De câtă forță, sacrificiu, demnitate, conștiință și luciditate este nevoie pentru a putea schimba un sistem tocmai cu oamenii care sunt rezultatul lui?


miercuri, 28 ianuarie 2015

Gradaţia de merit - 2015



Metodologia şi criteriile privind acordarea gradaţiei de merit personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat, sesiunea 2015 - aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4893/2014.  

CAPITOLUL I: Dispoziţii generale
Art. 1
(1)Prezenta metodologie reglementează procedura şi criteriile de acordare a gradaţiei de merit personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat, sesiunea 2015.
(2)Gradaţia de merit se acordă personalului didactic definit la art. 88 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, pe o perioadă de 5 ani.
(3)Prin unităţi de învăţământ, în sensul prezentei metodologii, se au în vedere unităţile/instituţiile de învăţământ preuniversitar de stat, cu personalitate juridică.
Art. 2
(1)Numărul maxim de gradaţii care pot fi acordate se calculează astfel: din numărul stabilit prin aplicarea a 16% din totalul posturilor didactice şi 16% din totalul posturilor didactice auxiliare existente la nivelul inspectoratului şcolar se scade numărul de gradaţii acordate personalului didactic şi didactic auxiliar aflate în plată, având în vedere că gradaţia de merit se acordă pe o perioadă efectivă de 5 ani, fără a fi luate în calcul perioadele de suspendare a contractului individual de muncă din motive neimputabile angajatului sau de exercitare a unei funcţii publice.
(2)În situaţia în care personalului didactic de predare i se modifică locul de muncă, cu păstrarea calităţii de personal didactic calificat, la nivelul aceluiaşi judeţ/al municipiului Bucureşti, acesta îşi păstrează gradaţia de merit.
(3)Personalul didactic de predare, personalul didactic de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar, beneficiar al gradaţiei de merit, detaşat în alt judeţ/municipiul Bucureşti, îşi păstrează gradaţia de merit, în condiţiile art. 47 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(4)Cadrele didactice beneficiare ale gradaţiei de merit pretransferate/transferate în alt judeţ/municipiul Bucureşti îşi păstrează gradaţia de merit, cu încadrarea în numărul maxim de gradaţii de merit pentru anul respectiv la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti în care s-au pretransferat/transferat.
(5)La solicitarea unităţii/instituţiei de învăţământ preuniversitar în care cadrul didactic beneficiar al gradaţiei de merit s-a pretransferat prin schimb de posturi pe baza consimţământului scris în alt judeţ/municipiul Bucureşti în timpul anului şcolar, inspectoratul şcolar îi acordă gradaţie de merit, cu încadrarea în numărul maxim de gradaţii, cu respectarea prevederilor alin. (1).
Art. 3
Gradaţia de merit se atribuie pe o perioadă efectivă de 5 ani, începând cu data de 1 septembrie 2015.
Art. 4
(1)Personalul didactic din învăţământ care beneficiază de gradaţie de merit până la 31 august 2015 poate participa la un nou concurs.
(2)Personalul didactic pensionat nu mai beneficiază de gradaţie de merit de la încetarea, în vederea pensionării, a contractului individual de muncă pe perioadă nedeterminată.
(3)Personalul didactic titular menţinut în activitate, în funcţia didactică, peste vârsta de pensionare, raportată la data de 1 septembrie 2015, în condiţiile prevăzute la art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de gradaţie de merit, pe perioada menţinerii ca titular în învăţământul preuniversitar, până la încheierea perioadei de acordare a gradaţiei de merit.
CAPITOLUL II: Înscrierea la concursul pentru acordarea gradaţiei de merit
Art. 5
(1)La concursul pentru acordarea gradaţiei de merit poate participa:
a)personalul didactic de predare şi personalul didactic de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar de stat, cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată sau pe perioadă determinată, cu o vechime în învăţământul preuniversitar de cel puţin 4 ani, cu performanţe deosebite în inovarea didactică, în pregătirea preşcolarilor sau a elevilor, în pregătirea elevilor distinşi la concursuri şcolare, faza judeţeană şi a municipiului Bucureşti, interjudeţeană, faza naţională şi internaţională, în perioada 1 septembrie 2009 - 31 august 2014, şi calificativul "Foarte bine" în fiecare an şcolar din perioada evaluată;
b)personalul didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat, cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată sau pe perioadă determinată, cu o vechime în învăţământul preuniversitar de cel puţin 4 ani, cu performanţe în activitate, în perioada 1 septembrie 2009 - 31 august 2014, şi calificativul "Foarte bine" în fiecare an şcolar din perioada evaluată.
(2)Cadrele didactice care în perioada 1 septembrie 2009 - 31 august 2014 au îndeplinit şi funcţii de conducere, de îndrumare şi control pot participa la concursul de acordare a gradaţiei de merit fie ca personal didactic de conducere, de îndrumare şi control, fie ca personal didactic de predare, iar evaluarea se realizează conform grilei specifice opţiunii exprimate în scris la depunerea dosarului. Cadrele didactice care optează pentru evaluare ca personal didactic de conducere, de îndrumare şi control depun calificativele primite în urma evaluării activităţii pe perioada în care au ocupat aceste funcţii şi sunt evaluate numai pentru activitatea desfăşurată pe funcţia respectivă. Personalul didactic prevăzut la alin. (1) care, în perioada 1 septembrie 2009 - 31 august 2014, a avut contractul de muncă suspendat este evaluat doar pentru perioada în care şi-a desfăşurat activitatea, din intervalul 1 septembrie 2009 - 31 august 2014.
(3)Cadrele didactice încadrate pe două sau mai multe specializări pe perioada evaluării pot participa la concursul de acordare a gradaţiei de merit la oricare dintre discipline, exprimându-şi opţiunea în scris odată cu depunerea dosarului. Cadrele didactice care au desfăşurat activitate metodică şi ştiinţifică pe două sau mai multe specializări sunt evaluate pentru întreaga activitate.
