În atenția cadrelor didactice care au împlinit vârsta standard de pensionare până la data de 1 iulie 2017.

sursa: grup Facebook F.S.L.I.

Cercul vicios al legilor educaţiei

De aceea este necesar să intre în dezbatere adevăraţii specialişti (poate, alţii decât cei de la minister), adevăraţii reprezentanţi ai societăţii civile şi adevăraţii reprezentanţi ai părinţilor (alţii decât o anume individă care se erijează în purtătoare de cuvânt a părinţilor, deşi nu mai are nicio legătură cu sistemul preuniversitar).

Un articol de Oana Moraru - contributors.ro

"Pe site-ul Ministerului Educației a apărut, discret, un document care propune repere pentru proiectarea și actualizarea curriculumului național, o versiune de lucru, datată aprilie 2015, dublat de invitații la dezbateri publice, fără nicio garanție a transparenței decizionale: nu există o persoană de contact, nici adresa de email, nici termen pentru transmiterea de observații.

Avem astfel, sub ochi: două documente: cel legat de curriculum și cel cu proiectul de lege, despre care nu știm exact cui îi aparține, în sensul că entitățile care l-au creat ar trebui, în principiu, să își justifice măcar oportunitatea acestei ”schimbări” sau a pretinsei ”actualizări” (...)

Proiectul pentru noua Lege a educației este o rețetă a stagnării. Plin de formulări pretențioase despre alinierea tinerilor noștri la nivelul competențelor europene și declarații îndârjite ale interesului nostru pentru șansele egale în dezvoltarea fiecărui individ, textul ascunde, ca o casă proaspăt zugrăvită și cosmetizată pentru o grabnică și disperată vânzare, multe suprafețe mucegăite și pardoseli putrede.

Textul transmite peste tot rigiditate, obsesia controlului și probabilitate minimă să avem școli în care înfloresc creativitatea, cercetarea, colaborarea între oameni. Nicăieri textul nu recunoaște nevoile generației digitale, de racordare rapidă și autentică la informație, de aplicare flexibilă a tehnologiei în învățare. Nu vorbește despre marele nostru decalaj cultural și nici despre șansa ca un proiect bun pe educație să ne salveze ca națiune și ca spirit."   >>>>>>articol integral>>>>>

 

Concediul de odihnă la "plata cu ora" - un calcul discutabil

Cel puţin discutabilă, dacă nu nelegală ultima notă transmisă de MEN în legătură cu modul de calcul al concediului de odihnă pentru personalul didactic încadrat în sistem plata cu ora.

Pe lângă superficialitatea şi ambiguitatea redactării, apreciez că şi metoda de calcul pare greşită. După logica mea, pornind tocmai de la art. 2 din   O.M.E.C.T.S. nr. 5559/2011, trebuia utilizată regula de trei simplă.
Astfel, dacă pentru 12 luni integral lucrate se acordă un număr de 62 de zile de concediu de odihnă, pentru 9 luni integral lucrate rezultă un număr de 46,5 zile de concediu de odihnă şi nu 45 de zile, aşa cum se susţine în calculul transmis de MEN.

Pentru 12 luni integral lucrate ..............................62 de zile de concediu de odihnă

Pentru 9 luni integral lucrate ................................X zile de concediu de odihnă

X= 62 x 9: 12 = 46,5


Art. 2 din O.M.E.C.T.S. nr. 5559/2011 privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învăţământ :

(1)Cadrele didactice beneficiază de concediu de odihnă cu durata integrală dacă au prestat activitatea în baza unui contract individual de muncă, cu durată nedeterminată ori determinată, în tot cursul anului şcolar sau universitar.

(2)Cadrul didactic care a desfăşurat activitate la catedră o parte din anul şcolar/universitar are dreptul la un concediu de odihnă cu o durată calculată proporţional cu numărul lunilor lucrate în anul şcolar/universitar respectiv.

(3)În cazul în care angajarea s-a făcut după începerea anului şcolar sau universitar, durata concediului de odihnă este proporţională cu perioada lucrată.

(4)Cadrelor didactice care au lucrat în diferite perioade ale anului şcolar/universitar un anumit număr de zile li se consideră luna integral lucrată în învăţământ dacă din însumarea zilelor respective rezultă 30 de zile calendaristice.

(5)Personalul didactic încadrat pe fracţiuni de normă beneficiază de concediu de odihnă proporţional cu timpul efectiv lucrat, calculat conform prevederilor alin. (2) şi (3).

DIAGNOSTIC. JOS PĂLĂRIA !

sursa: Ziarul Cuget Liber 

Interviu cu Sanda Oprea, cunoscut profesor al catedrei de fizică a Colegiului Naţional Mircea cel Bătrân Constanța.

"Aşa numita reformă a învăţământului este o spoială, care nu reformează nimic, pentru că nu se pleacă de la ceea ce dorim să facem cu învăţământul, adică la ce foloseşte. În final, care este ţinta noastră după ce copiii termină şcoala? Un astfel de demers de schimbare ar trebui să înceapă cu finalitatea: ce trebuie să ştie copilul la finalul a patru ani, opt ani ori 12 ani? Atâta timp cât nu ne-am propus ce să facem cu copiii noştri mai târziu, schimbăm degeaba pe parcurs, total fără rost, fără să se vadă de ce s-au produs aceste schimbări. Cel mai grav lucru mi se pare faptul că nu există o viziune. Fac constatări la testele PISA că suntem mai slabi la nivel european, dar ei nu-şi pun problema că stilul nostru de şcoală este altfel. Am tot auzit despre bacalaureat „Vai, ce rezultate slabe au fost!”. Da’ nu e obligatoriu să ia toată lumea baca-laureatul, nu e obligatoriu ca toată lumea să meargă în învăţământul superior. Pe de altă parte, este total inadecvat ca într-un liceu industrial, în care copilul ar trebui să înveţe o meserie, eventual să dea un bacalaureat tehnic, acesta să parcurgă aceeaşi programă cu unul de la un liceu real, respectiv fizică-matematică. După cum nu e normal ca un elev de la real să dea bacul la fel cu unul de la uman."

Articol integral în Ziarul Cuget Liber

Să nu ne sinucidem !

La solicitarea mai multor cititori ai sinvlex mă văd nevoit să fac câteva precizări legate de dispoziţiile noii legi a dialogului social.

Noile reglementări nu impun, sub nicio formă, reorganizarea actualelor sindicate unice constituite la nivelul judeţelor în sindicate ce ar urma să se constituie la nivelul fiecărei unităţi. Nu există nicio raţiune de ordin juridic şi, cu atât mai puţin, de ordin pragmatic, pentru o asemenea abordare.  

