De câtă forță, sacrificiu, demnitate, conștiință și luciditate este nevoie pentru a putea schimba un sistem tocmai cu oamenii care sunt rezultatul lui?


miercuri, 4 martie 2009

Dom' Primar

E mic la stat şi rotofei. Are degetele scurte şi groase, cărnoase. Ghiulul imens, de aur, de o formă nedefinită, ca un sigiliu medieval, îi sugrumă inelarul. Poartă şapcă neagră, de brigadier şi geacă de fâş asortată cu pantalonii un pic prea scurţi, din stofă sintetică. În biroul mic şi închesuit zac, de-a valma, hârţoage, calendare de la ultima campanie electorală, diplome de excelenţă primite de la partid, dar şi un bidon mare şi gol, din plastic; steagul României şi cel al Uniunii ornează un întreg perete – sunt prinse precum ştergarele româneşti, dar printre faldurile generoase se vede praful de-un deşte. În loc de faţă de masă, de asemenea, steagul Uniunii Europene, cam tocit, încât stelele galbene abia se mai zăresc. Iar peste scaunul ergonomic, din piele, ca să nu se murdărească (scaunul), în loc de husă, din nou, drapelul României. Se aşează cu curu’ pe el (pe drapel). El este Primarul. 
Ştie de ce suntem acolo, deşi noi încercăm să-i facem o mică introducere, de protocol. Ne ia direct: “Aţi venit pentru deconturilii de navetă! O să le dau banii, da’ să ştiţi că profesorii nu e serioşi. Le-am spus că dacă imi face echipă de dansuri populare, mă duc la Târgu-Jiu să le cumpăr costume. Ei, nimic... E oameni cu carte, da’ degeaba, nu face nimic pentru sat, o serbare, o activitate artistică. Să ştie şi copiii să joace de-ale noastre, un tangou şi un şlagăr. Şi io am un fix: să nu văd cafele şi ţigări în şcoală! Hai, o cafea să bea, da’ să nu vadă copiii. La şcoala are de toate, le-am băgat centrală. Io, pentru copii, pentru copii o fac, să fie cald. Şcoala mică o dărâm. Fac alta, una mare, cum vreau io. Şi io vreau s–o fac cu un hol mare. Şi să pun pă un perete toţi voievozii care a fost ai noştri; şi pă un perete tablourile cu scriitori. Să fie frumos. Şi vreau...cum îi zice? D-ăsta dă biologie, laborator.”
Cineva bate la uşă. Intră. “Ăsta e ?", întreabă tipul. Primarul îi face semn că da. Omu’ se apleacă, ia bidonul gol şi iese. 
Discuţia noastră continuă. Ne spune că aşteaptă să se facă odată descentralizarea, pentru că vrea să pună el directorul de şcoală şi să-i controleze pe profesori. Pentru că acum nu vor să fie controlaţi. Până atunci vrea să vorbească cu viitorul inspector şcolar general, care va fi numit în curând. Sunt colegi de partid şi, zice el, o să facă împreună ordine în şcoală. Ne mărturiseşte sincer că visează la ziua când toate cadrele didactice vor fi oameni din sat. L-ar costa mai puţin, că n-ar trebui să asigure bani de transport. L-aş întreba  cum crede el că vor dori copiii din sat să fie viitorii profesori, dacă nu vor avea lângă ei, în tot acest răstimp, dascăli adevăraţi. Renunţ însă; n-ar înţelege.
Plecăm cu promisiunea că decontul se va da, că tot s-a votat bugetul pe 2009. Ieşim din primărie, pe aleea cu gărduleţ vopsit în roşu, galben şi albastru. Trecem pe lângă un Logan roşu, model nou; pe numărul de înmatriculare ghicim iniţialele primăriei. Deci, bani ar fi...
Traversăm şoseaua, la şcoală. Miroase a clădire bătrână, ponosită. În cancelarie - mobilier rudimentar, vechi de 30-40 de ani, un calculator, imprimantă, copiator; pe un perete un cuier confecţionat artizanal din plăci de parchet laminat. E linişte-orele sunt în plină desfăşurare. Păşim în hol. Nu e nici prea mare, nici prea mic. Caut cu înfrigurare pereţii: niciun voievod. Nici măcar tabloul cu Nicuşor Constantinescu, "voievodul intersecţiilor" şi prezidentul de Consiliu Judeţean.