CAPITOLUL III: Criterii pentru acordarea gradaţiei de merit
Art. 6
Inspectoratul şcolar evaluează activitatea candidaţilor înscrişi pentru acordarea gradaţiei de merit, inclusă în raportul de autoevaluare, susţinută prin documente doveditoare, din perioada 1 septembrie 2009 - 31 august 2014. Fişa în baza căreia se realizează evaluarea se elaborează, ţinându-se seama de criteriile generale care trebuie îndeplinite de candidat, de către inspectoratul şcolar, respectiv de către Ministerul Educaţiei Naţionale pentru personalul didactic de predare şi de conducere din învăţământul sportiv integrat şi suplimentar, palatele şi cluburile copiilor, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar, semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar.
1.Criteriul activităţilor complexe cu valoare instructiv-educativă - ponderea 80%:
a)rezultate deosebite obţinute în pregătirea preşcolarilor şi a elevilor în atingerea obiectivelor/competenţelor specifice impuse de curriculumul şcolar, materializate în progresul elevilor la clasă, în rezultate ale elevilor la clasă, la testări şi examene naţionale de sfârşit de ciclu, rezultate obţinute cu clasa şi individual la disciplinele de specialitate din învăţământul vocaţional;
b)iniţierea şi aplicarea unor proiecte de predare a disciplinei prin utilizarea platformelor electronice de învăţare şi a softurilor educaţionale specifice disciplinei, existente în unitatea de învăţământ;
c)performanţe dovedite în pregătirea elevilor distinşi la olimpiade şcolare şi/sau concursuri de profil, materializate prin obţinerea premiilor I, II, III şi a premiilor speciale la faza judeţeană şi a municipiului Bucureşti/interjudeţeană/naţională/internaţională, desfăşurate în coordonarea şi/sau finanţarea Ministerului Educaţiei Naţionale;
d)performanţe dovedite în pregătirea elevilor distinşi la concursuri cultural-artistice, tehnico-ştiinţifice şi sportive incluse în Calendarul activităţilor educative naţionale/regionale elaborate de Ministerul Educaţiei Naţionale, materializate prin obţinerea premiilor I, II, III şi a premiilor speciale;
e)pregătirea loturilor olimpice de elevi, participarea, în calitate de membru al comisiei de evaluare/organizare, la olimpiadele şi concursurile şcolare şi extraşcolare, fazele judeţene, interjudeţene, naţionale şi internaţionale, incluse în programul de activităţi şi în calendarul inspectoratelor şcolare/Ministerului Educaţiei Naţionale;
f)organizarea de concursuri şi festivaluri la nivel internaţional, naţional sau regional/interjudeţean; organizarea de spectacole, expoziţii, concerte la nivel internaţional, naţional ori regional/interjudeţean incluse în programul de activităţi şi în calendarul inspectoratelor şcolare/Ministerului Educaţiei Naţionale, certificate prin diplome sau adeverinţe;
g)activitatea şi rezultatele obţinute în centrele de excelenţă, certificate de inspectorul de specialitate, sau cu elevi cu dificultăţi de învăţare, certificate de centrele judeţene de resurse şi asistenţă educaţională/Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională;
h)activitate de coordonator de programe educative şcolare şi extraşcolare sau îndrumarea colectivelor redacţionale ale revistelor şcolare avizate de inspectoratul şcolar;
i)activitate dovedită în cadrul Strategiei naţionale de acţiune comunitară;
j)crearea de softuri educaţionale în specialitate, platforme de e-learning pentru susţinerea progresului şcolar, avizate de Ministerul Educaţiei Naţionale.
2.Criteriul privind performanţe deosebite în inovarea didactică/managerială - ponderea 10%:
a)elaborarea de programe şcolare, regulamente, metodologii, îndrumătoare/ghiduri metodice, manuale şcolare, auxiliare didactice, avizate de inspectoratul şcolar sau de Ministerul Educaţiei Naţionale, după caz; cărţi în domeniul educaţional, înregistrate cu ISBN/ISSN; elaborarea de programe şcolare pentru discipline opţionale noi, însoţite de suportul de curs sau vizând curriculumul pentru opţional integrat în dezvoltare locală, avizate de inspectoratul şcolar;
b)elaborarea de cărţi şi lucrări ştiinţifice publicate în domeniul didacticii, specialităţii şi managementului educaţional, înregistrate cu ISBN/ISSN;
c)activitatea de evaluator de manuale, de mentorat, de formator în formarea continuă a personalului din învăţământ, activitate în cadrul comisiilor paritare/de dialog social, activitate în organismele de conducere ale organizaţiilor sindicale afiliate federaţiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar/semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar, precum şi în cadrul asociaţiilor profesionale ale cadrelor didactice la nivel local/judeţean/naţional/internaţional, participarea cu comunicări la simpozioane naţionale şi/sau internaţionale, participarea la formarea personalului didactic prin casa corpului didactic, în calitate de formatori, contribuţia la cercetări ştiinţifice în specialitate sau în domeniul problematicii învăţământului şi educaţiei, atestată prin publicaţii înregistrate cu ISBN/ISSN;
d)activitatea de metodist, membru în consiliul consultativ de specialitate de la nivelul inspectoratului şcolar, membru în comisia naţională de specialitate, coordonator de cerc pedagogic;
e)activitatea desfăşurată, în urma solicitării Ministerului Educaţiei Naţionale, în cadrul unor comisii tehnice de elaborare a unor acte normative/administrative cu caracter normativ şi în comisiile naţionale de specialitate/control.
3.Criteriul privind participarea la proiecte - ponderea 5%:
a)proiecte europene, proiecte internaţionale care au ca obiective performanţa şcolară, progresul şcolar, dezvoltarea competenţelor şi abilităţilor preşcolarilor şi elevilor, educaţia civică, educaţia complementară, formarea personalităţii preşcolarilor şi elevilor, dezvoltarea capacităţii de adaptare la schimbare, dezvoltarea profesională a cadrelor didactice;
b)proiecte elaborate şi implementate în baza prevederilor Metodologiei şi criteriilor privind acordarea gradaţiei de merit în învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.486/2011, materializate prin raportul de activitate şi portofoliul personal.
1Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.486/2011 a fost abrogat prin art. 2 din Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 6.211/2013 pentru aprobarea Metodologiei şi a criteriilor privind acordarea gradaţiei de merit în învăţământ preuniversitar, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 9 ianuarie 2013.
4.Criteriul privind contribuţia la dezvoltarea instituţională - ponderea 5%:
a)atragerea de finanţări extrabugetare pentru unitatea de învăţământ, programe şi proiecte educaţionale, centre de documentare şi informare, laboratoare etc., având ca efect creşterea calităţii instituţiei şi a procesului de predare-învăţare-evaluare, a bazei didactico-materiale;
b)realizarea de proiecte extracurriculare, cu finanţare extrabugetară, având drept obiectiv creşterea calităţii procesului de învăţământ.
Art. 7
(1)Punctajul se aplică în mod unitar pentru toate funcţiile didactice, ţinând seama de ponderea criteriilor prevăzute la art. 6, cu excepţia personalului de conducere, îndrumare şi control, pentru care ponderea criteriilor este următoarea:
1.criteriul activităţilor complexe cu valoare instructiv-educativă - ponderea 20%;
2.criteriul privind performanţe deosebite în inovarea didactică/managerială - ponderea 30%;
3.criteriul privind participarea la proiecte - ponderea 10%;
4.criteriul privind creşterea prestigiului unităţii de învăţământ/conexe - ponderea 40%. Documentele doveditoare se referă la propria activitate.
(2)În baza punctajelor, stabilite în mod unitar, se elaborează câte o grilă de evaluare specifică fiecărei categorii de candidaţi:
a)educatori/institutori/profesori pentru învăţământul preşcolar;
b)învăţători/institutori/profesori pentru învăţământul primar;
c)profesori;
d)maiştri-instructori/profesori pentru instruire practică;
e)cadre didactice din învăţământul vocaţional, din cluburile sportive şcolare, palatele şi cluburile copiilor şi elevilor, din învăţământul special;
f)personal didactic de conducere, îndrumare şi control;
g)personal didactic auxiliar.
(3)Stabilirea punctajului şi elaborarea grilei specifice de evaluare sunt de competenţa comisiei paritare de la nivelul inspectoratului şcolar. În cadrul criteriilor şi ponderilor prevăzute la art. 6 şi la alin. (1) al prezentului articol, comisia paritară poate stabili şi alte subcriterii şi/sau activităţi (de exemplu: activitatea dovedită în calitate de coordonator al claselor bilingve, activitatea dovedită în calitate de profesor discipline non-lingvistice sau profesor documentarist în liceele cu secţii bilingve francofone).
(4)Pentru personalul didactic şi personalul de conducere din cluburile sportive şcolare, palatele şi cluburile copiilor şi elevilor, grilele specifice de evaluare, ţinând seama de ponderea criteriilor prevăzute la art. 6, se stabilesc potrivit precizărilor Ministerului Educaţiei Naţionale.
(5)Pentru personalul didactic auxiliar, criteriile pentru acordarea gradaţiei de merit, altele decât cele din fişa postului, sunt stabilite în fişa de (auto)evaluare a activităţii pentru gradaţie de merit, elaborată de comisia paritară de la nivelul inspectoratului şcolar.
CAPITOLUL IV: Procedura de acordare a gradaţiei de merit
Art. 8
(1)Inspectorul şcolar general numeşte, prin decizie, comisia de evaluare a dosarelor depuse în vederea acordării gradaţiei de merit, în următoarea componenţă:
a)preşedinte - un inspector şcolar general adjunct;
b)secretar - un referent de la compartimentul salarizare, normare;
c)membri - inspectori şcolari sau metodişti selectaţi din corpul de metodişti ai inspectoratului şcolar, reprezentanţi ai personalului didactic auxiliar din unităţi de învăţământ.
(2)Pentru Palatul Naţional al Copiilor, comisia de evaluare a dosarelor depuse în vederea acordării gradaţiei de merit, numită prin ordin de serviciu, are următoarea componenţă:
a)preşedinte - un inspector din Direcţia generală educaţie şi învăţare pe tot parcursul vieţii din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale;
b)secretar - un inspector din Direcţia generală educaţie şi învăţare pe tot parcursul vieţii din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale;
c)membri - inspectori şcolari din cadrul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, reprezentanţi ai personalului didactic auxiliar din unităţi de învăţământ.
(3)Reprezentanţii organizaţiilor sindicale afiliate la federaţiile sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate în învăţământ din judeţ/municipiul Bucureşti participă în calitate de observatori la toate lucrările, au drept de acces la toate documentele comisiei şi au dreptul să solicite consemnarea în procesul-verbal a propriilor observaţii. Neparticiparea observatorilor nu viciază procedura.
Art. 9
(1)Candidatul întocmeşte şi depune la conducerea unităţii de învăţământ/conexe/instituţiei de învăţământ în care a funcţionat în perioada 1 septembrie 2009-31 august 2014 dosarul întocmit în vederea participării la concursul pentru obţinerea gradaţiei de merit, care cuprinde:
a)opisul dosarului, în două exemplare, dintre care unul se restituie candidatului, cu semnătura sa şi a conducerii unităţii de învăţământ, în care sunt consemnate documentele existente, cu precizarea paginilor aferente;
b)fişa de (auto)evaluare pentru gradaţie de merit, elaborată de inspectoratul şcolar, la categoria de personal didactic la care candidează, cu punctajul completat la rubrica (auto) evaluare;
c)raportul de activitate, pentru perioada 1 septembrie 2009-31 august 2014;
d)declaraţia pe propria răspundere, prin care se confirmă că documentele depuse la dosar aparţin candidatului şi că prin acestea sunt certificate activităţile desfăşurate, conform anexei nr. 4;
e)documentele justificative, grupate pe criteriile şi subcriteriile din fişa de (auto)evaluare pentru gradaţie de merit, elaborată de inspectoratul şcolar, la categoria de personal didactic la care candidează, certificate "conform cu originalul" de către conducerea unităţii de învăţământ la care candidatul depune dosarul.
