Învăţătoare - concediată disciplinar

Consiliul de Administraţie al Şcolii nr. 10 „Maria Rosetti” Bucureşti a decis azi  desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al învăţătoarei Dana Blându, cercetată penal pentru că le-a cerut părinţilor bani de cadouri pentru personalul didactic şi auxiliar - informează gândul.info

Vezi video

Fără aplauze

Motto: Între demnitatea de a pierde și pierderea demnității  

A pierde frumos, cu demnitate, cu fruntea sus nu e apanajul oricui. 

Și, când a pierde poate însemna și a ieși din scenă, ce poate fi mai frumos decât o plecare în aplauze? Milă celor care nu știu să piardă! Sărmani cabotini care, în meschinăria lor, nu pot să-și spună natural, cu simplitate nici măcar ultima replică.

Există oameni care, între o ieșire în aplauze și rolul celui care stinge lumina în sală, în lipsa spectatorilor, aleg varianta din urmă. Teatrul poate că e demult în faliment, dar...ce mai contează!?  Ei și-au spus ultimul monolog, și-au jucat ultimul rol; singuri; până la capăt. Și fără aplauze.

Nu vă urcaţi pe statui !?

Mă minunez cum se chinuie unii, în jurul meu, să-şi ridice statui pe soclul trecutului lor pretins (tot de ei) glorios. Una mai înaltă şi mai impunătoare decât a celuilalt. Pentru aceşti atlanţi de polistiren, simplul gest de a-şi arunca găleata în latrină este o dovadă de suprem eroism. Nu mai contează că, în prealabil, încercând să se pişe în găleată, s-au udat pe bombeuri. Ba i-au mai stropit şi pe alţii din jur. Cu genul ăsta de oameni n-ai ce să discuţi, pentru că ei au, invariabil, aceeaşi replică: "Nu contează, băăă, că m-am căcat o săptămână în căldare, ce dacă pute, nu vezi, băăă, că tot eu mi-am asumat răspunderea de a arunca găleata !" Şi uite-aşa, din grămezile astea de rahat, încet, încet, săptămână de săptămână, oamenii ăştia îşi ridică propriile statui urât mirositoare. Bine că şi statuile putezesc! Atunci când sunt ridicate din rahat. Dar, până atunci, de ce suntem noi condamnaţi să le suportăm mirosul?

Partidul, primarii şi ronii

Miercuri, 6 mai, şedinţa cu directorii unităţilor de învăţământ din Judeţul Constanţa. Prezentarea noii echipe de inspectori generali. Discursuri. Diplome. Diplome pentru primarii care au "băgat" bani în olimpiada naţională de matematică. Bravo, dar unii erau dintre aceia care au uitat să "bage" şi banii pentru decontul navetei personalului didactic. Poate de aceea au şi zbughit-o aşa de repede. Deci, roni se mai găsesc, dacă zice partidul... Nu contează, Partidul e în tot şi în toate. Şi nu-i nimic, dacă aşa stă treaba, mergem şi noi să vorbim la Partid. 

 

P.S. 

Replica săptămânii: 

Inspector şcolar general:

"-Să nu se mai întâmple ce s-a întâmplat la şcoala X, unde elevii de clasa I s-au bătut! Doamna director, sunteţi aici? Ridicaţi-vă?"

Doamna director:

"- Da, domnule inspector general, aici. V-am depus deja un raport. Dar credeam că mă ridicaţi în picioare pentru a mă felicita pentru locului întâi obţinut la olimpiada naţională...  "

.

P.P.S.

Certitudinea săptămânii:

Având în vedere modul exemplar în care a fost organizată teza unică la Limba şi literatura română, Andronica Ecaterescu rămâne ministrul Educaţiei.

