecare subiect în parte;
b)susţinerea proiectului - maximum 30 de minute/candidat. Membrii comisiei pot adresa candidatului întrebări, fără a depăşi acest timp.
CAPITOLUL V: Evaluarea probei
Art. 14
(1)Proba de specialitate va fi evaluată separat de cei 2 membri ai comisiei, stabiliţi conform art. 9.
(2)La proba practică, nota acordată de către fiecare evaluator va fi calculată ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obţinute la cele 3 subiecte din biletul extras în ziua probei. Nota finală pentru proba practică se calculează ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor acordate de fiecare evaluator. Nota finală pentru proba practică trebuie să fie minimum 6 (şase) pentru promovarea examenului.
(3)La prezentarea şi motivarea proiectului fiecare evaluator va acorda câte o notă, conform criteriilor stabilite de comisia de examinare. Nota finală pentru proiect se calculează ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor acordate de fiecare evaluator. Nota finală pentru proiect trebuie să fie minimum 7 (şapte) pentru promovarea examenului.
(4)În situaţia în care diferenţa dintre notele acordate de membrii comisiei, la oricare dintre probe, este mai mare de un punct, vicepreşedintele va stabili nota finală, prin reevaluarea probei.
Art. 15
Media finală este media aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor finale pe fiecare probă. Examenul se consideră promovat dacă media finală este cel puţin 7 (şapte).
CAPITOLUL VI: Dispoziţii finale
Art. 16
Nu se admit contestaţii la niciuna dintre probe.
Art. 17
(1)În cazul promovării examenului de atestare a competenţelor profesionale, candidatul primeşte un atestat.
(2)Atestatul se eliberează de secretariatul liceului în care a fost susţinut examenul, după promovarea de către candidat a clasei a XII-a.
(3)În cazul nepromovării clasei a XII - a, examenul de atestat susţinut şi promovat îşi pierde valabilitatea.
Art. 18
Eliberarea atestatului nu este condiţionată de promovarea examenului de bacalaureat.
Art. 19
Documentele de examen (inclusiv proiectele elevilor) se supun reglementărilor de arhivare în vigoare.

1.Situaţia statistică privind rezultatele examenului de atestare a competenţelor profesionale ale absolvenţilor claselor de matematică-informatică şi matematică-informatică, intensiv informatică, raportate separat, pentru învăţământul de stat şi învăţământul particular

 

Număr de elevi

Promovabilitate
%

 

Înscrişi

Prezenţi

Absenţi

Promovaţi

Respinşi

 

urban

rural

urban

rural

urban

rural

urban

rural

urban

rural

urban

rural

 

B

F

B

F

B

F

B

F

B

F

B

F

B

F

B

F

B

F

B

F

B

F

B

F

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

15

16

17

18

19

20

21

22

23

24

25

Total

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Total general

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2.Modul de organizare şi desfăşurare a examenului pentru obţinerea atestatului profesional de către absolvenţii claselor de matematică-informatică şi matematică-informatică, intensiv informatică, numărul centrelor de examen, respectarea prevederilor metodologiei, problemele apărute
3.Propuneri de modificare/completare a metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de atestare a competenţelor profesionale ale absolvenţilor claselor de matematică-informatică şi matematică-informatică, intensiv informatică
Aprobată prin Ordinul nr. 4843/2009, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 694 din data de 15 octombrie 2009

În conformitate cu prevederile Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 51/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării,
ministrul educaţiei, cercetării şi inovării emite prezentul ordin.
Art. 1
Se aprobă Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de atestare a competenţelor profesionale ale absolvenţilor claselor de matematică-informatică şi matematică-informatică, intensiv informatică. Metodologia este cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2
Metodologia prevăzută la art. 1 se aplică începând cu anul şcolar 2009-2010.
Art. 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 4
Direcţia generală educaţie timpurie, şcoli, performanţă şi programe, Direcţia acreditarea, evaluarea şi performanţa în cariera didactică, Direcţia generală învăţământ în limbile minorităţilor şi relaţia cu Parlamentul, inspectoratele şcolare, precum şi conducerile unităţilor de învăţământ duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
-****-

Ministrul educaţiei, cercetării şi inovării,

Ecaterina Andronescu



" ...numai dacă au chef primarii"

Simona Anghel, ziarul Cuget Liber

Cu toate că această „variabilă” contabilă prin primăriile din judeţ este foarte clar prevăzută de Legea 128/1997, decontarea navetei personalului didactic rămâne la liberul arbitru.

