De câtă forță, sacrificiu, demnitate, conștiință și luciditate este nevoie pentru a putea schimba un sistem tocmai cu oamenii care sunt rezultatul lui?


luni, 16 februarie 2015

Formularul certificatului medical pentru încadrarea şi menţinerea într-o funcţie de conducere sau de îndrumare şi de control din învăţământul preuniversitar



Ordinul nr. 147 din 12 februarie 2015 privind aprobarea formularului specific al certificatului medical necesar pentru încadrarea şi menţinerea într-o funcţie de conducere sau de îndrumare şi de control din învăţământul preuniversitar

În temeiul art. 234 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,
în baza Hotărârii Guvernului nr. 26/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi a Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice şi ministrul sănătăţii emit prezentul ordin.
Art. 1
Se aprobă utilizarea ca formular specific al certificatului medical necesar pentru încadrarea şi menţinerea într-o funcţie de conducere sau de îndrumare şi de control în învăţământul preuniversitar a modelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2
Direcţiile generale şi direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi din cadrul Ministerului Sănătăţii duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-
Sorin Mihai Cîmpeanu
p. Ministrul sănătăţii,
Dorel Săndesc,
secretar de stat
ANEXĂ:
- Model -
Judeţul .....................

Localitatea ........................
Unitatea sanitară ....................
CERTIFICAT MEDICAL Nr. ..................
anul .............. luna .............. ziua .................
În baza referatului Dr. ................ numele şi prenumele ........
în calitate de ...........................
Se certifică de noi că: ........... numele şi prenumele ........
Codul numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
în vârstă de ............ ani; sexul M/F,
Domiciliat în: jud./sect. ................... loc. ..........................
str. ..................................................... nr. ..................... cu
B.I./C.I. seria ............ nr. ........ având ocupaţia de:
............................................................
la ...........................................................
Este suferind de:
.......................................................................................
S-a eliberat prezentul spre a-i servi la: .......................................................................................
L.S.
Medic director,
...........................
17.5; A5

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 114 din data de 12 februarie 2015

joi, 12 februarie 2015

Înscrierea în învăţământul primar - anul şcolar 2015-2016

Ordinul nr. 3171 din 5 februarie 2015 privind aprobarea Calendarului şi a Metodologiei de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2015-2016

În temeiul art. 23 şi 29 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,
în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 26/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice,
ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice emite prezentul ordin.
Art. 1
Se aprobă Calendarul înscrierii în învăţământul primar pentru anul şcolar 2015-2016, prevăzut în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2
Se aprobă Metodologia de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2015-2016, prevăzută în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 3
Direcţia generală învăţământ preuniversitar, Direcţia generală management şi reţea şcolară, Direcţia pentru învăţământ în limbile minorităţilor, Direcţia generală buget-finanţe, salarizare şi resurse umane, Direcţia generală logistică, inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 4
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-
Ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice,
Sorin Mihai Cîmpeanu

ANEXA nr. 1: CALENDARUL ÎNSCRIERII în învăţământul primar pentru anul şcolar 2015-2016
Data-limită/Perioada
Evenimentul
Pregătirea înscrierii în învăţământul primar
16 februarie 2015
Afişarea circumscripţiilor şcolare şi a planului de şcolarizare propus, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate, la fiecare unitate de învăţământ, inclusiv pe site-ul acesteia, dacă există, şi pe site-ul inspectoratului şcolar
Afişarea, la sediul fiecărei unităţi de învăţământ şi pe site-ul acesteia, dacă există, sau pe site-ul inspectoratului şcolar, pentru unităţile de învăţământ care nu au site propriu, a informaţiilor care permit părinţilor să cunoască activitatea specifică clasei pregătitoare din cadrul unităţii, cum ar fi: posibilitatea organizării procesului de învăţământ în cadrul unei grădiniţe aflate în structura şcolii sau în consorţiu cu şcoala, posibilitatea organizării programului "Şcoala după şcoală", fotografii ale spaţiului în care se desfăşoară activitatea la clasa pregătitoare
16 februarie 2015
Afişarea programului de evaluare a dezvoltării psihosomatice a copiilor solicitată de părinţi, în conformitate cu prevederile din Metodologia de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2015-2016, prevăzută în anexa nr. 2 la ordin
Afişarea unităţilor/instituţiilor în care se realizează evaluarea dezvoltării psihosomatice a copiilor solicitată de părinţi, în conformitate cu prevederile din Metodologia de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2015-2016, prevăzută în anexa nr. 2 la ordin
16 februarie 2015
Anunţarea, prin afişare la sediul unităţii de învăţământ, a criteriilor specifice de departajare elaborate de unităţile de învăţământ, în urma consultării cadrelor didactice şi a partenerilor sociali - sindicate, consiliu reprezentativ al părinţilor - avizate, din punctul de vedere al legalităţii, de către consilierul juridic şi aprobate în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ
Anunţarea, prin afişare la sediul unităţii de învăţământ, a listei documentelor care să dovedească îndeplinirea criteriilor specifice de departajare
18-26 februarie 2015
Organizarea, în fiecare unitate de învăţământ în care se desfăşoară activitate specifică clasei pregătitoare, a unei "Zile a porţilor deschise", zi în care părinţii, copiii şi alte persoane interesate pot vizita spaţiile dedicate activităţilor claselor pregătitoare şi pot purta discuţii cu personalul unităţii de învăţământ implicat în această activitate
16-27 februarie 2015
Organizarea, în unităţile de învăţământ preşcolar, a întâlnirilor pentru informarea şi consilierea părinţilor copiilor din grădiniţă care vor fi cuprinşi, în anul şcolar 2015-2016, în învăţământul primar
17 februarie-11 martie 2015
Realizarea evaluării nivelului de dezvoltare psihosomatică a copiilor pentru care Metodologia de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2015-2016, prevăzută în anexa nr. 2 la ordin, prevede această evaluare
17 februarie-12 martie 2015
Comunicarea rezultatului evaluării dezvoltării psihosomatice a copilului, în scris, părintelui care a solicitat evaluarea
12 martie 2015
Transmiterea de către centrele judeţene de resurse şi asistenţă educaţională/Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională a procesului-verbal în care este înscris rezultatul evaluării dezvoltării psihosomatice a copiilor din judeţ/municipiul Bucureşti, către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de înscriere a copiilor în învăţământul primar (comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti)
Completarea şi validarea cererilor-tip de înscriere în clasa pregătitoare
16 februarie 2015
Afişarea, la sediul unităţii de învăţământ şi al inspectoratului şcolar şi pe site-ul acestora, a programului de completare a cererilor tip de înscriere în învăţământul primar
23 februarie-13 martie 2015
Completarea de către părinţi, online sau la unitatea de învăţământ la care solicită înscrierea copiilor, a cererilor-tip de înscriere. Validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învăţământ la care solicită înscrierea copiilor, zilnic, în intervalul orar 8,00-20,00 (luni-vineri), respectiv 9,00-13,00 (sâmbăta)
Depunerea şi validarea cererilor-tip de înscriere de către părinţii care solicită înscrierea copiilor la şcoala specială.
Prima etapă de înscriere în clasa pregătitoare
16 martie 2015
Procesarea, de către comisia naţională de înscriere a copiilor în învăţământul primar (Comisia naţională), a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicaţiei informatice şi repartizarea la şcoala de circumscripţie a copiilor ai căror părinţi au solicitat acest lucru în cererea-tip de înscriere
17-19 martie 2015
Procesarea, la nivelul unităţilor de învăţământ, pe baza informaţiilor din cererile-tip de înscriere şi din documentele depuse de părinţi, a cererilor părinţilor care solicită înscrierea la o altă unitate de învăţământ decât şcoala de circumscripţie, pe locurile rămase libere. Admiterea sau respingerea cererilor acestora, la nivelul comisiei de înscriere din unităţile de învăţământ, prin aplicarea criteriilor generale şi specifice de departajare şi validarea de către consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ a listei candidaţilor admişi în această fază
Marcarea, în aplicaţia informatică, a cererilor-tip de înscriere pentru candidaţii admişi în această fază.
20 martie 2015
Procesarea de către Comisia naţională a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicaţiei informatice şi repartizarea la şcoala de circumscripţie a copiilor ai căror părinţi au solicitat înscrierea la o altă unitate de învăţământ decât şcoala de circumscripţie, dar nu au fost admişi din lipsă de locuri şi care au exprimat în această fază opţiunea pentru înscrierea în şcoala de circumscripţie
20-21 martie 2015
Afişarea în unităţile de învăţământ şi pe site-ul inspectoratului şcolar şi al unităţilor de învăţământ a candidaţilor înmatriculaţi, a numărului de locuri rămase libere şi a listei copiilor neînscrişi după prima etapă
A doua etapă de înscriere în clasa pregătitoare
23 martie 2015
Comunicarea, prin afişare la unităţile de învăţământ şi pe site-ul inspectoratului, a procedurii specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, elaborată de inspectoratul şcolar Informarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti cu privire la procedura specifică de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, în etapa a doua
24 martie-3 aprilie 2015
Depunerea cererii-tip de înscriere la secretariatul unităţii de învăţământ aflate pe prima poziţie dintre cele trei opţiuni exprimate pentru etapa a doua, de către părinţii copiilor care nu au fost cuprinşi în nicio unitate de învăţământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă
Validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învăţământ aflată pe prima poziţie în opţiunile privind înscrierea copiilor
7-10 aprilie 2015
Procesarea, la nivelul unităţilor de învăţământ, a cererilor-tip de înscriere depuse de părinţi, aplicând procedura specifică elaborată de inspectoratul şcolar, pe baza criteriilor generale şi a celor specifice de departajare, în limita locurilor disponibile
Completarea, în aplicaţia informatică, a datelor din cererile-tip de înscriere pentru candidaţii admişi în această etapă
10 aprilie 2015
Afişarea la fiecare unitate de învăţământ a listelor finale ale copiilor înscrişi în clasa pregătitoare
14-17 aprilie 2015
Centralizarea şi soluţionarea de către inspectoratul şcolar a cererilor părinţilor copiilor care nu au fost încă înscrişi la vreo unitate de învăţământ
Soluţionarea de către inspectoratul şcolar a oricărei altei situaţii referitoare la înscrierea în învăţământul primar, având în vedere, cu prioritate, interesul educaţional al copilului
Calendarul înscrierii în clasa I a copiilor de 7 ani care nu au fost înscrişi în învăţământul primar în anul şcolar 2014-2015 şi ai căror părinţi solicită înscrierea direct în clasa I
23 februarie-13 martie 2015
Depunerea cererilor de înscriere de către părinţii care solicită înscrierea copilului la şcoala de circumscripţie, la sediul unităţii de învăţământ respective
16-20 martie 2015
Soluţionarea de către unităţile de învăţământ şi, după caz, cu acordul inspectoratelor şcolare judeţene/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti pentru suplimentarea numărului de locuri/clase, a cererilor de înscriere depuse de către părinţii care solicită înscrierea copiilor la şcoala de circumscripţie, prin aplicarea prevederilor Metodologiei de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2015-2016, prevăzută în anexa nr. 2 la ordin.
