De câtă forță, sacrificiu, demnitate, conștiință și luciditate este nevoie pentru a putea schimba un sistem tocmai cu oamenii care sunt rezultatul lui?


Abonează-te la sinvlex și pe Facebook !

miercuri, 23 septembrie 2009

Fals tratat despre profesionalism, şefie şi respect

Nu cer nimănui să mă respecte ca om. Nu, nu cerşesc acest privilegiu. Poate că nu-l merit. Poate că în viaţa privată sunt un imoral, un mincinos, poate că îmi bat nevasta sau arunc gunoiul pe fereastră, poate sunt un ciufut... Poate. 
Într-un singur moment, într-o singură postură a vieţii mele publice solicit răspicat respect: atunci când îmi exprim părerea de profesionist al dreptului. O fac, să mă iertaţi, cu lipsa de modestie pe care mi-o conferă 4 ani de facultate şi alţi 10 de experienţă. Atunci când vorbesc din această poziţie, îmi place să fiu ascultat. Cer din partea interlocutorului meu, indiferent pe ce treaptă socială sau ierarhică s-ar situa, minima decenţă de a-mi permite să-mi duc raţionamentul până la capat. Nu am pretenţia şi nici naivitatea că astfel voi convinge sau voi reuşi să-mi impun punctul de vedere. Am doar pretenţia de a fi ascultat şi auzit. Pentru că ştiu ce spun. Pentru că sunt platit să spun ce ştiu. N-am nevoie însă de respectul formal pe care unii îl acordă unui buletin oficial de ştiri - deşi, uneori, m-aş mulţumi chiar şi cu atât. Dar nici de "savuroasa" şi efemera "atenţie" pe care o acorzi unui talk-show cu Gigi Becali. Nu. Când vorbesc din postura de profesionist, nu fac talk-show. Nu glumesc. Nu e loc pentru aşa ceva în analiza facută pe un text de lege. Deci, cer încredere! Dreptul are şi el matematica lui, are teoremele şi axiomele lui de neînfrânt. Juriştii lucrează cu principii de drept, argumente de interpretare logică şi prezumţii absolute. Legea nu este o bucata de plastilină, aşa cum au impresia unii. În drept nu prea e loc pentru poezie. Legea e o proză complicată, uneori plictisitoare şi înşelătoare, legea e text rece, tăios. Legea e dură. Şi mai am o pretenţie: nu-mi place să fiu contrazis în probleme de drept, cu argumente ce ţin de ştiinţa aşezării în teren a unei echipe de fotbal sau cu argumente extrase din conspectul unei reviste de integrame. Îmi place să fiu combătut cu raţionamente de acelaşi calibru. Dar nu le refuz nici pe cele venite de la nivelul simţului comun, dacă sunt lansate cu sinceritate şi în spirit constructiv.  În ceea ce mă priveşte, acolo unde nu mă pricep, nu mă bag. E şi asta o formă de respect. Pentru celalalt profesionist, din faţa mea. 
Acest mesaj e adresat tuturor şefilor din România. Dar, în primul rând, acelora dintre ei, care au vazut prea multe filme americane cu avocaţi de succes şi procese răsunătoare. Acelora dintre ei, care au impresia că legea este o gumă de mestecat; şi de amestecat. Acelora dintre ei, care au impresia că managementul se învaţă din tabloide; sau la cursurile de perfecţionare, unde pauza de cafea este mai mare decât ora de curs. Acelora dintre ei, care cred că o echipă este ceva  legat de fotbal sau baseball. Acelora dintre ei, care cred că managementul participativ ţine de participarea la vreun cocktail. Acelora dintre ei, care confundă comunicarea cu o reclamă la telefonia mobilă. Acelora dintre ei, care confundă workshop-ul cu shopping-ul. Acelora dintre ei, care simt nevoia să-şi umilească subordonaţii, precum o făceau soldaţii cu recruţii, după ce, la rândul lor, fuseseră chinuiţi de alţii. Acelora dintre ei, care confundă bogăţia cu aurul. Acelora dintre ei, care nu ştiu să deschidă un computer. Acelora dintre ei, care caută tot timpul vinovaţi. Acelora dintre ei, care confunda noţiunea de e-mail cu noţiunea de website. Acelora dintre ei, care îşi înjură subalternii. Acelora dintre ei, care confundă efectul cu cauza, subiectul cu obiectul şi persoana cu funcţia. Acelora dintre ei, care şi-au cumpărat licenţa şi doctoratul. Acelora dintre ei, care nu pot trece peste frustrarea că nu au avut jucării atunci când erau mici. Acelora dintre ei, care şi-au vândut sufletul pentru a avea cu ce să-şi cumpere funcţia.
Acestora le recomand să citească. Să asculte. Să audă. Să privească. Apoi, să citească.  Măcar vreo câteva cărţi. Sau macar "propria" lucrare de licenţă. S-ar putea să fie uimiţi de ceea au scris.  Le recomand să înveţe. Nu e o ruşine ca un şef să înveţe. Nu e o ruşine când un şef greşeşte. Nu e o ruşine când un şef nu ştie. Ştim noi. Pentru asta suntem noi, subalternii, aici, lângă el. Apoi le recomand iar să citească. Chiar şi pe Google. Dacă nu ştiu ce-i aia Google, le explicăm noi.  Doar pentru asta existăm noi, subalternii. Poate că noi, subalternii profesionişti, nu ştim (ceva ce se numeşte deontologie nu ne lasă) să le ciripim mereu cuvinte frumoase în ureche. Da, noi, subalternii profesionişti, ştim că şefilor le place să le spui numai ceea ce ar vrea ei să audă. Dar uneori, ba chiar de multe ori, nu se poate - ceva ce se numeşte deontologie şi profesionalism nu ne lasă. Noi nu putem să le spunem mereu ceea ce vor ei să audă. Există alţi profesionişti pentru asta. Plătiţi şi ei, la rândul lor. Sunt curvele profesioniste; profesioniştii prostituţiei, fie ea legalizată sau nu. Şefii cărora le place să le spui mereu ceea ce vor ei să audă, să meargă la curve. Ele pentru asta sunt plătite. Noi, nu. 