Toate documentele din dosar sunt numerotate pe fiecare pagină şi consemnate în opis.
În cazul în care candidatul este pretransferat, acesta îşi depune dosarul la unitatea de învăţământ preuniversitar de stat unde este titular la data depunerii dosarului. În situaţia în care candidatul este detaşat în alt judeţ/municipiul Bucureşti, acesta poate depune dosarul la unitatea de învăţământ preuniversitar de stat unde funcţionează la data depunerii dosarului sau la unitatea/instituţia de învăţământ preuniversitar de stat unde este titular. Plata gradaţiei de merit încetează pentru candidatul care, ulterior obţinerii gradaţiei de merit în alt judeţ decât cel în care este titular, revine la postul pe care este titular sau se detaşează în alt judeţ.
Cadrele didactice angajate cu contract de muncă pe perioadă determinată depun documentele menţionate anterior la conducerea unităţii de învăţământ la care sunt încadrate la data depunerii dosarului. Candidaţii care îşi desfăşoară activitatea în două sau mai multe unităţi de învăţământ depun documentele la conducerea uneia dintre aceste unităţi de învăţământ.
(2)Candidatul îşi prezintă raportul de autoevaluare în plenul consiliului profesoral. Consiliul profesoral al unităţii de învăţământ/conexe, pe baza dezbaterilor asupra modului în care raportul reflectă realizările candidatului potrivit fişei de evaluare şi documentelor doveditoare, formulează o apreciere sintetică asupra activităţii candidatului, consemnată în procesul-verbal de şedinţă.
(3)Directorul unităţii de învăţământ/conexe depune la registratura inspectoratului şcolar dosarul candidatului, incluzând, pe lângă documentele enumerate la alin. (1), o copie a procesului-verbal din cadrul consiliului profesoral din care reiese aprecierea activităţii candidatului, certificate "conform cu originalul" şi declaraţia pe propria răspundere, conform anexei nr. 5.
(4)În urma consultării consiliului consultativ al disciplinei, consemnată în procesul verbal al şedinţei, inspectorul şcolar care coordonează disciplina întocmeşte un raport motivat referitor la activitatea candidatului în specialitate, acordând punctajul ca sumă a punctelor pentru fiecare criteriu din fişa de (auto)evaluare pentru gradaţie de merit. Membrii consiliului consultativ îşi asumă, prin semnătură, în procesul-verbal al şedinţei şi în raportul motivat, evaluarea dosarelor. Modelul raportului motivat este prevăzut în anexa nr. 3. Inspectorul şcolar care coordonează disciplina completează punctajul pentru fiecare criteriu/subcriteriu în fişa de (auto)evaluare a candidatului, asumat prin semnătură.
(5)Comisia de evaluare a dosarelor depuse în vederea acordării gradaţiei de merit primeşte raportul de (auto)evaluare, procesul-verbal al şedinţei consiliului profesoral, precum şi raportul motivat al inspectorului şcolar care coordonează disciplina, pe care le examinează, stabileşte punctajele pe criterii/subcriterii şi punctajul final, pe care le consemnează în fişa de (auto) evaluare pentru gradaţie de merit, şi întocmeşte lista cuprinzând candidaţii în ordinea descrescătoare a punctajelor, pe posturi şi discipline. Lista astfel întocmită, asumată de toţi membrii comisiei, va fi înregistrată şi prezentată în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar.
(6)În consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar, preşedintele comisiei de evaluare a dosarelor depuse în vederea acordării gradaţiei de merit prezintă rezultatele evaluării dosarelor candidaţilor participanţi la concursul de acordare a gradaţiilor de merit.
(7)Consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar aprobă lista cu rezultatele candidaţilor participanţi la concurs, în ordinea descrescătoare a punctajului acordat. Lista se afişează la sediul inspectoratului şcolar, conform graficului prevăzut în anexa nr. 1. În cazul Palatului Naţional al Copiilor, comisia de evaluare a dosarelor depuse în vederea acordării gradaţiei de merit din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale aprobă lista cu rezultatele candidaţilor participanţi la concurs şi o afişează la sediul Ministerului Educaţiei Naţionale conform graficului prevăzut în anexa nr. 1.
(8)Pentru personalul didactic auxiliar, procedura de acordare a gradaţiei de merit se stabileşte la nivelul inspectoratului şcolar de către comisia paritară şi se aprobă în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar.
Art. 10
(1)Candidaţii participanţi la concursul de acordare a gradaţiei de merit au drept de contestaţie asupra punctajului acordat, la inspectoratul şcolar, în conformitate cu graficul prevăzut în anexa nr. 1.
Comisia de soluţionare a contestaţiilor, numită prin decizie a inspectorului şcolar general/ordin de serviciu, este formată din:
a)preşedinte - inspectorul şcolar general; pentru Palatul Naţional al Copiilor - director din Direcţia generală educaţie şi învăţare pe tot parcursul vieţii din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale;
b)secretar - un referent/consilier de la compartimentul salarizare, normare/reţea şcolară; pentru Palatul Naţional al Copiilor - un reprezentant al Direcţiei generale buget-finanţe şi resurse umane din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale;
c)membri - consilierul juridic al inspectoratului şcolar, inspectori şcolari/metodişti ai inspectoratului şcolar, reprezentanţi ai personalului didactic auxiliar din unităţile de învăţământ, alţii decât cei care au evaluat iniţial dosarele; pentru Palatul Naţional al Copiilor - inspectori din cadrul Direcţiei generale educaţie şi învăţare pe tot parcursul vieţii şi un consilier juridic al Direcţiei generale juridic din Ministerul Educaţiei Naţionale, alţii decât cei care au făcut parte din comisia de evaluare a dosarelor.
(2)Contestaţiile se soluţionează, prin reevaluarea dosarelor, în termen de 3 zile lucrătoare de la data-limită de depunere a acestora. Punctajele rezultate în urma reevaluării sunt consemnate în fişa de (auto)evaluare pentru gradaţie de merit şi sunt asumate de către preşedintele comisiei de contestaţii. La finalul lucrărilor, comisia de contestaţii generează lista cuprinzând punctajele tuturor candidaţilor, asumată de toţi membrii comisiei, care va fi înregistrată şi prezentată în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar.