23 martie-3 aprilie 2015
Depunerea cererilor de înscriere de către părinţii care solicită înscrierea în altă unitate de învăţământ decât şcoala de circumscripţie, la unitatea de învăţământ la care solicită înscrierea
7-9 aprilie 2015
Soluţionarea de către unităţile de învăţământ, respectiv comisiile judeţene/a municipiului Bucureşti a cererilor de înscriere depuse de părinţii care solicită înscrierea în altă unitate de învăţământ decât şcoala de circumscripţie, prin aplicarea prevederilor Metodologiei de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2015-2016, prevăzută în anexa nr. 2 la ordin, a procedurii specifice elaborate de către comisiile judeţene/a municipiului Bucureşti
10 aprilie 2015
Afişarea la fiecare unitate de învăţământ a listelor finale ale copiilor înscrişi în clasa I





ANEXA nr. 2: METODOLOGIE de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2015-2016

CAPITOLUL I: Dispoziţii generale
Art. 1
În conformitate cu prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, învăţământul primar cuprinde clasa pregătitoare şi clasele I-IV.
Art. 2
(1)Conform legii, învăţământul primar este învăţământ obligatoriu.
(2)Numărul de locuri care se alocă, prin cifra de şcolarizare, pentru clasa pregătitoare, în învăţământul de stat, este mai mare sau egal cu numărul copiilor care au împlinit vârsta pentru a începe învăţământul primar, asigurând astfel fiecărui copil un loc.
(3)Inspectoratele şcolare vor soluţiona orice situaţie legată de înscrierea în învăţământul primar în interesul educaţional al elevului şi în limitele legii.
Art. 3
(1)Înscrierea copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2015-2016 se face în conformitate cu prevederile prezentei metodologii.
(2)În sensul prezentei metodologii, prin părinţi se înţelege inclusiv tutori legal instituiţi sau reprezentanţi legali.
(3)În sensul prezentei metodologii, prin domiciliu se înţelege inclusiv reşedinţă.
Art. 4
(1)Fiecare locuinţă este arondată unei unităţi de învăţământ aflată în proximitatea sa, numită în continuare şcoala de circumscripţie. Totalitatea străzilor arondate unităţii de învăţământ formează circumscripţia şcolară a unităţii de învăţământ respective.
(2)În vederea înscrierii în clasa pregătitoare a tuturor copiilor care au vârsta corespunzătoare, inspectoratele şcolare judeţene (ISJ) şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) iau în considerare propunerile conducerilor unităţilor de învăţământ referitoare la numărul de clase pregătitoare rezultate în urma recensământului copiilor realizat, pentru fiecare circumscripţie şcolară, în colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale.
(3)Numărul de clase pregătitoare cuprins în planul de şcolarizare alocat de ISJ/ISMB fiecărei unităţi de învăţământ ţine cont de capacitatea de cuprindere a acesteia, determinată de numărul sălilor de clasă în care poate fi organizat, în mod corespunzător, procesul de învăţământ la clasa pregătitoare, dar şi la celelalte clase ale şcolii, şi de obligativitatea cuprinderii în unitatea de învăţământ a tuturor copiilor din circumscripţia şcolară. La alocarea numărului de clase pregătitoare se ţine cont de numărul copiilor care au împlinit vârsta pentru a începe învăţământul primar, de arondarea străzilor la unităţile de învăţământ sau de cea mai bună oportunitate educaţională identificată.
(4)În situaţia în care capacitatea unei unităţi de învăţământ nu permite cuprinderea în clasa pregătitoare a tuturor copiilor din circumscripţia şcolară stabilită în anul şcolar anterior, precum şi în alte situaţii justificate, ISJ şi ISMB pot decide reconfigurarea circumscripţiilor şcolare astfel încât să asigure optimizarea procesului de cuprindere a copiilor în clasa pregătitoare.
(5)Circumscripţiile şcolare, planul de şcolarizare, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate sunt afişate la fiecare unitate de învăţământ, inclusiv pe site-ul acesteia, dacă există, şi pe site-ul inspectoratului şcolar, conform Calendarului înscrierii în învăţământul primar pentru anul şcolar 2015-2016, prevăzut în anexa nr. 1 la ordin (calendarul înscrierii), pentru informarea părinţilor şi a publicului interesat.
(6)Pentru informarea părinţilor şi a publicului interesat şi pentru a permite părinţilor luarea unor decizii în cunoştinţă de cauză privitoare la opţiunea pentru o unitate de învăţământ sau alta, fiecare unitate de învăţământ va pune la dispoziţie şi informaţii referitoare la locul de desfăşurare a activităţii corespunzătoare clasei pregătitoare (în spaţiul şcolii sau al unei grădiniţe), la posibilitatea organizării programului "Şcoala după şcoală", la organizarea şi dotarea spaţiului şcolar etc.
CAPITOLUL II: Condiţii de înscriere în învăţământul primar
Art. 5
(1)Părinţii ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2015 inclusiv au obligaţia de a înscrie copiii în învăţământul primar în clasa pregătitoare, în conformitate cu prevederile legii şi ale prezentei metodologii.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru anul şcolar 2015-2016, părinţii, ai căror copii nu au fost înscrişi în învăţământul primar în anul şcolar 2014-2015 şi care împlinesc vârsta de 7 ani până la data de 31 august 2015 inclusiv, pot înscrie, la cerere, copiii în învăţământul primar, în clasa I, în conformitate cu prevederile prezentei metodologii.
(3)Inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ au obligaţia de a asigura permanent informarea şi consilierea părinţilor referitor la prevederile legii şi ale prezentei metodologii în ceea ce priveşte înscrierea copiilor în învăţământul primar. Persoanele care răspund la întrebările/solicitările părinţilor au obligaţia de a cunoaşte aceste prevederi, precum şi opţiunile pe care le au părinţii privind alegerea nivelului de clasă sau a unităţii de învăţământ în care îşi pot înscrie copiii şi trebuie să poată oferi detalii referitoare la conţinutul activităţilor educaţionale care se desfăşoară în clasa pregătitoare, la abordarea didactică, la organizarea programului şcolar etc. Consilierea se face având în vedere, cu prioritate, interesul educaţional al copilului.
Art. 6
(1)Părinţii ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie-31 decembrie 2015 inclusiv pot să îşi înscrie copiii în învăţământul primar în clasa pregătitoare, dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare.
(2)Înscrierea copiilor menţionaţi la alin. (1) în clasa pregătitoare se face la solicitarea scrisă a părinţilor, dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice a acestora, făcută de specialişti, atestă pregătirea copiilor pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare.
(3)Părinţii copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie-31 decembrie 2015 inclusiv, care nu optează pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în anul şcolar 2015-2016, sau ai celor pentru care evaluarea menţionată la alin. (2) arată că dezvoltarea psihosomatică nu poate asigura parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare îşi vor înscrie copiii la grădiniţă, în grupa mare.
(4)În cazul în care există solicitări de înscriere în clasa pregătitoare a copiilor care împlinesc 6 ani după data de 31 decembrie 2015, inspectoratele şcolare/unităţile de învăţământ vor consilia părinţii privind nevoia de a lua decizii în interesul educaţional al copilului şi îi vor informa că solicitarea nu poate fi soluţionată decât în urma evaluării dezvoltării psihosomatice care să ateste pregătirea copilului pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare. În cazul în care rezultatul evaluării arată că dezvoltarea psihosomatică nu poate asigura parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare, copiii vor fi înscrişi în grupa mare din învăţământul preşcolar. Rezultatul evaluării nu poate fi contestat.
Art. 7
(1)Evaluarea dezvoltării psihosomatice a copiilor, menţionată la art. 6 alin. (2), se efectuează sub coordonarea Centrului judeţean de resurse şi asistenţă educaţională/Centrului Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE/CMBRAE), în perioada prevăzută de calendarul înscrierii în clasa pregătitoare.
(2)În evaluarea dezvoltării psihosomatice a copiilor va fi implicat personalul de specialitate al CJRAE/CMBRAE, personal de specialitate din alte instituţii/unităţi, precum şi medici şcolari sau medici de familie, acolo unde este necesar.
(3)Comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de înscriere a copiilor în învăţământul primar, denumită în continuare comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti, poate decide organizarea evaluării dezvoltării psihosomatice a copiilor atât la sediul CJRAE/CMBRAE, cât şi în diferite zone ale judeţului/municipiului Bucureşti, cu prioritate în grădiniţe, pentru a facilita accesul părinţilor şi al copiilor la această evaluare.
(4)Părinţii copiilor menţionaţi la art. 6 alin. (1) şi (4) vor depune la CJRAE/CMBRAE o cerere-tip în care solicită evaluarea dezvoltării psihosomatice a copilului. În situaţia în care comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti decide organizarea evaluării dezvoltării psihosomatice a copiilor şi în alte zone ale judeţului/municipiului Bucureşti, conform alin. (3), depunerea cererilor se poate face şi la sediul unităţilor/instituţiilor în care se va realiza evaluarea.
(5)Perioada de desfăşurare a evaluării dezvoltării psihosomatice, precum şi adresele unităţilor/instituţiilor la care se desfăşoară evaluarea sunt stabilite de comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti şi sunt afişate la toate unităţile de învăţământ şi pe site-ul ISJ/ISMB. Activitatea de evaluare a dezvoltării psihosomatice va fi planificată în intervalul orar 10,00-18,00, astfel încât programul de desfăşurare să sprijine accesul părinţilor la serviciile de evaluare.
(6)La încheierea evaluării dezvoltării psihosomatice a fiecărui copil, rezultatul evaluării este comunicat, în scris, părintelui care a solicitat evaluarea. Rezultatul evaluării nu poate fi contestat.
(7)Rezultatul evaluărilor dezvoltării psihosomatice a copiilor din judeţ/municipiul Bucureşti este înscris într-un proces-verbal, semnat de specialiştii care au efectuat evaluarea. CJRAE/CMBRAE transmite procesul-verbal comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti, care asigură păstrarea sa la dosarul comisiei.