Am primit pe adresa redacţiei o sesizare din partea unui cadru didactic la şcoala din Cuza Vodă, care face naveta de la Constanţa, şi am aflat că nu va primi decontul transportului. „Salariul meu este în jur de 900 Ron (nu am dirigenţie, nu ore în plus, vechime 5 ani), iar naveta mă costă exact 440 Ron la 22 zile lucrătoare. Anul trecut a fost aceeaşi poveste: am predat la Dobromir, cam aceeaşi sumă lunar o dădeam pe navetă, şi nu am primit decont din ianuarie”.

Nu există întâlnire cu presa în care juristul SLSIP filiala Constanţa, Emilian Avrămescu, să nu reamintească situaţia gravă existentă la acest capitol, privit cu mult prea multă lejeritate de anumite primării şi consilii locale. Pentru că, trebuie spus, situaţia nu este general valabilă, existând şi OAMENI în fruntea primăriilor.

Sunt consilii locale unde se refuză cu vehemenţă acest decont al transportului cadrelor didactice, cum este cazul Medgidiei sau al Năvodariului.

La Grup Şcolar „Lazăr Edeleanu” s-a iniţiat deja procedura prealabilă pentru acţionarea în instanţă a primarului şi a Consiliului Local, cu toate că una din şcolile din localitate a obţinut decontarea a doar 50 la sută din transport.

Mai sunt cazuri, precum cel de la Grup Şcolar de Electrotehnică şi Telecomunicaţii, unde nu se decontează deplasarea personalului didactic auxiliar de către RAEDPP. „Am insistat în nenu-mărate rânduri la Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa să trimită o adresă către această regie prin care să le explice că prin personal didactic se înţelege atât cel de predare, cât şi cel auxiliar”, ne-a declarat Avrămescu.

De asemenea, mari probleme există şi la unităţile şcolare din Amzacea şi Târguşor, în cel din urmă caz primarul refuzând orice colaborare pe această temă.

Zilele trecute, într-o şedinţă convocată la Prefectura Constanţa, s-a solicitat o situaţie a problemelor existente cu restanţele la decontarea cheltuielilor pe mijloacele de transport în comun ale cadrelor didactice. Întrebat dacă ar exista o şansă de rezolvare a acestei situaţii care trenează chiar şi din 2007 în cazul Năvodariului, juristul Avrămescu s-a arătat circumspect, întrucât „unele consilii locale adoptă în şedinţe hotărâri de a nu se deconta aceste cheltuieli sau doar pe jumătate, dar n-am auzit ca prefectul să le atace în contencios ca o sfidare a statutului personalului didactic”.

La întâlnirea cu liderii sindicali din judeţ, au mai fost semnalate probleme la acest capitol în localităţile Adamclisi, Crucea, Valu lui Traian, Costineşti, Vulturu. >>> citeşte tot articolul>>>

 

joi, 15 octombrie 2009

Adresa M.E.C.I. nr. 38.271/2009 nu impune, în mod automat, concedieri

Adresa M.E.C.I. nr. 38.271/2009 privind încadrarea în numărul total de posturi de la nivelul I.S.J. nu conduce în mod automat la concedieri prin desfiinţarea unor posturi, aşa cum în mod eronat s-a înţeles la nivelul unor unităţi de învăţământ din Judeţul Constanţa.

Punerea în aplicare a acestei adrese se va putea face numai după comunicare unei statistici clare de la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ privind încadrarea în normativele de personal în vigoare şi numai după consultarea sindicatului/sindicatelor reprezentative în cadrul comisiilor paritare de la nivelul inspectoratelor şcolare judeţene. 

Orice concediere prin desfiinţarea unor posturi trebuie să aibă în vedere prevederile legale şi criteriile sociale stabilite de contractele colective de muncă aplicabile şi hotărârile comisiilor paritare. 


