De câtă forță, sacrificiu, demnitate, conștiință și luciditate este nevoie pentru a putea schimba un sistem tocmai cu oamenii care sunt rezultatul lui?
miercuri, 18 ianuarie 2017
23 ianuarie 2017 - zi liberă pentru salariații din sectorul public
miercuri, 28 mai 2014
SLSIP - în dezacord cu modul în care este organizată evaluarea naţională
Sindicatul Liber al Salariaților din Învățământul Preuniversitar Constanța se declară în dezacord cu modul în care Direcția Generală de Educație și Învățare pe tot Parcursul Vieții, Direcția Generală Management, Resurse Umane și Rețea Școlară Națională și Centrul Național de Evaluare și Examinare au gândit organizarea și desfășurarea evaluărilor naționale din acest an la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a - se arată într-un comunicat de presă postat pe www.sinv.ro
vineri, 1 noiembrie 2013
Procedura pe care trebuie să o îndeplinească unităţile de învăţământ în vederea decontării navetei
- Procedura pe care trebuie să o îndeplinească şi formularele pe care trebuie să le folosească personalul didactic şi conducerea unităţii de învăţământ în vederea decontării cheltuielilor pe mijloacele de transport în comun, din localitatea de reşedinţă la locul de muncă şi de la locul de muncă în localitatea de reşedinţă
- Încheierea protocolului prevăzut la art. 41 alin. (1) şi (2) din contractul colectiv de muncă unic la nivel de sector de activitate – învăţământ preuniversitar
- Constituirea comisiilor paritare la nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitar din Judeţul Constanţa
surse:
www.sinv.ro
www.isjcta.ro
luni, 14 mai 2012
Curtea de Apel Constanta sesizeaza CJUE cu o cerere de pronuntare a unei hotarari preliminare
1. Prevederile art. 17 alin. 1, art. 20 şi ale art. 21 alin. 1 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul că se opun unor reduceri salariale precum cele operate de către Statul român prin Legea nr. 118/2010 şi Legea nr. 285/2010?
2. Dispoziţiile art. 15 al treilea paragraf din Convenţia europeană a drepturilor omului, în baza căruia Guvernul României era obligat să notifice secretarul general al Consiliului Europei despre intenţia luării măsurii reducerilor salariale şi de a preciza durata de timp prevăzută pentru aplicarea acesteia, trebuie interpretate ca fiind de natură să atragă invalidarea Legii nr. 118/2010 şi a Legii nr. 285/201
vineri, 30 martie 2012
vineri, 1 aprilie 2011
Japonia de acasă. Copiii din Cârligu Mare, Buzău
miercuri, 17 martie 2010
Deputatul P.N.L., Alina Gorghiu, cere demisia ministrului Educaţiei
Ministrul educaţiei sfidează Legea privind transparenţa decizională
COMUNICAT DE PRESĂ
Bucureşti, 17.03.2010
Ministrul Daniel Funeriu continuă seria de abuzuri declanşate la scurt timp de la preluarea mandatului său la conducerea Ministerului Educaţiei, încălcând de această dată, cu bună ştiinţă, Legea privind transparenţa decizională în administraţia publică (Lg nr 52/2003).
Îi reamintesc ministrului Daniel Funeriu că, potrivit actului normativ invocat mai sus, înainte ca noua lege a educaţiei să fie discutată în Guvern, avea obligaţia de a o supune dezbaterii publice.
Prevederile Legii privind transparenţa decizională sunt clare: “în cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative, autoritatea administraţiei publice are obligaţia să publice un anunţ referitor la aceasta acţiune în site-ul propriu, să-l afişeze la sediul propriu, într-un spaţiu accesibil publicului şi să-l transmită către mass-media centrală sau locală, după caz. (....) (2) Anunţul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ va fi adus la cunoştinţă publicului, în condiţiile alin. (1), cu cel puţin 30 de zile înainte de supunerea spre analiză, avizare şi adoptare de către autorităţile publice. Anunţul va cuprinde o notă de fundamentare, o expunere de motive sau, după caz, un referat de aprobare privind necesitatea adoptării actului normativ propus, textul complet al proiectului actului respectiv, precum si termenul limita, locul si modalitatea in care cei interesaţi pot trimite in scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ”.