Art. 8
În clasa pregătitoare din învăţământul special sunt înscrişi copii cu cerinţe educaţionale speciale, care împlinesc vârsta de 8 ani până la data începerii anului şcolar. La solicitarea scrisă a părinţilor, pot fi înscrişi în clasa pregătitoare şi copii cu cerinţe educaţionale speciale cu vârste cuprinse între 6 şi 8 ani la data începerii anului şcolar.
CAPITOLUL III: Alegerea unităţii de învăţământ la care va fi înscris copilul
Art. 9
(1)Toţi copiii ai căror părinţi solicită înscrierea în clasa pregătitoare la şcoala de circumscripţie vor fi înmatriculaţi la unitatea de învăţământ solicitată.
(2)Pe locurile libere se înscriu şi, ulterior, se înmatriculează copiii care provin din alte circumscripţii şcolare, inclusiv din alte localităţi, în conformitate cu solicitările părinţilor şi cu prevederile prezentei metodologii.
(3)În sensul prezentei metodologii, numărul locurilor libere la clasa pregătitoare este stabilit ca diferenţă între numărul de locuri alocate pentru clasa pregătitoare şi numărul de copii din circumscripţie care trebuie înscrişi la acel nivel de clasă. De exemplu, dacă în circumscripţia şcolară a unei unităţi de învăţământ există 40 de copii care trebuie înscrişi la clasa pregătitoare, iar şcoala a primit prin planul de şcolarizare 50 de locuri la clasa pregătitoare, numărul de locuri libere este de 10 (50 - 40).
Art. 10
(1)În situaţia în care într-o unitate de învăţământ numărul cererilor de înscriere primite de la părinţi al căror domiciliu se află în afara circumscripţiei şcolare este mai mare decât numărul de locuri libere definit conform art. 9, vor fi aplicate criterii de departajare generale şi specifice, stabilite în conformitate cu prevederile prezentei metodologii.
(2)Criteriile generale de departajare care se aplică în situaţia prevăzută la alin. (1) sunt următoarele:
a)existenţa unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului;
b)existenţa unui document care dovedeşte că este orfan de ambii părinţi. Situaţia copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situaţiei copilului orfan de ambii părinţi;
c)existenţa unui document care dovedeşte că este orfan de un singur părinte;
d)existenţa unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învăţământ respectivă.
(3)În cazul în care numărul cererilor de înscriere primite de la părinţi din afara circumscripţiei şcolare este mai mare decât numărul de locuri libere, repartizarea copiilor se face în ordinea descrescătoare a numărului de criterii generale de departajare cumulate de către fiecare copil: se repartizează la început copiii care îndeplinesc 3 dintre criteriile menţionate la alin. (2), apoi copiii care îndeplinesc două dintre criterii şi, în final, copiii care îndeplinesc doar unul dintre criteriile menţionate la alin. (2). La stabilirea numărului maxim de criterii generale de departajare pe care le poate îndeplini un copil s-a ţinut seama de faptul că un copil poate îndeplini cel mult 3 criterii generale, întrucât criteriul menţionat la alin. (2) lit. b) nu poate fi îndeplinit simultan cu criteriul menţionat la alin. (2) lit. c).
(4)În caz de egalitate pe ultimele locuri, pentru copiii care îndeplinesc acelaşi număr de criterii generale de departajare, ordinea de prioritate a criteriilor este cea menţionată la alin. (2).
(5)Criteriile specifice de departajare sunt elaborate de fiecare unitate de învăţământ şi se aplică în situaţia prevăzută la alin. (1), după aplicarea criteriilor generale menţionate la alin. (2). Pentru criteriile specifice stabilite, unitatea de învăţământ va indica documentele doveditoare pe care părintele trebuie să le depună în momentul completării/validării cererii-tip de înscriere.
(6)Prin excepţie de la prevederile alin. (5), referitoare la ordinea de aplicare a criteriilor generale, respectiv a criteriilor specifice de departajare, în cazul în care unităţile de învăţământ cu predare în limba unei minorităţi naţionale au stabilit printre criteriile specifice de departajare criteriul de cunoaştere a limbii de predare, acesta poate fi aplicat înaintea criteriilor generale de departajare.
(7)Criteriile specifice de departajare menţionate la alin. (5) nu pot fi discriminatorii, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, şi trebuie să ţină cont de faptul că toţi copiii au drepturi egale de acces la educaţie, indiferent de condiţia socială şi materială, de sex, rasă, naţionalitate, confesiune.
(8)Criteriile specifice menţionate la alin. (5) nu pot include existenţa unor liste de preînscrieri, organizate în afara calendarului înscrierii, sau orice alte proceduri care nu respectă spiritul şi litera prezentei metodologii.
(9)În cazul în care la o unitate de învăţământ, pe ultimul loc liber este înmatriculat un copil din altă circumscripţie şcolară, fratele său geamăn/sora sa geamănă va fi admis/admisă la aceeaşi unitate de învăţământ, peste numărul de locuri alocat.
Art. 11
(1)Criteriile specifice de departajare menţionate la art. 10 alin. (5) sunt elaborate în urma consultării cadrelor didactice şi a partenerilor sociali - sindicate, consiliu reprezentativ al părinţilor.
(2)Criteriile specifice de departajare menţionate la art. 10 alin. (5) sunt aprobate de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, după acordarea avizului de legalitate de către consilierul juridic.
(3)Criteriile specifice de departajare aprobate se anunţă public, la data menţionată în calendarul înscrierii, prin afişare la sediul unităţii de învăţământ.
(4)După această dată, modificarea criteriilor specifice de departajare ori adăugarea altor criterii este interzisă.
CAPITOLUL IV: Informarea publicului privind procedura de înscriere
Art. 12
(1)Comisiile/Comisia judeţene/a municipiului Bucureşti asigură instituirea şi funcţionarea unui telverde, care va funcţiona pe perioada 16 februarie-17 aprilie 2015, la care părinţii şi alte persoane interesate pot obţine, gratuit, informaţii referitoare la înscrierea copiilor în învăţământul primar.
(2)Numărul telverde menţionat la alin. (1) este 0 800 816 xyz, unde xyz este indicativul judeţului. De exemplu, pentru Arad indicativul este 257, pentru Brăila indicativul este 239, pentru Bucureşti indicativul este 021.
(3)Comisiile judeţene şi a municipiului Bucureşti au obligaţia să asigure afişarea tuturor informaţiilor referitoare la înscrierea în învăţământul primar, inclusiv circumscripţiile şcolare şi planul de şcolarizare, la fiecare unitate de învăţământ din judeţ, precum şi pe site-ul ISJ/ISMB.
(4)Toate unităţile de învăţământ în care se va desfăşura activitatea clasei pregătitoare în anul şcolar 2015-2016 vor organiza o "Zi a porţilor deschise", în perioada prevăzută de calendarul înscrierii, zi în care părinţii, copiii şi alte persoane interesate pot vizita spaţiile dedicate activităţilor claselor pregătitoare şi pot purta discuţii cu personalul unităţii de învăţământ implicat în această activitate. Pentru a facilita comunicarea dintre părinţi şi personalul didactic şi informarea familiilor privind oferta educaţională, la această activitate vor participa directorul/directorul adjunct al unităţii de învăţământ, cadre didactice care predau la clasa pregătitoare, reprezentanţi ai părinţilor elevilor care frecventează clasa pregătitoare în anul şcolar 2014-2015, precum şi alte persoane desemnate de conducerea unităţii de învăţământ.
(5)Inspectoratele şcolare judeţene şi inspectoratul şcolar al municipiului Bucureşti vor posta pe site-ul instituţiei, pe prima pagină, la rubrica "Înscrierea în învăţământul primar 2015", următoarele date:
a)informaţii cu privire la circumscripţiile şcolare, pentru fiecare unitate de învăţământ: denumirea şi adresa unităţii de învăţământ, străzile/adresele arondate unităţii de învăţământ, numărul de clase pregătitoare alocate, adresa site-ului unităţii de învăţământ (pentru unităţile care au site), în format standard;
b)informaţii cu privire la telverde instituit la nivelul inspectoratului şcolar: numărul de telefon telverde, data de la care acesta va fi funcţional, programul de funcţionare etc.;
c)metodologia de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2015-2016 şi calendarul înscrierii.
(6)Comisiile/Comisia judeţene/a municipiului Bucureşti coordonează organizarea şedinţelor de informare şi consiliere a părinţilor copiilor înscrişi la grădiniţă şi care urmează să înceapă învăţământul primar în anul şcolar 2015-2016.
(7)Toate unităţile de învăţământ au obligaţia de a oferi informaţii referitoare la procedura de înscriere a copiilor în învăţământul primar. Părinţii se pot adresa celei mai apropiate unităţi de învăţământ, care îi va îndruma în privinţa paşilor pe care trebuie să îi parcurgă, în conformitate cu prevederile prezentei metodologii.
(8)Fiecare unitate de învăţământ va încărca pe site-ul propriu, pe lângă denumirea şi adresa unităţii de învăţământ, străzile/adresele arondate unităţii de învăţământ, numărul de clase pregătitoare alocate şi alte informaţii care să permită părinţilor să cunoască activitatea specifică clasei pregătitoare din cadrul unităţii, cum ar fi: posibilitatea organizării procesului de învăţământ în cadrul unei grădiniţe aflate în structura şcolii sau în consorţiu cu şcoala, posibilitatea organizării programului "Şcoala după şcoală", fotografii ale spaţiului în care se desfăşoară activitatea la clasa pregătitoare. Pentru asigurarea protecţiei datelor personale, în fotografiile care vor fi postate pe site nu trebuie să apară persoane (copii sau cadre didactice).
(9)În situaţia în care unităţile de învăţământ nu au site propriu, informaţiile menţionate la alin. (8) vor fi încărcate pe site-ul inspectoratului şcolar.
(10)Comisiile judeţene şi comisia municipiului Bucureşti iau toate măsurile pentru comunicarea către mijloacele de comunicare în masă a informaţiilor legate de înscrierea în învăţământul primar, inclusiv posibilitatea de informare la telverde şi numărul acestuia.
CAPITOLUL V: Procedura de înscriere în clasa pregătitoare
Art. 13
(1)Cererea-tip de înscriere în clasa pregătitoare se poate completa online sau la secretariatul unităţii de învăţământ la care părintele doreşte înscrierea copilului.
(2)Completarea cererii-tip de înscriere se face în perioada prevăzută de calendarul înscrierii, prin introducerea în aplicaţia informatică a datelor furnizate de părinte.
(3)Validarea cererii-tip de înscriere este obligatorie şi se face la unitatea de învăţământ la care părintele doreşte înscrierea, în prezenţa părintelui şi a cel puţin unui membru din comisia de înscriere, conform programării realizate de către unitatea de învăţământ, zilnic, în intervalul orar 8,00-20,00 (luni-vineri), respectiv 9,00-13,00 (sâmbăta).