De altfel, dispozitiile art. 219 alin. 1 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social sunt foarte clare: hotărârile judecătoreşti de dobândire a personalităţii juridice de către organizaţiile sindicale sau patronale obţinute până la data intrării în vigoare a prezentei legi rămân valabile. Deci, actualele sindicate îşi pot continua activitatea de apărare a drepturilor şi intereselor membrilor lor pe toate planurile.

Este adevărat că legea modifică substanţial condiţiile de dobândire a reprezentativităţii organizaţiilor sindicale, dar nu schimbă în mod spectaculos, aşa cum s-a speculat, situaţia actualelor organizaţii sindicale.  

Creşte foarte mult rolul federaţiilor sindicale din învăţământul preuniversitar 

Legea este neclară în privinţa posibilităţii purtării unor negocieri colective la nivel judeţean (de fapt, la nivel de grup de unităţi constituite la nivel judeţean) pentru că nu are în vedere situaţia atipică din învăţământul preuniversitar, unde angajatorii nu sunt şi ordonatori principali de credite (şcoala-angajator, primarul-ordonator principal de credite).

Există, într-adevăr, posibilitatea constituirii de către inspectoratele şcolare de grupuri judeţene de unităţi de învăţământ, ceea ce ar înlocui vechea negociere de la nivel ISJ. Dar, dacă acest lucru nu va fi impus printr-un contract colectiv la nivel de ramură, această posibilitate poate rămâne iluzorie.
Şi mai puţin probabilă este situaţia în care angajatorii (unităţile şcolare) se vor constitui voluntar în grupuri de unităţi în vederea unei negocieri colective (art. 128 alin. 3).  

Nici din vechea legislaţie nu se desprindea cu claritate îndreptăţirea sindicatelor judeţene de a negocia colectiv cu inspectoratele judeţene, contractele colective încheiate în aceste condiţii fiind atipice şi, în mare măsură, tocmai rezultatul vidului legislativ şi al faptului că se impunea acest lucru prin contractul colectiv la nivel de ramură. Cutuma a jucat, de asemenea, un rol determinat în negocierea colectivă la nivel de ISJ.

Situaţia este asemănătoare şi în prezent. Analizând dispozitiile art. 137 pct. A lit. c) și pct. B din lege, se poate observa că  există în continuare posibilitatea unei negocieri colective si a încheierii unui contract colectiv de muncă la nivel de sector de activitate (ramură învăţământ). Negocierea colectivă, dacă va avea loc, se va desfăşura între MECTS, ca reprezentant legal al autoritatii publice centrale competente,  şi federaţiile sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate. Este singura situaţie în care, pentru învăţământul preuniversitar, legea stabileşte cu claritate reprezentanţii părţilor la negocierea colectivă. 

Aşadar, ca o primă concluzie, este esenţial să se reuşească încheierea unui contract colectiv de muncă la nivel de sector de activitate-învăţământ (ramură învăţământ). Odată încheiat un asemenea contract colectiv şi sub tutela unei minime protecţii pe care acesta o va aduce, pot fi încercate şi celelalte variante - negocierea colectivă la nivel de grup de unităţi de învăţământ şi negocierea la nivel de unitate.

De reţinut însă că, şi potrivit vechii legislaţii, dar şi potrivit actualelor reglementări, numai negocierea colectivă este obligatorie şi numai le nivel de unitate cu minim 21 de salariaţi. Deci, nu există obligaţia încheierii unui contract colectiv de muncă la niciun nivel, nici măcar la nivel de unitate. Negocierea colectivă se poate finaliza cu încheierea sau neîncheierea unui acord/contract colectiv. Aşa a fost dintotdeauna.

Există pericolul dezagregării mişcării sindicale din învăţământ

Desfiinţarea actualelor sindicate din învăţământ şi organizarea de sindicate cu personalitate juridică la nivelul fiecărei unităţi şcolare  vor duce, inevitabil, la fărâmiţarea mişcării sindicale şi, în foarte scurt timp, la prăbuşirea acesteia. 

Există, evident, câteva nuanţe, care trebuie avute în vedere, dar o analiză atentă a legii şi a situaţiei mişcării sindicale nu poate conduce decât la ideea că actuala formă de organizare a sindicatelor, majoritară la nivelul judeţelor, trebuie păstrată:

• Pornind de la principiile libertăţii de asociere, idependenţei organizatorice şi de afiliere, nu se poate institui nicio obligaţiei a noilor sindicate care se vor fi constituind la nivelul unităţilor şcolare de a se afilia la o anumită federaţie sindicală ori de a avea o politică unitară; chiar şi în eventualitatea unor negocieri colective.  

• De asemenea, nu există nicio garanţie că actualii membri de sindicat vor dori să mai facă parte din noile sindicate. Cel puţin 10-15 % din totalul membrilor de sindicat organizaţi în acest moment în sindicate judeţene vor refuza să mai facă parte din vreun sindicat. Cine cunoaşte realitatea din teritoriu ştie ce spun.

• Trebuie avut în vedere, de asemenea, că, în foarte multe unităţi de învăţământ nu va exista nici măcar numarul minim de salariaţi pentru constituirea unui sindicat (15); chiar şi acolo unde numărul salariaţilor este mai mare se naşte posibilitatea înfiinţării mai multor sindicate, astfel încât niciunul dintre acestea să nu obţină reprezentativitate (jumătate+1 din numărul salariaţilor). 

•  Sindicatele consituite în asemenea condiţii vor fi lipsite de orice forţă - organizatorică, financiară, de negociere etc

Acestea sunt numai câteva dintre argumentele pentru care pledez deschis împotriva ideii atomizării mişcării sindicale din învăţământ prin înfiinţarea de sindicate de sine stătătoare la nivelul unităţilor din învăţământ.  Legea nu impune un asemenea demers ! Şi nici raţiuni de strategie sindicală. 

Codul-de bare-al lui Cartianu

Uite că Grigore Cartianu a ajuns să semneze până şi o prefaţă la Codul muncii. Nu există - zice Cartianu - prevedere mai comunistă decât contractul colectiv de muncă la nivel naţional. Ca să vezi, norocul nostru că ne-a luminat dom' Cartianu ! Evident, domnia sa nu ştie că niciodată încheierea contractului colectiv de muncă la nivel naţional (şi a niciunui contract colectiv) nu a fost obligatorie (deşi asta sugerează), fiind doar rezultatul negocierilor dintre confederaţiile patronale şi cele sindicale. În mod similar, ca rezultat al negocierilor, s-au încheiat sau nu contracte colective la nivel de ramură, gruprui de unităţi sau unităţi (în legislaţia noastră, doar negocierea colectivă este obligatorie, în anumite condiţii, ceea ce nu echivalează cu obligativitatea încheierii de contracte colective).  

