De câtă forță, sacrificiu, demnitate, conștiință și luciditate este nevoie pentru a putea schimba un sistem tocmai cu oamenii care sunt rezultatul lui?


joi, 18 februarie 2010

Cine o consiliază pe doamna consilier?

Aseară, la TV, doamna Vergu, vorbind despre cazul schimbului de palme dintre un poliţist şi o profesoară, ne-a lămurit cum stă treaba cu procedura cercetării disciplinare în învăţământul preuniversitar. Şi a facut-o cu multă convingere, de pe poziţia specialistului din minister, invocând prevederile Statutului personalului didactic. Problema e că a spus prostii. Doamna Vergu încă nu ştie că sancţiunile disciplinare sunt stabilite de consiliul profesoral al unităţii de învăţământ şi nu de consiliul de administraţie, aşa cum domnia sa a afirmat cu seninătate. Mai mult, doamna Vergu a sugerat că profesoara  în cauză (aflată acum în concediu medical) ar putea fi cercetată şi, eventual, sancţionată, în lipsă, fără a fi audiată. Ei bine, nu, doamnă consilier, nu merge nici aşa. În rest, s-ar putea să aveţi dreptate...