(4)Validarea cererii-tip de înscriere constă în compararea datelor introduse în aplicaţia informatică cu documentele depuse de către părinte, tipărirea, verificarea şi semnarea de către părinte a fişei tipărite.
(5)În perioada prevăzută de calendarul înscrierii, conducerile unităţilor de învăţământ vor asigura prezenţa unui număr suficient de persoane din comisia de înscriere şi vor stabili programul de lucru al comisiei în ture, atât în program de dimineaţă, cât şi de după-amiază, în intervalul orar 8,00-20,00 (luni-vineri), respectiv 9,00-13,00 (sâmbăta), pentru a sprijini participarea părinţilor la procedurile de completare/validare a cererilor-tip de înscriere.
(6)Conducerile unităţilor de învăţământ şi inspectoratele şcolare se vor asigura că programul de completare/validare a cererilor-tip de înscriere în învăţământul primar este adaptat solicitărilor părinţilor, permite procesarea tuturor solicitărilor şi asigură fluenţa procedurilor, evitând aglomeraţia.
(7)În vederea asigurării fluenţei procedurilor şi a evitării aglomeraţiei, unităţile de învăţământ vor asigura inclusiv posibilitatea de programare telefonică a părinţilor pentru completarea şi/sau validarea cererilor-tip de înscriere. Numărul de telefon pe care părinţii îl pot apela este afişat la avizierul unităţii de învăţământ, pe site-ul acesteia, dacă există, şi pe site-ul inspectoratului şcolar.
(8)Unităţile de învăţământ vor informa părinţii că ordinea în care se programează telefonic pentru completarea şi/sau validarea cererilor-tip de înscriere sau în care se prezintă pentru completarea şi/sau validarea cererilor-tip de înscriere nu presupune crearea unei liste de preînscriere şi/sau acordarea unei priorităţi la înscriere. Informaţia va fi afişată la secretariatul unităţii de învăţământ, la avizierul acesteia şi pe site-ul şcolii, dacă acesta există, şi va fi comunicată direct părinţilor la momentul programării telefonice sau al prezentării pentru completarea/validarea cererii-tip de înscriere.
Art. 14
(1)În situaţia în care cererea-tip de înscriere se completează la sediul unităţii de învăţământ la care se doreşte înmatricularea copilului, completarea datelor în aplicaţia informatică se face în prezenţa părintelui de către un membru al comisiei de înscriere din şcoală. În acest caz, imediat după completarea cererii-tip de înscriere, se realizează validarea acesteia. Comisiile de înscriere din fiecare unitate de învăţământ vor asigura imprimarea unui număr de cereri-tip de înscriere, care să fie completate de mână de către părinţi, în situaţia în care completarea cererilor-tip de înscriere nu se poate face direct în aplicaţia informatică, din motive obiective, cum ar fi întreruperea alimentării cu energie electrică, imposibilitatea temporară a conectării la internet etc. În aceste cazuri, comisiile vor informa părinţii care se prezintă pentru înscriere despre situaţia apărută şi vor solicita acestora să completeze manual cererea-tip de înscriere şi să o semneze. Părinţii vor fi informaţi că, după remedierea situaţiei speciale, vor fi invitaţi din nou la unitatea de învăţământ pentru a verifica datele introduse în aplicaţia informatică, pe baza cererii scrise depuse anterior, prin semnarea exemplarului de cerere-tip tipărit din calculator.
(2)Părintele depune, în momentul completării cererii-tip de înscriere la unitatea de învăţământ, sau, după caz, în momentul validării acesteia, o fotocopie a actului de identitate propriu şi o fotocopie a certificatului de naştere al copilului. Copiile vor fi certificate conform cu originalul de către secretariatul unităţii de învăţământ, pe baza documentelor originale.
(3)În cazul în care cererea-tip de înscriere este completată pentru un copil care împlineşte vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie-31 decembrie 2015 inclusiv, alături de documentele menţionate la alin. (2) părintele depune şi o copie a documentului prin care CJRAE/CMBRAE comunică rezultatul pozitiv al evaluării dezvoltării psihosomatice a copilului.
(4)În cazul în care solicită înscrierea la altă unitate de învăţământ decât şcoala de circumscripţie, pe lângă documentele menţionate la alin. (2) şi, după caz, la alin. (3), părinţii depun şi documente care dovedesc îndeplinirea criteriilor de departajare, stabilite în conformitate cu art. 10.
(5)În cazul în care solicită înscrierea la altă unitate de învăţământ decât şcoala de circumscripţie, părintele va menţiona, prin bifarea acestei opţiuni în cererea-tip de înscriere, dacă este de acord cu înscrierea copilului la şcoala de circumscripţie, în situaţia în care acesta nu va fi admis la şcoala solicitată, din lipsă de locuri libere.
Art. 15
(1)În momentul prezentării la unitatea de învăţământ pentru completarea cererii-tip de înscriere, părinţii vor fi informaţi că aplicaţia informatică nu permite înscrierea copilului la mai multe unităţi de învăţământ.
(2)În cazul în care aplicaţia informatică semnalează că pentru copilul respectiv a mai fost depusă o cerere de înscriere la altă unitate de învăţământ, înscrisă în baza de date, întrucât a fost validată, dosarul de înscriere nu va mai fi acceptat şi rămâne valabilă opţiunea deja asumată pentru altă unitate de învăţământ.
(3)În momentul prezentării la unitatea de învăţământ pentru completarea sau validarea cererii-tip de înscriere, părinţii sunt informaţi cu privire la prevederile prezentei metodologii, la modalitatea de definire a numărului de locuri libere şi la criteriile de departajare generale şi specifice care vor fi utilizate în cazul în care numărul de opţiuni pentru respectiva unitate de învăţământ este mai mare decât numărul de locuri libere. Unităţile de învăţământ pun la dispoziţia părinţilor aceste informaţii şi prin afişare.
(4)Pentru validarea cererii-tip de înscriere, un membru al comisiei de înscriere din unitatea de învăţământ tipăreşte fişa completată în aplicaţia informatică, în prezenţa părintelui.
(5)După tipărire, cererea-tip de înscriere este verificată şi semnată de părinte.
(6)În cazul existenţei unei erori în transcrierea datelor, părinţii o semnalează pe loc, iar membrul comisiei de înscriere din unitatea de învăţământ procedează la corectarea greşelii în baza de date computerizată şi retipăreşte cererea-tip de înscriere corectată din calculator, în vederea semnării de către părinte.
Art. 16
(1)După încheierea perioadei de completare şi validare a cererilor-tip de înscriere, cuprinderea copiilor în clasa pregătitoare se face în două etape succesive, după cum urmează:
a)prima etapă, în care repartizarea copiilor se face pe baza informaţiilor din cererile-tip de înscriere şi din documentele depuse de părinţi, folosind aplicaţia informatică şi pe baza deciziilor consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ, luate în urma aplicării criteriilor de departajare pentru copiii din alte circumscripţii şcolare;
b)a doua etapă, în care este asigurată înscrierea, pe locurile libere, a copiilor care nu au participat la prima etapă sau nu au fost distribuiţi, din diferite motive.
(2)În situaţii excepţionale, înainte de desfăşurarea primei etape de înscriere, consiliile de administraţie ale inspectoratelor şcolare pot ajusta planul de şcolarizare pentru a asigura accesul la educaţie al tuturor copiilor care trebuie să îşi facă debutul şcolar în anul 2015-2016.
(3)ISJ/ISMB informează Direcţia generală management şi reţea şcolară şi Direcţia generală învăţământ preuniversitar din Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS) despre aceste situaţii şi despre deciziile luate pentru soluţionarea lor, până la data de 13 martie 2015, ora 23,00.
CAPITOLUL VI: Prima etapă de înscriere în clasa pregătitoare
Art. 17
(1)În prima etapă, procesarea cererilor-tip de înscriere se desfăşoară la Comisia naţională de înscriere a copiilor în învăţământul primar, denumită în continuare Comisia naţională, cu ajutorul aplicaţiei informatice şi la nivelul unităţilor de învăţământ, pe baza informaţiilor din cererile-tip de înscriere şi din documentele depuse de părinţi.
(2)Procesarea cererilor-tip de înscriere se face în ordine, respectând următoarele priorităţi:
a)în prima fază sunt admişi la şcoala de circumscripţie copiii ai căror părinţi au solicitat acest lucru în cererea-tip de înscriere. Repartizarea acestora conform solicitării din cererea-tip de înscriere se realizează cu ajutorul aplicaţiei informatice;
b)în a doua fază se procesează cererile părinţilor care solicită înscrierea la o altă unitate de învăţământ decât şcoala de circumscripţie, pe locurile rămase libere. Admiterea sau respingerea cererilor acestora se realizează la nivelul comisiei de înscriere din unităţile de învăţământ, prin aplicarea criteriilor generale şi specifice de departajare, iar listele finale sunt validate de către consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ;
c)în a treia fază sunt admişi la şcoala de circumscripţie copiii ai căror părinţi au solicitat înscrierea la o altă unitate de învăţământ decât şcoala de circumscripţie, dar nu au fost înmatriculaţi, din lipsă de locuri. Repartizarea acestora se realizează cu ajutorul aplicaţiei informatice, dacă în cererea-tip de înscriere a fost bifată opţiunea de înscriere la şcoala de circumscripţie, în cazul neadmiterii la şcoala solicitată.
Art. 18
(1)În prima fază, cu ajutorul aplicaţiei informatice, toţi copiii ai căror părinţi au solicitat înscrierea la şcoala de circumscripţie vor fi înmatriculaţi conform opţiunii.
(2)După încheierea primei faze, Comisia naţională comunică comisiilor de înscriere din unităţile de învăţământ locurile rămase libere, stabilite în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (3).
Art. 19
(1)În a doua fază de înscriere, în conformitate cu calendarul înscrierii şi cu programul afişat, la fiecare unitate de învăţământ la care au rămas locuri libere, comisia de înscriere din unitatea de învăţământ analizează cererile-tip de înscriere şi documentele depuse de părinţii copiilor care au domiciliul în afara circumscripţiei şcolare.
(2)În cazul în care numărul solicitărilor este mai mic decât sau egal cu numărul locurilor libere, comisia de înscriere validează înscrierea copiilor respectivi în unitatea de învăţământ, fără nicio restricţie.
(3)În cazul în care numărul solicitărilor este mai mare decât numărul locurilor libere, comisia de înscriere din unitatea de învăţământ aplică criteriile de departajare generale şi apoi, dacă este necesar, pe cele specifice, în vederea stabilirii candidaţilor care vor fi admişi.
