De câtă forță, sacrificiu, demnitate, conștiință și luciditate este nevoie pentru a putea schimba un sistem tocmai cu oamenii care sunt rezultatul lui?


miercuri, 21 septembrie 2011

Criminalii statului de drept

Potrivit www.realitatea.net, Comisia de Buget a Camerei Deputaţilor a aprobat, miercuri, un raport preliminar favorabil privind O.U.G. 71/2009, prin care termenul de plată a drepturilor câştigate în justiţie de bugetari va fi extins până în 2016, iar valoarea procentelor de returnare a banilor va fi modificată.
Astfel, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la 31 decembrie 2011, se va realiza astfel: în anul 2012 se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu, în anul 2013 se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu, în anul 2014 se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu, în anul 2015 plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu, în anul 2016 se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu.
Înainte de această modificare a O.U.G. n.r 71/2009, sumele devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009 erau plătite în felul următor: în anul 2010 se plăteau 34% din valoarea titlului executoriu, în 2011- 33%, în 2012 tot 33%.
Raportul urmează a fi remis plenului pentru dezbatere şi adoptare. Camera Deputaţilor este for decizional.