De câtă forță, sacrificiu, demnitate, conștiință și luciditate este nevoie pentru a putea schimba un sistem tocmai cu oamenii care sunt rezultatul lui?


luni, 10 august 2009

Boc despre legile educaţiei

Emil Boc, primul ministru al României:

"Discutăm de 2 ani de zile de diverse forme şi modalităţi, din aprilie am discutat în şedinţe de Guvern, am discutat cu doamna ministru despre necesitatea adoptării acestui pachet de legi. Am cerut 14 august termen pentru finalizarea acestor legi. Mai avem 3 săptămâni la dispoziţie să le dezbatem şi să le punem într-o formă bună. Începe anul şcolar şi trebuie odată şi ca reforma aceasta a Educaţiei să fie încheiată, ca oamenii, părinţii, copiii să ştie foarte clar să ştie ce îi aşteaptă pe următorii 5-10-15 ani în domeniul Educaţiei şi nu fiecare adoptă măsuri arbitrare într-o formă sau alta. Concomitent cu această lege a Educaţiei se realizează şi descentralizarea reală pe care o aşteaptă şi administraţiile locale".