De câtă forță, sacrificiu, demnitate, conștiință și luciditate este nevoie pentru a putea schimba un sistem tocmai cu oamenii care sunt rezultatul lui?


miercuri, 13 februarie 2013

S-au modificat Codul muncii şi Legea dialogului social

Extras - Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă
..................................................................................................
Art. XX
1.Alineatul (1) al articolului 269 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
“Art. 269
(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii.”
Art. XXI
Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012, se modifică după cum urmează:
1.Articolul 208 se modifică şi va avea următorul cuprins:
“Art. 208
Conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal.”
2.Articolul 209 se abrogă.
3.Articolul 210 se modifică şi va avea următorul cuprins:
“Art. 210
Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.”
Art. XXII
(1)Pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor ale cărui pensii de serviciu au fost recalculate potrivit Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, sumele încasate în temeiul unor hotărâri judecătoreşti de acordare a pensiilor de serviciu în cuantumul anterior Legii nr. 119/2010, desfiinţate în căile de atac, nu se mai recuperează.
(2)Sumele deja recuperate până la data intrării în vigoare a prezentei legi nu se restituie.

Recentele modificări stabilesc, fără a mai lăsa loc de interpretări în contextul intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, competenţa de soluţionare a litigiilor de muncă. Astfel, conflictele individuale de muncă se vor soluţiona în primă instanţă de către tribunal. Cererile referitoare la acest tip de litigii se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul." Totodată, începând cu 15 februarie a.c., părţile implicate într-un litigiu de muncă trebuie să parcurgă o procedură prealabilă, care implică participarea la o şedinţă de informare cu privire la posibilitatea rezolvării disputei prin mediere. Medierea e o modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane, numită "mediator", în condiţii de neutralitate, imparţialitate, confidenţialitate şi având liberul consimţământ al părţilor. Se aşteaptă ca o eventuală rezolvare a confilctului pe calea medierii să aducă, dacă nu imediat, măcar în viitorul mediu, o degrevare a instanţelor judecătoreşti.