(3)Hotărârea comisiei de contestaţii este definitivă şi poate fi contestată numai prin procedura contenciosului administrativ, contestaţia reprezentând plângerea prealabilă reglementată de art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 11
(1)Comisia paritară de la nivelul inspectoratului şcolar hotărăşte ponderea pe categorii de personal (didactic de predare/funcţii de conducere, îndrumare şi control/didactic auxiliar), precum şi pe discipline de învăţământ, raportat la numărul total de gradaţii, conform art. 2 alin. (1).
(2)Numărul de locuri repartizate pe posturi şi discipline se aprobă de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar. Consiliul de administraţie aprobă lista candidaţilor întocmită pe posturi şi discipline, în ordinea descrescătoare a punctajului, şi hotărăşte rezultatul concursului, cu condiţia respectării proporţiei numărului de locuri pe discipline/funcţii de conducere, de îndrumare şi control, domenii de activitate.
(3)Deplina responsabilitate privind calculul numărului de locuri pentru acordarea gradaţiei de merit şi încadrarea în numărul de locuri revine inspectorului şcolar general.
(4)Consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar înaintează lista candidaţilor validaţi la Direcţia generală management, resurse umane şi reţea şcolară naţională din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale pentru emiterea ordinului ministrului. Lista transmisă la Ministerul Educaţiei Naţionale, cu adresa de înaintare, conţine:
a)numărul total şi modul de calcul al numărului de gradaţii acordate la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti/Palatului Naţional al Copiilor;
b)observaţiile liderilor de sindicat desemnaţi de federaţiile sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar/semnatare ale contractului colectiv de muncă unic la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar, care au participat la procedura de acordare a gradaţiei de merit, cu statut de observatori;
c)tabelul nominal şi punctajul pentru candidaţii aprobaţi, conform anexei nr. 2.
Art. 12
(1)Direcţia generală management, resurse umane şi reţea şcolară naţională din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale verifică încadrarea în numărul de locuri, respectarea procedurii de acordare a gradaţiei de merit şi elaborează ordinul ministrului pentru aprobarea listelor cu personalul didactic din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat care beneficiază de gradaţie de merit.
(2)În situaţia constatării neîncadrării în numărul de locuri sau a nerespectării procedurii de acordare a gradaţiei de merit, conducerea Ministerului Educaţiei Naţionale poate stabili reluarea procedurii de acordare a gradaţiei de merit de către inspectoratul şcolar sau reevaluarea dosarelor candidaţilor înscrişi la concursul pentru acordarea gradaţiei de merit din judeţul respectiv sau din municipiul Bucureşti de către comisii constituite la nivelul Ministerului Educaţiei Naţionale din inspectori generali, inspectori, consilieri, experţi din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi din inspectori şcolari, consilieri, experţi din cadrul inspectoratelor şcolare, cu participarea reprezentanţilor organizaţiilor sindicale afiliate la federaţiile sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate în învăţământ/semnatare ale contractului colectiv de muncă unic la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar, cu statut de observatori. Aceste situaţii nu intră sub incidenţa perioadelor/termenelor prevăzute în graficul desfăşurării concursului pentru acordarea gradaţiilor de merit - sesiunea 2015, prevăzut în anexa nr. 1.
CAPITOLUL V: Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 13
(1)Candidaţii înscrişi la concursul de acordare a gradaţiei de merit, sesiunea 2015, au obligaţia de a completa o declaraţie pe propria răspundere prin care să confirme că documentele depuse la dosar le aparţin şi că prin acestea sunt certificate activităţile desfăşurate, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4.
(2)Cadrele didactice şi personalul didactic auxiliar care participă la concursul pentru acordarea gradaţiei de merit nu pot face parte din nicio comisie implicată în concurs.
(3)În cazul în care inspectorul şcolar general adjunct/inspectorul şcolar general candidează în vederea obţinerii gradaţiei de merit, acesta este înlocuit cu un alt inspector şcolar, cu informarea Ministerului Educaţiei Naţionale.
(4)Membrii comisiilor de evaluare a dosarelor depuse în vederea acordării gradaţiei de merit, respectiv ai comisiei de soluţionare a contestaţiilor nu pot avea în rândul candidaţilor rude sau afini până la gradul al IV-lea inclusiv. Membrii comisiilor semnează în acest sens câte o declaraţie pe propria răspundere. Declaraţiile sunt predate preşedinţiilor comisiilor implicate în concurs şi se păstrează la inspectoratul şcolar.
Art. 14
(1)Personalul didactic militar/cu statut special din unităţile de învăţământ preuniversitar din sistemul de apărare, informaţii, ordine publică şi securitate naţională beneficiază de gradaţie de merit conform reglementărilor proprii.
(2)Propunerile pentru acordarea gradaţiei de merit personalului didactic civil din unităţi militare de învăţământ preuniversitar se evaluează şi se validează la nivelul inspectoratului şcolar pe raza căruia aceste unităţi îşi desfăşoară activitatea, excedând numărului de gradaţii calculat conform art. 2 alin. (1). Inspectoratele şcolare informează instituţiile de învăţământ preuniversitar asupra rezultatului concursului.
(3)Propunerile pentru acordarea gradaţiei de merit personalului didactic civil din unităţi militare de învăţământ preuniversitar se centralizează de către Ministerul Educaţiei Naţionale, care le transmite Ministerului Apărării Naţionale.
Art. 15
Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta metodologie.
-****-