Mai zice domnu' Cartianu că adevăratul contract este cel individual, susţinut eventual (sic!) de o înţelegere-cadru negociată la nivel de companie, între patronatul şi sindicatul (sic!) respectivei firme. Păi aşa a fost şi înainte de recenta modificare a Codului muncii - din acest punct de vedere nu s-a schimbat nimic. 

De altfel, întreaga pledoarie a lui Cartianu  pentru "noul" cod al muncii este o înşiruire de truisme, domnia sa fiind, la rândul său,  tocmai  victima (probabil nevoită) unor şabloane de gândire şi de exprimare pe care le reproşează susţinătorilor vechii variante. Tot ceea ce spune Cartianu îmi sună atât de cunoscut şi, în acelaşi  timp, atât de fals ! Parcă aud bipăitul agonizant al unui scaner care citeşte codurile de bare de pe banda rulantă a unui supermarket.  

Mă rog, domnu' Cartianu spune multe; şi o face, şi de această dată, lăutăreşte, aşa cum ne-a învăţat (sau cum a fost învăţat). Într-un singur punct sunt de acord cu domnia sa, acolo unde afirmă apoteotic că noul cod trebuie aplicat de oameni competenţi şi responsabili. Corect! Şi bine ar fi ca aceleaşi calităţi să fie îndeplinite şi de cei care-l comentează. Eu, unul, ştiu vreo câţiva, deci îi stau la dispoziţie domnului Cartianu pentru a-i indica; în perspectiva unei ediţii revizute şi adăugite...  

Aviz directorilor. Sau, dacă nu ştiaţi, vă spun eu...

"Dacă noi oferim directorilor un punct de vedere  în scris, iar aceştia îl aplică întocmai, inspectoratul şcolar nu are niciun fel de răspundere, dacă soluţia oferită se dovedeşte greşită.  Răspunderea este a directorului."
Aceasta este afirmaţia unui important personaj din Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, făcută în comisia paritară, dar şi într-un alt context, în prezeţa mai multor martori.

Mi se pare important ca această afirmaţie  să fie reprodusă aici, pentru că ea conţine un adevăr crud, pe care nu ştiu câţi directori îl conştientizează. 

Şcoliile au pierdut în ultimi ani mii de procese, tocmai pentru că directorii, în ciuda unor prevederi legale ce nu sufereau interpretări, s-au bazat pe instrucţiunile venite de sus, ignorând şi chiar sfidând de multe ori punctele de vedere formulate de sindicate. Puncte de vedere care s-au dovedit ulterior corecte, fiind confirmate de insatnţele de judecată.

De ani de zile sindicatele reuşesc doar din când în când şi doar pe calea instanţelor de judecată să intervină în această relaţie vicioasă dintre majoritatea directorilor şi inspectoratele şcolare. Nu vorbesc despre raporturile legale, cele stabilite, în anumite limite, de actele normative specifice. Vorbesc despre acele legături informale, bazate pe incapacitatea ambelor părţi de a se desprinde una de cealaltă sau, fapt ce este şi mai grav, bazate pe disciplina de partid. Vorbesc despre cel mai comod mod de a face managementul unei unităţi de învăţământ: directivele venite de sus; adică de la inspectoratul şcolar sau de la minister. În cei 12 ani de sindicalism, rar mi-a fost dat să întâlnesc directori care şi-au asumat cu adevărat rolul. Sunt încă mii de directori care aşteapta sau care cer în mod expres îndrumări de la inspectorat chiar şi pentru o serie de probleme minore, pe care legea le dă în mod exclusiv spre rezolvare chiar lor şi/sau consiliilor de administraţie. Şi poate asta n-ar fi o problemă dacă răspunsurile solicitate de la "stăpânire" ar veni. Dar, de cele mai multe ori, acestea se lasă aşteptate luni de zile sau nu mai sosesc niciodată. Ori sunt transmise verbal, fapt ce nu implică niciun fel de responsabilitate pentru inspectorate.

P.S. 
Mai nou, am primit informaţia că, tot în mod subversiv, la telefon, unii funcţionari ai I.S.J. le-ar cam sugera directorilor care au executat hotărârile judecătoreşti privind creşterea salarială din 2008 că îi cam aşteaptă destituirea, dacă aplică (în mod corect-n.n.) legea, realizând încadrarea de la 1 ianuarie 2010, respectiv 2011 la salarii majorate. Există şi asemenea directori, pentru care, spun eu: "Jos pălăria!"

Directorii care s-au speriat, să nu uite citatul de mai sus. Şi să nu uite că aplicarea corectă a legii şi a unei sentinţe irevocabile nu poate constitui motiv de destituire. Desigur, ştim şi noi că motive pot fi inventate oricând. Dar asta este o altă discuţie. 

Noua Lege a educaţiei naţionale, avortonul oficial al perechii Boc - Funeriu

 Aşa cum am mai afirmat şi cu alte ocazii, această lege se va dovedi nefuncţională. Marele pericol pe care îl aduce noua lege este acela al producerii unor blocaje majore în funcţionarea sistemului de învăţământ. Legea este proastă, pentru că, în primul rând, este redactată prost. Din punct de vedere al tehnicii legislative este un dezastru. Legea este proastă, pentru că nu ţine cont de realitate, pentru că introduce forme fără fond şi construieşte mecanisme din care lipsesc deja piese esenţiale. Sistemul de finanţare pe care îl aduce această lege, dacă va fi adoptată, se va dovedi inaplicabil pentru că nu are nici legătură cu economia reală, cu modul de organizare şi de funcţionare a autorităţilor publice locale şi, mai grav, pentru că este rupt de realitatea şcolii. Legea amestecă noţiunile şi produce confuzie. 

Aici puteti descărca textul integral al Legii nr. 1/2011 - Legea educaţiei naţionale, aşa cum aceasta a fost publicat în Monitorul Oficial   

Nu se poate reduce cu 25% indemnizaţia de concediu de odihnă a cadrelor didactice

Apreciez că este greşită ideea vehiculată de unii directori, unele primării, dar şi la nivel mai "înalt" (din câte înţeleg), potrivit căreia ar trebui ca şi indemnizaţia de concediu de odihnă a cadrelor didactice să fie diminuată cu 25%.

Timpul nu-mi permite să dezvolt foarte mult acest subiect, dar ţin să fac, totuşi, câteva precizări:

A)  

Art. 145  din Codul muncii

(1) Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiaza de o indemnizaţie de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevazute în contractul individual de muncă.

(2) Indemnizaţia de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevazute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numarul de zile de concediu.  