Mai vin bani pentru profesori

Guvernul s-a reunit miercuri in sedinta si, desi nu era pe agenda de lucru, premierul a anuntat ca va aloca bani pentru salariile profesorilor din toate judetele pana la sfarsitul anului.

"Am discutat si cu ministrul de Finante, Gheorghe Pogea, Guvernul va aloca 260 de milioane de lei pentru plata salariilor din sistemul de invatamant preuniversitar, pana la finele anului", a anuntat miercuri premierul Emil Boc.
"Am decis sa asiguram resurselor financiare necesare platii profesorilor. Pe baza analizei pe care am facut-o la ministerul Educatiei am suplimentat azi (miercuri n.red.) fondul de salarii cu o suma de 260 milioane de lei. Este vorba de profesorii din 29 de judete si nu avem probleme pana la sfarsitul anului. Este vorba de Alba, Buzau, Caras Severin, Cluj, Hunedoara, Neamt, municipiul Bucuresti, Maramures, Suceava, Salaj, Vrancea si altele. Aceste drepturi sunt prevazute in hotararea de Guvern", a declarat premierul la sfarsitul sedintei de Guvern.

sursa: www.ziare.com

miercuri, 14 octombrie 2009

Pentru Băsescu, Constituţia este gumă de mestecat

Incredibil ! Băsescu respinge soluţia avansată de noua majoritate parlamentară pentru rezolvarea crizei politice: un guvern de tehnocraţi condus de Klaus Iohannis, primarul Sibiului. După părerea mea, în felul acesta, Băsescu îşi semnează sentinţa. Va pierde prezidenţialele. Prin gestul său, Băsescu dovedeşte că nu doreşte rezolvarea crizei politice, că pune mai presus de interesul naţional orgoliul politic personal şi jocul politic iresponsabil.
Discursul său din această seară, în care a invocat cu neruşinare prevederile constituţionale, după cum i-a convenit, a fost lamentabil. Un discurs obstrucţionist, demagogic, sfidător. Pentru Băsescu, Constituţia este gumă de mestecat. Până unde mai poate coborî Traian Băsescu? 

marți, 13 octombrie 2009

Buuufffff !

