De câtă forță, sacrificiu, demnitate, conștiință și luciditate este nevoie pentru a putea schimba un sistem tocmai cu oamenii care sunt rezultatul lui?


vineri, 29 mai 2009

Sporul pentru condiţii vătămătoare intră în calculul indemnizaţiei de concediu

Când nu au probleme, unii şi le inventează. Am primit mai multe mesaje legate de faptul că, în anumite şcoli, s-ar pune problema excluderii din calculul indemnizaţia de concediu a sporului pentru condiţii vătămătoare acordat bibliotecarilor sau a altor sporuri/indemnizaţii cu caracter permanent. O asemenea practică este nelegală. Art. 145 din Codul muncii stabileşte foarte clar:

(1) Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizaţie de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevazute în contractul individual de muncă.
(2) Indemnizatia de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevazute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numarul de zile de concediu.

Înţeleg că sporul pentru condiţii vătămătoare acordat bibliotecarilor sau alte drepturi salariale ale personalului didactic de care acestea beneficiază lună de lună, nu sunt considerate ca având caracter permanent. Iarăşi este greşit. 

Este evident că art. 145 (1) din Codul muncii exclude din calcul indemnizaţiei de concediu doar acele drepturi salariale acordate ocazional, cu titlu de premiu sau primă, cum ar fi, spre exemplu: premiul de 2%, prima de instalare,  ajutorul de naştere etc.

Celelalte drepturi, sporuri şi indemnizaţii - sporul pentru mediu rural sau localităţi izolate, indemnizaţia pentru învăţământ special, sporul de vechime, sporul pentru condiţii vătămătoare, salariul şi gradaţia de merit, sporul pentru titlul ştiinţific de doctor, sporul de stabilitate, sporul pentru suprasolicitare neuropsihică, indemnizaţia de conducere, indemnizaţia pentru funcţia de diriginte, pentru învăţători, institutori şi educatoare ş.a. - sunt drepturi salariale cu caracter permanent care trebuie avute în vedere la stabilirea indemnizaţiei aferente concediului de odihnă.

Legea pensiilor - actualizată la zi

Obiectivul Guvernului este ca, până la sfârşitul acestui an, proiectul privind Legea unică a pensiilor să fie finalizat, astfel încât să intre în vigoare începând cu 1 ianuarie 2010. 
De anul viitor, legea unică a pensiilor va introduce o singură formulă de calcul pentru toţi. Tot prin legea unică, procentul de majorare a pensiilor va fi acelaşi atât pentru foştii parlamentari, cât şi pentru foştii agricultori.  
Peste 200.000 de pensionari beneficiază în prezent de pensii speciale. Este vorba despre magistraţi, parlamentari, diplomaţi, poliţişti, militari, aviatori, funcţionari parlamentari sau cei care au lucrat în serviciile speciale. 
Dintre toţi beneficiarii sistemului de pensii speciale, magistraţii primesc cei mai mulţi bani.  
Cel mai bogat pensionar din România este un fost magistrat. Lunar el primeşte 33.000 de lei. În România, peste 200.000 de oameni beneficiază de legi speciale, atunci când le sunt calculate pensiile. Printre ei, magistraţi, poliţişti, parlamentari sau cei care au lucrat în serviciile speciale. Oficialii din ministere vor stabili principiile legii unice a pensiilor.

Până la finalizarea şi adoptarea legii unice a pensiilor, puteţi descărca actuala reglementare, Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, în forma sa actualizată la zi (atenţie, deschiderea fişierului poate dura până la câteva minute !)

joi, 28 mai 2009

La studii egale, salarizare egală în învăţământ

- La studii egale, salarizare egală;
- Să existe doar funcţiile didactice de învăţător/ educatoare şi profesor, eliminându-se referirile la ciclu de învăţământ (preprimar, primar, gimnazial, liceal);
- Să se echivaleze încadrările actuale, astfel:
          -> Să fie încadraţi ca învăţător/ educatoare absolvenţii liceelor pedagogice;
          -> Să fie încadraţi ca profesori SSD: actualii institutori II şi absolvenţii de liceu+şcoală postliceală pedagogică;
         -> Să fie încadraţi ca profesor S absolvenţii de studii de lungă durată, precum şi absolvenţii ciclului I Bologna;
- F.S.L.I. să susţină poziţionarea cât mai sus a personalului din învăţământ pe grila de salarizare unică, conform Acordului semnat în data de 6.05.2009 cu reprezentanţii Guvernului.
- Menţinerea şi în viitoarea legislaţie a încadrării pe post a personalului didactic din învăţământul preprimar şi primar;
- Modalitatea de calcul a orelor suplimentare efectuate în învăţământul preprimar şi primar să fie aceeaşi cu cea aplicată profesorilor.

Acestea sunt concluziile întâlnirii ce a avut loc azi, la sediul FSLI. La întâlnirea de lucru a Departamentului învăţământ preprimar şi primar din cadrul FSLI, coordonat de domnul vicepreşedinte Mihai Dima, au participat reprezentanţi desemnaţi de organizaţiile afiliate din ţară şi municipiul Bucureşti, precum şi membri AgiRO, cu statut de invitaţi.
Din partea FSLI au fost prezenţi preşedintele Aurel Cornea, primvicepreşedintele Simion Hancescu, secretarul general Liviu Marian Pop, iar vicepreşedintele Mihai Dima, responsabilul acestui departament, a moderat discuţia.
Propunerile vor fi susţinute la nivel de ministere de către reprezentanţii FSLI.

sursa: www.fsli.ro

Sentinţă definitivă (executorie) privind sporul pentru condiţii vătămătoare-bibliotecar



Astăzi am intrat în posesia primei sentinţe definitive, pronunţate de Tribunalul Constanţa cu privire la acordarea, pentru bibliotecari, a sporului de până la 15% pentru condiţii vătămătoare. Sentinţa civilă este executorie de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 289 din Codul muncii.
La solicitarea mai multor directori ai unităţilor de învăţământ din Judeţul Constanţa (şi cu acordul persoanei în cauză) facem publică această hotărâre judecătorească. 
Sperăm că acest precedent judiciar este un argument suficient pentru acele conduceri ale unităţilor de învăţământ care nu au acordat acest spor până în prezent.
Facem precizarea că, în motivarea instanţei, pe lângă Legea nr. 334/2002,  s-a invocat  şi Hotărârea Comisiei paritare din data de 27 mai 2008, document pe care conducerile unor unităţi de învăţământ l-au ignorat, iată, în mod nejustificat.

Luni, 8 iunie, zi liberă pentru toţi salariaţii

A doua zi de Rusalii, a fost declarată prin lege drept sărbătoare legală. Ca atare, 8 iunie devine anul acesta zi liberă (nelucrătoare) pentru toţi salariaţii din România, indiferent de domeniul în care activează, deci şi în sistemul de învăţământ de stat sau particular.

Rusaliile - Coborârea/Pogorârea Sfântului Duh/Spirit - o sărbătoare creştină importantă, prăznuită duminica, la 50 de zile după Paşti şi care comemorează coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Hristos. Potrivit Faptelor Apostolilor (2, 1-11), acest eveniment a avut loc în ziua Rusaliilor evreieşti (Şavuot), după moartea, învierea şi înălţarea lui Iisus.

 
LEGE nr. 202 din 21 octombrie 2008 pentru modificarea alin. (1) al art. 134 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic
1.Alineatul (1) al articolului 134 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 134
(1) Zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt:
- 1 şi 2 ianuarie;
- prima şi a doua zi de Paşti;
- 1 mai;
- prima şi a doua zi de Rusalii;
- Adormirea Maicii Domnului;
- 1 decembrie;
- prima şi a doua zi de Crăciun;
- 2 zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora."
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 728 din data de 28 octombrie 2008

miercuri, 27 mai 2009

Hapurile de pe tortul mişcării sindicale

De mai multă vreme am o nedumerire... Nu ştiu cum naiba se face că cele mai răsunătoare eşecuri ale mişcării sindicale din învăţământ se întâmplă în timpul guvernărilor P.S.D. 
Spuneam la sfârşitul anului trecut că, probabil, cea mai josnică manevră făcută vreodată profesorilor de un guvern post decembrist a fost Ordonanţa de urgenţă nr. 68/2004, o mişcare rudimentară (dar eficientă) a guvernului pesedist, înghiţită ca un hap de sindicate. Practic, prin această ordonanţă de urgenţă, două sporuri esenţiale pentru personalul didactic (stabilitate şi suprasolicitare neuropsihică) au dispărut. Au devenit un fel de cvazisporuri. 
Să-mi fie iertat scepticismul (sper din tot sufletul să nu fie fondat), dar mă îndoiesc profund că, în actuala conjuctură politică, legea salarizării unice va fi adoptată până la sfârşitul anului. Şi mă tem că salariaţii din învăţământ nu-şi vor găsi o poziţie foarte confortabilă în noua grilă de salarizare. Miza este prea mare, iar interesele atât de meschine, încât prevăd că, în curând, cei implicaţi (inclusiv sindicatele) se vor poticni pe undeva.
De asemenea, eu cred că acelaşi hap din 2004 a fost servit sindicatelor şi prin încheierea acordului din 6 mai (de fapt, documentul nu este datat şi mă întreb cât de bătut în cap sau cât de rău intenţionat trebuie să fii pentru a face o asemenea eroare). Acordul a fost o bomboană pe care liderii sindicali au supt-o rapid, lăsând mişcarea sindicală cu limba scoasă, poftind în continuare la delicatese precum legea salarizării unice şi alte cireşe de pe tort. Până la asemenea specialităţi, mişcarea sindicală va fi dusă în continuare cu zahărelul şi va primi de la Guvern reţete compensate cu Diazepam. Diagnostic greşit! Mişcarea sindicală din învăţământ are nevoie de Viagra. Şi când mă gândesc câte doze s-ar putea cumpăra din cotizaţie...
   
 
Pe aceeaşi tema, Rodica Culcer, în Revista 22
Constatăm aşadar că marile acţiuni de protest ale sindicatelor din învăţământ, precum şi marile lor măriri salariale au avut loc în perioadele în care la putere se afla fie CDR, fie Alianţa D.A. În schimb, nici guvernul condus de Nicolae Văcăroiu, nici cel condus de Adrian Năstase nu au fost tulburate de vreo mişcare revendicativă majoră, în ciuda faptului că niciunul nu a acordat sporuri salariale semnificative cadrelor didactice. Articol integral 
.
Nu va fi Ecaterina Andronescu ministrul de al cărui nume să se lege o reformă reală a educaţiei: ea s-a dovedit incapabilă să-i stăpânească pe sindicalişti şi a trebuit să fie scoasă din impas de intervenţia „artileriei grele“ compusă din Dan Nica, Marian Sârbu şi Gheorghe Pogea, care i-au trimis pe sindicalişti acasă fără prea mare efort – semn că toată mişcarea lor de protest a fost doar o manevră politico-sindicală. Articol integral 


marți, 26 mai 2009

La aniversară. Irina Mavrodin – 80

Mădălin Roşioru este doctor în filologie, poet, prozator, eseist, traducător, critic literar, redactor la Revista TOMIS din Constanţa din 1 august 2000, colaborator al altor reviste literare. A fost cadru didactic: între 1999 şi 2000, profesor de franceză la Liceul Teoretic "Ioan Cotovu" din Hârşova (absolvit - la sectia de matematică-fizică - în 1995, ca şef de promoţie şi olimpic naţional la chimie şi franceză); între 2000 şi 2001, profesor de franceză la Liceul "Mihai Eminescu" din Constanţa; între 2002 şi 2005, asistent la Universitatea "Ovidius" din Constanţa . Mai multe despre Mădălin Roşioru
.
.
Sunt convins că, pentru cei mai mulţi, doamna Irina Mavrodin (cu un cuvenit accent de insistenţă pe doamna, „literal şi în toate sensurile“) nu mai are nevoie de nicio prezentare: raţiunile acestei introduceri sunt mai degrabă sentimentale, izvorâte din nevoia continuă de a-i mulţumi, încă o dată, într-un fel poate diferit, pentru privilegiul de a mă fi aflat, vreme de cincisprezece ani, la şcoala domniei sale (o adevărată instituţie culturală): întâi ca traducător, în studenţie şi multă vreme după aceea, apoi ca doctorand. E de prisos să spun că ucenicia continuă şi astăzi. 
Pentru toţi ceilalţi, Irina Mavrodin (născută pe 12 iunie 1929, acum 80 de ani) este profesor de literatură franceză, conducătoare de doctorat, poetă şi eseistă, dar mai ales traducătoare din – şi în – limba franceză: o personalitate completă, de o rară distincţie intelectuală şi sufletească. 
A tradus întreg ciclul romanesc În căutarea timpului pierdut de Marcel Proust, dar şi alte texte fundamentale, din Doamna de Staël, Doamna de Sévigné,Stendhal, Gustave Flaubert, André Gide, Albert Camus, Emil Cioran, Mircea Eliade, Jean Cocteau, Gaston Bachelard, Gérard Genette, Paul Ricœur, Francis Ponge, Albert Cohen (şi lista poate continua, pe câteva rafturi de bibliotecă, la care s-ar adăuga lucrările în care a fost citată, sau tezele de licenţă, master sau doctorat pe care le-a coordonat, imagine prin care încerc să sugerez copleşitoarea măsură a influenţei sale în cele două culturi între care se împarte). În teoria literară a consacrat binomul „poetică-poietică“, iar în practico-teoria traducerii literare nu a şovăit să postuleze dezideratul literalităţii („de care mulţi traducători fug ca de suprema eroare“), reluând în acest sens, ca într-o efigie, celebra expresie rimbaldiană „literal şi în toate sensurile“. 
Pentru sine şi pentru toţi ceilalţi, doamna Irina Mavrodin rămâne, înainte de toate, un model de distincţie, autoritate, generozitate şi onestitate intelectuală; pe urmele generaţiilor care s-au format la şcoala domniei sale, ne bucurăm să-l putem celebra şi propune generaţiilor viitoare. 

Mădălin Roşioru
 


luni, 25 mai 2009

Revoltă?

.
CATRE
ORGANIZATIILE SINDICALE ALE UNITATILOR DE INVATAMANT AFILIATE 

Adunarea generala a Sindicatului Invatamantului Preuniversitar al sectorului 1, intrunita in 12 mai 2009, exprimand opinia tuturor membrilor de sindicat, protesteaza fata de modul in care conducerile celor patru federatii din invatamant (F.S.L.I., Federatia Spiru Haret, F.E.N.. si Alma Mater) au negociat cu partea guvernamentala in zilele de 4 si 6 mai 2009. 

Protestul nostru este motivat de : 

- suspendarea grevei din 5.05.a.c. fara acordul sindicatelor afiliate; 

- lipsa concordantei dintre revendicarile din Comunicatul de presa din 30.04.2009, semnat de presedintii celor patru federatii, si punctele din Acordul semnat cu partea guvernamentala din 6.05.2009 (aceste revendicari au stat la baza referendumului semnat si asumat de catre toti membrii S.I.P. sector 1); 

- formularile punctelor din Acord: enumerare a unor principii generale, vagi, fara termene precise, fara garantii clare, exprimare deficitara; 

- lipsa de profesionalism a negociatorilor; 

- greseli tactice pe parcursul negocierilor. 

…si lista ar putea continua!!! 

Ca o prima consecinta a acestei stari de fapt a fost documentul elaborat si asumat de catre Adunarea Generala a S.I.P. sector 1, transmis conducerii F.S.L.I., in care au fost exprimate nemultumirile membrilor nostri de sindicat, legate de Acordul semnat de catre federatiile sindicale din invatamant si partea guvernamentala. Una din masurile luate de S.I.P. sector 1, ca manifestare a protestului nostru, este neplata cotizatiei catre F.S.L.I. pe o perioada de 3 luni. 

In urma acestor negocieri, imaginea dascalului in societatea romaneasca a fost grav afectata, rezumata in cuvintele unui redactor al postului Realitatea TV, adresate conducatorilor federatiilor sindicale din invatamant: “Ati fost pusi la podea de catre Guvern, domnilor sindicalisti”. 


ADUNAREA GENERALA A SINDICATULUI INVATAMANTULUI PREUNIVERSITAR SECTOR 1
.
Material preluat de pe forumul educaţional - forumul profesorilor: http://forum.portal.edu.ro/index.php?showtopic=51322&st=1175

Tot despre decontul navetei...

Pentru că situaţia cu privire la restanţele privind decontul navetei tinde să devină disperată în Judeţul Constanţa, s-ar impune ca directorii unităţilor de învăţământ în cauză să-şi asume rolul de reprezentanţi ai angajatorului şi să sesizeze în scris inspectoratul şcolar în acest sens. 
Un asemenea demers ar conjuga eforturile sindicatului şi ar putea duce la deblocarea situaţiei.
P.S. 
Politica struţului este periculoasă, întrucât lasă descoperită o importantă şi sensibilă parte a corpului, ce va fi predispusă, astfel, la anumite accidente, indiferent de regimul politic...

Ordinul nr. 4042/2009 pentru modificarea şi completarea Metodologiei privind mişcarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar

În baza prevederilor art. 141 din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2009 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995 şi a Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic,
având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale,
În temeiul Hotărârii Guvernului nr. 51/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării,
ministrul educaţiei, cercetării şi inovării emite prezentul ordin.
Art. I
Metodologia privind mişcarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 5.743/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 760 şi 760 bis din 11 noiembrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.La articolul 14, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) Pretransferarea personalului didactic titular prin schimb de posturi se realizează pe baza consimţământului scris al solicitanţilor, fără a fi condiţionaţi de domiciliu, în condiţiile art. 10 alin. (1) lit. b1) şi b2) din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare."
2.După articolul 17 se introduce un nou articol, articolul 171, cu următorul cuprins:
"Art. 171
(1) Transferarea personalului didactic titular disponibilizat prin restrângere de activitate sau prin desfiinţarea unor unităţi şcolare şi pretransferarea la cerere a personalului didactic titular în aceeaşi localitate, în localitatea unde îşi are domiciliul sau pentru apropiere de domiciliu se realizează şi din mediul rural în cel urban, dacă persoana respectivă s-a titularizat în învăţământul preuniversitar prin concurs cu nota / media minim 7 sau dacă a avut media minim 7 la repartiţia guvernamentală ori dacă ulterior titularizării în învăţământul preuniversitar a obţinut cel puţin nota / media 7 la un concurs de titularizare în învăţământul preuniversitar de stat, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 17 alin. (1). Pretransferarea la cerere şi transferarea personalului didactic disponibilizat prin restrângere de activitate sau prin desfiinţarea unor unităţi şcolare se realizează şi într-o treaptă superioară de învăţământ, cu condiţia suplimentară a parcurgerii unui program de perfecţionare / formare continuă în ultimii 5 ani, inclusiv pentru situaţiile prevăzute la art. 17 alin. (4) şi (9).
(2) Media la repartiţia guvernamentală reprezintă media aritmetică, cu două zecimale, calculată prin trunchiere, a mediei anilor de studii şi a mediei examenului de licenţă / stat / absolvire. Pentru absolvenţii liceelor pedagogice / şcolilor echivalente, media la repartiţia guvernamentală reprezintă media aritmetică cu două zecimale, calculată prin trunchiere, a mediei anilor de studii şi a mediei examenului de bacalaureat.
(3) Cadrele didactice titulare pe posturi didactice în unităţi de învăţământ special se pot pretransfera la cerere în aceeaşi localitate, în localitatea unde îşi au domiciliul sau pentru apropiere de domiciliu, la o unitate de învăţământ echivalentă, conform art. 15 alin. (3), sau într-o treaptă superioară de învăţământ ori din mediul rural în mediul urban, cu respectarea prevederilor alin. (1) şi ale art. 13."
3.La articolul 19, după alineatul (1) se introduce un alineat nou, alineatul (11), cu următorul cuprins:
"(11) Lista posturilor didactice / catedrelor vacante pentru etapa de pretransferare şi transferare prin restrângere de activitate nu menţionează posturile didactice / catedrele vacante necesare soluţionării restrângerilor de activitate."
4.La articolul 19, alineatul (5) se abrogă.
5.La articolul 20, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(4) Posturile didactice / catedrele rămase vacante după etapa de transferare pentru restrângere de activitate şi pretransferare se publică pentru etapele ulterioare ale mişcării personalului didactic."
6.La articolul 26, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(4) Repartizarea pe posturi didactice / catedre se face în ordine, mai întâi pentru întregirea normei didactice a cadrelor didactice titulare pe nivel gimnazial / şcoala de arte şi meserii în unităţi de învăţământ liceal, care se încadrează în prevederile art. 10 alin. (1) lit. b1) din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare, cu ore de nivel liceal în aceeaşi unitate de învăţământ, conform specializării / specializărilor de pe diploma / diplomele de studii, ţinând seama de prevederile art. 7 şi 44 din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Centralizatorului şi apoi, în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut prin evaluarea activităţii, prin transfer ca urmare a restrângerii de activitate, în ordinea prevăzută la art. 24, şi pretransferare în ordinea prevăzută la art. 14 alin. (1). Opţiunea se exprimă în scris conform cererii-tip şi se consemnează în procesul-verbal al şedinţei, cu certificare prin semnătura solicitantului sau împuternicitului, acesta din urmă prezentând procura notarială în original."
7.La articolul 31, alineatul (1) se abrogă.
8.La articolul 31, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) În toate judeţele şi în municipiul Bucureşti concursul de ocupare a posturilor didactice / catedrelor vacante/ rezervate se organizează cu respectarea prevederilor Metodologiei de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea posturilor didactice / catedrelor declarate vacante în unităţile de învăţământ preuniversitar din municipiul Bucureşti şi judeţele nominalizate în Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 5.573/2008, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 5.741/2008."
9.Articolele 32-73 şi anexa nr. 11 la metodologie se abrogă.
10.Articolul 84 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 84
(1) În conformitate cu prevederile art. 16 alin. (3) din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare, pentru ocuparea posturilor didactice / catedrele rămase vacante / rezervate după operaţiunile de la art. 82-83, inspectoratul şcolar organizează concurs pentru suplinire, cu probe orale şi practice / orale în profilul postului sau la limba de predare, după caz, în conformitate cu precizările Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării. Absolvenţii colegiilor universitare de institutori cu a doua specializare pot susţine în cadrul concursului pentru suplinire proba orală în concordanţă cu a doua specializare înscrisă pe diploma de absolvire, în vederea ocupării de catedre vacante /rezervate în a doua specializare din învăţământul primar sau gimnazial.
(2) La nivelul inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti se constituie comisii de organizare şi desfăşurare a concursului pentru suplinire, ai căror membri sunt numiţi prin decizie a inspectorului şcolar general. Comisiile judeţene de concurs sunt formate din: preşedinte - inspector şcolar general adjunct; secretar / secretari - inspector(i) şcolar(i)/inspector(i) cu atribuţii referitoare la managementul resurselor umane; membri - inspectori şcolari / directori, consilierul juridic, analist /analişti programator(i).
(3) Proba practică / orală în profilul postului didactic / catedrei se susţine în faţa unei comisii de concurs, numită prin decizie a inspectorului şcolar general, alcătuită din:
a) preşedinte - inspectorul şcolar de specialitate;
b) 2 profesori de specialitate, cu gradul didactic I sau II, de preferinţă metodişti ai inspectoratului şcolar, pentru specialităţile muzică, coregrafie, corepetiţie, arta actorului, arte plastice, decorative, ambientale, arhitectură, design, sport, informatică, sau 2 profesori de specialitate ori specialităţi înrudite, cu gradul didactic I sau II, pentru catedrele de limbi moderne / materne, din palatele şi cluburile copiilor şi elevilor, şi de instruire practică.
(4) Comisia de concurs stabileşte şi afişează graficul desfăşurării probei practice / orale în profilul postului didactic / catedrei, precum şi subiectele pentru proba practică / orală în profilul postului didactic / catedrei.
(5) Pentru ocuparea catedrelor şi a posturilor didactice vacante de specialitate din unităţile cu profil artistic, specializarea muzică, coregrafie, corepetiţie şi arta actorului, proba practică se desfăşoară conform anexei nr. 3, care face parte integrantă din prezenta metodologie.
(6) Pentru ocuparea posturilor didactice / catedrelor vacante din unităţile cu clase speciale de limbi străine cu program intensiv, bilingv şi cu predare în altă limbă decât aceea în care candidaţii şi-au făcut studiile, proba practică se desfăşoară conform anexei nr. 4, care face parte integrantă din prezenta metodologie.
(7) Pentru ocuparea catedrelor vacante de informatică, tehnologia informaţiei, informatică-tehnologii asistate de calculator, proba practică se desfăşoară conform anexei nr. 5, care face parte integrantă din prezenta metodologie.
(8) Pentru ocuparea catedrelor vacante din palatele şi cluburile copiilor şi elevilor, proba practică se desfăşoară conform anexei nr. 6, care face parte integrantă din prezenta metodologie.
(9) Pentru ocuparea catedrelor de instruire practică şi activităţi de preprofesionalizare, proba practică se desfăşoară în specialitatea postului conform anexei nr. 7, care face parte integrantă din prezenta metodologie.
(10) Pentru ocuparea posturilor didactice / catedrelor vacante de specialitate din unităţile de învăţământ cu profil sportiv şi din cluburile sportive şcolare, proba practică se desfăşoară conform anexei nr. 8, care face parte integrantă din prezenta metodologie.
(11) Pentru ocuparea posturilor didactice / catedrelor vacante de specialitate din unităţile de învăţământ cu profil de arte plastice, decorative, ambientale, arhitectură, design, proba practică se desfăşoară conform anexei nr. 9, care face parte integrantă din prezenta metodologie.
(12) Rezultatul probei practice / orale în profilul postului didactic / catedrei se consemnează prin "admis" sau "respins". Evaluarea candidatului se face numai de către cei 2 (doi) profesori de specialitate din comisie, hotărârea luându-se prin consens. Rezultatele la proba practică / orală în profilul postului didactic / catedrei nu pot fi contestate. Hotărârea comisiei de concurs rămâne definitivă.
(13) Pentru ocuparea posturilor didactice / catedrelor vacante cu predare în altă limbă decât aceea în care candidaţii şi-au făcut studiile, aceştia susţin o probă orală eliminatorie la limba în care urmează să realizeze predarea, în faţa unei comisii, numită prin decizie a inspectorului şcolar general, alcătuită din inspectorul şcolar de specialitate, în calitate de preşedinte, şi 2 profesori de specialitate cu gradul didactic I sau II, în specialitatea postului didactic / catedrei. Rezultatul probei se consemnează prin "admis" sau "respins". Rezultatele la proba orală la limba de predare nu pot fi contestate. Hotărârea comisiei de concurs rămâne definitivă.
(14) Elaborarea subiectelor, evaluarea candidaţilor şi soluţionarea contestaţiilor la concursul pentru suplinire se realizează la nivelul inspectoratului şcolar.
(15) Comisiile de elaborare a subiectelor şi de evaluare a candidaţilor, numite prin decizie a inspectorului şcolar general, au următoarea componenţă:
a) preşedinte - inspector şcolar / inspector şcolar de specialitate;
b) 2 profesori evaluatori în specialitatea probei având cel puţin gradul didactic II, pentru fiecare disciplină de concurs.
(16) Deciziile inspectorului şcolar general de numire a comisiilor de elaborare a subiectelor şi de evaluare a candidaţilor se emit cu cel mult 48 de ore înainte de începerea probei orale.
(17) Eventualele contestaţii privind organizarea şi desfăşurarea probei orale de specialitate se adresează inspectoratului şcolar şi se soluţionează de consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar. Hotărârile consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar sunt definitive şi se pot ataca numai prin procedura contenciosului administrativ, contestaţia reprezentând plângerea din cadrul procedurii prealabile reglementate de art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare."
Art. II
Direcţia acreditarea, evaluarea şi performanţa în cariera didactică din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-
Ministrul educaţiei, cercetării şi inovării,

Ecaterina Andronescu
 

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 328 din data de 18 mai 2009

Ordonanţ a nr. 29/1995 - plata drepturilor cuvenite salariaţilor pentru concediul de odihnă neefectuat

În temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) si (3) din Constitutie si ale art. 1 lit. d) din Legea nr. 81/1995 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante,
având în vedere dispozitiile art. 5 alin. 3 lit. c) din Legea nr. 6/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor,
Guvernul României emite urmatoarea ordonanta:
Art. 1
(1)Salariatii din cadrul administratiei publice, alte unitati bugetare si din regiile autonome cu specific deosebit, care nu au efectuat, integral sau partial, concediul de odihna în anul calendaristic respectiv, sunt îndreptatiti sa primeasca o compensare în bani corespunzatoare numarului de zile de concediu neefectuat.
(2)Compensarea se calculeaza pe baza numarului de zile de concediu neefectuat si a mediei zilnice a salariului de baza, a sporului de vechime si, dupa caz, a indemnizatiei pentru functia de conducere, luate împreuna, corespunzatoare lunii decembrie a anului respectiv.
(3)Compensarea prevazuta la alin. (1) nu se acorda salariatilor care, conform programarii sau reprogramarii, au început concediul de odihna în luna decembrie si îl continua în luna ianuarie a anului urmator.
(la data 29-dec-1995 Art. 1, alin. (3) abrogat de Actul din Legea 133/1995 )
Art. 2
Compensarea prevazuta la art. 1 se acorda salariatilor care nu au putut efectua concediul de odihna programat sau reprogramat, în urmatoarele situatii:
a) s-au aflat în concediu medical sau în concediu de maternitate;
b) daca, din motive întemeiate, prezenta lor în cadrul unitatii a fost necesara pentru asigurarea functionarii normale a serviciului. Mentinerea la serviciu se poate face prin dispozitia scrisa a conducerii unitatii, cu acordul ordonatorului principal de credite bugetare. În cazul ministrilor de stat, al ministrilor si al altor conducatori ai institutiilor administratiei publice centrale, mentinerea la serviciu se poate face numai prin dispozitia scrisa a primului-ministru, iar în cazul secretarilor de stat, al subsecretarilor de stat si al altor persoane cu functii asimilate acestora, prin dispozitia scrisa a ministrilor sau, dupa caz, a altor ordonatori principali de credite bugetare;
c)salariatul este chemat sa îndeplineasca îndatoriri publice;
d)salariatul este chemat sa satisfaca obligatii militare, altele decât serviciul militar în termen;
e)salariatul urmeaza sau trebuie sa urmeze un curs de calificare, recalificare, perfectionare sau specializare, în tara ori strainatate;
f)salariatul are recomandare medicala pentru a urma un tratament într-o statiune balneoclimaterica;
g) salariata se afla în concediu platit pentru îngrijirea copilului în vârsta de pâna la 1 an (2 ani - n.n.). 
Art. 3
Compensarea acordata în conditiile art. 1 si 2 se suporta din prevederile bugetare ale anului urmator ale fiecarei institutii publice.
Art. 4
Prevederile art. 8 alin. 2 si 3 din Hotarârea Guvernului nr. 250/1992, republicata, se abroga.
-****-
PRIM-MINISTRU
 NICOLAE VACAROIU
Contrasemneaza:
Ministru de stat,
ministrul muncii si protectiei sociale,
Dan Mircea Popescu
Ministru de stat, ministrul finantelor,
Florin Georgescu
 
Publicata în Monitorul Oficial cu numarul 200 din data de 30 august 1995

Descentralizarea: M.E.C.I. vs autorităţi locale (preluare)

1. REŢEA ŞCOLARĂ

VARIANTA MECI 

* Instituțiile și unitățile de învățământ preuniversitar sunt instituții publice sau instituții private de interes public
* Unităţile de învăţământ de stat pentru învatamântul preşcolar, primar si gimnazial, se infiinteaza/desfiinteaza/ organizeaza/reorganizeaza de către consiliul local, după consultarea partenerilor sociali, cu avizul conform al inspectoratelor şcolare judetene / al municipiului Bucureşti, in conditiile legii.
* Unităţile de învăţământ de stat pentru învatamântul liceal şi terţiar nonuniversitar se infiinteaza/desfiinteaza/organizeaza/reorganizeaza de catre consiliul judetean, la propunerea consiliului local, dupa consultarea partenerilor sociali, cu avizul conform al inspectoratelor scolare judetene/al municipiului Bucuresti/ale sectoarelor municipiului Bucuresti/, in conditiile legii.
* Unităţile de învăţământ pentru elevii cu cerinţe educative speciale se organizează de consiliul judeţean, după consultarea partenerilor sociali, cu avizul conform al inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti/ al sectoarelor municipiului Bucuresti

2.CURRICULUM

VARIANTA MECI
* Curriculumul naţional reprezintă ansamblul coerent al documentelor curriculare (planurile-cadru, programele şcolare, manualele şcolare şi alte resurse didactice) şi conţine o componentă comună pentru învăţământul specific unui nivel, respectiv filieră sau profil şi curriculum la decizia şcolii (CDŞ)/ curriculum în dezvoltare locală (CDL), care permit diferenţierea parcursului şcolar în funcţie de interesele, nevoile şi aptitudinile specifice ale elevilor. 

* Planurile-cadru pentru învăţământul preuniversitar şi programele şcolare pentru disciplinele obligatorii sunt aprobate de MECI, în concordanţă cu documentele de politică și strategie educaţională, după consultarea partenerilor sociali. 

* C.D.Ş./C.D.L. se dezvoltă de unitatea şcolară,în parteneriat cu autorităţile locale şi cu agenţii economici
* C.D.Ş./C.D.L. se dezvoltă de unitatea şcolară, în parteneriat cu agenţii economici, cu avizul consiliului local/judeţean, după caz.

3. MANAGEMENT EDUCAŢIONAL

VARIANTA MECI
* Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării elaborează politicile şi strategiile în domeniul învăţământului, monitorizează, controlează şi evaluează asigurarea calităţii procesului instructiv-educativ. 

VARIANTA MECI
* Inspectoratele şcolare judeţene / al municipiului Bucureşti sunt instituţii deconcentrate de specialitate, în subordinea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, care au atribuţii privind realizarea politicilor şi strategiilor în domeniul învăţământului,monitorizarea, controlul şi evaluarea asigurării calităţii procesului instructiv-educativ la nivel judeţean şi local. 

PROPUNERI AVANSATE DE STRUCTURILE ASOCIATIVE ALE AUTORITĂŢILOR ADMINISTRAŢIEI PUBLICE LOCALE 

Inspectoratele şcolare judeţene / al municipiului Bucureşti sunt instituţii în subordinea Consiliilor Judeţene/Consiliului General al municipiului Bucureşti.

VARIANTA MECI 
* Numirea in funcţie a conducerii inspectoratelor scolare judetene/ al municipiului Bucuresti/ se face de catre MECI, la propunerea Consiliului Judeţean/Consiliului General al municipiului Bucuresti/Consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti, in urma promovarii concursului organizat la nivelul Consiliului Judetean/ Consiliului General al municipiului Bucuresti/Consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti, în conformitate cu metodologia elaborată de MECI.

PROPUNERI AVANSATE DE STRUCTURILE ASOCIATIVE ALE AUTORITĂŢILOR ADMINISTRAŢIEI PUBLICE LOCALE 

Numirea/eliberarea din funcţie a conducerii ISJ se face de către Consiliul Judeţean/ Consiliul General al municipiului Bucureşti,în conformitate cu metodologia elaborată de MECI.


VARIANTA MECI 
Unitatea de învăţământ cu personalitate juridică este condusă de consiliul de administraţie, cu rol decizional, și director, cu rol executiv. 


VARIANTA MECI 
Consiliul de administraţie are în componenţă :
 1/3 reprezentanţi ai cadrelor didactice, desemnaţi de Consiliul Profesoral ;
 1/3 reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, numiţi de primar;
 1/3 reprezentanţi ai consiliilor/asociaţiilor părinţilor, aleşi de Comitetul reprezentativ al părinţilor. 

PROPUNERI AVANSATE DE STRUCTURILE ASOCIATIVE ALE AUTORITĂŢILOR ADMINISTRAŢIEI PUBLICE LOCALE

Consiliul de administraţie are în componenţă :
• 3 reprezentanţi ai unităţii de învăţământ .
• 3 reprezentanţi ai autorităţii publice locale.
• 1-3 reprezentanţi ai consiliilor asociaţiilor de părinţi.

VARIANTA MECI 


Directorul este membru de drept în consiliul de administratie. 

VARIANTA MECI 
Reprezentanţii unităţii de învăţământ sunt aleşi anual, prin vot secret, de către consiliul profesoral, cu majoritate simplă. 