(3) Indemnizatia de concediu de odihna se plateste de catre angajator cu cel putin 5 zile lucratoare înainte de plecarea în concediu.

Aşadar, concediul de odihnă şi indemnizaţia corespunzătoare sunt acordate pentru munca prestată de salariat anterior intrării în concediu. 

Cum legea dispune numai pentru viitor (potrivit principiului constituţional), ea nu se poate aplica unor situaţii de fapt ivite înaintea intrării ei în vigoare.  

În cazul nostru, dreptul la concediu de odihnă s-a născut anterior intrării în vigoare a legii privind diminuare veniturilor cu 25%. Pe cale de consecinţă, nu se poate opera o diminuare cu 25% a indemnizaţiei de concediu de odihnă corespunzătoare lunilor iulie şi august pentru că astfel s-ar încălca principiul neretroactivităţii legii. Indemnizaţia pentru concediul de odihnă nu se acordă pentru lunile iulie şi august ci pentru toate lunile lucrate de salariat anterior, perioadă în care nu a intervenit nicio diminuare salarială. Tocmai de aceea legea stabileşte drept criteriu de calcul al indemnizaţiei ultimele trei luni anterioare celei în care este efectuat concediul. Pe baza aceluiaşi raţionament legea mai stabileşte că indemnizatia de concediu de odihnă se plăteşte de către angajator cu cel putin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu.

B) 

În măsura în care contravin dispoziţiilor Codului muncii, prevederile H.G. nr. 250/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor din administratia publica, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare (în special art. 7)*** nu-şi mai produc efectele întrucât:

a) Hotărârile Guvernului sunt acte normative cu forţă juridică inferioară legilor. Fiind dată în aplicarea legii, o hotărâre de guvern  nu poate schimba condiţiile prevăzute de aceasta. Este, de asemenea, de principiu, că, acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate face distincţie.

b) Potrivit art. 1, Codul muncii reglementează totalitatea raporturilor individuale şi colective de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicarii reglementarilor din domeniul raporturilor de muncă, precum şi jurisdicţia muncii. Codul muncii se aplică si raporturilor de munca reglementate prin legi speciale, numai în masura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii.    

În condiţiile în care Codul muncii nu face trimitere la posibilitatea ca aspectele legate de concediul de odihnă al salariaţilor din sistemul bugetar să fie reglementate printr-o lege specială sau prin hotărâre de guvern şi în condiţiile în care nu există o lege privind concediul de odihnă al bugetarilor, Legea nr. 53/2003 - Codul muncii (care a intrat în vigoare ulterior H.G. nr. 250/1992) devine normă generală în materia concediului de odihnă, aplicabilă tuturor situaţiilor care nu primesc o reglementare specială. Raţionamentul este valabil şi în cazul cadrelor didactice, pentru că Legea nr. 128/1997 -  nu conţine dispoziţii speciale cu privire la modul de calcul al indemnizaţiei de concediu, ci doar căteva prevederi de principiu: cadrele didactice beneficiaza de dreptul la concediu astfel: a) concediul anual cu plata, in perioada vacantelor scolare, respectiv universitare, cu o durata de cel putin 62 de zile, exclusiv duminicile si sarbatorile legale; in cazuri bine justificate, conducerea institutiei de invatamant poate intrerupe concediul legal, persoanele in cauza urmand a fi remunerate pentru munca depusa; normele metodologice referitoare la efectuarea concediului legal vor fi elaborate de Ministerul invatamantului impreuna cu sindicatele recunoscute pe plan national;

b) perioadele de efectuare a concediului de odihna pentru fiecare cadru didactic se stabilesc de catre consiliul de administratie sau senatul universitatii si de sindicatele de la nivelul unitatilor scolare sau universitare, in functie de interesul invatamantului si al celui in cauza;

c) În acest context, chiar dacă nu este abrogat expres de Codul muncii sau o altă lege/reglementare ulterioar, apreciez că art. 7 din  H.G. nr. 250/1992 a căzut în desuetudine (în acest sens, art. 17 şi 64 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative: în vederea asanarii legislatiei active, în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative se va urmari abrogarea expresa a dispozitiilor legale cazute în desuetudine sau care înregistreaza aspecte de contradictorialitate cu reglementarea preconizata. Prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementari de acelasi nivel sau de nivel superior, trebuie abrogate. Abrogarea poate fi totala sau partiala. Daca o norma de nivel inferior, cu acelasi obiect, nu a fost abrogata expres de actul normativ de nivel superior, aceasta obligatie îi revine autoritatii care a emis prima actul).

C)
 Adaug celor arătate mai sus şi opinia foarte pertinentă a colegei mele de la Sindicatul Liber din Învăţământ Maramureş, doamna consilier juridic Mariana NUSZER-ŢÎNŢA, exprimată pe http://liviumarianpop.blogspot.com/ :
" Doar sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în valută prevăzute în Legea nr. 330/2009 şi OUG nr. 1/2010 se reduc cu 25%, toate celelalte drepturi prevăzute de alte acte normative nu suferă această reducere, dacă în textul Legii nr. 118/2010 nu se prevede expres diminuarea lor (EXEMPLU: indemnizaţia de concediu nu e prevăzută nici de Legea nr. 330/2009, nici de OUG nr. 1/2010, ci de Codul Muncii, prin urmare nu se reduce cu 25%)." (a se vedea articolul complet)

 *** Art. 7 din  H.G. nr. 250/1992

(1)Pe durata concediului de odihna, salariatii au dreptul la o indemnizatie calculata în raport cu numarul de zile de concediu înmultite cu media zilnica a salariului de baza, sporului de vechime si, dupa caz, indemnizatiei pentru functia de conducere, luate împreuna, corespunzatoare fiecarei luni calendaristice în care se efectueaza zilele de concediu de odihna.

(2)Media zilnica a veniturilor prevazute la alin. (1) se stabileste în raport cu numarul zilelor lucratoare din fiecare luna în care se efectueaza zilele de concediu.

(3)Pentru salariatii încadrati cu fractiuni de norma, indemnizatia de concediu de odihna se calculeaza avându-se în vedere veniturile prevazute la alin. (1), cuvenite pentru fractiunea sau fractiunile de norma care se iau în calcul.

(4)Prevederile alin. (1)-(3) se aplica si în cazul efectuarii concediului restant din anul 1991.

(5)Indemnizatia de concediu de odihna se plateste cu cel putin 5 zile înaintea plecarii în concediu.

Ar putea fi inutil sau prea târziu...