Dom' Primar

E mic la stat şi rotofei. Are degetele scurte şi groase, cărnoase. Ghiulul imens, de aur, de o formă nedefinită, ca un sigiliu medieval, îi sugrumă inelarul. Poartă şapcă neagră, de brigadier şi geacă de fâş asortată cu pantalonii un pic prea scurţi, din stofă sintetică. În biroul mic şi închesuit zac, de-a valma, hârţoage, calendare de la ultima campanie electorală, diplome de excelenţă primite de la partid, dar şi un bidon mare şi gol, din plastic; steagul României şi cel al Uniunii ornează un întreg perete – sunt prinse precum ştergarele româneşti, dar printre faldurile generoase se vede praful de-un deşte. În loc de faţă de masă, de asemenea, steagul Uniunii Europene, cam tocit, încât stelele galbene abia se mai zăresc. Iar peste scaunul ergonomic, din piele, ca să nu se murdărească (scaunul), în loc de husă, din nou, drapelul României. Se aşează cu curu’ pe el (pe drapel). El este Primarul. 
Ştie de ce suntem acolo, deşi noi încercăm să-i facem o mică introducere, de protocol. Ne ia direct: “Aţi venit pentru deconturilii de navetă! O să le dau banii, da’ să ştiţi că profesorii nu e serioşi. Le-am spus că dacă imi face echipă de dansuri populare, mă duc la Târgu-Jiu să le cumpăr costume. Ei, nimic... E oameni cu carte, da’ degeaba, nu face nimic pentru sat, o serbare, o activitate artistică. Să ştie şi copiii să joace de-ale noastre, un tangou şi un şlagăr. Şi io am un fix: să nu văd cafele şi ţigări în şcoală! Hai, o cafea să bea, da’ să nu vadă copiii. La şcoala are de toate, le-am băgat centrală. Io, pentru copii, pentru copii o fac, să fie cald. Şcoala mică o dărâm. Fac alta, una mare, cum vreau io. Şi io vreau s–o fac cu un hol mare. Şi să pun pă un perete toţi voievozii care a fost ai noştri; şi pă un perete tablourile cu scriitori. Să fie frumos. Şi vreau...cum îi zice? D-ăsta dă biologie, laborator.”

Cineva bate la uşă. Intră. “Ăsta e ?", întreabă tipul. Primarul îi face semn că da. Omu’ se apleacă, ia bidonul gol şi iese. 
Discuţia noastră continuă. Ne spune că aşteaptă să se facă odată descentralizarea, pentru că vrea să pună el directorul de şcoală şi să-i controleze pe profesori. Pentru că acum nu vor să fie controlaţi. Până atunci vrea să vorbească cu viitorul inspector şcolar general, care va fi numit în curând. Sunt colegi de partid şi, zice el, o să facă împreună ordine în şcoală. Ne mărturiseşte sincer că visează la ziua când toate cadrele didactice vor fi oameni din sat. L-ar costa mai puţin, că n-ar trebui să asigure bani de transport. L-aş întreba  cum crede el că vor dori copiii din sat să fie viitorii profesori, dacă nu vor avea lângă ei, în tot acest răstimp, dascăli adevăraţi. Renunţ însă; n-ar înţelege.
Plecăm cu promisiunea că decontul se va da, că tot s-a votat bugetul pe 2009. Ieşim din primărie, pe aleea cu gărduleţ vopsit în roşu, galben şi albastru. Trecem pe lângă un Logan roşu, model nou; pe numărul de înmatriculare ghicim iniţialele primăriei. Deci, bani ar fi...

Traversăm şoseaua, la şcoală. Miroase a clădire bătrână, ponosită. În cancelarie - mobilier rudimentar, vechi de 30-40 de ani, un calculator, imprimantă, copiator; pe un perete un cuier confecţionat artizanal din plăci de parchet laminat. E linişte-orele sunt în plină desfăşurare. Păşim în hol. Nu e nici prea mare, nici prea mic. Caut cu înfrigurare pereţii: niciun voievod. Nici măcar tabloul cu Nicuşor Constantinescu, "voievodul intersecţiilor" şi prezidentul de Consiliu Judeţean.