Tot (ca) înainte...

Mă deprimă acest fals entuziasm feisbucisto-mediatic despre începerea unui nou an şcolar. Eu am perceput mereu şcoala drept o corvoadă. Profesorii de ştiinţe exacte trec şi acum prin coşmarurile mele. Oi fi fost de vină eu, dar au fost de vină, în mare măsură, vremurile, "sistemul"... Tristeţea mea, vecină cu disperarea, este însă cu atât mai mare cu cât constat că, după 30 şi ceva de ani, sistemul educaţional, în esenţa sa, nu s-a schimbat cu nimic pentru copilul meu. Aşadar, în fapt, mâine nu începe nimic. Mâine se reia totul de acolo de unde am rămas: în trecut.

Eterna şi fascinanta...

Înţeleg că domana Andronescu, bunica învăţământului românesc, îşi doreşte (iar) maternitatea noii legi a educaţiei. Ca părinte, plătitor de taxe şi impozite, cred că am dreptul să spun că doamnei Andronescu i-a cam trecut vremea. Demult. Poate, totuşi, încurajăm natalitatea ideilor în rândul tinerelor, că tot a crescut alocaţia.

Dacă e digital, înseamnă că e manual. Sau invers...

Acesta este un fel de pamflet. Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este pur întâmplătoare.

Manual digital - sugestie de prezentare

Loterie judiciară? Sau ce?

Mă simt forţat de împrejurări să fac o "rectificare":  majoritatea completelor Curţii de Apel Constanţa infirmă soluţiile din dosarele în care Tribunalul a respins acţiunile cadrelor didactice care au solicitat plata integrală a ajutorului financiar pentru stimularea achiziţionării de cărţi sau programe educaţionale pentru anii 2009 şi 2010.  

Excepţie face un singur complet de judecată (cel puţin deocamdată), care admite recursurile formulate de I.S.J. Constanţa (pentru profani, asta înseamnă că, finalmente, acei reclamanţi au pierdut procesul) şi respinge recursurile formulate  în dosarele pierdute deja la Tribunal.
Aşadar, deşi am sperat cu toţii că soluţiile contradictorii obţinute la Tribunalul Constanţa vor fi rezolvate în mod unitar de instanţa superioară (Curtea de Apel), iată că realitatea ne contrazice.
Greu de înţeles (şi mai greu de explicat)  cum, aflate în aceeaşi situaţie de fapt şi de drept, unele persoane vor beneficia de plata sumei de 100 de euro, iar altele nu.
În condiţiile în care depinde la ce complet îţi nimereşte dosarul, câştigarea proceselor privind plata ajutorului financiar de 100 de euro pentru stimularea achiziţionării de cărţi sau programe educaţionale devine, mă întreb, un fel de loterie judiciară?

C'è speranza !?

În dialog cu doamna de la agenția Loto.
 - Doamnă, zic eu cu ironie condescendentă, ar trebui să înlocuiți reclama aia cu urări de noroc de la intrare. Mai bine scrieți: „Lăsați orice speranță, voi, cei care intrați!”
 - Sigur, domnu', răspunde ea cu o condescendență aproape didactică și, imediat, într-o italiană perfectă: "Lasciate ogni speranza, voi ch'intrate!". Și adaugă (aproape melancolică): "Infernul" lui Dante, domnu', nu-i așa?. Ddddaaaa, bolborosesc eu; și scap pixul din mână.

Legea s-a născut, legea a murit. Trăiască metodologia !

Tendinţa şi nevoia subiectului de a reduce starea tensională şi a realiza echilibrul cognitiv necesar, fie prin obţinerea unor noi informaţii congruente cu cunoaşterea iniţială, fie prin schimbarea atitudinii subiectului faţă de obiectul, situaţia, evenimentul dat sunt ceea ce psihologia socială a definit ca disonanţă cognitivă. 