Despre conţinutul noii legi a educaţiei am aflat însă, până acum, doar „pe surse” şi, în mod cert, ne-am îngrozit: şcoală de patru ore pe zi, liceu de trei clase şi o nouă variantă de bacalaureat, la doar două materii.
Am înţeles că ministrul Funeriu vreo o lege a educaţiei care să îi poarte numele, dar un proiect viabil, necesar reformării învăţământului românesc greu încercat în ultima vreme, ar fi obligat la o serie de consultări cu toţi factorii implicaţi: sindicate, ONG-uri, comisii parlamentare de resort, directori de şcoli, reprezentanţi ai părinţilor şi, nu în ultimul rând, cu Opoziţia.
De aproximativ un an, pachetul legislativ al PNL privind educaţia a fost depus la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor şi trenează uitat prin sertare, fără a fi pus pe ordinea de zi din raţiuni strict politicianiste.
În consecinţă, cer ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, depunerea mandatului, pentru a lăsa loc unui profesionist care să respecte legea şi care să aibă o viziune pe termen lung a reformei sistemului educaţional.
Alina Gorghiu, deputat PNL
sursa: http://www.alinagorghiu.ro/
miercuri, 3 martie 2010
Punctul de vedere al Departamentul Juridic al F.S.L.I. cu privire la încadrarea şi salarizarea personalului din învăţământ





Departamentul Juridic al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ a stabilit un set de puncte de vedere cu privire la aplicarea legislaţiei referitoare la salarizarea şi încadrarea personalului din învăţământ începând cu 01.01.2010. Necesitatea acestei întâlniri a apărut ca rezultat al numeroaselor şi gravelor contradicţii şi inechităţi existente în noile reglementări privind încadrarea şi salarizarea personalului din învăţământ.
Acest material a fost preluat, după ce a devenit public prin afişarea sa pe site-ul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ - www.fsli.ro
miercuri, 10 februarie 2010
Informare - Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ
b) Totodată, s-a reamintit secretarului de stat, domnul Cătălin Baba, că F.S.L.I. a înaintat o adresă ministerului prin care s-a solicitat emiterea unui ordin de ministru care să stabilească normele metodologice de salarizare în învăţământ, având în vedere că începând cu data de 1.01.2010 a intrat în vigoare Legea nr. 330. Răspunsul a fost că se lucreză la aşa cva.
c) F.S.L.I. nu a primit răspuns la problemele legate de aplicarea art. 34 din Legea 330, precum şi la întrebarea dacă directorii unităţilor de învăţământ de învăţământ din localităţile izolate vor primi sporul de izolare, având în vedere că H.G. nr. 1613/2009 prevede că acest spor se acordă personalului didactic de predare calificat.
d) În legătură cu viitoarea Lege a Educaţiei, reprezentanţii M.E.C.T.S. au afirmat că aceasta se va discuta la nivelul ministerului( fără să precizeze când), după care o să fie discutată la nivelul guvernului în şedinţa de mâine sau de săptămâna viitoare,iar până în data de 3 martie va fi înaintată Parlamentului pentru dezbatere.
PRIM-VICEPREŞEDINTE
Simion HANCESCU
miercuri, 20 ianuarie 2010
Politicile şcolare în România. Opinie
Dădeam acum două zile un comunicat de presă în care salutam că România prin noutăţile legislative de la finele lui 2009 se aliniază Europei încurajând funcţionarea la ciclul primar şi preşcolar a cadrelor didactice cu studii superioare.