VARIANTA MECI 
Reprezentanţii părinţilor sunt desemnaţi anual de consiliul părinţilor sau de asociaţia părinţilor existentă în şcoală. 
Reprezentantii autorităţilor publice locale sunt desemnaţi anual de catre Consiliul local

VARIANTA MECI 
Directorul exercită conducerea executivă a unităţii de învăţământ, în conformitate cu responsabilităţile şi atribuţiile conferite de lege, cu hotărârile consiliului de administraţie al unităţii şi ale consiliului profesoral. Directorul are calitatea de ordonator terţiar de credite şi de angajator. În activitatea de conducere, directorul este ajutat, după caz, de directorul adjunct.

VARIANTA MECI 
Ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct se realizează prin concurs, organizat de consiliul de administraţie. Criteriile generale de concurs sunt elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării cu consultarea partenerilor de dialog social.

4. RESURSE UMANE

VARIANTA MECI

* Ocuparea posturilor didactice se realizează prin concurs organizat la nivelul unităţii / institutiei de învatamânt / grupurilor de unitati de învatamânt, cu expertiza de specialitate a ISJ / ISMB .Metodologia cadru de concurs se elaborează de către M.E.C.I, după consultarea partenerilor de dialog social.
* În urma promovarii concursului, personalul didactic care ocupă posturi didactice vacante titularizabile, devine titular în sistemul naţional de învăţământ. 
* Posturile rămase neocupate în urma concursului desfăşurat la nivelul unităţii sunt comunicate inspectoratelor şcolare, care, pentru ocuparea acestora, organizează concurs de suplinire la nivelul judeţului / al municipiului Bucureşti
* În învăţământul de stat validarea concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice se face de către inspectoratul şcolar. Angajarea pe post se face de directorul unităţii de învăţământ, pe baza deciziei de repartizare semnate de inspectorul şcolar general. În învăţământul particular validarea concursurilor şi angajarea pe post se fac de către conducerea unităţii de învăţământ şi se comunică în scris inspectoratului şcolar.

5. FINANŢARE
VARIANTA MECI 
* Sursele de finanţare ale unităţilor de învăţământ sunt bugetul de stat, bugetele locale şi veniturile constituite la nivelul unităţii de învăţământ, inclusiv din accesarea unor programe cu finanţare externă sau de la nivel naţional, precum şi din alte Surse, conform legii
* Bugetul de venituri şi cheltuieli se propune anual, de către fiecare unitate de învăţământ preuniversitar de stat, conform normelor metodologice de finanţare a învăţământului preuniversitar.
* Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale unităţilor de învăţământ special se asigură din bugetul Consiliului Judeţean/al Municipiului Bucureşti şi din bugetul de stat

vineri, 22 mai 2009

Aştept...

Astăzi la prânz, ministrul Ecaternina Andronescu a anunţat că a acceptat demisia directorului CNCNEIP Cristian Silviu Mirescu şi pe cea a doamnei Rodica Tudorică, inspector pentru disciplina istorie, întrucât s-au constatat abateri de la procedurile privind elaborarea subiectelor pentru examenele naţionale.
Aştept ziua când premierul Boc va anunţa că acceptă demisia doamnei Andronescu. Aştept...

joi, 21 mai 2009

Noi n-am câştigat nimic

Constat că, iată, încercăm acum să ne asumăm câştigarea Cupei UEFA, cu aceeaşi neruşinare istorică pe care am utilizat-o şi cu alţi români celebri, după ce i-am izgonit din ţară şi din spaţiul nostru cultural. Acum, Mircea Lucescu este antrenorul genial, marele descoperitor de valori şi creatorul de echipe. Acum; pentru că acum câţiva ani, când începea criza echipei naţionale de fotbal, în loc să-l aducem pe Lucescu, am preferat să ne alegem selecţionerul la zaruri.
Să fie clar, nu este nicio legătură între fotbalul românesc şi câştigarea Cupei UEFA de către Şahtior. Lucescu nu mai aparţine demult fotbalului românesc, oricât de tare ne-am dori noi acum să-l reasimilăm. Gestul superb al lui Il Luce, de la finalul partidei, de a se înfăşura în drapelul românesc, nu este altceva decât o lecţie de eleganţă şi de patriotism simplu. Pe care, poate, Mircea Sandu, aflat în tribună, a înţeles-o (prea târziu). "Doar" Şahtior, Ucraina, Lucescu şi Raţ au câştigat Cupa UEFA. Atât. Noi n-am câştigat nimic, să nu ne facem iluzii !

Până când şi a câta oară?

Câte gafe în lanţ trebuie să mai contabilizeze Ministerul Educaţiei pentru ca Ecaterina Andronescu să şi le asume, aşa cum stă bine unui conducător adevărat, sfârşind, cum este şi firesc, cu demisia de onoare?
Astăzi, Ministerul a greşit şi subiectele tezei unice la Istorie. Asta după ce gafase impardonabil şi în urma cu câteva săptămâni, cu ocazia tezei unice la Limba şi literatura română. După părerea mea, nu contează cine şi câţi au greşit la Ministerul Educaţiei. În Europa civilizată o asemenea întâmplare ar fi fost urmată, imediat, de o demisie de onoare a ministrului.


Deci, până când şi a câta oară, doamna ministru?




luni, 18 mai 2009

Cine are interesul să denigreze imaginea şcolii noastre-scrisoare deschisă

Miercuri, 13.05.2009, Grupa Sindicală a Şcolii cu cls I-VIII „B.P.Hasdeu” Constanţa, a dezbătut modul cum a fost prezentată imaginea unităţii de învăţământ în articole din presa locală (Cuget liber, Adevărul, Observator, Liderul de Opinie). Pe baza unui conflict managerial se aduc grave prejudicii de imagine întregului colectiv de cadre didactice.
În exprimarea opiniilor, noi, cadrele didactice, membrii sindicalişti, am subliniat cu indignare faptul că o şcoală care contribuie, prin performanţele obţinute, la creşterea prestigiului învăţământului constănţean să fie discreditată într-un mod ireverenţios şi tendeţios. Ne întrebăm cu stupoare: Cine are interesul să denigreze imaginea şcolii noastre unde ne desfăşurăm activitatea intructiv-educativă, unde îi educăm pe elevi să aibă o atitudine verticală, obiectivă şi corectă în comunitate şi să respecte valorile spirituale?
Paratextul „Circotecă la o şcoală de ....duzină” care, în aparenţă, apelează la numărul unităţii de învăţământ, dar în esenţă ascunde discreditarea eforturilor noastre de a obţine rezultate competitive ne lasă un gust amar.
Grupa sindicală a Şcolii cu clasele I-VIII „B.P.Hasdeu” Constanţa
Lider sindical,
Prof. Sultana Fogorosi


vineri, 15 mai 2009

S.L.S.I.P. a sesizat I.S.J. Constanţa în legătură cu situaţia restanţelor pentru cheltuielile de navetă



Prin adresa nr. 212/15.05.2009, Sindicatul Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa a sesizat I.S.J. Constanţa în legătură cu situaţia restanţelor la decontarea cheltuielilor pe mijloacele de transport în comun, din localitatea de reşedinţă la locul de muncă şi de la locul de muncă în localitatea de reşedinţă, restanţe pe care consiliile locale le înregistrează faţă de personalul didactic, care nu dispune de locuinţă şi căruia nu i se poate oferi o locuinţă corespunzătoare în localitatea unde are postul.
 
 

joi, 14 mai 2009

Noi modificări ale normelor privind legea pensiilor

Prin Ordinul nr. 343 din 14 aprilie 2009 au fost modificate şi completate Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin Ordinul ministrului muncii şi solidarităţii sociale nr. 340/2001.
Având în vedere:
- Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2009 privind reglementarea unor măsuri de protecţie socială;
- Hotărârea Guvernului nr. 11/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale emite următorul ordin:
Art. I
Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin Ordinul ministrului muncii şi solidarităţii sociale nr. 340/2001, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 10 mai 2001, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.La capitolul A "Contribuţia de asigurări sociale" secţiunea I "Dispoziţii generale", la punctul 2, după paragraful al cincilea se introduce un nou paragraf, paragraful şase, cu următorul cuprins:
"Începând cu data de 25 martie 2009, data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2009 privind reglementarea unor măsuri de protecţie socială, pentru indemnizaţia de minimum 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, acordată pe durata întreruperii temporare a activităţii angajatorului în temeiul prevederilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, angajatorul şi asiguraţii sunt scutiţi de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat. Scutirea de la plata contribuţiilor de asigurări sociale, pentru indemnizaţia acordată asiguraţilor, pe durata întreruperii temporare a activităţii angajatorului, este de maximum 3 luni. Angajatorii care se regăsesc în astfel de situaţii vor depune lunar, cu respectarea prevederilor legale, declaraţia nominală, în care vor înregistra asiguraţii care se află în situaţia întreruperii temporare a activităţii, completată conform anexei nr. 1.4 la prezentele norme."
2.Anexa nr. 1.4 la norme se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I
 


Ordinul nr. 619/2009 privind repartizarea biletelor de odihnă

 Având în vedere:
- Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2009 nr. 19/2009;
- Hotărârea Guvernului nr. 494/2001 pentru aprobarea Normelor şi criteriilor pe baza cărora se acordă bilete de odihnă prin sistemul organizat şi administrat de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale,
În baza art. 12 din Hotărârea Guvernului nr. 11/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale emite prezentul ordin.
.
Art. 1
Biletele de odihnă contractate vor fi repartizate după intrarea în vigoare a prezentului ordin, pe staţiuni, serii, zile de prezentare şi unităţi de cazare, după cum urmează:
- 74% se repartizează direcţiilor de muncă şi protecţie socială judeţene, proporţional cu numărul persoanelor îndreptăţite a beneficia de această prestaţie socială, şi se distribuie de acestea în colaborare cu reprezentanţii desemnaţi de confederaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional, pentru salariaţii din ramurile socioprofesionale pe care acestea le reprezintă;

- 16% se repartizează direcţiilor judeţene de muncă şi protecţie socială, pentru soluţionarea cererilor persoanelor îndreptăţite care nu fac parte din confederaţii sindicale;
- 10% se utilizează de Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale pentru administraţia centrală.