Tot pe loc, pe loc, pe loc,

A căzut guvernul Boc ! - azi, 13 octombrie 2009, marţi, 3 ceasuri rele


Decontarea navetei personalului didactic

Neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă ori incompletă a procedurii privind solicitarea şi acordarea decontului navetei pentru personalul didactic, poate îngreuna sau chiar împiedica recuperarea în mod retroactiv a acestor drepturi băneşti pe calea instanţei sau pe cale administrativă.
Conducerile unităţilor de învăţământ (consiliul de administraţie/director) au obligaţia de a întocmi lunar sau zilnic, în mod riguros, o serie de documente sau de demersuri absolut necesare pentru obţinerea decontării cheltuielilor pe mijloacele de transport în comun, din localitatea de reşedinţă la locul de muncă şi de la locul de muncă în localitatea de reşedinţă, pentru personalul didactic:
  •  Hotărârea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ
Se adoptă lunar, cu estimarea sumelor necesare decontului pentru luna următoare şi se comunică în scris, cu număr de înregistrare, consiliului local (vezi aici modelul unei hotărâri a consiliului de administraţie). 
  • Pontajul zilnic (prezenţa personalului didactic la locul de muncă)
Se anexează documentelor de solicitare a decontului.
  •  Depunerea la sfârşitul fiecărei luni de activitate a biletelor de călătorie sau a abonamentului pentru cei care efectuează naveta cu mijloacele de transport în comun
Se face însoţită de o adresă de înaintare (pentru care se solicită număr de înregistrare de la primărie), conţinând lista personalului didactic îndreptăţit, pontajul zilnic şi biletele/abonamentele (cu indicarea seriei/numărului acestora), suma pe care o are de primit fiecare persoană. Se vor păstra fotocopii ale tuturor documentelor depuse, inclusiv fotocopii ale biletelor/abonamentelor.
  • Depunerea la sfârşitul fiecărei luni de activitate a documentelor justificative eliberate de unitatea de învăţământ, care certifică efectuarea transportului cu autoturismul
Se aplică în cazul în care nu există mijloace de transport în comun între localitatea de reşedinţă şi sediul unităţii de învăţământ. În această situaţie urmează a se deconta contravaloarea a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurşi (conducerea unităţii de învăţământ va cerifica printr-o adeverinţă/document faptul că transportul s-a efectuat cu autoturismul, conform foii de parcurs, bonului/bonurilor de benzină şi a altor documente solicitate, eventual, de primărie). 
  • Depunerea la sfârşitul fiecărei luni de activitate a documentelor justificative eliberate de unitatea de învăţământ, care certifică efectuarea transportului cu autoturismul pentru decontarea contravaloarii abonamentului lunar pe un mijloc de transport în comun.
Se aplică în cazul în care există mijloc de transport în comun, dar personalul didactic preferă să circule cu autoturismul proprietate personală. În această situaţie urmează a se deconta contravaloarea abonamentului lunar pe respectivul mijloc de transport în comun.
Pentru această situaţie, conducerea unităţii de învăţământ solicită periodic firmei/firmelor de transport comunicarea preţului unui abonament pe ruta respectivă. Documentul eliberat de firma de transport se comunică primăriei, odata cu depunerea celorlalte documente enumerate mai sus. 
Recomand personalului didactic îndreptăţit ca, anterior îndeplinirii procedurii de mai sus, să depună lunar o cerere către unitatea de învăţământ, în vederea acordării decontului, anexând biletele/abonamentele, pentru a putea dovedi, ulterior, efectuarea transportului. În cuprinsul cererii vor fi indicate seria/numărul biletelor/abonamentelor. Se va solicita număr de înregistrare de la registratura/secretariatul unităţii.  Se vor păstra fotocopii ale documentelor depuse, inclusiv fotocopii ale biletelor/abonamentelor (vezi aici modelul unei cereri). În cazul în care unitatea de învăţământ refuză să îndeplinească procedura mai sus amintită (ceea ce reprezintă un abuz şi o încălcare a contractului de management şi a atribuţiilor de serviciu), recomand ca cererea să fie adresată direct primariei. 

luni, 12 octombrie 2009

Apel către Domnul Teodor Mărieş

Liviu Antonesei

Cînd scriu aceste rînduri, Dl. Teodor Mărieş îşi încheie a 64-a zi degrevă a foamei, iar cînd textul va fi postat pe site, va fi trecut deja de ziua a 65-a! Pozele care însoţesc comunicatele frăţeşte şi disperat expediate de Dl. Sorin Ilieşiu, pe care presa, cu puţine excepţii, se fereşte ca dracul de tămîie să le publice, sînt cutremurătoare. Un om robust, plin de energie, a ajuns o mînă de oase şi piele, doar ochii mai mărturisind energia aceea şi extraordinara putere de a rezista. Dl. Mărieş nu este interesant pentru jurnaliştii noştri, cu patronii lor cu tot, pentru că subiectele triste nu fac rating, mai ales la vreme de criză. Pentru că dl. Teodor Mărieş nu se sinucide lent pentru o butelie, o casă, o slujbă, un spaţiu comerical ori vreun alt interes personal, ci numai pentru Dreptate şi Adevăr. Domnia Sa pare să fie luat în serios sloganul fostei coaliţii de guvernare şi al preşedintelui încă în funcţie, promovat de aceasta, şi angajamentele privind condamnarea comunismului şi deconstrucţia fostei Securităţi. Pentru că despre aceasta este vorba, dacă ne uităm la ce s-a petrecut în aproape douăzeci de ani cu dosarele Revoluţiei şi ale Mineriadelor, pe la parchetele de trist renume. Domnia Sa face greva foamei pentru aflarea Dreptăţii şi Adevărului despre acele evenimente sîngeroase, cerînd, în primul rînd, respectarea deciziei CEDO privind punerea la dispoziţia „Asociaţiei 21 Decembrie”, pe care o conduce, a dosarelor Revoluţiei şi Mineriadelor în integralitatea lor. Citeşte tot articolul >>>

preluare: http://www.romanialibera.com/

... de Sorin Oprescu

"Mulţi cred că funcţia li se potriveşte ca o mănuşă. Şi ea este ca o pălărie foarte mare care cade peste ochi. Şi în timpul ăsta, curea la pantaloni băieţii n-au... şi când cad pantalonaşii li se vede cocoşelul. Şi atunci vede naţiunea de ce sunt ei în stare" - Sorin Oprescu

