De câtă forță, sacrificiu, demnitate, conștiință și luciditate este nevoie pentru a putea schimba un sistem tocmai cu oamenii care sunt rezultatul lui?


joi, 5 mai 2016

Legea nr. 85/2016 privind plata diferențelor salariale în învățământ (2008-2011)

Legea nr. 85 din 29 aprilie 2016 privind plata diferenţelor salariale cuvenite personalului didactic din învăţământul de stat pentru perioada octombrie 2008-13 mai 2011

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. 1
Diferenţele de drepturi salariale pentru personalul didactic din învăţământul de stat, pentru perioada octombrie 2008-13 mai 2011, rezultate din aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, cu modificările şi completările ulterioare, a prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, stabilite prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se plătesc din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, pentru finanţarea cheltuielilor de personal din unităţile şi instituţiile de învăţământ preuniversitare de stat, precum şi din bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, pentru personalul didactic din inspectoratele şcolare şi din unităţile aflate în subordinea acestora, în conformitate cu dispoziţiile actelor normative care reglementează plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice.

Art. 2
(1)Personalului didactic din învăţământul de stat căruia, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, nu i s-au acordat diferenţele salariale, indiferent din ce motiv şi pe baza căror decizii, pentru perioada octombrie 2008-13 mai 2011, rezultate din aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, cu modificările şi completările ulterioare, a prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, i se plătesc aceste drepturi eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, astfel:
a)în primul an de la data intrării în vigoare a prezentei legi se plăteşte 5% din valoarea diferenţelor salariale;
b)în al doilea an de la data intrării în vigoare a prezentei legi se plăteşte 10% din valoarea diferenţelor salariale;
c)în al treilea an de la data intrării în vigoare a prezentei legi se plăteşte 25% din valoarea diferenţelor salariale;
d)în al patrulea an de la data intrării în vigoare a prezentei legi se plăteşte 25% din valoarea diferenţelor salariale;
e)în al cincilea an de la data intrării în vigoare a prezentei legi se plăteşte 35% din valoarea diferenţelor salariale.
(2)Plata sumelor prevăzute la alin. (1) se face anual, în mod eşalonat, în tranşe trimestriale egale.

Art. 3
Pentru personalul didactic pensionat, care este îndreptăţit să primească diferenţe salariale pentru perioada prevăzută la art. 2, plata acestora se face într-o singură tranşă, iar pentru personalul didactic care se pensionează după data intrării în vigoare a prezentei legi, plata diferenţelor salariale se face eşalonat, astfel încât să fie încheiată cel mai târziu la data pensionării.

Art. 4
Diferenţele salariale a căror plată se face eşalonat, conform prezentei legi, se actualizează cu indicele de inflaţie publicat în luna în care se face plata faţă de luna pentru care se calculează, pe baza datelor comunicate de Institutul Naţional de Statistică.

Art. 5
Prevederile prezentei legi se aplică şi personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat încadrat în sistem de plată cu ora.

Art. 6
Pentru personalul didactic care şi-a schimbat locul de muncă în perioada octombrie 2008-13 mai 2011, calculul şi plata diferenţelor salariale se vor face de fiecare unitate de învăţământ la care a fost încadrat şi salarizat în această perioadă.

Art. 7
În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul României va elabora şi va supune aprobării, prin hotărâre, normele metodologice de aplicare a prezentei legi.


Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 345 din data de 5 mai 2016