ANEXA nr. 1: GRAFICUL desfăşurării concursului pentru acordarea gradaţiilor de merit - sesiunea 2015
(1)_
1.Detalierea punctajelor aferente criteriilor de către comisia paritară de la nivelul inspectoratului şcolar
Perioada: 9-20 februarie 2015
2.Comunicarea fişelor de evaluare de către inspectoratul şcolar în teritoriu
Perioada: 23-27 februarie 2015
3.Întocmirea şi depunerea de către candidaţi a dosarelor şi obţinerea avizelor la nivelul unităţii de învăţământ
Perioada: 2-20 martie 2015
4.Depunerea dosarelor care conţin documentele justificative privind activitatea candidatului respectiv la secretariatul/registratura inspectoratului şcolar
Perioada: 23-31 aprilie 2015
5.Analiza dosarelor de către inspectorul şcolar care coordonează disciplina, cu consultarea consiliului consultativ, şi elaborarea raportului referitor la activitatea candidatului în specialitate
Perioada: 1-22 aprilie 2015
6.Verificarea dosarelor şi acordarea punctajelor de către comisia de evaluare a dosarelor depuse în vederea acordării gradaţiei de merit
Perioada: 23 aprilie-13 mai 2015
7.Aprobarea listei cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării, de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar
Perioada: 14-15 mai 2015
8.Afişarea listei cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării la avizierul inspectoratului şcolar
Termen: 18 mai 2015
9.Depunerea contestaţiilor asupra punctajului acordat
Perioada: 19-20 mai 2015
10.Soluţionarea contestaţiilor de către comisia de contestaţii
Perioada: 21-25 mai 2015
11.Stabilirea ponderii gradaţiilor de merit pe categorii de personal, precum şi pe discipline de învăţământ în cadrul comisiei paritare de la nivelul inspectoratului şcolar, validarea rezultatelor finale ale concursului de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar şi afişarea acestora la inspectoratele şcolare
Termen: 26-27 mai 2015
12.Înaintarea la Ministerul Educaţiei Naţionale a listelor cu personalul didactic din unităţile de învăţământ, validat în vederea acordării gradaţiei de merit
Perioada: 28-29 mai 2015
13.Emiterea ordinului ministrului educaţiei naţionale
Termen: 11 august 2015
(2)NOTĂ:
Personalul didactic de la Palatul Naţional al Copiilor depune dosarele pentru concursul de acordare a gradaţiei de merit la registratura Ministerului Educaţiei Naţionale, respectând graficul.