Nu prea îmi stă în fire să spun oamenilor ceea ce ar vrea ei să audă, pentru că nu îmi permit asta ca profesionist. Aşa s-a întâmplat şi azi. N-am avut ce face - trebuia să spun lucrurilor pe nume. Doar pentru asta ne adunasem. Dar, probabil că exact o disonanţă cognitivă au resimţit cei doi domni directori azi, în momentul în care, în faţa unei săli arhipline, mi-au smuls microfonul din mână pentru a-şi impune clasicul discurs despre preeminenţa în faţa LEGII a metodologiilor, instrucţiunilor, circularelor şi a altor fiţuici venite de la minister. Chiar şi atunci când acestea răstălmăcesc flagrant LEGEA, cum se întâmplă în prezent.

E păcăt că, după atâta tam-tam făcut în favoarea independenţei organizatorice şi manageriale a şcolilor, unii rămân, cu orice preţ, sclavii directivelor. 

Eu, azi, am încercat doar să-mi spun părerea. Şi nu din postura neavenitului. Pentru asta, un strop de respect aş fi meritat. N-am fost lăsat să vorbesc. Dar nu-i cu supărare, la noi, în învăţământ, au succes discursurile frumoase. Chiar dacă sunt despre neputinţă - nu-i spun incompetenţă, că unii ar sări imediat de fund în sus şi, în timpul ăsta, nu se ştie, cineva le-ar putea trage SCAUNUL. Şi ce s-ar face ei fără scaun....!?
Aşadar, Legea s-a născut, Legea a murit! Trăiască metodologia ! Şi teoria! Cea a disonanţei cognitive.

REFREN: Fals tratat despre respect

  

Litoral 2011. M-am aia...

Mamaia, 22 mai 2011:  coşmelii, păpădii, bălării; maşini de fiţe, codiţe, pipiţe; manele, mărgele, merdenele; privaţi, colanţi, berbanţi; brichete, şosete, crochete; butice, burice, arşice;  strigoi, noroi, gunoi; coteţe, poponeţe, tristeţe...

DNA super lavabil. Acum şi cu teflon. Clic !

Motto:

"Am văzut pe perete o culoare mai ciudată a varului, chiar deasupra uşii. M-am dus să văd despre ce e vorba şi am descoperit o cameră de luat vederi, bine ascunsă de tencuială, legată la două fire" (Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Victor Chirilă)

"La scurt timp după izbucnirea scandalului, DNA a recunoscut că a fost autorizat să facă interceptări ambientale şi a anunţat că a declanşat verificări pentru stabilirea îm­prejurărilor în care "acte procedurale autorizate de judecător au fost dezvăluite în cursul desfăşurării anchetei penale, cu riscul periclitării bunului mers al acesteia" (Jurnalul Naţional)

Zgâriaţi uşor  peretele, cu unghia, pe undeva pe lângă tocul uşii. Pipăiţi cu atenţie, cercetaţi cu minuţiozitate. Dacă nu vi se pare nimic suspect, nu e cazul să renunţaţi. Fiţi perseverenţi, luaţi o furculiţă şi incercaţi să-i introduceţi un dinte prin rostul dintre perete şi tocul uşii. Toate uşile au un rost. Dacă nici aici nu găsiţi nimic, îmi pare rău, e cazul să încercaţi cu o daltă. Extindeţi căutările pe tot peretele pe care este amplasată uşa. Recomandabil ar fi să curaţaţi până la zidărie. Un insucces în această zonă vă va obliga să extindeţi lucrarea la toţi ceilalţi pereţi. În cazul în care norocul nu vă surâde, puteţi încerca sub parchet. Apoi, verificaţi plafonierele, comutatoarele, telefonul fix şi telefoanele mobile, televizorul şi DVD-ul. Spargeţi webcam-ul şi scoteţi firul de internet; de fapt, tăiaţi-l! Verificaţi şi în spatele oglinzii de la baie, demontaţi-vă ramele ochelarilor, studiaţi-vă nasturii de la cămaşă şi capsele de la blugi. Întoarceţi cămaşa pe dos şi blugii pe toate feţele. Faceţi bucăţi pixul, şapca şi bricheta dumneavoastră preferată de la BIC. Cautaţi în sacul aspiratorului. Demontaţi aspiratorul. Şi  fierul de calcat. Căutaţi sub saltea, sub pat, sub fotoliu, în fotoliu, în pat, pe canapea, sub canapea. Demontaţi plafoanele false! Percheziţionaţi-vă partenerul de viaţă ! Studiaţi-i nasturii de la cămaşă, de la bluză, de la pijama; capsele de la blugi. Găsiţi-i prezervativele! Hm, de când naiba foloseşte prezervative? Mă rog, nu e treaba mea... Verificaţi-i telefoanul mobil ! Scoateţi-i bateria şi scăpaţi-l din greşeală în vasul de toaletă. Profitaţi de ocazie şi cautaţi în spatele capacului de toaletă. Căutaţi în servieta lui. Căutaţi în poşeta ei (aici veţi avea nevoie de ceva timp).
În fine, dacă tot şi tot nu găsiţi nimic, e clar că aţi scăpat. Dar veţi avea nevoie de o tencuială nouă şi de cel puţin o mână de lavabil. Încercaţi la DNA! Manopera este inclusă în preţ. 