Recesiunea mondială face ca mişcarea sindicală din România să se confrunte, la rândul ei, cu o criză fără precedent. Sindicatele bugetarilor vor da în următoarele săptămâni proba viabilităţii şi capacităţii lor organizatorice. Acesta este momentul adevărului, pentru că lipsa elaborării în termen util a unor strategii sindicale bazate pe principii şi mijloace moderne va face ca strigătul de luptă al liderilor să nu fie perceput ca atare de membrii "simpli".

Am mai spus-o şi cu alte ocazii şi o repet şi acum: marile organizaţii sindicale, inclusiv cele din învăţământ, rămân tributare unei inabilităţi în pregătirea şi lansarea mesajelor în mod coerent, pragmatic şi programatic, atât în spaţiul public, cât şi către proprii membri. Dacă această politică defectuoasă nu a fost una intenţionat promovată de unii lideri, înseamnă că aceştia sunt depăşiţi de vremuri şi poartă pe cap o pălărie prea mare pentru postura în care se află.

Percepţia publică, inclusiv percepţia multor membri de sindicat, este aceea că ezitările liderilor sindicali din anii trecuţi, implicarea lor politică, precum şi întreruperea mai multor acţiuni sindicale recente, tot la îndemnul liderilor, fără să se fi obţinut rezolvări concrete, ridică semne de întrebare cu privire la bunele intenţii ale unora. Nu spun că acesta este adevărul, spun doar că aceasta este percepţia. Iar noi trăim într-o lume în care percepţia publică ajunge să ia locul adevărului.

De aceea eu cred că, în condiţiile în care bugetarilor li se retează un sfert din salariu, şi în condiţiile în care oprirea voluntară a lucrului înseamnă neplată altor zile de muncă, chemarea liderilor la proteste de stradă şi la o grevă generalizată în sistemul bugetar va avea sorţi de izbândă numai dacă va fi inteligent susţinută, printr-un plan de comunicare foarte bine pus la punct. Cu minima condiţie ca un asemenea plan să existe deja, deci să fi fost elaborat cu mai mult timp înainte, pe principii proactive şi, neapărat, de către specialişti. Altfel, ar putea fi inutil sau prea târziu...

O grevă "ca la carte".

Cred că în actualul context, pe care nu are rost să-l mai descriu, o grevă de amploare în învăţământul românesc este absolut necesară şi inevitabilă.

Pledez pentru declanşarea acestei greve, cu o singură observaţie: conflictul de muncă să fie declanşat cu respectarea tuturor procedurilor prevăzute de lege. Pentru reuşita grevei şi bună ei desfăşurare acest lucru este esenţial. Este vital.

Este la mintea cocoşului faptul că orice neglijenţă în parcurgerea procedurilor privind declanşarea conflictului de muncă ne poate costa pierderea dreptului de a continua greva.  În condiţiile oricărei greşeli de procedură, cât de mici, MECTS şi inspectoratele şcolare vor apela imediat la instanţa de judecată pentru a obţine încetarea grevei. Va fi ordin de la partid, va fi ordin de la guvern, va fi ordin de la preşedinţie. Cine se îndoieşte că va fi aşa, e naiv.

În acest moment, având în vedere că sincronizarea sindicatelor teritoriale în declanşarea legală a  conflictelor de muncă este, practic, imposibilă, singurele organizaţii sindicale care pot deschide conflictul de interese la nivelul ramurii învăţământ (şi, implicit, greva) sunt federaţiile sindicale reprezentative, prin iniţierea negocierilor colective anuale.  

Iniţierea conflictului de muncă ar urma să aibă loc în temeiul Legii nr. 168/1999, mai exact al art. 9(1) şi 11. Potrivit acestor dispoziţii legale, conflictele de interese pot avea loc la nivelul unităţilor, la nivelul grupurilor de unităţi, al ramurilor ori la nivel naţional, în cazul conflictelor de interese la nivel  de ramură salariaţii urmând a fi reprezentaţi de organizaţiile sindicale reprezentative care participă la negocierile colective (deci, federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ - n.n.)

În aceste condiţii, sindicatele teritoriale afiliate federaţiilor naţionale ar urmă să-şi îndeplinească doar obligaţia (stabilită tot de lege) de a înregistra conflictul, anterior declanşării, la nivelul unităţilor de învăţământ şi la nivelul inspectoratelor şcolare (conflictele de interese la nivel de ramură şi la nivel naţional pot avea loc numai după înregistrarea prealabilă a acestora la unităţile componente ale structurilor respective, potrivit legii - art. 11(2)).  

După umila mea părere, asumarea conflictului de muncă şi organizarea grevei nu de către sindicatele teritoriale, ci de către federaţiile sindicale din învăţământ (deci, iniţierea conflictului de sus în jos şi nu invers, aşa cum s-a întâmplat până acum) reprezintă singura soluţie viabilă pentru a avea sorţi de izbândă şi pentru a se putea realiza protejarea membrilor de sindicat împotriva unor eventuale abuzuri şi acuze de încălcare a legii. 

Un alt mod de a proceda înseamnă şanse foarte, foarte mari ca greva să fie declarată ilegală de către justiţie, în doar câteva zile de la declanşare. 

Deci, pledez pentru o grevă "ca la carte". E în interesul membrilor de sindicat şi numai al lor.

Un pas înainte, dar nu foarte departe...

Am citit azi, pentru prima dată mai atent, proiectul Legii educaţiei naţionale. Textul conţine numeroase erori de redactare, greşeli de exprimare şi de topică. Am întâlnit, de asemenea, multe contradicţii şi multe neclarităţi, multe incoerenţe. După o nouă lectură şi dacă voi avea timp, poate le voi expune aici, în detaliu. Până atunci mă limitez să fac următoarele observaţii:

1)Pentru problema încadrării profesorilor pentru învăţământul preşcolar/primar, care tinde să devină un butoi cu pulbere din cauza proastei redactări şi a discriminărilor instituite de Legea 387/2009, proiectul nu propune o soluţie clară. Din art. 219 (3) lipsesc câteva cuvinte, astfel încât textul este ininteligibil (vezi pag. 78-79 din proiect);

2)Sistematizarea aspectelor legate de formarea iniţială şi continuă, cariera didactică, condiţiile de ocupare a funcţiilor didactice şi formele de angajare ale personalului didactic este foarte prost realizată. Fiind cuprinse în secţiuni diferite, este destul de greu de înţeles care este ierarhia etapelor şi a condiţiilor ce trebuie îndeplinite pentru ocuparea funcţiilor didactice, definitivare, titularizare (în acest sens, art. 207-212, art. 218-219, art. 223).

3)Se menţine ideea potrivit căreia sancţiunile disciplinare ar urma să fie stabilite de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ. Dacă propunerea va "trece", apreciez că vor apărea foarte multe sancţiuni aplicate abuziv;

4)În fine, ultimul Titlu al proiectului (VI), abrogă Legea învăţământului nr. 84/1995, dar nu abrogă în mod expres Legea nr. 128/1997 - Statutul personalului didactic (art. 308).

În concluzie, deşi are părţi bune (spre exemplu, articolele privind finanţarea îmi par mai clare şi mai pragmatice), şi proiectul Funeriu, ca şi proiectul Andronescu, e făcut în grabă, rămâne tributar unei tehnici de redactare legislativă mediocre şi riscă să lanseze o serie de idei care, în cele din urmă, se vor dovedi inaplicabile în actualul context socio-economic sau vor rămâne simple forme fără fond. Sper să mă înşel...

Proiectul Legii educaţiei naţionale

Sporul pentru bibliotecari se regăseşte în continuare, în mod virtual, în cadrul sumei compensatorii

Referitor la Adresa A.F.P. Constanţa nr. 1035727/18.03.2010 şi Adresa A.J.P.S. Constanţa nr. 5355/47/11.03.2010 transmise în unele unităţi de învăţământ, prin care se afirmă faptul că sporul pentru condiţii vătămătoare prevăzut de art. 51(3) din Legea nr. 334/2002 a bibliotecilor se acordă în mod nelegal bibliotecarilor –personal didactic.

1) Sporul prevăzut de art. 51(3) din Legea nr. 334/2002 nu se mai acordă efectiv la nivelul unităţilor de învăţământ. Acesta a fost acordat, în mod legal, încă din anul 2008, în temeiul Legii nr. 334/2002 sau în baza unor hotărâri judecătoreşti irevocabile. În aceste condiţii, raportat la dispoziţiile Legii nr. 330/2009, respectiv dispoziţiile art. 6 din O.U.G. nr. 1/2010, sporul se regăseşte în continuare în mod virtual, în cadrul unei sume compensatorii, astfel încât drepturile salariale pe anul 2010 să nu fie mai mici decât cele stabilite pentru funcţia respectivă pentru luna decembrie 2009.

2) Interpretarea  A.J.P.S. Constanţa cu privire la acordarea acestui spor a fost infirmată anterior de practica judiciară, consemnată în câteva sute de hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, pronunţate la nivelul întregii ţări, inclusiv la nivelul Judeţului Constanţa.

În esenţă, instanţele de judecată au reţinut că:

- Din prevederile Legii bibliotecilor nr. 334/2002 rezultă că personalul din biblioteci beneficiază de acordarea sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare prevăzut de art. 51 alin. (3). În sensul acestui act normativ, noţiunea de biblioteci include şi bibliotecile şcolare. Ori potrivit art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 334/2002 în învăţământ, în biblioteci sunt încadraţi, ca personal didactic auxiliar,  bibliotecari, documentarişti, redactori.

- Este adevărat că Legea nr. 128/1997 nu prevede un  spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază, care face parte din acesta pentru personalul didactic auxiliar (bibliotecar, documentarist, redactor). Însă,  potrivit art. 50 alin. (12) din Statut, personalul didactic beneficiază şi de alte drepturi prevăzute de lege. Ori, acordarea sporului pentru condiţii periculoase sau vătătoare este prevăzută de o lege - Legea nr. 334/2002. Mai mult, actul normativ în cauză nu exceptează personalul didactic auxiliar de la beneficiul sporului reglementat de art. 51 alin.(3), astfel că nu se poate opera nici un fel de distincţie cu privire la această categorie de personal.

- Legea nr. 334/2002 stipulează expres că bibliotecile şcolare fac parte din sistemul naţional  de biblioteci.

- ANEXA nr. 2b) a Legii nr. 334/2002 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte normele privind încadrarea cu personal de specialitate a bibliotecilor şcolare. Este evident că, din moment ce Legea nr. 334/2002 vorbeşte despre încadrarea şi normarea bibliotecarilor din bibliotecile şcolare, ea este aplicabilă şi la acest nivel/domeniu.

- Această categorie de personal didactic auxiliar – bibliotecari – beneficiază de sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 51 alin.(3) din Legea nr. 334/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 51 alin.(3) din Legea nr. 334/2002, republicată

3) Văzând dispoziţiile legale amintite, în data de 27 mai 2008, Comisia Paritară I.S.J. Constanţa – S.L.S.I.P. Constanţa a hotărât acordarea acestui spor la nivelul tuturor unităţilor de învăţământ unde funcţionează biblioteci şcolare.

4) În conformitate cu art. 164(2) din Codul muncii,  reţinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. Ca atare, consider că orice reţinere din salariu, dispusă de conducerile unităţilor de învăţământ în temeiul unor simple adrese transmise de A.J.P.S. Constanţa sau A.F.P. Constanţa, şi în lipsa unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, este abuzivă şi nelegală.

Exerciţiu de logică despre O.U.G. 1/2010 şi O.U.G. 41/2009

Ceva nu-i în regulă sau mi se pare mie?

Art. 5(6) din Ordonanţa de urgenţă nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar prevede că reîncadrarea personalului didactic din învăţământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 stabileşte, la rândul său, că:

Art. 2

Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 şi în anul 2009 personalului din învaţământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2008, aprobata cu modificari prin Legea nr. 221/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifică dupa cum urmează:

1.La articolul 1 indice 1 alineatul (1), litera a) indice 1 va avea urmatorul cuprins:

"a indice 1) pentru perioada 1 mai - 31 decembrie 2009, coeficientii de multiplicare si valorile coeficientului de multiplicare 1,000 sunt prevazuti pentru toate functiile didactice si didactice auxiliare în anexele nr. 1.1a, 1.2a, 2a si 3a;"

Numai că articolul 1 indice 1 a fost introdus în Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008 prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 151/2008 care, în  art. I, dispune:

3. După articolul 1 se introduce un nou articol, articolul 1 indice 1, cu următorul cuprins: "Art. 1 indice 1 (1) În cursul anului 2009 salariile de bază ale personalului didactic din învăţământ, stabilite potrivit anexelor nr. 1.1, 1.2, 2 şi 3, se majorează după cum urmează: (...).

Poate că totul ar putea părea că este în regulă dacă, între timp,  Ordonanţa de Urgenţă nr. 151/2008 nu ar fi fost declarată neconstituţională în ceea ce priveşte tocmai art. I punctul 3, adică exact punctul prin care se introduce articolul 1 indice 1.

Astfel, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 842/2009, constată că dispoziţiile art. I pct. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 151/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ sunt neconstituţionale.

În aceste condiţii, înseamnă că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 ( la care face trimite noua Ordonanţă de urgenţă nr. 1/2010), se referă, la rândul său, la un articol (1 indice 1) care nu mai există, tocmai pentru că, repet, reglementarea care l-a introdus (O.U.G. nr. 151/2008) nu mai există, fiind declarată neconstituţională.