ANEXA nr. 2: TABEL NOMINAL cuprinzând punctajele candidaţilor la concursul de acordare a gradaţiilor de merit aprobate în şedinţa consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar judeţean/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti din data .............
Afişat astăzi, ....................
Nr. ..............
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Funcţia didactică/didactică auxiliară
Specialitatea
Vechimea în învăţământ
Unitatea de învăţământ
Punctaj autoevaluare
Punctaj evaluare
















Comisia de evaluare a dosarelor pentru obţinerea gradaţiilor de merit
Consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar judeţean/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti
Preşedinte ...................
Membri
...................
...................
Preşedinte ...................
Membri
...................
...................


ANEXA nr. 3: RAPORT MOTIVAT privind analiza dosarului candidatului ..................., specialitatea/personal didactic de conducere/personal didactic de îndrumare şi control ...................
Sesiunea ...................
Criteriu
Subcriteriu
Punctaj autoevaluare
Documente
Pagina
Punctaj inspector şcolar care coordonează disciplina
Argumente
Observaţii
1.......
1.......






2.......






2.......
1.......






2.......














Total

x


x


Numele şi prenumele membrului consiliului consultativ
Semnătură
Data ...................

ANEXA nr. 4: DECLARAŢIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE
Subsemnatul/Subsemnata, .................., domiciliat(ă) în .................., str. .................. nr. ......, bl. ......, sc. ......, ap. ......, judeţul/sectorul .............., legitimat(ă) cu ........ seria ........ nr. ........., CNP ............., încadrat(ă) la ............ pe funcţia de .........., declar pe propria răspundere că documentele depuse la dosar îmi aparţin şi că prin acestea sunt confirmate/certificate activităţile desfăşurate.
Întocmită într-un exemplar, pe propria răspundere, cunoscând că falsul în declaraţii este pedepsit conform legii.
Data ...................
Semnătura ...................

ANEXA nr. 5: DECLARAŢIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE
Subsemnatul/Subsemnata, ................., director la .................., declar pe propria răspundere că documentele depuse în copie în dosarul de înscriere la concursul pentru acordarea gradaţiei de merit al candidatului .................. au fost certificate în data de .................., prin confruntare cu originalul.
Întocmită într-un exemplar, pe propria răspundere, cunoscând că falsul în declaraţii este pedepsit conform legii.
Data ...................
Semnătura ...................


Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 37 din data de 16 ianuarie 2015

luni, 26 ianuarie 2015

Oficial: s-a modificat Codul muncii

  • Salariatul nu-şi pierde dreptul la concediul de odihnă chiar dacă s-a aflat în concediu medical un întreg an calendaristic
  • La stabilirea duratei concediului de odihnă anual, perioadele de incapacitate temporară de muncă şi cele aferente concediului de maternitate, concediului de risc maternal şi concediului pentru îngrijirea copilului bolnav se consideră perioade de activitate prestată.
  • Absenţele nemotivate şi concediile fără plată se scad din vechimea în muncă.

