De câtă forță, sacrificiu, demnitate, conștiință și luciditate este nevoie pentru a putea schimba un sistem tocmai cu oamenii care sunt rezultatul lui?


joi, 22 ianuarie 2009

Semisindicalism

Articolul de faţă a pornit de la un schimb principial de replici, ce a avut şi are loc pe forumul educaţional. Mai exact, aici. Tema discuţiei: Al cui este sindicatul? Al membrilor de sindicat, al liderilor sau al directorilor ?
Din capul locului trebui să precizez că poziţia mea nu este îndreptată, în niciun caz, împotriva directorilor unităţilor de învăţământ ci, din contră, vizează leadership-ul sindical din învăţământ.
Evident, sindicatul este (sau ar trebui să fie) numai al membrilor de sindicat. Cu asta toata lumea ar trebui să fie de acord şi nu cred că sunt prea multe de spus. Mergând pe firul întrebării, înseamnă că sindicatul nu poate fi al liderilor şi nici al directorilor. Rămâne pe altă dată să încercăm să demonstrăm de ce sindicatul nu este al liderilor... În principiu, acest aspect a fost abordat într-un alt articol, aici.
Să vedem de ce sindicatul nu poate fi şi al directorilor.
Pentru simplul fapt că un director care îndeplineşte şi calitatea de membru de sindicat se află într-un foarte clar conflict de interese. Ţine de o logică (nu doar juridică) elementară. Atâta vreme cât reprezintă oficial, în virtutea legii şi a contractului de management, interesele angajatorului/inspectoratului şcolar, este evident că nu poate fi şi membrul sindicatului din care fac parte ceilalţi salariaţi. Ţine, dacă vreţi, şi de morală şi de bunul simţ şi de onestitate. Să ne înţelegem: directorul unităţii de învăţământ stă la aceeaşi masă cu sindicatul, dar nu pe aceeaşi parte. În plus, dreptul de asociere, consfinţit constituţional, permite oricând înfiinţarea unui sindicat al directorilor din unităţile de învăţământ.
Însă, problema nu e că există directori membri de sindicat, ci cui îi convine şi cine întreţine această situaţie anormală? Nu cumva acesta este un sindicalism cu jumatăţi de masură? Nu cumva situaţia asta mai indică ceva, şi anume faptul ca unii lideri sindicali din unităţile de învăţământ sunt foarte slabi? Se ştie că de multe ori ei sunt numiţi/impuşi de către directori. Sunt directori care constituie ei înşişi grupe sindicale în şcoli; şi sunt foarte aplaudaţi, pentru că o grupă sindicală în plus, înseamnă un număr mai mare de sindicalişti, deci un fond mai mare strâns din cotizaţie; dar şi o şcoală cu un lider sindical marionetă (pe la colţuri i se spune "omul directorului"). Asta aserveşte sindicatul acelui director; dacă directorul se supără, desfiinţează grupa sindicală (cazuri reale). Mai bine să ne bucurăm că, astfel, ne creşte numărul membrilor de sindicat. Dar ne facem că nu observăm că scade calitatea actului sindical. Iată ce numesc eu semisindicalism.
Pe de altă parte, să fim serioşi, orice director va fi pus într-o zi să aleagă între ceea ce-i cere sindicatul şi ceea ce-i cere/impune inspectoratul. Strict juridic, el nu are decât o singură opţiune: să facă aşa cum spune inspectoratul. Altfel, se ştie ce riscă. E drept, cunosc şi directori care riscă. Şi fac ceea ce spune sindicatul. De cele mai multe ori, paradoxal, aceşti directori nu sunt şi membri de sindicat.
Mai greu e cu liderii de grupe sindicale care nu fac nici ce spune sindicatul, nici ce spune inspectoratul, ci ceea ce spune... directorul. Asta numesc eu semisindicalism.
P.S.
Conform Ghidului OECD, un conflict de interese implică un conflict între datoria faţă de organizaţia în care îşi desfăşoară activitatea şi interesele personale ale unui angajat, în care angajatul are interese în calitatea sa de persoană privată, care ar putea influenţa necorespunzator îndeplinirea obligaţiilor şi responsabilităţilor de serviciu.
a se vedea si: