De câtă forță, sacrificiu, demnitate, conștiință și luciditate este nevoie pentru a putea schimba un sistem tocmai cu oamenii care sunt rezultatul lui?


luni, 28 septembrie 2015

Indemnizaţia de instalare prevăzută de art. 23 din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993

Notă:
Indemnizaţia de instalare prevăzută de art. 23 din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993 nu trebuie confundată cu prima de instalare prevăzută de art. 51(6) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului  didactic – reglementare în prezent abrogată.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a stabilit în şedinţa din 21 septembrie 2015 că ,,în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, cu modificările ulterioare, aceste prevederi legale nu abrogă dispoziţiile art. 23 din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unităţile bugetare, cu modificările ulterioare.” 
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie confirmă, astfel, punctul de vedere al sindicatelor din învăţământ, potrivit căruia, unităţile şi instituţiile de învăţământ preuniversitar  au obligaţia de a acorda indemnizaţia de instalare prevăzută de art. 23 din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993, în situaţiile în care sunt întrunite condiţiile legale.
Potrivit art.  23 din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993, la încadrarea într-o unitate din altă localitate decât cea de domiciliu, în primul an de activitate după absolvirea studiilor, personalul de specialitate beneficiază de o indemnizaţie de instalare echivalentă cu un salariu de bază corespunzator funcţiei, gradului sau treptei profesionale în care urmează a fi încadrat; (…)  Indemnizaţia de instalare poate fi echivalentă cu doua salarii de bază pentru acele localităţi unde atragerea specialiştilor se face cu mare greutate, stabilite de ministere si celelalte instituţii centrale şi locale ale administraţiei publice şi avizate de Ministerul Finantelor. 
Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521(3) din Codul de procedură civilă. 
Precizăm că, raportat la art. 268(1) lit. c) din Codul muncii, salariaţii din învăţământul preuniversitar de stat pot solicita acest drept în termen de 3 ani de la  momentul în care au îndeplinit condiţiile prezentate mai sus.
Precizăm, de asemenea, că indemnizaţia de instalare la care facem referire nu trebuie confundată cu prima de instalare prevăzută de art. 51(6) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului  didactic – reglementare în prezent abrogată.

duminică, 13 septembrie 2015

Tot (ca) înainte...

Mă deprimă acest fals entuziasm feisbucisto-mediatic despre începerea unui nou an şcolar. Eu am perceput mereu şcoala drept o corvoadă. Profesorii de ştiinţe exacte trec şi acum prin coşmarurile mele. Oi fi fost de vină eu, dar au fost de vină, în mare măsură, vremurile, "sistemul"... Tristeţea mea, vecină cu disperarea, este însă cu atât mai mare cu cât constat că, după 30 şi ceva de ani, sistemul educaţional, în esenţa sa, nu s-a schimbat cu nimic pentru copilul meu. Aşadar, în fapt, mâine nu începe nimic. Mâine se reia totul de acolo de unde am rămas: în trecut.

sâmbătă, 12 septembrie 2015

Timpul consumat cu drumul spre și dinspre serviciu - timp de lucru

 sursa: euractiv.ro

O decizie a Curții Europene de Justiție spune că lucrătorii fără un birou fix ar trebui să solicite angajatorilor remunerație inclusiv pentru orele petrecute de acasă până la primul client și de asemenea, de la ultimul client spre casă.
Ar putea însemna, arată presa străină, că decizia are implicații majore pentru firmele care au ca angajați electricieni, tehnicieni pentru instalații de gaze, asistenți sociali sau agenți de vânzări care se deplasează direct la clienți. 
„Faptul că lucrătorii își încep ziua de lucru direct de la domiciliu este decizia angajatorilor și nu a angajaților”, arată Curtea Europeană de Justiție, potrivit The Independent, în timp ce Financial Times scrie că decizia a fost luată în contextul unui caz adus în instanță de angajații unei companii spaniole de servicii de securitate. 
Potrivit comunicatului oficial al Curții, prin decizia de joi, 10 septembrie, aceasta a hotărât ca în cazul în care lucrătorii nu au un birou fix unde lucrează și nici unul uzual, în fiecare zi între locuință și primul, respectiv ultimul client, așa cum stabilesc angajatorii, să fie considerat timp de muncă în spiritul Directivei europene în domeniu
Curtea consideră că lucrătorii aflați în această situație își desfășoară activitatea pe parcursul întregii zile. 
Financial Times citează reprezentanți ai mediului de afaceri din Marea Britanie, care consideră că decizia va avea efecte negative asupra companiilor. 
„Din nou, o instanță adoptă decizii care au impact asupra perspectivelor de business, creare de joburi și creștere economică în Marea Britanie”, a declarat Adam Marshall, director de politici la Camera de Comerț a Marii Britanii. 
Și sindicatul funcționarilor publici a declarat că decizia va avea impact semnificativ pentru lucrători, în special cei care îngrijesc oameni la domiciliu. 
”Zeci de mii de angajați nu primesc nici măcar salariul minim pentru că angajatorii nu îi plătesc pentru timpul petrecut în deplasarea către cei pe care îi îngrijesc”, a declarat secretarul general al sindicatului.