De câtă forță, sacrificiu, demnitate, conștiință și luciditate este nevoie pentru a putea schimba un sistem tocmai cu oamenii care sunt rezultatul lui?


joi, 11 ianuarie 2018

Reglementare europeană cu impact major, inclusiv pentru sistemul de învățământ

Colegiul Consilierilor Juridici Constanța organizează vineri, 19 ianuarie 2018, începând cu ora 11:00, un colocviu juridic privind noul Regulament General de Protecție a Datelor. 
Această reglementare europeană va avea un impact major asupra majorității persoanelor juridice (inclusiv unitățile de învățământ), indiferent de forma de organizare, începând cu data de 25 mai 2018. Regulamentul este de directă aplicabilitate în toate statele membre ale Uniunii Europene.

Implementarea Regulamentului va implica, printre altele:
- consimţământul persoanelor vizate
- inventar și amplă analiză a activităţii de prelucrare a datelor cu caracter personal 
- revenire către persoanele vizate spre informare şi verificare & un nou consimţământ
- clarificarea temeiului legal al prelucrării datelor
- numirea unui responsabil pentru protecţia datelor
- pseudonimizare şi criptare 
- asigurarea confidenţialității, integrității, disponibilității şi rezistenţei permanente a sistemelor şi serviciilor de prelucrare. 
- un proces pentru testarea, evaluarea şi aprecierea periodică a eficacităţii măsurilor tehnice şi organizatorice.


Colocviul este organizat de Colegiul Consilierilor Juridici Constanța și este susținut, în calitate de lector, de av. dr. Andrei Săvescu - președintele Societății de Științe Juridice.
Locul desfășurării colocviului: Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța (sala de conferințe), între orele 11:00 – 16:00.
Colocviul este gratuit pentru membrii Colegiului Consilierilor Juridici Constanța care au achitat minim cotizația aferentă anului 2017.
Pentru participanții care nu sunt membri ai Colegiului Consilierilor Juridici Constanța, taxa de participare este de 150 lei/persoană. Taxa de participare se plătește în contul Colegiului Consilierilor Juridici Constanța: RO 74BUCU1991211536098RON – deschis la Alpha Bank Constanţa, cu precizarea: "participare colocviu RGPD,19 ian 2018" și indicarea numelui participantului/participanților. Dovada plății taxei de participare și confirmarea participării trebuie trimise la adresa de email: ccjct@ccjct.ro