E un exerciţiu de logică. Aştept să fiu contrazis, poate îmi scapă mie ceva !

Inepţia din H.G. nr. 1618/2009

H.G. nr. 1618/2009 privind finanţarea pe baza standardelor de cost pe elev/preşcolar pentru anul 2010 Guvernul consacră o inepţie juridică, aşa cum rar mi-a fost dat să întâlnesc. În art. 4(3)  se arată că directorul unităţii de învăţământ are calitatea de angajator (directorul unităţii de învăţământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică, în calitate de angajator, răspunde de încadrarea în bugetul aprobat pe baza standardelor de cost/elev/preşcolar/an, transmis de către primar, pe baza hotărârii consiliului local de aprobare a bugetului anual).

Atribuirea calităţii de angajator funcţiei de director este o eroare juridică şi o dovadă de lipsă de  rigoare juridică. Nu directorul este angajatorul, ci unitatea de învăţământ reprezentată prin director. Ca în orice alt domeniu de activitate, inclusiv cel privat, persoana juridică este cea care are calitatea de angajator. Semnarea contractului individual de muncă şi a celorlalte acte juridice se face, într-adevăr, de către director, manager, administrator etc, dar în numele persoanei juridice respective. Evident, există şi situaţii în care o persoana fizică poate angaja una sau mai multe persoane fizice. Dar nu despre o asemenea situaţie este vorba în cazul de faţă. Funcţia, în sine, oricare ar fi denumirea acesteia, nu se poate suprapune calităţii de angajator. În plus, raportat la legislaţia în vigoare, în majoritatea judeţelor, unitatea de învăţământ nu are calitatea de angajator decât pentru personalul didactic auxiliar şi nedidactic. Pentru personalul didactic de predare angajator este inspectoratul şcolar.

Aşadar, pentru rigoare juridică, art. 4(3) din H.G. nr. 1618/2009 ar trebui să indice faptul că directorul are calitatea de reprezentant al unităţii de învăţământ şi nu calitatea de angajator direct, aşa cum se înţelege din actuala formulare.  

 

Cred mai mult în soluţia Antonescu-Geoană-Johannis

M-acuză unii de inconsecvenţă, de manipulare şi de neseriozitate doar pentru că mi-am exprimat, în continuare, antipatia faţă de Băsescu. Am mai explicat că ieşirea lui Crin Antonescu din cursa prezidenţială mă pune, din nou, în faţa votului negativ. Nu-l susţin pe Geoană, dar nu-l pot vota nici pe Băsescu, oricâtă muncă de autoconvingere aş face cu mine însumi. Nu-l suţin pe Geoana, dar îl susţin în continuare pe Crin Antonescu. Nu mă pot dezice peste noapte de simpatia mea pentru Crin Antonescu şi nici nu-mi pot renega opţiunile liberale. Cred mai mult (chiar dacă am rezerve) în soluţia Antonescu-Geoana-Johannis decât în soluţia Băsescu. De fapt, în soluţia Băsescu nu cred deloc. Din perspectiva unei psihologii inverse e oarecum onorant că sunt bănuit de manipulare. Mă tem însă că sunt supraestimat. Dacă e vorba de aşa ceva, singurul manipulat sunt eu. Prin automanipulare. În faţă certitudinii Băsescu, imi asum naivitatea unei posibile, himerice schimbări. 

Pentru Băsescu, Constituţia este gumă de mestecat

Incredibil ! Băsescu respinge soluţia avansată de noua majoritate parlamentară pentru rezolvarea crizei politice: un guvern de tehnocraţi condus de Klaus Iohannis, primarul Sibiului. După părerea mea, în felul acesta, Băsescu îşi semnează sentinţa. Va pierde prezidenţialele. Prin gestul său, Băsescu dovedeşte că nu doreşte rezolvarea crizei politice, că pune mai presus de interesul naţional orgoliul politic personal şi jocul politic iresponsabil.
Discursul său din această seară, în care a invocat cu neruşinare prevederile constituţionale, după cum i-a convenit, a fost lamentabil. Un discurs obstrucţionist, demagogic, sfidător. Pentru Băsescu, Constituţia este gumă de mestecat. Până unde mai poate coborî Traian Băsescu? 

Nu, noi n-am câştigat nimic, nici de data asta !

“Dacă aş trăi în România de acum, aş înnebuni a doua oară” - H. Müller

Spuneam, în urmă cu ceva vreme, că e o dovadă de tupeu să-l revendici pe Mircea Lucescu după câştigarea Cupei UEFA,  cu aceeaşi neruşinare istorică pe care am utilizat-o şi cu alţi români celebri, după ce i-am izgonit din ţară şi din spaţiul nostru cultural.

Se întâmplă, iată, acelaşi lucru, cu Herta Müller, recenta câştigătoare a Premiului Nobel pentru literatură. Simplul fapt că Herta Müller s-a născut şi a trăit un timp în România, hărţuită şi umilită de securitate, nu ne îndreptăţeşte, ca stat, ca naţie şi ca sistem cultural, să  ne arogăm nici cel mai mic merit. Dimpotrivă, ar trebui să tăcem ruşinaţi şi să aplaudăm cu capul plecat. Este şi aşa un privilegiu prea mare.

Este al treilea premiu Nobel acordat unei personalităţi de origine română, dupa George Emil Palade, pentru Medicină, în 1974, şi Elie Wiesel, pentru pace, în 1986. Ambii erau cetăţeni americani atunci când au fost laureaţi. Asta spune totul !

Citeşte şi Herta Müller, într-un interviu acordat EVZ

Tupeu

În timp ce scriu acest post, televiziunile anunţă cu înfrigurare că peste câteva minute Sorin Oprescu îşi va anunţa candidatura la prezidenţiale. Ca independent. Nu mi-a plăcut niciodată omul politic Sorin Oprescu. Mă enerva, în primul rând, pentru că era pesedist. Nu înţelegeam ce caută acolo. Evident, era o chestiune de pur subiectivism politic. De aceea, în momentul în care s-a desprins de partidul roşu şi a câştigat Capitala, a început să-mi devină relativ simpatic. Apoi, a început să mă enerveze din nou, în momentul în care s-a transformat din primar de capitală în cârnăţar de Guiness Book. Când tot ceea ce ai reuşit să faci la primărie este un imens cârnat şi un proiect pentru o fantasmagorică autostradă suspendată, a veni şi a pretinde preşedinţia României mi se pare de un tupeu ieşit din comun. După ce a promis bucureştenilor că va rămâne la Primăria Capitalei, întocmai ca Băsescu, fără vreo realizare concretă, întocmai ca Băsescu, doctorul Oprescu nu se dezminte şi cere acum şi votul naţional. Mă îndoiesc profund că îl va obţine. Ce să facă Oprescu la Cotroceni? Ce poate să facă?  O colivă. Cea mai mare colivă din lume !