Art. 2
Directorul executiv al direcţiei de muncă şi protecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti răspunde de modul de organizare a gestiunii biletelor de odihnă, de distribuirea acestora conform repartiţiei primite şi de respectarea prevederilor legale privind modul de repartizare.
Art. 3
Eventualele probleme apărute în respectarea cadrului legal privind activitatea de repartizare şi acordare a biletelor de odihnă se soluţionează de către Direcţia asigurări sociale din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi de către Direcţia economică din cadrul Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale.
-****-
p. Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,
Marius Lazăr,
secretar de stat
 
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 311 din data de 12 mai 2009

miercuri, 13 mai 2009

Eu, ambalajul şi puştoaica - fals tratat de ecologie

În dimineaţa asta, în timp ce-mi duceam copila la grădiniţă. Undeva în dreptul Grupului Şcolar C.A. Rosetti. Mă intersectez cu un grup de eleve şi, când să mă îndepărtez, constat că una dintre ele "pierde" intenţionat ambalajul unui pachet de biscuiţi. Mă opresc, strig după ea şi, cât se poate de elegant şi de respectuos, îi spun că i-a scăpat ceva. Câteva secunde se uita tâmp la mine. Îi explic, îi arăt, îi fac semne. Într-un tîrziu aproape că se apleacă după ambalaj, dar se răzgândeşte şi dă să plece. Eu insist. Plictisită, începe să lovească bucata de hârtie cu piciorul, îndreptând-o, oarecum, în direcţia coşului de gunoi. Îi spun că aşa n-o să rezolve nimic. Dar ridic puţin tonul şi privesc semnificativ spre clădirea liceului. Cu scârbă, cu doua degete, puştoaica ridică în cele din urma ambalajul şi, uimită de tupeul meu, pare că se îndreaptă spre coşul de gunoi. În tot acest timp vorbesc singur, fata nu scoate o vorbă. Rămân pe loc şi o urmăresc. Îşi întoarce capul de câteva ori, cu intenţia clară de a "scapa" de hârtie. Mai sunt câţiva metri până la tomberon. Plec mai departe, las copila la grădiniţă şi mă întorc pe acelaşi drum. Mă grăbesc. Dar am timp să observ, cu coada ochiului, cum un tatic, ce tocmai îşi coboară plodul din maşină, lasă în urmă o pungă de plastic. Oftez, n-am tupeu (şi nici timp) să mă "leg" şi de ăsta. Aşa că îmi continuu drumul. În dreptul coşului de gunoi, pe trotuar, recunosc ambalajul albastru aruncat de puştoaică. Îl iau de jos şi-l azvârl în "recipientul colector". În gând, îi zic ceva puştoaicei. Urc în maşină şi demarez. O apuc pe Traian. În dreptul sediului de la Drumuri şi poduri opresc. Sunt ultimul din coloana care aşteaptă să facă la dreapta, spre Muzeul Marinei. Trec vreo câteva minute. Suficient cât să am timp să văd cum tanti de servici de la  Drumuri şi poduri iese agale din clădire, ducând o găleată cu lături înspumate. Pe care o varsă uşor, să nu se stropească, în buza bordurii, pe carosabil. Şuvoiul o ia la vale, mânjind asfaltul. Scrâşnesc din dinţi şi-mi pregătesc "discursul", în timp ce cobor geamul maşinii (îmi revin brusc tupeul şi curajul). Vreau să-i strig ceva nesimţitei, dar taman când dau să deschid gura mă izbeşte pe mine în timpane claxonul taxiului din spate (nu mai eram ultimul din coloană); şi, evident, îndemnul politicos al taximetristului: "Hai, bă, mortule, mişcă-te !"

marți, 12 mai 2009

Ajutorul de deces

1. Conditii de acordare 
Ajutorul de deces se acorda, in cazul decesului asiguratului, pensionarului sau al unui membru de familie care nu are un drept propriu de asigurari sociale si se afla in intretinerea titularului la data decesului, unei singure persoane care face dovada ca a suportat cheltuielile ocazionate de deces si care poate fi, dupa caz : sotul supravietuitor, copilul, parintele, tutorele, curatorul, mostenitorul in conditiile dreptului comun sau in lipsa acestora, orice alta persoana care dovedeste cu acte ca a suportat cheltuielile ocazionate de deces. 
In cazul decesului copilului inapt pentru munca, indiferent de varsta, ajutorul de deces se acorda cu conditia prezentarii certificatului de incadrare intr-o categorie de persoane cu handicap sau, in lipsa acestuia, a actului medical vizat de medicul expert al asigurarilor sociale, prin care se atesta boala care l-a facut inapt pentru munca si data ivirii acesteia. 
 Dreptul asiguratilor la ajutor de deces nu este conditionat de indeplinirea unui stagiu de cotizare. 

 2. Mod de calcul si plata
Ajutorul de deces se acorda in cuantumul prevazut de Legea bugetului asigurarilor sociale de stat si facut public de CNPAS, valabil la data decesului. 
Pentru anul 2009 cuantumul ajutorului de deces este de 1.702 lei. 
Pentru anul 2008 cuantumul ajutorului de deces este de 1.550 lei. 
Pentru anul 2007 cuantumul ajutorului de deces este de 1.270 lei. 
   
In cazul decesului unui membru de familie, cuantumul ajutorului de deces reprezinta jumatate din cuantumul ajutorului de deces cuvenit unui asigurat sau pensionar. 
Ajutorul de deces se suporta integral din bugetul asigurarilor sociale de stat. 

3. Documentele necesare si platitorii de drepturi 
Actele necesare pentru acordarea ajutorului de deces sunt : 
- cerere tip pentru persoanele asigurate cu contract sau declaratie de asigurare; 
- sau cerere pentru plata ajutorului de deces pentru pensionari; 
- certificat de deces in original si copie ; 
- actul de identitate al solicitantului in original si copie ; 
- acte de stare civila ale solicitantului, din care sa rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau dupa caz, actul care atesta calitatea de mostenitor, tutore, curator, in original si copie ; 
- acte din care sa rezulte ca s-au suportat cheltuieli ocazionate de deces ; 
- certificatul de incadrare intr-o categorie de persoane cu handicap sau actul medical prin care se atesta boala care l-a facut inapt pentru munca pe copil si data ivirii acesteia. 
Ajutorul de deces se achita in termen de 24 de ore de la solicitare de catre : 
- angajator, in cazul decesului asiguratului salariat, respectiv al unui membru de familie al acestuia ; 
- institutia care gestioneaza bugetul asigurarilor pentru somaj, in cazul decesului somerului, respectiv al unui membru de familie al acestuia ; 
- casa teritoriala de pensii, in cazul decesului pensionarului sau al asiguratului cu declaratie sau contract de asigurare sociala, respectiv al unui membru de familie al acestora ; 
Ajutorul de deces se achita de un singur platitor de drepturi de asigurari sociale, acesta avand obligatia ca dupa efectuarea platii sa inscrie pe versoul certificatului de deces original mentiunea "ACHITAT ", data, semnatura si stampila. 
In cazul decesului pensionarului actele necesare obtinerii ajutorului de deces se depun la Casa Judeteana de Pensii,

Gândul: ministrul Cati pregăteşte în secret schimbarea schimbării

Potrivit ziarului Gândul, ministrul Cati pregăteşte în secret schimbarea schimbării.
În timp ce Mircea Miclea vrea reformarea radicală a sistemului de învăţământ, Ecaterina Andronescu nu renunţă la propriile idei şi lucrează la varianta ei de reformă radicală.
După ce preşedintele Băsescu a lansat un pachet de legi, conceput de către fostul ministru al Educaţiei, Mircea Miclea, proiect ce propune schimbări radicale ale sistemului, printre care diferenţierea bacalaureatului şi a masteratelor, MECI a pregătit un alt text, pe care intenţionează să-l lanseze public, în această săptămână. Practic, ministrul Ecaterina Andronescu a declanşat un contraatac, lucrând la noua legislaţie, în acelaşi secret în care a făcut-o şi Comisia pentru Educaţie de la Cotroceni.
Proiectul MECI reprezintă, practic ce-l de-al treilea pachet de legi ale Educaţiei, după cel lansat în decembrie 2007 sub mandatul lui Cristian Adomniţei şi cel al lui Mircea Miclea, făcut public luna trecută. Conform unor surse din mediul academic, Ecaterina Andronescu intenţionează să preia mai multe prevederi din proiectul conceput de liberali. Citeşte tot articolul>>>
preluare: www.gandul.info

luni, 11 mai 2009

Precizările Ministerului Muncii referitoare la indemnizaţia pentru creşterea copilului

In baza Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, persoanele care inainte de nasterea copilului au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit, conform Codului fiscal, beneficiaza de indemnizatie pentru cresterea copilului.