  

TX

Ieri am primit o înjurătură de la un partener de trafic; pentru că nu i-am făcut loc mai repede; el fiind pe contrasens, pe o stradă cu sens unic; pe care eu rulam. Regulamentar... El avea număr bulgăresc, cu TX. N-am insistat. Riscam să iau şi bătaie.  

Rapid eye movement

Azi am aflat că ieri am câştigat toate procesele. Evident, este vorba despre toate procesele de ieri. Pesemne că am presimţit ceva, pentru că azi noapte am visat chiar că Înalta Noastră Curte Constituţională a hotărât că noua lege a educaţiei naţionale a fost adoptată cu încălcarea Legii fundamentale. Când m-am trezit mi-am zis că e posibil ca visul ăsta al meu să se împlinească azi. Şi m-am bucurat. M-am spălat pe faţă, mi-am băut cafeaua, mi-am dus copilul la grădiniţă şi am ajuns la serviciu. Am mai băut o cafea, am deschis calculatorul şi mi-am verificat termenele de judecată - au mai rămas multe şi săptămâna asta, atât cât a mai rămas din ea, din săptămâna asta, dar vor fi şi mai multe săptămâna viitoare. Într-o noapte am visat că o Înaltă Curte Extraordinară ne anulase toate procesele câştigate. M-am trezit speriat şi mi-am zis că visul ăsta nu trebuie să se împlinească niciodată. Îmi amintesc că în ziua aceea, după vis, m-am ridicat cu greu din pat, m-am spălat pe faţă, mi-am băut cafeaua, mi-am dus copila la grădiniţă şi am ajuns la serviciu. Am mai băut o cafea, am deschis calculatorul şi mi-am verificat termenele de judecată. Apoi am plecat la instanţă. În ziua aceea am câştigat toate procesele din ziua aceea. Am plecat de la serviciu împăcat, mi-am luat copila de la grădiniţă, am ajuns acasă, mi-am băut ceaiul şi am adormit aproape fericit. Am visat că visam că azi noapte am visat că noua lege a educaţiei naţionale era neconstituţională şi când m-am trezit fericit am vrut să-mi duc fetiţa la grădiniţă, dar mi-am dat seama  că n-aveam cu ce, pentru că peste noapte cineva îmi furase maşina. Şi atunci m-am rugat în gând să fie doar un coşmar şi mi-am impus să mă trezesc; ceva în adâncul meu îmi spunea că e doar un vis urât, cu alte cuvinte eu visam că ştiu că visez. Şi am reuşit să mă trezesc. Maşina era la locul ei, în faţa blocului. M-am spălat pe faţă, mi-am băut cafeaua, mi-am dus copila la grădiniţă şi am ajuns la serviciu. Am mai băut o cafea, am deschis calculatorul şi mi-am verificat termenele de judecată - toate termenele de judecată erau şi ele acolo, la locul lor, în calcultor şi transcrise frumos pe fiecare dosar. Apoi am plecat la instanţă. Am pledat frumos şi sala m-a aplaudat. Dar în ziua aceea am pierdut toate procesele din ziua aceea. O, Doamne, atunci mi-am dorit să fie doar un coşmar. Am închis ochii, sperând să readorm, dar ceva în adâncul meu, în subconstientul meu, îmi spunea că n-ar trebui, pentru că, în cazul astă, m-aş putea trezi în visul în care mi se furase maşina. Asta n-ar fi fost o problemă, dacă aş fi ştiut sigur că am casco. Dar eu nu mai ştiam dacă am sau nu casco. Pe tema asta avusesem vise diferite şi contradictorii. Când aveam casco era bine, îmi puteam permite să mi se fure maşina, pentru că, astfel, aveam garanţia că voi câştiga toate procesele. Dar când n-aveam casco trebuia să fac în aşa fel încât să mă pot întoarce în visul în care doar visasem că mi se furase maşina, dar fără să pierd toate procesele din ziua aceea. Sau să visez în aşa fel, încât, deşi mi s-ar fi furat  maşina şi aş fi avut casco, instanţa şi-ar fi schimbat practica şi mi-ar fi dat câştig de cauză în toate procesele. Or visul ăsta este extrem de greu de obţinut, atât de greu încât nu ştiu dacă mi-a reuşit vreodată. De fapt, nu-mi mai amintesc. 