Prin acest gest, Oprescu dovedeşte că nu se deosebeşte cu nimic de ceilalţi politicieni de sorginte peceristofesenistă, în frunte cu Traian Băsescu. Asocierea sa cu Octav Cozmâncă este încă unul dintre argumente. Avem de-a face cu acelaşi tip de hahaleră politică. 

Fals tratat despre profesionalism, şefie şi respect

Nu cer nimănui să mă respecte ca om. Nu, nu cerşesc acest privilegiu. Poate că nu-l merit. Poate că în viaţa privată sunt un imoral, un mincinos, poate că îmi bat nevasta sau arunc gunoiul pe fereastră, poate sunt un ciufut... Poate. 

Într-un singur moment, într-o singură postură a vieţii mele publice solicit răspicat respect: atunci când îmi exprim părerea de profesionist al dreptului. O fac, să mă iertaţi, cu lipsa de modestie pe care mi-o conferă 4 ani de facultate şi alţi 10 de experienţă. Atunci când vorbesc din această poziţie, îmi place să fiu ascultat. Cer din partea interlocutorului meu, indiferent pe ce treaptă socială sau ierarhică s-ar situa, minima decenţă de a-mi permite să-mi duc raţionamentul până la capat. Nu am pretenţia şi nici naivitatea că astfel voi convinge sau voi reuşi să-mi impun punctul de vedere. Am doar pretenţia de a fi ascultat şi auzit. Pentru că ştiu ce spun. Pentru că sunt platit să spun ce ştiu. N-am nevoie însă de respectul formal pe care unii îl acordă unui buletin oficial de ştiri - deşi, uneori, m-aş mulţumi chiar şi cu atât. Dar nici de "savuroasa" şi efemera "atenţie" pe care o acorzi unui talk-show cu Gigi Becali. Nu. Când vorbesc din postura de profesionist, nu fac talk-show. Nu glumesc. Nu e loc pentru aşa ceva în analiza facută pe un text de lege. Deci, cer încredere! Dreptul are şi el matematica lui, are teoremele şi axiomele lui de neînfrânt. Juriştii lucrează cu principii de drept, argumente de interpretare logică şi prezumţii absolute. Legea nu este o bucata de plastilină, aşa cum au impresia unii. În drept nu prea e loc pentru poezie. Legea e o proză complicată, uneori plictisitoare şi înşelătoare, legea e text rece, tăios. Legea e dură. Şi mai am o pretenţie: nu-mi place să fiu contrazis în probleme de drept, cu argumente ce ţin de ştiinţa aşezării în teren a unei echipe de fotbal sau cu argumente extrase din conspectul unei reviste de integrame. Îmi place să fiu combătut cu raţionamente de acelaşi calibru. Dar nu le refuz nici pe cele venite de la nivelul simţului comun, dacă sunt lansate cu sinceritate şi în spirit constructiv.  În ceea ce mă priveşte, acolo unde nu mă pricep, nu mă bag. E şi asta o formă de respect. Pentru celalalt profesionist, din faţa mea. 

Acest mesaj e adresat tuturor şefilor din România. Dar, în primul rând, acelora dintre ei, care au vazut prea multe filme americane cu avocaţi de succes şi procese răsunătoare. Acelora dintre ei, care au impresia că legea este o gumă de mestecat; şi de amestecat. Acelora dintre ei, care au impresia că managementul se învaţă din tabloide; sau la cursurile de perfecţionare, unde pauza de cafea este mai mare decât ora de curs. Acelora dintre ei, care cred că o echipă este ceva  legat de fotbal sau baseball. Acelora dintre ei, care cred că managementul participativ ţine de participarea la vreun cocktail. Acelora dintre ei, care confundă comunicarea cu o reclamă la telefonia mobilă. Acelora dintre ei, care confundă workshop-ul cu shopping-ul. Acelora dintre ei, care simt nevoia să-şi umilească subordonaţii, precum o făceau soldaţii cu recruţii, după ce, la rândul lor, fuseseră chinuiţi de alţii. Acelora dintre ei, care confundă bogăţia cu aurul. Acelora dintre ei, care nu ştiu să deschidă un computer. Acelora dintre ei, care caută tot timpul vinovaţi. Acelora dintre ei, care confunda noţiunea de e-mail cu noţiunea de website. Acelora dintre ei, care îşi înjură subalternii. Acelora dintre ei, care confundă efectul cu cauza, subiectul cu obiectul şi persoana cu funcţia. Acelora dintre ei, care şi-au cumpărat licenţa şi doctoratul. Acelora dintre ei, care nu pot trece peste frustrarea că nu au avut jucării atunci când erau mici. Acelora dintre ei, care şi-au vândut sufletul pentru a avea cu ce să-şi cumpere funcţia.

Acestora le recomand să citească. Să asculte. Să audă. Să privească. Apoi, să citească.  Măcar vreo câteva cărţi. Sau macar "propria" lucrare de licenţă. S-ar putea să fie uimiţi de ceea au scris.  Le recomand să înveţe. Nu e o ruşine ca un şef să înveţe. Nu e o ruşine când un şef greşeşte. Nu e o ruşine când un şef nu ştie. Ştim noi. Pentru asta suntem noi, subalternii, aici, lângă el. Apoi le recomand iar să citească. Chiar şi pe Google. Dacă nu ştiu ce-i aia Google, le explicăm noi.  Doar pentru asta existăm noi, subalternii. Poate că noi, subalternii profesionişti, nu ştim (ceva ce se numeşte deontologie nu ne lasă) să le ciripim mereu cuvinte frumoase în ureche. Da, noi, subalternii profesionişti, ştim că şefilor le place să le spui numai ceea ce ar vrea ei să audă. Dar uneori, ba chiar de multe ori, nu se poate - ceva ce se numeşte deontologie şi profesionalism nu ne lasă. Noi nu putem să le spunem mereu ceea ce vor ei să audă. Există alţi profesionişti pentru asta. Plătiţi şi ei, la rândul lor. Sunt curvele profesioniste; profesioniştii prostituţiei, fie ea legalizată sau nu. Şefii cărora le place să le spui mereu ceea ce vor ei să audă, să meargă la curve. Ele pentru asta sunt plătite. Noi, nu. 

Iar vouă, celorlalţi, dragii noştri şefi profesionişti, RESPECT!  Ca de la profesionist la profesionist.