Lamentabila cugetare a lui Sorin Oprescu demonstrează cu exactitate calitatea şi anvergura politică a acestui personaj. Vulgaritatea lui Oprescu o depăşeşte până şi pe cea a lui Băsescu.  Nu ştiu la cine se referă zicerea lui Oprescu, dar tare mă tem că descrierea i se potriveşte tocmai lui. Ca o mănuşă chirurgicală. 

vineri, 9 octombrie 2009

Nu, noi n-am câştigat nimic, nici de data asta !

“Dacă aş trăi în România de acum, aş înnebuni a doua oară” - H. Müller

Spuneam, în urmă cu ceva vreme, că e o dovadă de tupeu să-l revendici pe Mircea Lucescu după câştigarea Cupei UEFA,  cu aceeaşi neruşinare istorică pe care am utilizat-o şi cu alţi români celebri, după ce i-am izgonit din ţară şi din spaţiul nostru cultural.

Se întâmplă, iată, acelaşi lucru, cu Herta Müller, recenta câştigătoare a Premiului Nobel pentru literatură. Simplul fapt că Herta Müller s-a născut şi a trăit un timp în România, hărţuită şi umilită de securitate, nu ne îndreptăţeşte, ca stat, ca naţie şi ca sistem cultural, să  ne arogăm nici cel mai mic merit. Dimpotrivă, ar trebui să tăcem ruşinaţi şi să aplaudăm cu capul plecat. Este şi aşa un privilegiu prea mare.

Este al treilea premiu Nobel acordat unei personalităţi de origine română, dupa George Emil Palade, pentru Medicină, în 1974, şi Elie Wiesel, pentru pace, în 1986. Ambii erau cetăţeni americani atunci când au fost laureaţi. Asta spune totul !

Citeşte şi Herta Müller, într-un interviu acordat EVZ

miercuri, 7 octombrie 2009

Precedent favorabil privind aplicarea Legii 221/2008 şi la Constanţa

Acţiunea în instanţă declanşată de Sindicatul Liber al Salariaţilor din Invăţămîntul Preuniversitar Constanţa, având drept obiect punerea în aplicare a Legii 221/2008 privind creşterea salariilor personalului din învăţământ, a fost admisă de Tribunalul Constanţa.
Acest proces pilot, purtat cu una dintre şcolile din judeţ, reprezintă un important precedent pentru procesele ce vor fi declanşate cu fiecare unitate de învăţământ în parte. 

Unele minciuni chiar merită să fie reamintite !

Băsescu, înainte de alegerile din toamna trecută: "Am promulgat legea salarizării profesorilor. Este doar o chestiune de voinţă dacă vrei să asiguri finanţarea sistemului de educaţie sau nu. Nu pot crede că o lege, în România, ar putea să nu fie aplicată. A nu o aplica ar însemna că nu mai suntem într-un stat de drept." 

Băsescu, acum câteva luni: "Îmi asum, alături de întreaga clasă politică, responsabilitatea erorii de a promulga legea creşterii salariilor în educaţie (...)."

Boc, înainte de alegeri: "PD-L va face toate demersurile legale, politice şi constituţionale pentru a aplica legea salarizării profesorilor."

Geoană, către dascăli, înainte de alegeri: "În prima zi a noului guvern şi a noului parlament, de la 1 octombrie (2008), legea dumneavoastră intră retroactiv în vigoare."



sursa: youtube

Munca decentă - un concept şi atât...

Astăzi este Ziua Internaţională a Muncii Decente. Evenimentul  este marcat în România prin protestul a zeci de mii de lucrători, ce vor fi prezenţi astăzi, în Piaţa Victoriei din Bucureşti (vezi aici revendicările).