Art. 20
(1)Până la data precizată în calendarul înscrierii, comisia de înscriere din fiecare unitate de învăţământ la care au rămas locuri libere după prima fază procesează cererile părinţilor copiilor proveniţi din alte circumscripţii şcolare şi stabileşte lista copiilor care vor fi înmatriculaţi la unitatea de învăţământ, în clasa pregătitoare. Decizia se ia în funcţie de numărul de locuri libere, de numărul de cereri şi pe baza criteriilor de departajare.
(2)În conformitate cu prevederile art. 63 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, la solicitarea unităţilor de învăţământ, consiliile de administraţie ale inspectoratelor şcolare pot aproba, în situaţii excepţionale, depăşirea efectivelor maxime stabilite de lege pentru clasele pregătitoare la care numărul solicitărilor de înscriere ale părinţilor proveniţi din alte circumscripţii şcolare este mare.
(3)Aplicarea criteriilor şi stabilirea listei copiilor declaraţi admişi în unitatea de învăţământ respectivă, respectiv a listei cererilor respinse, din lipsă de locuri, se face în plenul comisiei şi se consemnează într-un proces-verbal, care rămâne la dosarul comisiei.
(4)Rezultatele analizei şi decizia comisiei de înscriere din unitatea de învăţământ sunt transmise comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti şi Comisiei naţionale, până la data prevăzută de calendar.
Art. 21
(1)În a treia fază a primei etape de înscriere, cu ajutorul aplicaţiei informatice, se procesează cererile părinţilor care iniţial au solicitat înscrierea la altă unitate de învăţământ decât şcoala de circumscripţie, dar nu au fost admişi, din lipsă de locuri, şi au optat, în cererea-tip de înscriere, pentru întoarcerea la şcoala de circumscripţie.
(2)Având în vedere că locurile copiilor menţionaţi la alin. (1) au fost rezervate la şcoala de circumscripţie până la această fază, toţi copiii din circumscripţia şcolară ai căror părinţi au optat în cererea-tip de înscriere pentru întoarcerea la şcoala de circumscripţie, în cazul în care nu au fost admişi la şcoala solicitată iniţial, vor fi înmatriculaţi la şcoala de circumscripţie.
Art. 22
(1)La încheierea primei etape de înscriere, aplicaţia informatică stabileşte numărul de locuri disponibile de la fiecare unitate de învăţământ.
(2)La încheierea primei etape de înscriere se consideră locuri disponibile, pe lângă locurile rămase neocupate după a doua fază de repartizare, şi locurile copiilor din circumscripţia şcolară respectivă care au fost înmatriculaţi la o altă şcoală, în faza a doua de înscriere, sau care nu s-au înscris în nicio unitate de învăţământ în această etapă. De exemplu, dacă la unitatea de învăţământ menţionată la art. 9 alin. (3) au rămas neocupate după a doua fază de repartizare din cadrul primei etape de înscriere 5 din cele 10 locuri libere, iar din cei 40 de copii din circumscripţia şcolară care trebuiau înscrişi în clasa pregătitoare 36 au fost înscrişi, 34 la unitatea respectivă şi 2 la alte unităţi de învăţământ, atunci la această unitate de învăţământ există în total 11 locuri disponibile pentru a doua etapă de înscriere. Cele 11 locuri se compun din cele 5 locuri rămase libere, 4 locuri neocupate de copiii din circumscripţie încă nedistribuiţi şi din cele 2 locuri lăsate neocupate de copiii din circumscripţie care sunt înscrişi la alte unităţi de învăţământ.
Art. 23
(1)Lista candidaţilor înmatriculaţi după prima etapă se afişează la fiecare unitate de învăţământ şi pe site-ul ISJ/ISMB, conform calendarului înscrierii.
(2)Locurile disponibile de la toate unităţile de învăţământ din judeţ/municipiul Bucureşti, stabilite în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (2), vor fi afişate la fiecare unitate de învăţământ care şcolarizează clasa pregătitoare şi pe site-ul ISJ/ISMB, pentru informarea părinţilor.
(3)Comisiile/Comisia judeţene/a municipiului Bucureşti afişează situaţia completării locurilor la fiecare unitate de învăţământ, numărul de locuri disponibile în sensul art. 22 şi numărul copiilor neînscrişi după prima etapă.
(4)Informaţiile menţionate la alin. (3) se afişează pe site-ul ISJ/ISMB, precum şi la fiecare unitate de învăţământ.
CAPITOLUL VII: A doua etapă de înscriere în clasa pregătitoare
Art. 24
(1)Părinţii copiilor care nu au fost cuprinşi într-o unitate de învăţământ în prima etapă de înscriere sau care nu au participat la această etapă completează o nouă cerere-tip de înscriere în cea de-a doua etapă, pentru locurile disponibile.
(2)Cererile-tip de înscriere pot fi completate doar pentru unităţile de învăţământ la care există locuri disponibile, afişate conform prevederilor art. 23. Unităţile de învăţământ care nu mai au locuri disponibile nu pot primi cereri-tip de înscriere în învăţământul primar în etapa a doua, iar opţiunile online pentru aceste unităţi de învăţământ vor fi respinse de aplicaţia informatică.
(3)În cererea-tip de înscriere pentru etapa a doua, părinţii vor completa, în ordinea descrescătoare a preferinţelor, maximum trei opţiuni pentru unităţi de învăţământ la care mai există locuri disponibile.
Art. 25
(1)Părinţii copiilor menţionaţi la art. 24 depun cererea-tip de înscriere în învăţământul primar online sau la secretariatul şcolii aflate pe prima poziţie dintre cele 3 opţiuni exprimate pentru etapa a doua.
(2)Completarea cererii-tip de înscriere se face, în perioada prevăzută de calendarul înscrierii pentru etapa a doua, prin introducerea în aplicaţia informatică a datelor furnizate de părinte.
(3)Validarea cererii-tip de înscriere se face la unitatea de învăţământ aflată pe prima poziţie dintre cele 3 opţiuni exprimate pentru etapa a doua, în prezenţa părintelui şi a cel puţin unui membru din comisia de înscriere, după procedura menţionată în prezenta metodologie.
Art. 26
(1)După încheierea perioadei de completare şi validare a cererilor-tip de înscriere depuse pentru a doua etapă de înscriere, unităţile de învăţământ analizează şi soluţionează cererile părinţilor, aplicând o procedură specifică elaborată de inspectoratul şcolar, pe baza criteriilor generale şi a celor specifice de departajare, în limita locurilor disponibile.
(2)Procedura specifică menţionată la alin. (1) este comunicată prin afişare la unităţile de învăţământ şi pe site-ul inspectoratului, conform calendarului înscrierii.
(3)Comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti are obligaţia de a informa MECS cu privire la procedura menţionată la alin. (1).
Art. 27
La încheierea operaţiilor menţionate la art. 26, conform calendarului înscrierii, se afişează lista candidaţilor înmatriculaţi la fiecare unitate de învăţământ.
Art. 28
(1)În situaţia în care mai există copii care nu au fost încă înscrişi la nicio unitate de învăţământ, inspectoratul şcolar centralizează şi soluţionează cererile părinţilor acestor copii.
(2)Comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti asigură cuprinderea în clasa pregătitoare a copiilor care nu au fost încă înscrişi la nicio unitate de învăţământ, în conformitate cu prevederile prezentei metodologii, în funcţie de opţiunile părinţilor, de numărul de locuri disponibile şi de criteriile de departajare anunţate conform prezentei metodologii.
(3)Pentru rezolvarea situaţiilor menţionate la alin. (1), comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti utilizează locurile disponibile, stabilite conform art. 22.
(4)Ocuparea locurilor disponibile se face în ordinea stabilită prin aplicarea criteriilor de departajare generale şi specifice prevăzute în prezenta metodologie.
(5)În situaţii excepţionale, comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti poate decide repartizarea copiilor în clase, cu depăşirea numărului maxim de elevi prevăzut de lege, în conformitate cu prevederile art. 63 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
(6)Comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti asigură informarea publicului interesat referitor la procedurile ce trebuie aplicate şi la calendarul depunerii şi soluţionării cererilor de înscriere ale părinţilor menţionaţi la alin. (1).
Art. 29
Comisiile/Comisia judeţene/a municipiului Bucureşti rezolvă, în a doua etapă de înscriere, precum şi ulterior prevederilor Calendarului, orice altă situaţie referitoare la înscrierea în învăţământul primar, având în vedere, cu prioritate, interesul educaţional al copilului.
CAPITOLUL VIII: Asigurarea dreptului la educaţie al tuturor copiilor care trebuie să îşi facă debutul şcolar în anul 2015-2016
Art. 30
(1)După încheierea celei de-a doua etape, comisiile/comisia judeţene/a municipiului Bucureşti analizează rezultatele cuprinderii copiilor în clasa pregătitoare, le compară cu rezultatele recensământului şi se asigură că toţi copiii recenzaţi sunt înmatriculaţi la o unitate de învăţământ.
(2)Dacă analiza menţionată la alin. (1) demonstrează că există copii recenzaţi neînscrişi în nicio unitate de învăţământ, ISJ/ISMB şi unităţile de învăţământ, împreună cu autorităţile administraţiei publice locale, fac demersurile legale pentru asigurarea dreptului la educaţie al copiilor care trebuie să îşi facă debutul şcolar în anul şcolar 2015-2016.
Art. 31
(1)Copiii care trebuie să îşi facă debutul şcolar în anul 2015-2016, dar care nu au fost înmatriculaţi sau nu au participat la etapele anterioare de înscriere, vor fi distribuiţi de comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti, cu respectarea interesului educaţional al copilului, a prevederilor prezentei metodologii şi ţinând cont de solicitările părinţilor.
(2)Distribuirea acestora se face la şcoala de circumscripţie sau la altă unitate de învăţământ pentru care optează părintele, pe locurile disponibile.
(3)În cazul în care pentru o unitate de învăţământ există mai multe cereri decât locuri libere, departajarea se face în funcţie de criteriile menţionate la art. 10, conform prevederilor prezentei metodologii.
(4)CJRAE/CMBRAE vor continua să asigure, la solicitarea părinţilor, serviciile de evaluare a dezvoltării psihosomatice a copiilor, inclusiv după încheierea perioadei de evaluare prevăzute în calendarul înscrierii. Având în vedere faptul că, din punct de vedere psihosomatic schimbările care intervin la vârsta de 5-6 ani sunt continue, şi, în unele situaţii, alerte, la solicitarea scrisă a părinţilor copiilor care au primit aviz negativ de înscriere în clasa pregătitoare, respectivii copii pot fi reevaluaţi de către CJRAE/CMBRAE, după un interval de timp de aproximativ 6 luni.