Este vorba de noile dispoziţii ale legilor 387 şi 330 din 2009 care modifică legea învăţământului şi statutul personalului didactic şi introduc funcţiile de ,,profesori pentru învăţământul primar/preşcolar” şi ,,profesori în învăţământul primar/preşcolar” unde există temei suficient pentru încadrarea ca profesori a tuturor învăţătorilor şi educatoarelor care au absolvit după liceul pedagogic şi studii superioare (indiferent de specializare). Această reparaţie pentru învăţătorii şi educatoarele care în timp- până la apariţia noii specializări- şi-au completat studiile este prevăzută şi de Legea Educaţiei Naţionale (acolo este numită ,,profesor-învăţător”) graţie voinţei Doamnei Ministru Andronescu şi a Premierului Boc de a îndrepta discriminările de până atunci. Stenograma şedinţei Senatului din 03.11.2009 când s-a discutat despre OUG 40 arată că Doamna Secretar de Stat Badea spunea că ,,scopul acestei ordonanţe este acela de a face compatibil sistemul de educaţie din România în ceea ce priveşte condiţiile de ocupare a posturilor didactice din învăţământul preuniversitar cu sistemul european de educaţie,, şi că ,,proiectul de act normativ va fi pus în aplicare fără a fi nevoie de înfiinţarea unor noi organisme”.
Salutam şi faptul că salarizarea ,,profesorilor pentru învăţământ primar/preşcolar” şi a celor care sunt ,,profesori” în învăţământul primar/preşcolar (cei numiţi ,,profesor-învăţător,, de Legea Educaţiei Naţionale) se va face potrivit art 38 al legii 330 la nivelul absolvenţilor cu studii superioare de lungă durată (S).
Aminteam că, mai mult, Strategia „Educaţie şi Cercetare pentru Societatea Cunoaşterii” (la punctul 4. 5) şi pachetul de legi al Comisiei Prezidenţiale pentru educaţie (art. 49) prevăd recunoaşterea ca profesori pentru învăţământ primar şi preşcolar a tuturor educatoarelor şi învăţătorilor, deci şi a celor fără studii superioare prin recunoaşterea învăţării informale şi nonformale (experienţă, grade didactice, cursuri de perfecţionare etc) cerută de UE cu insistenţă. Noua legislaţie nu rezolvă problema chiar atât de radical precum prevedea Strategia.. dar s-a rezolvat deocamdată prin noua legislaţie măcar încadrarea corectă ca profesori în ciclul primar şi preşcolar a celor care au deja dovada formală a studiilor superioare şi liceul pedagogic la bază sau după caz a modulului psihopedagogic.
ZVONURI CARE NE PUN PE GÂNDURI
Fără a fi confirmate, circulă zvonuri că unii neprieteni ai cadrelor didactice din învăţământul primar şi preşcolar ar căuta să nu plătească la nivel de profesor S pe cei încadraţi în noile funcţii punându-le condiţii suplimentare discriminatorii şi că s-ar interpreta nelegal şi restrictiv prin neîncadrarea ca profesori în învăţământul primar şi preşcolar a tuturor absolvenţilor de studii superioare cu liceu pedagogic la bază. Necorelând prevederi din acelaşi text legal, necorelând prevederile legii noi cu alte acte legale în vigoare şi necâutând să aplice voinţa legiuitorului în cazul unor prevederi contradictorii ale textului legal, s-ar ajunge la discriminări în salarizare demne de teatrul absurdului încât ar fi mai slab salarizat cineva care are chiar de 3 ori mai mulţi ani de studii decât altul care predă la acelaşi nivel şcolar. >> continuare >>
Viorel Dolha
preşedintele Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România
preluare: invatatoriconstanteni.ning.com/
sâmbătă, 21 noiembrie 2009
Constituţie avem, ne mai trebuie Preşedinte
sursa: http://videonews.ro
miercuri, 18 noiembrie 2009
S.L.S.I.P. recomandă petiţionarea I.S.J.