Aceasta indemnizatie in valoare initiala de 600 lei (la nivelul anului 2007) se acorda de la 1 ianuarie 2009 in cuantum de 85% din veniturile medii nete realizate de persoana beneficiara in cele 12 luni inainte de nasterea copilului, dar nu mai putin de 600 lei si nu mai mult de 4.000 lei.

Articolul 4 din actul normativ mentionat precizeaza faptul ca incepand cu anul 2007 tosi copiii in varsta de pana la 2 ani, respectiv 3 ani in cazul copilului cu handicap, beneficiaza de o alocatie de stat pentru copii in cuantum de 200 lei. Actul normativ reglementeaza in mod expres ca in cazul persoanelor care beneficiaza de indemnizatie pentru cresterea copilului se acorda si alocatia de stat in cuantum de 200 lei.

Alocatia de stat pentru copii este un drept al copilului si se acorda indiferent de veniturile parintilor.


Sursa: Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale -  Direcia Politici Publice si Comunicare

Unii au facut-o...

Grevă de avertisment a grefierilor, cu întreruperea lucrului, astăzi, între h 10 - 12, la instanţele din Constanţa. Am simţit-o pe propria-mi piele, la Tribunal, unde am aşteptat vreo 40 de minute pentru a depune o hârtiuţă.

Principala nemulţumire a personalului auxiliar din Justiţie o constituie nepunerea în aplicare a contractului colectiv de muncă negociat în ultima lună a anului trecut şi neplata drepturilor salariale restante.

LEGE nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii-republicare

 Art. 1
(1)Se instituie alocaţia de stat pentru copii ca formă de ocrotire a statului acordată tuturor copiilor, fără discriminare.
(2)Beneficiază de alocaţie de stat pentru copii toţi copiii în vârstă de până la 18 ani.
(3)Alocaţia de stat pentru copii se acordă şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestora.
(4)Tinerii prevăzuţi la alin. (3) care repetă anul şcolar nu beneficiază de alocaţie de stat, cu excepţia celor care repetă din motive de sănătate, dovedite cu certificat medical.
Art. 2
Beneficiază de alocaţie de stat pentru copii şi copiii cetăţenilor străini şi ai persoanelor fără cetăţenie rezidenţi, în condiţiile legii, în România, dacă locuiesc împreună cu părinţii.
Art. 3
(1)Cuantumul alocaţiei de stat pentru copii este de 40 lei lunar şi se majorează anual, prin hotărâre a Guvernului**), la propunerea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
**) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 1.662/2008 privind majorarea cuantumului lunar al alocaţiei de stat pentru copii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 16 decembrie 2008.
(2)Titular al dreptului la alocaţie de stat pentru copii este copilul.
Art. 4
(1)Alocaţia de stat pentru copii se plăteşte unuia dintre părinţi pe baza acordului acestora sau, în caz de neînţelegere, pe baza deciziei autorităţii tutelare ori a hotărârii judecătoreşti, părintelui căruia i s-a încredinţat copilul spre creştere şi educare.
(2)Alocaţia de stat pentru copii se plăteşte şi tutorelui, curatorului, persoanei căreia i-a fost dat în plasament familial copilul, inclusiv asistentului maternal sau persoanei căreia i-a fost încredinţat copilul în vederea adopţiei, în condiţiile legii.
(3)Pentru copiii pentru care s-a stabilit măsura de protecţie specială prevăzută la art. 58 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu modificările ulterioare, alocaţia de stat pentru copii se plăteşte numai în cont personal.
(4)După împlinirea vârstei de 14 ani, plata alocaţiei de stat pentru copii se poate face direct titularului, cu încuviinţarea reprezentantului său legal.
(5)Pentru tinerii prevăzuţi la art. 1 alin. (3), plata alocaţiei de stat se face direct acestora, pe bază de cerere. Procedura de plată se stabileşte prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi*).
*) A se vedea nota de subsol de la art. 11.
(6)Alocaţia de stat pentru copiii prevăzuţi la alin. (3) se virează în conturile personale deschise pentru aceştia de către conducătorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din subordinea consiliului judeţean, respectiv din subordinea consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, denumită în continuare direcţie generală, inclusiv pentru copiii încredinţaţi organismului privat acreditat şi licenţiat în condiţiile legii. Sumele cu titlu de alocaţie de stat pentru copii se capitalizează până la împlinirea de către aceştia a vârstei de 14 ani. După împlinirea de către titular a vârstei de 14 ani alocaţia de stat poate fi plătită direct acestuia, cu încuviinţarea conducătorului direcţiei generale, sau, în funcţie de opţiunea acestuia, poate fi capitalizată în continuare în contul personal al acestuia până la împlinirea vârstei de 18 ani.
(7)Alocaţia de stat plătită în condiţiile prevăzute la alin. (6) se acordă titularului la împlinirea de către acesta a vârstei de 18 ani.
(8)În cazul decesului copilului prevăzut la alin. (3) sumele cu titlu de alocaţie de stat plătite conform alin. (6) se fac venit la bugetul de stat.
(9)În cazul în care pentru copilul prevăzut la alin. (3) măsura de protecţie specială prevăzută la art. 58 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare, încetează sau se modifică, alocaţia de stat se va acorda potrivit situaţiei în care se află copilul.
(10)În situaţia în care copiii prevăzuţi la alin. (9) sunt în întreţinerea familiei sau, după caz, s-a instituit măsura alternativă a tutelei ori măsura de protecţie specială a plasamentului la o familie, persoană sau la asistentul maternal, suma cu titlu de alocaţie de stat capitalizată în condiţiile alin. (6) poate fi utilizată de către reprezentantul legal al copilului în interesul acestuia, prin hotărârea comisiei pentru protecţia copilului.
(11)După împlinirea de către copiii prevăzuţi la alin. (3) a vârstei de 18 ani, aceştia beneficiază de alocaţie de stat pentru copii în aceleaşi condiţii ca tinerii prevăzuţi la art. 1 alin. (3).
Art. 5
(1)Lunar, serviciile de stare civilă ale consiliilor locale comunale, orăşeneşti, municipale şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti comunică direcţiei de muncă şi protecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, denumite în continuare direcţii teritoriale, situaţia privind copiii care au decedat.
(2)Pentru tinerii prevăzuţi la art. 1 alin. (3), inspectoratul şcolar judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, denumit în continuare inspectorat şcolar, transmite direcţiilor teritoriale până la data de 1 octombrie a fiecărui an situaţia centralizatoare privind elevii înscrişi în anul şcolar. Situaţia va cuprinde şi elevii înscrişi în unităţile de învăţământ private acreditate ori autorizate în condiţiile legii.
(3)Pe parcursul anului şcolar, inspectoratele şcolare transmit lunar direcţiilor teritoriale situaţia privind tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani şi care nu mai urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional organizate în condiţiile legii.
(4)Pentru tinerii înscrişi în unităţile de învăţământ din subordinea altor autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate, aceste unităţi de învăţământ au obligaţia de a transmite direcţiilor teritoriale situaţiile prevăzute la alin. (2) şi (3).
Art. 6
(1)Stabilirea dreptului de alocaţie de stat pentru copii se face pe baza cererii şi a actelor din care rezultă îndeplinirea condiţiilor de acordare a acestui drept.
(2)Cererea se face, în numele copilului, de către persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1)-(3).
(3)După împlinirea vârstei de 14 ani, cererea se poate face şi de către copil, cu încuviinţarea reprezentantului său legal.
(4)Dreptul la alocaţia de stat pentru copii se stabileşte începând cu luna următoare celei în care s-a născut copilul, iar plata drepturilor se face începând cu luna următoare depunerii cererii.
(5)În cazul în care cererea este înregistrată ulterior lunii în care s-a născut copilul, plata alocaţiei de stat pentru copii se poate face şi pentru perioadele anterioare, dar nu mai mult de 12 luni.
(6)Dreptul la alocaţia de stat pentru copii încetează începând cu luna următoare celei în care nu mai sunt îndeplinite condiţiile de acordare.
(7)În cazul în care achitarea drepturilor de alocaţie de stat pentru copii se face prin mandat poştal, plata acesteia se suspendă dacă timp de 3 luni reprezentantul legal al copilului nu a încasat drepturile cu titlu de alocaţie de stat. Reluarea în plată, inclusiv cu plata drepturilor restante, se face pe bază de cerere scrisă întocmită de reprezentantul legal al copilului, care se înregistrează la direcţia teritorială.
Art. 7
(1)Persoanele cărora li se face plata alocaţiei de stat pentru copii sunt obligate să comunice împrejurările care au determinat încetarea condiţiilor de acordare, în termen de 15 zile de la apariţia acestora.
(2)Sumele plătite necuvenit cu titlu de alocaţie de stat pentru copii se recuperează pe baza deciziei emise de persoana juridică care a efectuat plata alocaţiei de stat pentru copii sau prin angajamentul de plată scris al persoanei care le-a încasat în mod necuvenit.
(3)Decizia prin care se recuperează sumele încasate necuvenit se comunică celui obligat la plată în termen de 15 zile de la emitere.
(4)Decizia de recuperare şi angajamentul de plată constituie titlu executoriu de la data comunicării, respectiv de la data semnării.
Art. 8
Alocaţia de stat pentru copii nu este impozabilă şi nu poate fi urmărită silit decât în vederea recuperării sumelor plătite necuvenit cu acest titlu.
Art. 9
Contestaţiile formulate împotriva modului de stabilire şi de plată a alocaţiei de stat pentru copii se soluţionează potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 10
(1)Fondurile pentru plata alocaţiei de stat pentru copii, precum şi pentru cheltuielile cu administrarea şi transmiterea drepturilor se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
(2)Plata alocaţiei de stat pentru copii se realizează prin mandat poştal, cont curent personal sau cont de card.
(3)În cazul achitării drepturilor de alocaţie de stat în cont curent personal sau cont de card, direcţiile teritoriale efectuează plata prin unităţile bancare, pe bază de borderou, cu plata unui comision bancar.
(4)Comisionul bancar prevăzut la alin. (3) nu poate fi mai mare de 0,1% din drepturile achitate şi va fi stabilit prin negociere, la nivel teritorial, între direcţiile teritoriale şi unităţile bancare.
Art. 11
În aplicarea prezentei legi, precum şi pentru reglementarea modalităţilor de stabilire şi plată a drepturilor se emit norme metodologice, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului*).
*) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 577/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru reglementarea modalităţilor de stabilire şi plată a alocaţiei de stat pentru copii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 12 iunie 2008.
Art. 12
(1)Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 a lunii următoare celei în care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I**).
**) Legea nr. 61/1993 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 28 septembrie 1993.
(2)La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă art. 1-17, art. 28-30 şi anexa din Decretul nr. 410/1985***) privind alocaţia de stat şi indemnizaţia pentru copii, ajutoarele ce se acordă mamelor cu mai mulţi copii şi soţiilor de militari în termen, precum şi indemnizaţia de naştere, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
***) Decretul nr. 410/1985 privind alocaţia de stat şi indemnizaţia pentru copii, ajutoarele ce se acordă mamelor cu mai mulţi copii şi soţiilor de militari în termen, precum şi indemnizaţia de naştere, publicat în Buletinul Oficial nr. 76 din 26 decembrie 1985, a fost abrogat prin Legea nr. 7/1998 privind declararea ca abrogate a unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 13 ianuarie 1998.
-****-
*) Republicată în temeiul art. VI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 8 octombrie 2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 174/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 21 octombrie 2008.
Legea nr. 61/1993 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 28 februarie 2007.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 300 din data de 7 mai 2009