Art. 32
Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare, în unităţile cu predare în limba unei minorităţi naţionale, se face în conformitate cu prevederile prezentei metodologii şi cu calendarul aprobat.
Art. 33
(1)La stabilirea planurilor de şcolarizare, ISJ şi ISMB vor lua toate măsurile pentru a asigura dreptul la educaţie în limba maternă al tuturor copiilor, alocând unităţilor de învăţământ/secţiilor cu predare în limba respectivă un număr de clase suficient pentru a permite cuprinderea tuturor copiilor care doresc să studieze în limba maternă respectivă.
(2)Prevederile alin. (1) se aplică pentru asigurarea dreptului copiilor aparţinând minorităţilor naţionale de a studia în limba maternă, respectiv dreptul de a studia limba maternă, conform legii.
(3)Prevederile alin. (1) se aplică, în egală măsură, pentru asigurarea dreptului copiilor de a studia în limba română, în zonele în care majoritatea unităţilor de învăţământ sunt cu predare în altă limbă.
Art. 34
(1)În localităţile în care majoritatea unităţilor de învăţământ sunt cu predare în limba română şi există unităţi de învăţământ/secţii cu predare în limba unei minorităţi naţionale, comisiile judeţene şi a municipiului Bucureşti vor lua toate măsurile pentru a asigura accesul oricărui copil din localitate la studiul în limba maternă, prin stabilirea de circumscripţii şcolare specifice pentru copiii care au ca limbă maternă limba respectivă.
(2)Dacă în localităţile menţionate la alin. (1) există un număr mic de unităţi de învăţământ cu predare în limba unei minorităţi, atunci inspectoratele şcolare respective pot decide să nu aloce circumscripţii şcolare pentru aceste unităţi de învăţământ. În acest caz, părinţii copiilor care au ca limbă maternă limba minorităţii respective pot solicita înscrierea la oricare dintre unităţile de învăţământ cu predare în limba respectivă.
(3)Pentru unităţile de învăţământ cu predare în limba unei minorităţi naţionale din localităţile menţionate la alin. (2), înscrierea copiilor aparţinând minorităţii naţionale respective se face în prima etapă de înscriere, aplicând criteriile generale şi criteriile specifice de departajare elaborate de fiecare unitate de învăţământ, conform prevederilor art. 10.
(4)Prevederile alin. (1), (2) şi (3) se aplică în mod similar pentru unităţile de învăţământ cu predare în limba română din localităţile în care majoritatea unităţilor de învăţământ sunt cu predare într-o limbă a minorităţilor naţionale.
Art. 35
(1)În localităţile în care funcţionează unităţi de învăţământ teologic/confesional, precum şi unităţi de învăţământ cu profil pedagogic care şcolarizează nivelul de învăţământ primar, inspectoratele şcolare decid dacă acestor unităţi li se alocă sau nu circumscripţie şcolară.
(2)În cazul în care unităţilor de învăţământ menţionate la alin. (1) li se alocă circumscripţie şcolară, procedura de înscriere în clasa pregătitoare este cea prevăzută la cap. V, VI şi VII.
(3)În cazul în care unităţilor de învăţământ menţionate la alin. (1) nu li se alocă circumscripţie şcolară, procedura de înscriere în clasa pregătitoare este cea prevăzută la cap. X pentru unităţile de învăţământ particular.
CAPITOLUL IX: Înscrierea în învăţământul special
Art. 36
(1)Copiii cu cerinţe educaţionale speciale pot fi înscrişi în şcolile de masă, în conformitate cu prevederile prezentei metodologii.
(2)În situaţiile în care orientarea şcolară impune înscrierea în învăţământul special, părinţii se adresează şcolii de circumscripţie sau CJRAE/CMBRAE, de la care vor primi informaţiile necesare pentru înscrierea în învăţământul special.
Art. 37
(1)Înscrierea copiilor cu cerinţe educaţionale speciale în învăţământul special se face direct la unitatea de învăţământ specială, cu documentele prevăzute de prezenta metodologie, la care se adaugă documentul care atestă orientarea către învăţământul special.
(2)Comisiile de înscriere din unităţile de învăţământ special completează cererile-tip de înscriere direct în aplicaţia informatică.
(3)După completare, cererea-tip de înscriere este tipărită, verificată şi semnată de părinte.
(4)Toţi copiii care au orientarea şcolară pentru învăţământul special vor fi înmatriculaţi conform solicitării.
CAPITOLUL X: Înscrierea în învăţământul particular
Art. 38
(1)ISJ şi ISMB solicită unităţilor de învăţământ particular autorizate sau acreditate date referitoare la oferta de locuri pentru clasa pregătitoare.
(2)Pentru a asigura cuprinderea tuturor copiilor care îşi fac debutul şcolar în anul şcolar 2015-2016 într-o unitate de învăţământ, la solicitarea unităţilor de învăţământ particular autorizate sau acreditate, ISJ şi ISMB includ oferta unităţilor de învăţământ particular în aplicaţia informatică utilizată pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare şi o comunică şcolilor din învăţământul de stat.
(3)Fiecare unitate de învăţământ are obligaţia de a oferi, la solicitarea părinţilor, inclusiv informaţii referitoare la unităţile de învăţământ particular autorizate sau acreditate care au în oferta educaţională clase pregătitoare.
(4)Unităţile de învăţământ de stat vor oferi părinţilor informaţii doar despre acele unităţi de învăţământ particular care au transmis informaţiile necesare către ISJ/ISMB.
Art. 39
(1)Înscrierea copiilor în unităţile de învăţământ particular care au solicitat includerea ofertei lor de şcolarizare în aplicaţia informatică utilizată pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare se face prin completarea şi validarea cererii-tip de înscriere şi respectarea procedurilor prevăzute în prezenta metodologie.
(2)Înscrierea copiilor în unităţile de învăţământ particular prevăzute la alin. (1) se face în prima etapă de înscriere.
(3)În cazul în care, din diferite motive, copilul nu este înmatriculat la unitatea de învăţământ particular solicitată de părinte, acesta poate fi înscris la şcoala de circumscripţie, dacă părintele a bifat opţiunea de întoarcere la şcoala de circumscripţie prevăzută la art. 14 alin. (5) sau, în caz contrar, participă la a doua etapă de înscriere.
Art. 40
(1)În cazul în care părintele doreşte înscrierea la o unitate de învăţământ particular care nu a optat pentru includerea ofertei sale de şcolarizare în aplicaţia informatică, înscrierea se face de către părinte direct la unitatea de învăţământ, conform procedurilor stabilite de aceasta.
(2)La încheierea tuturor etapelor de înscriere, unităţile de învăţământ particular menţionate la alin. (1) transmit ISJ/ISMB informaţiile referitoare la elevii înmatriculaţi în clasa pregătitoare, respectiv în clasa I.
CAPITOLUL XI: Înscrierea în unităţile de învăţământ care au în ofertă clase organizate conform reglementărilor specifice alternativelor educaţionale
Art. 41
(1)Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare la unităţile de învăţământ care au în ofertă clase organizate conform reglementărilor specifice alternativelor educaţionale, denumite în continuare unităţi de învăţământ alternativ, se face de către părinte, în conformitate cu propriile opţiuni, cu numărul de locuri alocat claselor organizate conform principiilor specifice alternativei educaţionale şi cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
(2)Unităţile de învăţământ alternativ de stat vor fi incluse în aplicaţia informatică pentru înscrierea în clasa pregătitoare.
(3)Unităţile de învăţământ alternativ particular autorizate sau acreditate care doresc să fie incluse în aplicaţia informatică pentru înscrierea în clasa pregătitoare vor transmite inspectoratelor şcolare toate informaţiile necesare pentru a participa la procedurile prevăzute de prezenta metodologie.
(4)Unităţile de învăţământ alternativ de stat, precum şi cele particulare autorizate sau acreditate care doresc să fie incluse în aplicaţia informatică pentru înscrierea în clasa pregătitoare vor stabili criteriile specifice de departajare, în conformitate cu prevederile prezentei metodologii.
(5)Fiecare unitate de învăţământ are obligaţia de a oferi, la solicitarea părinţilor, informaţii referitoare la unităţile de învăţământ alternativ autorizate sau acreditate din judeţ/municipiul Bucureşti care au în ofertă clase pregătitoare şi care îndeplinesc condiţiile precizate la alin. (2) şi (3).
Art. 42
(1)În cazul unităţilor de învăţământ alternativ de stat care au constituită circumscripţie şcolară, se vor parcurge etapele de înscriere prevăzute de prezenta metodologie.
(2)În cazul unităţilor de învăţământ alternativ de stat care nu au constituită circumscripţie şcolară, părinţii se vor adresa pentru înscriere direct unităţii de învăţământ dorite. Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare la aceste unităţi de învăţământ se face în prima etapă de înscriere.
(3)În cazul în care, din diferite motive, copilul nu este înmatriculat la unitatea de învăţământ alternativ solicitată de părinte, acesta poate fi înscris la şcoala de circumscripţie, dacă părintele a bifat opţiunea de întoarcere la şcoala de circumscripţie prevăzută la art. 14 alin. (5) sau, în caz contrar, participă la a doua etapă de înscriere.
Art. 43
Înscrierea la unităţile de învăţământ alternativ particulare se face în conformitate cu prevederile prezentei metodologii, referitoare la înscrierea în învăţământul particular.
Art. 44
La încheierea tuturor etapelor de înscriere, inspectoratele şcolare vor colecta de la unităţile de învăţământ alternativ a căror ofertă nu a fost inclusă în aplicaţia informatică situaţia înscrierilor în clasa pregătitoare, pentru fiecare alternativă educaţională.
CAPITOLUL XII: Înscrierea în clasa I a copiilor care împlinesc vârsta de 7 ani până la data de 31 august 2015 inclusiv
Art. 45
(1)Copiii care împlinesc vârsta de 7 ani până la data de 31 august 2015 inclusiv, care nu au fost înscrişi în învăţământul primar în anul şcolar 2014-2015 şi ai căror părinţi solicită înscrierea direct în clasa I, vor fi înmatriculaţi în clasele I deja existente, pe locurile disponibile.
(2)În sensul prezentei metodologii, locurile disponibile la clasa I, pentru înscrierea copiilor care împlinesc vârsta de 7 ani până la data de 31 august 2015 inclusiv şi nu au fost înscrişi în învăţământul primar în anul şcolar 2014-2015, ai căror părinţi solicită înscrierea direct în clasa I, se stabilesc după cum urmează:
a)dacă numărul de elevi existenţi în clasa pregătitoare în anul şcolar 2014-2015 este mai mare sau egal cu 25, atunci nu există locuri disponibile în clasă;
b)dacă numărul de elevi existenţi în clasa pregătitoare în anul şcolar 2014-2015 este mai mic decât 25, atunci numărul de locuri disponibile se calculează ca diferenţa între 25 şi numărul de elevi existenţi în clasă în anul şcolar 2014-2015.