A se vedea (mai jos) şi ultimele precizări emise în data de 18.11.2009, prin care MECI îşi reconsideră poziţia:

miercuri, 11 noiembrie 2009
marți, 21 iulie 2009
Băsescu atacă sindicatele din învăţământ
marți, 30 iunie 2009
Şcoala Guvernului Boc
Salariile profesorilor – blocate
Deşi dascălii obţinuseră, în octombrie 2008, promulgarea legii de majorare cu 50% a salariilor, nici până în ziua de astăzi dascălii n-au primit nici un leu în plus.
Examenele naţionale plătite de la cutia milei
Pentru organizarea examenelor naţionale (tezele cu subiect unic şi cele 2 sesiuni ale bacalaureatului) la nivelul anului 2008, MEC ar fi avut nevoie de 58 de milioane lei.
Manualele şcolare – altădată
Anul acesta nu se vor tipări manuale noi. Motivul de imagine: se vor schimba programele şcolare, se modifică curricula. Motivul real: MEC are doar 12 milioane de lei şi numai pentru retipăriri (adică schimbarea a 30% din fondul de manuale şcolare vechi de 3 ani).
Perfecţionarea cadrelor didactice, calculatoarele elevilor dispar cu totul
Activităţile de perfecţionare a cadrelor didactice nu mai au în acest an nici măcar un singur leu de la buget. Anul trecut, bugetul perfecţionării a fost de 11 milioane lei, din care s-au cheltuit jumătate. Anul acesta, dacă se vor organiza cursuri, acestea se vor derula numai în cadrul programelor finanţate din fonduri structurale.
Banii de liceu – 180 lei/lună singurul program ce rămâne în afara curbei de sacrificiu
Singurul program social pe care MEC îl mai susţine bugetar este cel prin care elevii ce provin din familii cu venit 150 lei/membru de familie, vor primi 180 lei lunar pentru a putea să mai meargă la şcoală, să aibă bani de cărţi şi caiete.
preluare: ziarul Gândul - Melania MANDAS VERGU
luni, 25 mai 2009
Revoltă?
Material preluat de pe forumul educaţional-forumul profesorilor:Adunarea generala a Sindicatului Invatamantului Preuniversitar al sectorului 1, intrunita in 12 mai 2009, exprimand opinia tuturor membrilor de sindicat, protesteaza fata de modul in care conducerile celor patru federatii din invatamant (F.S.L.I., Federatia Spiru Haret, F.E.N.. si Alma Mater) au negociat cu partea guvernamentala in zilele de 4 si 6 mai 2009.
Protestul nostru este motivat de :
- suspendarea grevei din 5.05.a.c. fara acordul sindicatelor afiliate;
- lipsa concordantei dintre revendicarile din Comunicatul de presa din 30.04.2009, semnat de presedintii celor patru federatii, si punctele din Acordul semnat cu partea guvernamentala din 6.05.2009 (aceste revendicari au stat la baza referendumului semnat si asumat de catre toti membrii S.I.P. sector 1);
- formularile punctelor din Acord: enumerare a unor principii generale, vagi, fara termene precise, fara garantii clare, exprimare deficitara;
- lipsa de profesionalism a negociatorilor;
- greseli tactice pe parcursul negocierilor.
…si lista ar putea continua!!!
Ca o prima consecinta a acestei stari de fapt a fost documentul elaborat si asumat de catre Adunarea Generala a S.I.P. sector 1, transmis conducerii F.S.L.I., in care au fost exprimate nemultumirile membrilor nostri de sindicat, legate de Acordul semnat de catre federatiile sindicale din invatamant si partea guvernamentala. Una din masurile luate de S.I.P. sector 1, ca manifestare a protestului nostru, este neplata cotizatiei catre F.S.L.I. pe o perioada de 3 luni.
In urma acestor negocieri, imaginea dascalului in societatea romaneasca a fost grav afectata, rezumata in cuvintele unui redactor al postului Realitatea TV, adresate conducatorilor federatiilor sindicale din invatamant: “Ati fost pusi la podea de catre Guvern, domnilor sindicalisti”.