vineri, 8 mai 2009

Partidul, primarii şi ronii

Miercuri, 6 mai, şedinţa cu directorii unităţilor de învăţământ din Judeţul Constanţa. Prezentarea noii echipe de inspectori generali. Discursuri. Diplome. Diplome pentru primarii care au "băgat" bani în olimpiada naţională de matematică. Bravo, dar unii erau dintre aceia care au uitat să "bage" şi banii pentru decontul navetei personalului didactic. Poate de aceea au şi zbughit-o aşa de repede. Deci, roni se mai găsesc, dacă zice partidul... Nu contează, Partidul e în tot şi în toate. Şi nu-i nimic, dacă aşa stă treaba, mergem şi noi să vorbim la Partid. 
 
P.S. 
Replica săptămânii: 
Inspector şcolar general:
"-Să nu se mai întâmple ce s-a întâmplat la şcoala X, unde elevii de clasa I s-au bătut! Doamna director, sunteţi aici? Ridicaţi-vă?"
Doamna director:
"- Da, domnule inspector general, aici. V-am depus deja un raport. Dar credeam că mă ridicaţi în picioare pentru a mă felicita pentru locului întâi obţinut la olimpiada naţională...  "
.
P.P.S.
Certitudinea săptămânii:
Având în vedere modul exemplar în care a fost organizată teza unică la Limba şi literatura română, Andronica Ecaterescu rămâne ministrul Educaţiei.

Calendarului sesiunii speciale de bacalaureat 2009 pentru elevii de clasa a XII-a participanţi la loturile olimpice

ORDIN nr. 3671 din 13 aprilie 2009 privind aprobarea Calendarului sesiunii speciale de bacalaureat 2009 pentru elevii de clasa a XII-a participanţi la loturile olimpice

În baza Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 51/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării,
ministrul educaţiei, cercetării şi inovării emite prezentul ordin.
Art. 1
Se aprobă Calendarul sesiunii speciale de bacalaureat 2009 pentru elevii de clasa a XII-a participanţi la loturile lărgite ce se pregătesc pentru olimpiadele şi concursurile internaţionale. Calendarul este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2
Sesiunea specială de bacalaureat pentru elevii participanţi la loturile de pregătire pentru olimpiadele şi concursurile internaţionale se va desfăşura la Colegiul Economic "Delta Dunării" din Tulcea, judeţul Tulcea.
Art. 3
Lista nominală a candidaţilor care pot participa la examenul de bacalaureat, sesiunea specială 2009, se realizează după desfăşurarea olimpiadelor şcolare şi este aprobată de ministrul educaţiei, cercetării şi inovării.
Art. 4
Comisia pentru examenul de bacalaureat 2009, sesiunea specială menţionată la art. 1, se numeşte de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Tulcea. Se numeşte ca preşedinte al acestei comisii profesor doctor Alexandru Păcuraru de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi.
Art. 5
Examenul se desfăşoară pe baza Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat - 2009, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 5.168/2008, cu modificările şi completările ulterioare. Lista disciplinelor la care se susţine examenul de bacalaureat şi programele de examen sunt cele aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 5.168/2008 privind aprobarea calendarului şi a metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat - 2009, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 6
Direcţia generală educaţie timpurie, şcoli, performanţă şi programe, Direcţia generală învăţământ în limbile minorităţilor şi relaţia cu Parlamentul, Direcţia generală buget-finanţe, patrimoniu şi investiţii, Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în învăţământul Preuniversitar, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Tulcea şi conducerea Colegiului Economic "Delta Dunării" duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 7
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-
Ministrul educaţiei, cercetării şi inovării,

Ecaterina Andronescu
 

ANEXĂ: CALENDARUL sesiunii speciale a examenului de bacalaureat 2009 pentru elevii de clasa a XII-a participanţi la loturile olimpice
23-24 mai 2009 - Înscrierea candidaţilor
25 mai 2009 - Limba şi literatura română - probă orală
26 mai 2009 - Limba modernă - probă orală
27 mai 2009 - Limba şi literatura română - probă scrisă
28 mai 2009 - Proba obligatorie a profilului - probă scrisă
29 mai 2009 - Proba la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării (probă scrisă sau practică)
1 iunie 2009 - Proba la alegere dintre disciplinele din celelalte arii curriculare, alta decât cele susţinute anterior (probă scrisă sau practică)
2 iunie 2009 - Limba şi literatura maternă - probă orală
3 iunie 2009 - Limba şi literatura maternă - probă scrisă; afişarea rezultatelor şi depunerea contestaţiilor (după ora 18,00)
4 iunie 2009 - Rezolvarea contestaţiilor şi afişarea rezultatelor finale
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 297 din data de 6 mai 2009

joi, 7 mai 2009

Acordul - nicio valoare juridică



Nu mă pronunţ asupra valorii sale morale sau asupra puterii sale practice în cadrul strategiei sindicale-nu ştiu, este posibil ca acordul să reprezinte un mare atu pentru sindicate şi să-mi scape mie lucrul acesta. Dar este evident pentru mine că acordul semnat de federaţiile reprezentative este lipsit de orice forţă juridică. Valoarea sa juridică este mai curând una simbolică; este, poate, ceva mai mult decât un gentlemen's agreement, dar poate nici atât.
Nu ştiu ce ar putea face federaţiile sindicale în situaţia în care acordul va fi încălcat de Guvern. Nu cunosc vreo pârghie juridică în acest sens şi, oricum, daca aceasta ar putea fi depistată (sau inventată) până la urmă, mă tem că "procedurile" ar fi de foarte lungă durată. Istoria sindicală, mai îndepărtată sau mai recentă, ne arată că asemenea acorduri au mai fost semnate cu toate tipurile de guverne. Şi, aproape de fiecare data, au fost încălcate, fără ca sindicatele să poată reacţiona în mod eficient.
Pe lângă faptul că este lipsit de forţă juridică în sine (pe fond), acordul de faţă este încheiat şi cu nerespectarea unor elementare condiţii de fond şi de formă. Prima pagină nu conţine nicio semnătură şi nicio ştampilă, ceea ce, teoretic, face posibil ca oricăre dintre părţi să poată nega oricând conţinutul acesteia. Oricum, documentul nu poartă niciun fel de ştampilă, prin urmare, nu văd cum acest acord poate angaja (strict juridic vorbind) răspunderea Guvernului, a Ministerului Educaţiei sau a Ministerului Finanţelor. 
Nu comentez conţinutul acordului, pentru că, poate, nu e treaba mea. Nu pot însă să nu observ lipsurile, fie ele şi formale, de care "suferă" acest acord. Nu mai vorbesc despre tehnica de redactare absolut mediocră şi nepermis de lapidară pentru un document de o asemenea importanţă...
Rămâne să sperăm că acordul va fi doar o garanţie în plus a unui gentlemen's agreement. Dacă poate exista aşa ceva în politica românească, inclusiv cea sindicală.