(3)În cazul în care există solicitări de înscriere în clasa I a copiilor care nu au fost înscrişi în învăţământul primar în anul şcolar 2014-2015 şi care împlinesc 7 ani în perioada 1 septembrie-31 decembrie 2015, inspectoratele şcolare/unităţile de învăţământ vor consilia părinţii privind nevoia de a lua decizii în interesul educaţional al elevului şi îi vor informa că solicitarea nu poate fi soluţionată decât în situaţia în care evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea copilului pentru parcurgerea cu succes a clasei I. În cazul în care rezultatul evaluării arată că dezvoltarea psihosomatică nu poate asigura parcurgerea cu succes a clasei I, copiii vor fi înscrişi în clasa pregătitoare. Rezultatul evaluării nu poate fi contestat.
(4)Evaluarea dezvoltării psihosomatice menţionate la alin. (3) se organizează şi se desfăşoară în conformitate cu prevederile art. 7.
(5)Înscrierea în clasa I a copiilor care îndeplinesc condiţiile menţionate la alin. (1) şi (3) se face în perioada prevăzută în calendarul înscrierii pentru această categorie de copii.
(6)Depunerea solicitărilor de înscriere în clasa I a copiilor menţionaţi la alin. (1) şi (3) se face direct la unitatea de învăţământ, neexistând posibilitatea completării online.
Art. 46
(1)Copiii care îndeplinesc condiţiile menţionate la art. 45, ai căror părinţi solicită înscrierea în clasa I la şcoala de circumscripţie, vor fi înscrişi la unitatea de învăţământ solicitată, în urma unei cereri scrise depuse de părinte la unitatea de învăţământ în perioada prevăzută în calendarul înscrierii pentru această categorie de copii.
(2)Înscrierea în clasa I a copiilor care îndeplinesc condiţiile menţionate la art. 45, ai căror părinţi solicită înscrierea în altă şcoală decât şcoala de circumscripţie, se face conform unei proceduri specifice elaborate de inspectoratul şcolar, pe baza criteriilor generale şi a celor specifice de departajare menţionate la art. 10, în limita locurilor disponibile, în perioada prevăzută în calendarul înscrierii pentru această categorie de copii.
Art. 47
(1)În situaţii excepţionale, în funcţie de numărul solicitărilor pentru înscrierea direct în clasa I a copiilor care îndeplinesc condiţiile menţionate la art. 45, consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar poate aproba depăşirea efectivului maxim de 25 de elevi la clasă, pentru a asigura cuprinderea în clasa I a tuturor copiilor.
(2)În situaţii excepţionale, inspectoratele şcolare pot solicita MECS înfiinţarea unor noi clase I, în cazul în care numărul solicitărilor depuse de părinţii copiilor care îndeplinesc condiţiile menţionate la alin. (1) justifică acest lucru sau în cazul în care unitatea de învăţământ nu a avut clasă pregătitoare în anul şcolar 2014-2015. Înfiinţarea acestor clase se va face doar dacă în acele unităţi de învăţământ există săli de clasă disponibile, în care procesul de învăţământ poate fi organizat în mod corespunzător.
(3)În situaţia în care capacitatea unei unităţi de învăţământ nu permite cuprinderea în clasa I a tuturor copiilor din circumscripţia şcolară menţionaţi la art. 45, inspectoratele şcolare pot decide reconfigurarea circumscripţiilor şcolare astfel încât să asigure optimizarea procesului de cuprindere a copiilor în clasa I.
Art. 48
Informaţiile cu privire la locurile disponibile la clasa I, pentru înscrierea copiilor care îndeplinesc condiţiile menţionate la art. 45, ai căror părinţi solicită înscrierea direct în clasa I, sunt puse la dispoziţia părinţilor de către unităţile de învăţământ prin afişare la sediul unităţii de învăţământ şi pe site-ul acesteia, în cazul în care unitatea are site propriu. Informaţiile sunt puse la dispoziţia părinţilor şi prin publicarea pe site-ul inspectoratului şcolar.
CAPITOLUL XIII: Coordonarea procesului de înscriere a copiilor în învăţământul primar
Art. 49
(1)Coordonarea, la nivel naţional, a procesului de înscriere a copiilor în învăţământul primar este asigurată de Comisia naţională.
(2)Comisia naţională se compune din:
a)preşedinte - secretar de stat/subsecretar de stat din MECS;
b)vicepreşedinţi - personal cu funcţii de conducere din MECS;
c)1-3 secretari - inspectori de specialitate din MECS;
d)4-5 membri - directori şi inspectori de specialitate din MECS.
(3)Componenţa nominală a Comisiei naţionale se stabileşte prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice.
Art. 50
Atribuţiile Comisiei naţionale sunt următoarele:
a)stabileşte modelul cererii-tip de înscriere şi îl transmite comisiilor judeţene/a municipiului Bucureşti;
b)asigură aplicaţia informatică pentru înscrierea copiilor în învăţământul primar;
c)instruieşte preşedinţii comisiilor judeţene/a municipiului Bucureşti;
d)elaborează şi transmite ISJ/ISMB instrucţiuni referitoare la înscrierea copiilor în învăţământul primar;
e)asigură transmiterea informaţiilor referitoare la înscrierea copiilor în învăţământul primar, pentru anul şcolar 2015-2016, către mijloacele de comunicare în masă, pentru a asigura transparenţa şi informarea părinţilor şi a publicului interesat;
f)controlează şi îndrumă acţiunile legate de înscrierea copiilor în învăţământul primar în judeţele ţării, urmărind respectarea prevederilor prezentei metodologii;
g)procesează cererile-tip de înscriere, cu ajutorul aplicaţiei informatice şi realizează repartizarea la şcoala de circumscripţie a copiilor ai căror părinţi au solicitat acest lucru în cererea-tip. Transmite inspectoratelor şcolare şi unităţilor de învăţământ lista candidaţilor admişi şi a numărului de locuri disponibile, după repartizarea acestor candidaţi;
h)poate numi delegaţi ai Comisiei naţionale, care să controleze şi să îndrume activitatea comisiilor judeţene/a municipiului Bucureşti şi a comisiilor de înscriere din unităţile de învăţământ;
i)analizează desfăşurarea procesului de înscriere a copiilor în învăţământul primar la nivel naţional, pe baza rapoartelor elaborate de comisiile judeţene/a municipiului Bucureşti de înscriere, şi prezintă concluziile acestei analize conducerii MECS;
j)propune ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice modificări ale metodologiei de înscriere a copiilor în învăţământul primar.
Art. 51
(1)Coordonarea la nivel judeţean/al municipiului Bucureşti a procesului de înscriere a copiilor în învăţământul primar este asigurată de comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti.
(2)Comisiile/Comisia judeţene/a municipiului Bucureşti organizează comisii de înscriere în unităţile de învăţământ.
Art. 52
(1)Comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti este numită prin decizie a inspectorului şcolar general şi este compusă din:
a)preşedinte - inspectorul şcolar general sau un inspector şcolar general adjunct;
b)secretari - 1-3 inspectori şcolari;
c)membri - 1-5 inspectori şcolari, cadre didactice, informaticieni, operatori PC, secretari.
(2)În situaţii bine justificate, numărul de secretari şi de membri ai Comisiei judeţene şi ai Comisiei municipiului Bucureşti poate fi suplimentat, prin decizie a inspectorului şcolar general. Decizia se comunică Comisiei naţionale.
(3)Inspectorii şcolari pentru învăţământ primar şi pentru învăţământul preşcolar, informaticianul inspectoratului şi, după caz, inspectorul de limba şi literatura maternă/inspectorul pentru minorităţi fac parte din comisia menţionată la alin. (1).