ADUNAREA GENERALA A SINDICATULUI INVATAMANTULUI PREUNIVERSITAR SECTOR 1
Descentralizarea: M.E.C.I. vs autorităţi locale (preluare)
VARIANTA MECI
* Instituțiile și unitățile de învățământ preuniversitar sunt instituții publice sau instituții private de interes public
* Unităţile de învăţământ de stat pentru învatamântul preşcolar, primar si gimnazial, se infiinteaza/desfiinteaza/ organizeaza/reorganizeaza de către consiliul local, după consultarea partenerilor sociali, cu avizul conform al inspectoratelor şcolare judetene / al municipiului Bucureşti, in conditiile legii.
* Unităţile de învăţământ de stat pentru învatamântul liceal şi terţiar nonuniversitar se infiinteaza/desfiinteaza/organizeaza/reorganizeaza de catre consiliul judetean, la propunerea consiliului local, dupa consultarea partenerilor sociali, cu avizul conform al inspectoratelor scolare judetene/al municipiului Bucuresti/ale sectoarelor municipiului Bucuresti/, in conditiile legii.
* Unităţile de învăţământ pentru elevii cu cerinţe educative speciale se organizează de consiliul judeţean, după consultarea partenerilor sociali, cu avizul conform al inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti/ al sectoarelor municipiului Bucuresti
2.CURRICULUM
VARIANTA MECI
* Curriculumul naţional reprezintă ansamblul coerent al documentelor curriculare (planurile-cadru, programele şcolare, manualele şcolare şi alte resurse didactice) şi conţine o componentă comună pentru învăţământul specific unui nivel, respectiv filieră sau profil şi curriculum la decizia şcolii (CDŞ)/ curriculum în dezvoltare locală (CDL), care permit diferenţierea parcursului şcolar în funcţie de interesele, nevoile şi aptitudinile specifice ale elevilor.
* Planurile-cadru pentru învăţământul preuniversitar şi programele şcolare pentru disciplinele obligatorii sunt aprobate de MECI, în concordanţă cu documentele de politică și strategie educaţională, după consultarea partenerilor sociali.
* C.D.Ş./C.D.L. se dezvoltă de unitatea şcolară,în parteneriat cu autorităţile locale şi cu agenţii economici
* C.D.Ş./C.D.L. se dezvoltă de unitatea şcolară, în parteneriat cu agenţii economici, cu avizul consiliului local/judeţean, după caz.
3. MANAGEMENT EDUCAŢIONAL
VARIANTA MECI
* Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării elaborează politicile şi strategiile în domeniul învăţământului, monitorizează, controlează şi evaluează asigurarea calităţii procesului instructiv-educativ.
VARIANTA MECI
* Inspectoratele şcolare judeţene / al municipiului Bucureşti sunt instituţii deconcentrate de specialitate, în subordinea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, care au atribuţii privind realizarea politicilor şi strategiilor în domeniul învăţământului,monitorizarea, controlul şi evaluarea asigurării calităţii procesului instructiv-educativ la nivel judeţean şi local.
PROPUNERI AVANSATE DE STRUCTURILE ASOCIATIVE ALE AUTORITĂŢILOR ADMINISTRAŢIEI PUBLICE LOCALE
Inspectoratele şcolare judeţene / al municipiului Bucureşti sunt instituţii în subordinea Consiliilor Judeţene/Consiliului General al municipiului Bucureşti.
VARIANTA MECI
* Numirea in funcţie a conducerii inspectoratelor scolare judetene/ al municipiului Bucuresti/ se face de catre MECI, la propunerea Consiliului Judeţean/Consiliului General al municipiului Bucuresti/Consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti, in urma promovarii concursului organizat la nivelul Consiliului Judetean/ Consiliului General al municipiului Bucuresti/Consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti, în conformitate cu metodologia elaborată de MECI.
PROPUNERI AVANSATE DE STRUCTURILE ASOCIATIVE ALE AUTORITĂŢILOR ADMINISTRAŢIEI PUBLICE LOCALE
Numirea/eliberarea din funcţie a conducerii ISJ se face de către Consiliul Judeţean/ Consiliul General al municipiului Bucureşti,în conformitate cu metodologia elaborată de MECI.