Dar problema mea e alta: în toate procesele pe care le-am câştigat s-au formulat recursuri. Dacă, Doamne fereşte, recursurile sunt admise, înseamnă că, finalmente, voi pierde procesele. Dacă pierd procesele, nu-mi mai fură maşina. Dar n-ar fi o problemă că-mi fură maşina, dacă visez că am casco. Deci, prefer să-mi fure maşina şi să câştig procesele, cu condiţia să fie în visul în care am casco. E complicat. Mai bine vând maşina. Mda, dar pentru asta trebuie să cer voie băncii care mi-a acordat creditul pentru maşină. Deci, eu n-am achitat încă maşina, ceea ce înseamnă că am casco, pentru că altfel banca nu mi-ar fi acordat creditul. Păi, Doamne, pe cale de consecinţă, voi pierde toate procesele? 

P.S. 

Să-mi spună cineva, dintre cei care mă cunosc, dacă am sau nu maşină în realitate. A fost visul meu din copilărie - e tot ce-mi amintesc. Poate pentru că mi-e somn foarte tare.

***

Prostia are multe faţete. Înţelepciunea populară spune că unii pot fi catalogaţi ca fiind atât de proşti, încât dau în gropi, alţii sunt proşti de bubuie ori proşti ca noaptea. Mai nou, s-a constatat că unii sunt atât atat de proşti, încăt se pot împiedica de firul unui telefon mobil. Ieri însă, urmărind la TV o emisiune politică, unde, evident era reprezentat şi partidul de la putere, mi-am dat seama că folclorul nostru se poate îmbogăţii cu o noua zicătoare: prost ca o plăcintă. Acesta este un pamflet. Orice asemănare cu persoane reale este pur întâmplătoare. 

Am fost un dobitoc. Dar nici chiar aşa...

După logica infailibilă a domnului Băsescu trebuie că sunt şi eu unul dintre mulţii dobitoci care l-au votat în 2004. Tot după părerea domniei sale, rămân un dobitoc şi pentru că nu l-am votat în 2009. Aş îndrăzni să afirm însă, cu riscul de a-l contrazice pe domnul preşedinte, că, totuşi, chiar atât de dobitoc, încât să-l fi votat şi în 2008, nu pot fi nici măcar eu. Voi ce credeţi?

Cronica unui meci (ne)întrerupt

A fost ca la meci, nu-i aşa?  Ca la un meci de la Cupa Mondială. În teren, echipa lui Boc IV. Cu un om în plus, al 12-lea, dacă-l punem şi pe Jucătorul Preşedinte. Dar şi cu un arbitru părtinitor, care se face că nu vede (să-i spunem CC).

Noi, poporul, în stradă, adică la peluză, suflând ca "tâmpiţii" în vuvuzele. 