(4)Comisiile judeţene şi comisia municipiului Bucureşti au următoarele atribuţii:
a)organizează, monitorizează şi răspund de modul de desfăşurare a acţiunilor de înscriere a copiilor în învăţământul primar, în judeţul respectiv/municipiul Bucureşti, în conformitate cu prevederile legale şi ale prezentei metodologii;
b)răspund de transmiterea prezentei metodologii şi a tuturor reglementărilor privitoare la înscrierea copiilor în clasa pregătitoare şi în clasa I în unităţile de învăţământ care şcolarizează nivelul de învăţământ preşcolar şi primar;
c)răspund de asigurarea cadrului pentru informarea cadrelor didactice, a părinţilor şi a publicului larg cu privire la acţiunile de înscriere a copiilor în învăţământul primar;
d)elaborează, împreună cu directorii unităţilor de învăţământ, un plan de măsuri pentru pregătirea şi organizarea înscrierii copiilor în învăţământul primar; acest plan cuprinde, în mod obligatoriu, planificarea perioadei acţiunilor de consiliere şi de orientare a părinţilor copiilor înscrişi la grădiniţă în grupa mare;
e)contribuie la stabilirea planului de şcolarizare, în funcţie de rezultatele recensământului copiilor care au împlinit vârsta pentru debutul şcolar şi de capacitatea de cuprindere a unităţilor de învăţământ, precum şi în funcţie de numărul cererilor de înscriere depuse conform prevederilor prezentei metodologii, şi anunţă unităţilor de învăţământ numărul de locuri alocate pentru clasa pregătitoare;
f)introduc în aplicaţia informatică numărul de locuri disponibile pentru fiecare unitate de învăţământ, conform planului de şcolarizare aprobat, respectiv conform datelor furnizate de unităţile de învăţământ particular;
g)asigură crearea unei baze de date la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ şi la nivel judeţean, care conţine datele personale ale copiilor ce urmează să fie cuprinşi în clasa pregătitoare, aşa cum sunt acestea trecute în cererea-tip de înscriere şi coordonează completarea bazei de date;
h)numesc, prin decizie a inspectorului şcolar general, în fiecare unitate de învăţământ care va avea clase pregătitoare o comisie de înscriere formată din directori, profesori, operatori PC, secretari, care să asigure buna desfăşurare a operaţiunilor legate de crearea bazei de date pentru repartizarea copiilor în clasa pregătitoare;
i)instruiesc persoanele care fac parte din comisiile de înscriere din unităţile de învăţământ;
j)analizează, în vederea acordării avizului de legalitate, criteriile specifice de departajare, propuse de consiliile de administraţie din unităţile de învăţământ;
k)transmit către fiecare unitate de învăţământ modelul electronic al cererii-tip de înscriere şi îndrumă operaţiile de completare a acestora, de verificare a cererilor-tip listate din calculator şi de corectare a eventualelor erori;
l)elaborează procedura specifică de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, în a doua etapă de înscriere în clasa pregătitoare, pe care o comunică unităţilor de învăţământ şi o afişează pe site-ul inspectoratului; informează Comisia naţională din cadrul MECS cu privire la această procedură;
m)centralizează şi soluţionează cererile părinţilor copiilor care nu au fost înscrişi la vreo unitate de învăţământ, după finalizarea celei de-a doua etape de înscriere;
n)elaborează procedura specifică de repartizare a copiilor care nu au fost înscrişi în învăţământul primar în anul şcolar 2014-2015 şi îndeplinesc condiţiile de înscriere în clasa I, ai căror părinţi optează pentru altă unitate de învăţământ decât şcoala de circumscripţie, pe locurile disponibile, pe care o comunică unităţilor de învăţământ şi o afişează pe site-ul inspectoratului; informează Comisia naţională din cadrul MECS cu privire la această procedură;
o)asigură, conform prevederilor prezentei metodologii, instituirea şi funcţionarea unui telverde, la care părinţii şi alte persoane interesate pot obţine, gratuit, informaţii referitoare la cuprinderea copiilor în învăţământul primar;
p)numesc reprezentanţi ai comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti care să ţină permanent legătura cu presa, pentru a oferi informaţii corecte şi actualizate despre înscrierea copiilor în învăţământul primar, inclusiv posibilitatea de informare la telverde şi numărul acestuia;
q)la sfârşitul fiecărei etape de înscriere coordonează afişarea, în fiecare unitate de învăţământ şi pe site-ul ISJ/ISMB, a listei copiilor înmatriculaţi şi a locurilor rămase disponibile;
r)pot numi delegaţi ai comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti care să controleze şi să îndrume activitatea comisiilor de înscriere din unităţile de învăţământ;
s)controlează respectarea prevederilor prezentei metodologii în toate unităţile de învăţământ din judeţ/municipiul Bucureşti şi sancţionează, în conformitate cu prevederile legale, încălcarea legislaţiei în vigoare de către membrii comisiilor de înscriere;
ş)se asigură că toţi copiii care trebuie să îşi facă debutul şcolar în anul şcolar 2015-2016 sunt înscrişi într-o unitate de învăţământ în învăţământul primar şi fac demersurile legale pentru a asigura participarea la educaţie a acestora;
t)elaborează şi transmit MECS raportul cu privire la modul de desfăşurare a procesului de înscriere a copiilor în învăţământul primar, în termen de 10 zile de la încheierea ultimei etape de înscriere, şi propun eventuale modificări ale prezentei metodologii.
(5)La şedinţele comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti participă persoana responsabilă cu telverde, informând comisia referitor la toate aspectele semnalate pe această cale.
Art. 53
(1)Comisia de înscriere din unitatea de învăţământ este alcătuită din:
a)preşedinte - directorul sau directorul adjunct al unităţii de învăţământ;
b)secretar - secretarul-şef sau secretarul unităţii de învăţământ;
c)membri - 1-7 cadre didactice, informaticieni, secretari etc.
(2)Comisia de înscriere din unitatea de învăţământ are următoarele atribuţii:
a)asigură informarea părinţilor referitor la prevederile legale, la procedurile şi calendarul înscrierii;
b)asigură crearea bazei de date privitoare la candidaţii pentru înscrierea în clasa pregătitoare; în acest scop alocă un număr suficient de calculatoare pentru a asigura fluenţa procesului de înscriere la clasa pregătitoare, precum şi resursa umană necesară şi competentă pentru operarea pe calculator;
c)verifică documentele depuse la înscriere, în prezenţa părinţilor, completează în aplicaţia informatică şi/sau validează cererile-tip de înscriere, cuprinzând datele personale şi, după caz, informaţia necesară pentru asigurarea departajării candidaţilor proveniţi din alte circumscripţii;
d)răspunde de transcrierea corectă a datelor în cererile-tip de înscriere şi verifică, împreună cu părinţii, corectitudinea informaţiilor introduse în aplicaţia informatică; efectuează corectarea greşelilor sesizate;
e)stabileşte şi anunţă din timp criteriile de departajare specifice unităţii de învăţământ, care se aplică în situaţia în care există mai multe cereri de la părinţi din afara circumscripţiei şcolare decât locuri rămase libere după înscrierea copiilor din circumscripţia şcolară;
f)transmite, spre analiză şi în vederea acordării avizului de legalitate, comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti criteriile specifice de departajare care se aplică în cazul în care există mai multe solicitări de înscriere a copiilor din afara circumscripţiei şcolare decât locuri libere;
g)procesează, pe baza informaţiilor din cererile-tip de înscriere şi din documentele depuse de părinţi, cererile de înscriere ale părinţilor care au domiciliul în afara circumscripţiei şcolare şi solicită înscrierea la respectiva unitate de învăţământ pe locurile rămase libere; admit sau resping cererile acestora, prin aplicarea criteriilor generale şi specifice de departajare, şi propune consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ lista candidaţilor admişi, spre validare;
h)asigură marcarea în aplicaţia informatică a cererilor-tip de înscriere depuse de părinţii copiilor care provin din altă circumscripţie şcolară, admişi în unitatea de învăţământ;
i)asigură prezenţa permanentă, în perioada înscrierii, a unor membri ai comisiei de înscriere din unitatea de învăţământ, care să ofere informaţii şi consiliere persoanelor care se prezintă pentru completarea ori validarea cererilor-tip de înscriere sau pentru a solicita informaţii referitoare la cuprinderea copiilor în învăţământul primar;
j)afişează, în termenul stabilit de prezenta metodologie, listele copiilor înmatriculaţi la clasa pregătitoare;
k)asigură înscrierea copiilor care îndeplinesc condiţiile de la art. 45, ai căror părinţi solicită înscrierea direct în clasa I, în conformitate cu prevederile prezentei metodologii şi ale procedurii specifice elaborate de comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti, şi completează în aplicaţia informatică datele acestora;
l)elaborează şi transmite ISJ/ISMB raportul cu privire la modul de desfăşurare a procesului de înscriere a copiilor în învăţământul primar, în termen de 5 zile de la încheierea ultimei etape de înscriere, şi propune eventuale modificări ale prezentei metodologii.
CAPITOLUL XIV: Dispoziţii finale
Art. 54
Prezentarea de înscrisuri false la înscrierea în clasa pregătitoare sau în clasa I se pedepseşte conform legii şi atrage pierderea locului obţinut prin fraudă.
Art. 55
Persoanele vinovate de transcrierea eronată a datelor personale ale copiilor sau de nerespectarea prevederilor prezentei metodologii vor fi sancţionate disciplinar, administrativ, civil sau penal, după caz.
Art. 56
(1)Se interzice unităţilor de învăţământ de stat să instituie taxe sau să solicite părinţilor alte foloase pentru a realiza înscrierea copiilor în clasa pregătitoare, respectiv în clasa I.
(2)Se interzice colectarea sau favorizarea acţiunii de colectare a unor fonduri materiale sau băneşti de la părinţii care solicită înscrierea în învăţământul primar.
(3)Personalul din învăţământ care, în procesul de înscriere a copiilor în clasa pregătitoare, respectiv în clasa I, săvârşeşte fapte de natură penală sau care manifestă neglijenţă în îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin este sancţionat în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.
Art. 57
(1)Unităţile de învăţământ cu program integrat de artă şi sportiv care, potrivit reglementărilor în vigoare, pot organiza programul integrat începând cu învăţământul primar pot şcolariza elevi în învăţământul de artă şi sportiv începând cu clasa I.
(2)Înscrierea copiilor în clasa I cu program integrat de artă şi sportiv se face în conformitate cu prevederile legii şi ale metodologiilor în vigoare.
(3)În scopul asigurării continuităţii şcolarizării copiilor într-o unitate de învăţământ, respectiv formaţiune de studiu, unităţile de învăţământ menţionate la alin. (1), care au în ofertă clasă pregătitoare, pot organiza testarea aptitudinilor copiilor care ar putea parcurge, începând cu clasa I, program integrat de artă sau sportiv, chiar înainte de înscrierea acestora la clasa pregătitoare.
(4)Înscrierea în clasa pregătitoare la unităţile de învăţământ menţionate la alin. (3) se face în prima etapă de înscriere.
(5)Copiii care nu promovează testele de aptitudini menţionate la alin. (3), dar care îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta metodologie, pot fi înscrişi în clasa pregătitoare în unitatea de învăţământ respectivă. În acest caz, părinţii vor fi informaţi că şcolarizarea copiilor în clasa I în cadrul aceloraşi formaţiuni de studiu este condiţionată de promovarea testelor de aptitudini după parcurgerea clasei pregătitoare.
Art. 58
(1)Comisiile judeţene şi Comisia municipiului Bucureşti monitorizează şi controlează activitatea comisiilor de înscriere din unităţile de învăţământ, verificând respectarea legalităţii, a transparenţei şi a prevederilor prezentei metodologii, inclusiv documentele elaborate de comisiile de înscriere din unităţile de învăţământ sau documentele depuse pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare sau în clasa I, şi iau măsurile care se impun pentru respectarea legalităţii şi asigurarea drepturilor egale pentru toţi copiii.
(2)Comisiile judeţene şi Comisia municipiului Bucureşti pot soluţiona cererile de înscriere în învăţământul primar sau cererile de amânare a înscrierii în învăţământul primar a copiilor care nu se încadrează în tranşele de vârstă prevăzute de prezenta metodologie, după ce părinţii vor fi consiliaţi privind nevoia de a lua decizii în interesul educaţional al copilului şi după ce îi vor informa că solicitarea nu poate fi soluţionată decât în situaţia în care evaluarea dezvoltării psihosomatice, efectuată de CJRAE/CMBRAE, atestă pregătirea copilului pentru parcurgerea cu succes a clasei/nivelului de învăţământ pentru care se solicită înscrierea.
Art. 59
Comisiile judeţene/comisia municipiului Bucureşti, precum şi comisiile de înscriere din unităţile de învăţământ pot solicita autorităţilor în drept verificarea respectării prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 60
Comisia naţională verifică, direct sau prin delegaţii săi, respectarea prezentei metodologii şi ia măsurile care se impun pentru respectarea acesteia.
Art. 61
Comisia naţională poate solicita ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice, în situaţii justificate, modificări ale calendarului înscrierii.
Art. 62
La data intrării în vigoare a prezentei metodologii, orice dispoziţie contrară se abrogă.


Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 103 din data de 9 februarie 2015