Ultimele modificări aduse Codului muncii prin Legea nr. 12/2015 - publicată în Monitorul Oficial nr. 52/22.01.2015 (în vigoare, începând cu data de 25 ianuarie 2015)
 
Art. 16
(1) Contractul individual de muncă se încheie în baza consimţământului părţilor, în formă scrisă, în limba română. Obligaţia de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului.
(2) Anterior începerii activităţii, contractul individual de muncă se înregistrează în registrul general de evidenţă a salariaţilor, care se transmite inspectoratului teritorial de muncă.
(3) Angajatorul este obligat ca, anterior începerii activităţii, să înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de muncă.(4) Munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă constituie vechime în muncă.
(5) Absenţele nemotivate şi concediile fără plată se scad din vechimea în muncă.
(6) Fac excepţie de la prevederile alin. (5) concediile pentru formare profesională fără plată, acordate în condiţiile art. 155 şi 156


Art. 56
(1) Contractul individual de muncă existent încetează de drept:
a) la data decesului salariatului sau al angajatorului persoană fizică, precum şi în cazul dizolvării angajatorului persoană juridică, de la data la care angajatorul şi-a încetat existenţa conform legii;
b)la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii sau a punerii sub interdicţie a salariatului sau a angajatorului persoană fizică;
c) la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare; la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate, pensiei anticipate parţiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare;
c) la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare; la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate de gradul III, pensiei anticipate parţiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare; la data comunicării deciziei medicale asupra capacităţii de muncă în cazul invalidităţii de gradul I sau II;
d) ca urmare a constatării nulităţii absolute a contractului individual de muncă, de la data la care nulitatea a fost constatată prin acordul părţilor sau prin hotărâre judecătorească definitivă;
e) ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcţia ocupată de salariat a unei persoane concediate nelegal sau pentru motive neîntemeiate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de reintegrare;
f) ca urmare a condamnării la executarea unei pedepse privative de libertate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti;
g) de la data retragerii de către autorităţile sau organismele competente a avizelor, autorizaţiilor ori atestărilor necesare pentru exercitarea profesiei;
h) ca urmare a interzicerii exercitării unei profesii sau a unei funcţii, ca măsură de siguranţă ori pedeapsă complementară, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus interdicţia;
i) la data expirării termenului contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată;
j) retragerea acordului părinţilor sau al reprezentanţilor legali, în cazul salariaţilor cu vârsta cuprinsă între 15 şi 16 ani.
2) Pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. c)- j), constatarea cazului de încetare de drept a contractului individual de muncă se face în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea acestuia, în scris, prin decizie a angajatorului, şi se comunică persoanelor aflate în situaţiile respective în termen de 5 zile lucrătoare.

Art. 145
(1) Durata minimă a concediului de odihnă anual este de 20 de zile lucrătoare.
(2) Durata efectivă a concediului de odihnă anual se stabileşte în contractul individual de muncă, cu respectarea legii şi a contractelor colective aplicabile, şi se acordă proporţional cu activitatea prestată într-un an calendaristic.
(2) Durata efectivă a concediului de odihnă anual se stabileşte în contractul individual de muncă, cu respectarea legii şi a contractelor colective de muncă aplicabile.
(3)Sărbătorile legale în care nu se lucrează, precum şi zilele libere plătite stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil nu sunt incluse în durata concediului de odihnă anual.
(4) La stabilirea duratei concediului de odihnă anual, perioadele de incapacitate temporară de muncă şi cele aferente concediului de maternitate, concediului de risc maternal şi concediului pentru îngrijirea copilului bolnav se consideră perioade de activitate prestată.
(5) În situaţia în care incapacitatea temporară de muncă sau concediul de maternitate, concediul de risc maternal ori concediul pentru îngrijirea copilului bolnav a survenit în timpul efectuării concediului de odihnă anual, acesta se întrerupe, urmând ca salariatul să efectueze restul zilelor de concediu după ce a încetat situaţia de incapacitate temporară de muncă, de maternitate, de risc maternal ori cea de îngrijire a copilului bolnav, iar când nu este posibil urmează ca zilele neefectuate să fie reprogramate.
(6) Salariatul are dreptul la concediu de odihnă anual şi în situaţia în care incapacitatea temporară de muncă se menţine, în condiţiile legii, pe întreaga perioadă a unui an calendaristic, angajatorul fiind obligat să acorde concediul de odihnă anual într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui îi care acesta s-a aflat în concediu medical.

Art. 146
(1) Concediul de odihnă se efectuează în fiecare an.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), efectuarea concediului în anul următor este permisă numai în cazurile expres prevăzute de lege sau în cazurile prevăzute în contractul colectiv de muncă aplicabil.
(3) Angajatorul este obligat să acorde concediu, până la sfârşitul anului următor, tuturor salariaţilor care într-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihnă la care aveau dreptul.
(4) Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.
(1) Concediul de odihnă se efectuează în fiecare an.
(2)În cazul în care salariatul, din motive justificate, nu poate efectua, integral sau parţial, concediul de odihnă anual la care avea dreptul în anul calendaristic respectiv, cu acordul persoanei în cauză, angajatorul este obligat să acorde concediul de odihnă neefectuat într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la concediul de odihnă anual.
(3) Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.