Aşadar, cum ar suna asta la radio? Cam aşa:

Revenim în transmisiune directă, stimaţi prieteni ai fotbalului politic. Meciul a reînceput de câteva secunde. Nicio schimbare în echipa Guvernului. La balon, de pe partea stângă a terenului, Boc IV ţăşneşte pe extrema dreaptă, îşi driblează un coechipier, încă unul,  trece de mijlocul terenului în viteză şi pasează în diagonală unui adversar, care porneşte pe contraatac. Jucătorul Opoziţiei este urmărit îndeaproape de Jucătorul Preşedinte, care, cu un fault grosolan, pe la spate, îi "suflă" mingea. Din pacate, doamnelor şi domnilor, arbitrul lasă jocul să continue. Jucătorul Preşedinte îi pasează din nou lui Boc IV. Acesta din urmă, dar nu ultimul, preia balonul în preajma careului şi ţăşneşte din nou, trece de 3 coechipieri, trece şi de portar şiiii, şiiiii,  Goooooooooooooooooooolll, înscrie Boc IV, stimaţi ascultători.  Cu un şut. La colţul scund, evident, specialitatea sa, dar în proprie poaaaartăăăă, dragi prieteni!   Faaaaantastic, Opoziţia preia conducerea!  (...) Ba, nu, nu, dragi prieteni, rectific, autogolul nu este validat de arbitru pe motiv că Boc IV s-ar fi aflat din nou în ofsaid. Jucătorii Opoziţiei protestează vehement, însă arbitrul este de neînduplecat. Spectatorii intră şi ei în teren ... (...) Aici transmisiunea este întreruptă, din cauza unei defecţiuni tehnice, deloc întâmplătoare, care a avut loc la Palatul Telefoanelor din Cotroceni. Ca atare, nu vă putem comunica, pentru moment, rezultatul meciului de fotbal, dar nici pe cel al meciului de box dintre echipa Guvernului şi cea a spectatorilor. Pe surse avem însă informaţia, neconfirmată, că Jucătorul Preşedinte s-ar afla întins pe gazon, după ce a fost lovit în cap cu o vuvuzelă, care, ulterior, i-a fost înfiptă în cur de către un suporter. Coechipierul său, Boc IV, poreclit în vestiar Vuvuzel cel Mic, suflă în acest moment chiar în vuvuzelă, pentru a încerca să o scoată. Repetam, din păcate, informaţia nu este confirmată. Vom reveni.

Nu mai aştept

Tăcerea mea din ultimele zile ar putea continua mult timp de-acum încolo. Ce ar mai fi de spus şi cât ar mai conta ceea ce spun eu? Acum, când mişcarea sindicală din învăţământ a înregistrat cel mai mare eşec din ultimii 15 ani, ce a mai rămas de spus sau de făcut? Nimic. Eu, unul, nu mai aştept nimic. Nici măcar demisia de onoare al liderilor noştri sindicali "naţionali", gest pe care, mărturisesc, în naivitatea mea, l-am crezut posibil pentru câteva zile. Poate pentru că, pur şi simplu, aşa ar fi fost firesc.  

BĂSE, NU TE MAI VOTEZ!

Uite-aşa, de pe un laptop împrumutat, stând într-o rână şi inspirat un pic de un nou analgezic intramuscular (Doamne, al câtelea?), nu mă pot abţine să nu comentez atacul jalnic al domnului preşedinte Băsescu la adresa sindicatelor din învăţământ în legătura cu scandalul Spiru Haret.

Cum se opun sindicatele din învăţământ modernizării învăţământului? Domnul Băsescu n-a oferit argumente în acest sens, aşa că nu l-aş putea contrazice. Băse lansează, ca de obicei, un fel de petarde axiomatice. Dacă nu eşti atent, pare că tot ceea ce spune domnia sa este de domeniul evidenţei, de necontestat. Afirmaţiile suna sec şi răspicat, ca nişte comenzi marinăreşti.