Iar vouă, celorlalţi, dragii noştri şefi profesionişti, RESPECT!  Ca de la profesionist la profesionist.

9 comentarii:

Anonim spunea...

Nici ca se putea face o "radiografie" mai buna a actualului sitem educational, care este invadat de incompetenta si oportunism, iar cei care mai avem curajul sa recunoastem acest lucru trebuie sa ne opune din toate puterile.Bravo!Felicitari!

Daniel Mălăelea spunea...

Te felicit, Emilian! In primul rand pentru curaj.

Emilian Avrămescu spunea...

@Anonim 1
Zau ca nu m-am gandit la sistemul educational cand am scris articolul, ci mai ales, la propriile experiente. Din pacate, cam asa e peste tot, indiferent de domeniul de activitate.

Ce curaj, Daniel? Chiar e nevoie de curaj ca sa-ti exprimi o parere? Asa am ajuns in tara asta, in societatea asta?
Chiar traim intr-o tara de curve? Eu cred ca nu. Suntem doar condusi si manipulati de curve. Nu tine de curaj sa ne eliberam. Tine de demnitate. Si, cum spuneam, de profesionalism.

Daniel Mălăelea spunea...

Trebuie sa ai mare curaj, Emilian. Si tu chiar ai. Si eu am avut, dar eu am fost convins sa-mi tin gura. M-am linistit dupa 9 ani. N-am pentru ce sa lupt. Si mai ales pentru cine.Si nici nu am o pozitie pe care sa o apar, pentru care sa lupt. Eu am incercat sa fac ceea ce nu faceau altii asa cum am vrut eu. Acum -i las sa faca ei asa cum stiu, asa cum vor.

bratu spunea...

Jos cu palaria!

Anonim spunea...

Ceea ce s-a intamplat in seara aceasta la consiliul profesoral la scoala mea inca o data vine sa va dea [daca mai era nevoie ]dreptate!
si-ar vinde nu numai sufletul ci si o mana si-un picior numai sa detina controlul asupra celor ce vor demnitate si transparenta!
dar speranta moare ultima si atata vreme cat mai suntem cativa macar ce mai credem si actionam impotriva nedreptatii avem sanse sa ajungem si noi [cu greu] la o eventuala normalitate!
nu vreau sa fiu in locul celor care inca fac cum dicteaza directorul si au un suflet incarcat !al meu e usor caci nu am nimic de ascuns si nici nu vreau protectie caci eu imi fac cu pasiune datoria!

Anonim spunea...

Felicitări, Domnule Avrămescu şi atât...

Anonim spunea...

Chiar că , Jos cu pălăria !

Andreea Dumitriu spunea...

Felicitari, Emiliane !