Munca decentă reprezintă o strategie ce se bazează pe dezvoltarea durabilă. Reprezintă, de asemenea, un element fundamental în ceea ce priveşte construcţia unei societăţi corecte, inclusive, echitabile; în acest context, accentul trebuie să fie pus pe crearea locurilor de muncă, pe dialog social, protecţie socială, egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, precum şi pe respectarea drepturilor la locul de muncă.

În consecintă, munca decentă accentuează importanţa accesului, în mod egal, la un loc de muncă, astfel încât să fie eliminată discriminarea, indiferent de tipul ei; munca decentă promovează remunerarea decentă atât pentru cel ce prestează diferite tipuri de servicii, cât şi pentru familia acestuia, astfel încât veniturile obţinute să permită un trai decent. Prin munca decentă se promovează protecţia socială în caz de boală, de sarcină dar şi pentru orice alt tip de situaţie care ar putea apărea în cursul vieţii. În consecinţă, munca decentă se opune oricărei forme de exploatare, indiferent de vârstă şi gen.

Munca decentă constă în patru piloni, şi anume: ocuparea productivă şi liber aleasă, dreptul la muncă, incluzând standardele fundamentale ale muncii, protecţia socială şi dialogul social. Aceasta ia în considerrae, de asemenea, egalitatea de şanse. Standardele internaţionale, adoptate în special de OIM şi ONU, există deja pentru fiecare dintre acestea domenii, stabilind, unde este cazul, principii generale, metode de lucru sau drepturi. Organizaţiile internaţionale lucrează de obicei la stabilirea unor indicatori adecvaţi, bazaţi pe aceste standarde internaţionale (sursa-  www.mmuncii.ro)

Mai multe despre conceptul de muncă decentă

 

marți, 6 octombrie 2009

Mega miting, mâine, în Capitală

Cele patru mari confederaţii sindicale organizează mâine, la sediul Guvernului, o amplă manifestaţie sindicală.







măreşte pentru a vizualiza revendicările

 



Consilierul juridic - manager al riscurilor şi pivot de comunicare


 Actualele condiţii economice şi sociale din România şi aderarea la Uniunea Europeană influenţează puternic viaţa şi funcţionarea tuturor tipurilor de organizaţii. Globalizarea, accentuarea competiţiei, dinamica reglementărilor juridice şi creşterea volumului acestora solicită tot mai puternic structurile manageriale, iar departamentele juridice devin tot mai clar o parte integrantă şi esenţială a activităţii de administrare a unei organizaţii, similară componentelor financiare şi de cercetare-dezvoltare.

Se ştie că, spre deosebire de avocat,  activitatea consilierului juridic se desfăşoară în baza unui contract individual de muncă. Aceasta implică o relaţie de subordonare faţă de angajator, ceea ce este specific oricărui angajat obişnuit. Sub acest aspect, consilierul juridic are obligaţia de a îndeplini sarcinile de serviciu sau activităţile care i-au fost încredinţate prin clauzele contractuale, fişa postului ori legea privind exercitarea profesiei.

 Însă ,,consilierul juridic nu este un angajat obişnuit al unei organizaţii. Pregătirea sa specială împreună cu rolurile de apărător şi de consilier în soluţionarea problemelor juridice ale unei organizatii, precum si mandatul de reprezentare pe care îl primeşte uneori, impun existenţa unor obligaţii legale, dar şi morale, faţă de organizaţia angajatoare.

Totuşi, consilierul juridic nu este doar un simplu executant sau interpret al unor reguli abstracte. Dincolo de cunoştinţele juridice pe care şi le-a însuşit, un consilier juridic trebuie să menţină un echilibru între interesele organizaţiei în care este angajat şi scopul educaţiei sale juridice, de realizare a justiţiei prin mijloace specifice fiecărei profesii juridice.[1]

După cum arăta Dan Stoica, preşedintele Asociaţiei  Forumul Electronic al Consilierilor Juridici din România, într-un material publicat pe Internet, funcţiunea consilierului jurdic este aceea de expert în soluţionarea problemelor juridice.  Deşi aceste probleme sunt similare cu cele pe care le întâlnesc în practică şi în mediul academic ori educaţional şi avocaţii, notarii, executorii ori judecătorii unei instanţe, diferenţa constă în aceea că un consilier intervine de cele mai multe ori a priori, cu rol preventiv, el fiind, de exemplu, primul care aplică o legislaţie nouă. În absenţa unei practici, a unei jurisprudenţe ori a altor analize juridice el este primul care trebuie să aplice în viaţa de zi cu zi a unei organizaţii, în mod intempestiv, reguli şi norme noi,  publicate în ediţia de dimineaţă a Monitorului Oficial.

