De câtă forță, sacrificiu, demnitate, conștiință și luciditate este nevoie pentru a putea schimba un sistem tocmai cu oamenii care sunt rezultatul lui?


marți, 7 februarie 2012

Politica minorita(u)rilor

Pe bună dreptate, România a fost deseori lăudată pentru prevederile constitutionale care permit minorităților naționale să fie reprezentate de drept în Parlament. Numai că parlamentarii minorităților (și nu mă refer la UDMR), în cel mai pur stil românesc, fac de ani de zile jocurile politice ale puterii (oricare ar fi aceasta), salvând sau îngropând, la limită, premieri, guverne și moțiuni de cenzură. O tranzacție reciproc avantajoasă cu voturile cetățenilor minoritari. Deși nu cunosc, în ultimii ani, vreun demers major (repet, major) pe care această specie aparte de parlamentari să-l fi reușit pentru minoritățile pe care pretind că le reprezintă (ca dovadă, povestea fără sfârșit cu statutul minorităților naționale).
Pierzându-se în jocuri politicianiste meschine, acești oameni uită că se află în parlament ca reprezentanți ai unor organizații ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale și nu ca reprezentanți ai unor partide politice. Deci, ei nu sunt politicieni; sau, în orice caz, nu sunt  politicieni  pe de-a-ntregul; și n-ar prea fi cazul să facă un alt tip de politică decât politica organizațiilor care i-au trimis acolo și politica interesului național.  Dacă mai există interes național...

Art. 62 (2)  din Constituția României
Organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, care nu întrunesc în alegeri numărul de voturi pentru a fi reprezentate în Parlament, au dreptul la câte un loc de deputat, în condiţiile legii electorale. Cetăţenii unei minorităţi naţionale pot fi reprezentaţi numai de o singură organizaţie.