De câtă forță, sacrificiu, demnitate, conștiință și luciditate este nevoie pentru a putea schimba un sistem tocmai cu oamenii care sunt rezultatul lui?


vineri, 27 februarie 2009

Guvernul Boc loveşte învăţământul sub centură

Guvernul Boc intenționează să elimine anumite drepturi salariale și să modifice sau să abroge anumite acte normative specifice învăţământului.

În mod surprinzător, pe ordinea de zi a ședinței Comisiei de Dialog Social convocate ieri la sediul Ministerului Finanțelor Publice a apărut un proiect de Ordonanță de urgență a Guvernului privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar.      
Conform acestui proiect de act normativ, unul dintre domeniile cele mai afectate ar urma să fie învățământul. Astfel, Guvernul Boc intenționează să elimine anumite drepturi salariale, cum ar fi:
- salariul de merit;
- acordarea de premii cu excepția premiului anual;
- plata orelor suplimentare;

De asemenea, ar urma să se modifice sau să se abroge anumite dispoziţii legale, ca de exemplu:
- articolul 1 din Legea nr.315/2006 privind stimularea achiziționării de cărți, în sensul că acest ajutor financiar să se acorde cadrelor didactice și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de stat, care au vârsta de până la 35 de ani la data depunerii solicitării;
- abrogarea Legii nr. 291/2006 privind modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995, în sensul eliminării de la finanțarea de bază a cheltuielilor pentru transportul elevilor, cheltuielilor pentru navetă, respectiv a celor 6 călătorii pe cale ferată, pentru cadrele didactice de predare și didactice auxiliare;
- abrogarea Legii nr.149/2007 pentru completarea art.44 din Legea nr. 128/1997, ceea ce ar însemna că toate orele de educație fizică din învățământul primar vor intra din nou în norma didactică a învățătorilor/institutorilor;
- abrogarea Legii nr.258/2007 privind practica elevilor și studenților.

În aceste condiții, reprezentanții CSDR-FSLI – domnii: Iacob Baciu, Aurel Cornea și Simion Hancescu – prezenți la această ședință, au refuzat discutarea acestui proiect de ordonanță și, după discuții tensionate cu reprezentanții M.F.P., au părăsit ședința. Aceeași atitudine au avut-o și reprezentanții celorlalte confederații sindicale prezenți la acestă ședință. Reprezentanții CSDR-FSLI au solicitat o altă întâlnire la care să participe miniștrii Gheorghe Pogea și Marian Sârbu și în cadrul căreia să se prezinte stenograma negocierilor purtate în vederea stabilirii măsurilor anticriză, din luna ianuarie 2009.
Reamintim faptul că în timpul acestor negocieri pe care reprezentanții confederațiilor sindicale le-au avut cu cei ai Guvernului, în urma solicitării domnului președinte Aurel Cornea, șeful Executivului domnul Emil Boc, s-a angajat că neacordarea salariului de merit, a premiului de 2% și neplata orelor suplimentare nu vizează personalul din învățământ.
Ceea ce s-a întâmplat astăzi demonstrează faptul că și actualul Guvern este duplicitar atâta timp cât angajamentele asumate sunt abandonate după scurt timp.
De asemenea, măsurile pe care intenționează să le adopte Guvernul României denotă faptul că și actuala Putere manifestă o atitudine de dispreț față de angajații din învățământ.

sursa: http://liviumarianpop.blogspot.com/