Nu ştiu ce calcul politic şi-a făcut Preşedintele. Poate declaraţia asta vine să distraga atenţia de la noul scandal ce se profilează in legatură cu cheltuielile de la Ministerul Turismului, poate vine să adune cele câteva sute de mii de voturi ale studentilor de la Spiru. Nu ştiu. Sunt însă convins că, lovind din nou în sindicatele din învăţământ, Băse pierde masiv voturile salariaţilor din învăţământul de stat. E vorba despre vreo 400.000 de ştampile ce ar putea ajunge pe pătrăţelul de lângă cel rezervat pe buletinul de vot lui Traian Băsescu. Şi mai vine din nevoia bolnavă a domniei sale de a găsi vinovaţi oriunde altundeva, numai în preajma sa nu. Băse e la fel de vinovat, ca orice alt politician postdecembrist, pentru orice eşec politic sau administrativ al ţării ăsteia. Mie mi se pare că mult lăudatul "animalul politic" din fruntea statului dă dovadă în mod constantant de o lamentabilă laşitate. Precipitat ca o păsărică la ieşirea din supermarket, prezidentul acuză tot timpul cu deştul arătător, după ce şi l-a supt toată noaptea la Cotroceni, identificând vinovaţi. Sau tâmpiţi, nu? Ei, uite-aşa, tâmpiţel format de învăţământul românesc, aşezat într-o rână, anunţ că M-AM SĂTURAT! GATA, BĂSE, NU TE MAI VOTEZ!

Ca mine, alte câteva sute de mii, să fii sigur. Şi singur!

Eu, ambalajul şi puştoaica - fals tratat de ecologie

În dimineaţa asta, în timp ce-mi duceam copila la grădiniţă. Undeva în dreptul Grupului Şcolar C.A. Rosetti. Mă intersectez cu un grup de eleve şi, când să mă îndepărtez, constat că una dintre ele "pierde" intenţionat ambalajul unui pachet de biscuiţi. Mă opresc, strig după ea şi, cât se poate de elegant şi de respectuos, îi spun că i-a scăpat ceva. Câteva secunde se uita tâmp la mine. Îi explic, îi arăt, îi fac semne. Într-un tîrziu aproape că se apleacă după ambalaj, dar se răzgândeşte şi dă să plece. Eu insist. Plictisită, începe să lovească bucata de hârtie cu piciorul, îndreptând-o, oarecum, în direcţia coşului de gunoi. Îi spun că aşa n-o să rezolve nimic. Dar ridic puţin tonul şi privesc semnificativ spre clădirea liceului. Cu scârbă, cu doua degete, puştoaica ridică în cele din urma ambalajul şi, uimită de tupeul meu, pare că se îndreaptă spre coşul de gunoi. În tot acest timp vorbesc singur, fata nu scoate o vorbă. Rămân pe loc şi o urmăresc. Îşi întoarce capul de câteva ori, cu intenţia clară de a "scapa" de hârtie. Mai sunt câţiva metri până la tomberon. Plec mai departe, las copila la grădiniţă şi mă întorc pe acelaşi drum. Mă grăbesc. Dar am timp să observ, cu coada ochiului, cum un tatic, ce tocmai îşi coboară plodul din maşină, lasă în urmă o pungă de plastic. Oftez, n-am tupeu (şi nici timp) să mă "leg" şi de ăsta. Aşa că îmi continuu drumul. În dreptul coşului de gunoi, pe trotuar, recunosc ambalajul albastru aruncat de puştoaică. Îl iau de jos şi-l azvârl în "recipientul colector". În gând, îi zic ceva puştoaicei. Urc în maşină şi demarez. O apuc pe Traian. În dreptul sediului de la Drumuri şi poduri opresc. Sunt ultimul din coloana care aşteaptă să facă la dreapta, spre Muzeul Marinei. Trec vreo câteva minute. Suficient cât să am timp să văd cum tanti de servici de la  Drumuri şi poduri iese agale din clădire, ducând o găleată cu lături înspumate. Pe care o varsă uşor, să nu se stropească, în buza bordurii, pe carosabil. Şuvoiul o ia la vale, mânjind asfaltul. Scrâşnesc din dinţi şi-mi pregătesc "discursul", în timp ce cobor geamul maşinii (îmi revin brusc tupeul şi curajul). Vreau să-i strig ceva nesimţitei, dar taman când dau să deschid gura mă izbeşte pe mine în timpane claxonul taxiului din spate (nu mai eram ultimul din coloană); şi, evident, îndemnul politicos al taximetristului: "Hai, bă, mortule, mişcă-te !"