Consilierul juridic face parte, de regulă, din funcţia de management a companiei. El este un membru important al echipei multi-disciplinare, care se află în relaţie directă şi permanentă cu consiliul director/de administraţie al organizaţiei. Consilierul juridic este parte componentă a valorilor corporatiste ale organizaţiei pentru care lucrează.[2]

Potrivit Asociaţiei Americane a Consilierilor Juridici, în cadrul organizaţiilor, consilierul juridic este văzut în mod diferit: fie ca o persoană care veghează, fie un fel de Domnul NU, un fel de poliţist intern, al cărui rol este să te apere de necazuri, iar dacă totuşi acestea apar, să le găsească o rezolvare. În fiecare dintre aceste afirmaţii există un sâmbure de adevar. Dar, având în vedere creşterea complexităţii problemelor cu care se confruntă, în special societăţile comerciale moderne, şi creşterea explozivă a costurilor, rezultând din procesul de stabilire a regulilor şi din litigii, rolul cel mai important al consilierului juridic este acela de a gestiona numeroasele riscuri cu care se confruntă societăţile comerciale, ca şi cheltuielile juridice ale firmei. Deşi, aparent, destul de simplu, rolul acesta de manager al riscurilor este unul complex deoarece, pe de o parte, consilierul trebuie să aibă putere de decizie si control, pe de altă parte, el fiind răspunzător pentru deciziile pe care le ia.[3]

În acest sens, în legislaţia şi reglementările deontologice din Statele Unite şi chiar din Europa, se arată că, atunci când un consilier juridic are cunoştintă de faptul că un director, un angajat sau orice altă persoană aflată în serviciul companiei este antrenată într-o acţiune, intenţionează să acţioneze sau refuză să acţioneze intr-o anumită manieră, în aşa fel încât atitudinea acelei persoane reprezintă o violare a obligaţiei legale a organizaţiei sau o încălcare a legii care în mod raţional ar putea fi imputată organizaţiei şi este probabil să-i atragă acesteia prejudicii substanţiale (inclusiv de imagine), juristul va actiona aşa cum este necesar, în mod rezonabil şi spre interesul major al organizaţiei.  [4]

Consilierului juridic îi parvin informaţii din partea tuturor celorlalte compartimente, ceea ce îi permite să aibă o imagine de ansamblu asupra activităţii şi asupra acumulării eventualelor riscuri ce pândesc organizaţia.

În tot acest flux al comunicării interne a organizaţiei, confruntat în mod specific, curent, prin chiar obiectul de activitate, cu o problematică juridică, consilierul juridic este, în acelaşi timp, un important distribuitor şi receptor de informaţie utilă, esenţială, calificată, dar şi element al reţelei de feedback-uri care se desfăşoară între compartimente. El joacă rolul unui ,, pivot de comunicare” (dacă ni se permite expresia), un fel de punct de sprijin esenţial care asigură desfăşurarea  activităţilor sau proceselor ce au loc la nivelul organizaţiei

---------------

[1] Codul deontologic al Asociaţiei Forumul Electronic al Consilierilor Juridici din România

[2] Dan Stoica,  Declaraţie de principii, www.efcons.ro

[3] Stephen J. Friedman si C. Evan Stewart, Ghidul executivului societăţii referitor la rolul Consilierului juridic, Asociaţia Americană a Consilierilor Juridici, www.acca.com; www.efcons.ro 

[4]  Cum sa devii Consilier Juridic -Ghid pentru studenţi şi proaspeţii absolvenţi, Asociatia Consilierilor Juridici Americani, traducere de Cojocaru Ilie, www.efcons.ro


Extras din lucrarea Consilierul juridic, purtător de imagine al organizaţiei, Emilian Avrămescu - S.N.S.P.A., 2005