De câtă forță, sacrificiu, demnitate, conștiință și luciditate este nevoie pentru a putea schimba un sistem tocmai cu oamenii care sunt rezultatul lui?


luni, 1 februarie 2010

Exerciţiu de logică despre O.U.G. 1/2010 şi O.U.G. 41/2009

Ceva nu-i în regulă sau mi se pare mie?

Art. 5(6) din Ordonanţa de urgenţă nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar prevede că reîncadrarea personalului didactic din învăţământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 stabileşte, la rândul său, că:
Art. 2
Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 şi în anul 2009 personalului din învaţământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2008, aprobata cu modificari prin Legea nr. 221/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifică dupa cum urmează:


1.La articolul 1 indice 1 alineatul (1), litera a) indice 1 va avea urmatorul cuprins:


"a indice 1) pentru perioada 1 mai - 31 decembrie 2009, coeficientii de multiplicare si valorile coeficientului de multiplicare 1,000 sunt prevazuti pentru toate functiile didactice si didactice auxiliare în anexele nr. 1.1a, 1.2a, 2a si 3a;"

Numai că articolul 1 indice 1 a fost introdus în Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008 prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 151/2008 care, în  art. I, dispune:
3. După articolul 1 se introduce un nou articol, articolul 1 indice 1, cu următorul cuprins: "Art. 1 indice 1 (1) În cursul anului 2009 salariile de bază ale personalului didactic din învăţământ, stabilite potrivit anexelor nr. 1.1, 1.2, 2 şi 3, se majorează după cum urmează: (...).

Poate că totul ar putea părea că este în regulă dacă, între timp,  Ordonanţa de Urgenţă nr. 151/2008 nu ar fi fost declarată neconstituţională în ceea ce priveşte tocmai art. I punctul 3, adică exact punctul prin care se introduce articolul 1 indice 1.
Astfel, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 842/2009, constată că dispoziţiile art. I pct. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 151/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ sunt neconstituţionale.

În aceste condiţii, înseamnă că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 ( la care face trimite noua Ordonanţă de urgenţă nr. 1/2010), se referă, la rândul său, la un articol (1 indice 1) care nu mai există, tocmai pentru că, repet, reglementarea care l-a introdus (O.U.G. nr. 151/2008) nu mai există, fiind declarată neconstituţională.

E un exerciţiu de logică. Aştept să fiu contrazis, poate îmi scapă mie ceva !