VARIANTA MECI
Unitatea de învăţământ cu personalitate juridică este condusă de consiliul de administraţie, cu rol decizional, și director, cu rol executiv.
VARIANTA MECI
Consiliul de administraţie are în componenţă :
1/3 reprezentanţi ai cadrelor didactice, desemnaţi de Consiliul Profesoral ;
1/3 reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, numiţi de primar;
1/3 reprezentanţi ai consiliilor/asociaţiilor părinţilor, aleşi de Comitetul reprezentativ al părinţilor.
PROPUNERI AVANSATE DE STRUCTURILE ASOCIATIVE ALE AUTORITĂŢILOR ADMINISTRAŢIEI PUBLICE LOCALE
Consiliul de administraţie are în componenţă :
• 3 reprezentanţi ai unităţii de învăţământ .
• 3 reprezentanţi ai autorităţii publice locale.
• 1-3 reprezentanţi ai consiliilor asociaţiilor de părinţi.
VARIANTA MECI
Directorul este membru de drept în consiliul de administratie.
VARIANTA MECI
Reprezentanţii unităţii de învăţământ sunt aleşi anual, prin vot secret, de către consiliul profesoral, cu majoritate simplă.
VARIANTA MECI
Reprezentanţii părinţilor sunt desemnaţi anual de consiliul părinţilor sau de asociaţia părinţilor existentă în şcoală.
Reprezentantii autorităţilor publice locale sunt desemnaţi anual de catre Consiliul local
VARIANTA MECI
Directorul exercită conducerea executivă a unităţii de învăţământ, în conformitate cu responsabilităţile şi atribuţiile conferite de lege, cu hotărârile consiliului de administraţie al unităţii şi ale consiliului profesoral. Directorul are calitatea de ordonator terţiar de credite şi de angajator. În activitatea de conducere, directorul este ajutat, după caz, de directorul adjunct.
VARIANTA MECI
Ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct se realizează prin concurs, organizat de consiliul de administraţie. Criteriile generale de concurs sunt elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării cu consultarea partenerilor de dialog social.
4. RESURSE UMANE
VARIANTA MECI
* Ocuparea posturilor didactice se realizează prin concurs organizat la nivelul unităţii / institutiei de învatamânt / grupurilor de unitati de învatamânt, cu expertiza de specialitate a ISJ / ISMB .Metodologia cadru de concurs se elaborează de către M.E.C.I, după consultarea partenerilor de dialog social.
* În urma promovarii concursului, personalul didactic care ocupă posturi didactice vacante titularizabile, devine titular în sistemul naţional de învăţământ.
* Posturile rămase neocupate în urma concursului desfăşurat la nivelul unităţii sunt comunicate inspectoratelor şcolare, care, pentru ocuparea acestora, organizează concurs de suplinire la nivelul judeţului / al municipiului Bucureşti
* În învăţământul de stat validarea concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice se face de către inspectoratul şcolar. Angajarea pe post se face de directorul unităţii de învăţământ, pe baza deciziei de repartizare semnate de inspectorul şcolar general. În învăţământul particular validarea concursurilor şi angajarea pe post se fac de către conducerea unităţii de învăţământ şi se comunică în scris inspectoratului şcolar.
5. FINANŢARE
VARIANTA MECI
* Sursele de finanţare ale unităţilor de învăţământ sunt bugetul de stat, bugetele locale şi veniturile constituite la nivelul unităţii de învăţământ, inclusiv din accesarea unor programe cu finanţare externă sau de la nivel naţional, precum şi din alte Surse, conform legii
* Bugetul de venituri şi cheltuieli se propune anual, de către fiecare unitate de învăţământ preuniversitar de stat, conform normelor metodologice de finanţare a învăţământului preuniversitar.
* Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale unităţilor de învăţământ special se asigură din bugetul Consiliului Judeţean/al Municipiului Bucureşti şi din bugetul de stat