Conține modificările aduse prin Ordinul 3160 din 1 februarie 2017
În conformitate cu prevederile art. 94 alin. (2) din
Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011,
cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul Hotărârii Guvernului nr. 185/2013 privind organizarea şi
funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, cu modificările şi completările
ulterioare,
Art. 1
Se aprobă Metodologia-cadru de organizare şi
funcţionare a consiliului de administraţie din unităţile de învăţământ
preuniversitar, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul
ordin.
Art. 2
La data intrării în vigoare a prezentei metodologii se
abrogă prevederile art. 30-34 din Regulamentul
de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar,
aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4.925/2005, publicat în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 29 septembrie 2005, cu modificările
şi completările ulterioare.
Art. 3
Direcţia generală management, resurse umane şi reţea
şcolară naţională din Ministerul Educaţiei Naţionale, inspectoratele şcolare şi
unităţile de învăţământ preuniversitar duc la îndeplinire prevederile
prezentului ordin.
Art. 4
ANEXĂ: METODOLOGIE-CADRU de organizare şi funcţionare a
consiliului de administraţie din unităţile de învăţământ preuniversitar
CAPITOLUL I: Dispoziţii generale
Art. 1
Unităţile de învăţământ preuniversitar cu
personalitate juridică, denumite în continuare unităţi de învăţământ, sunt
conduse de consiliile de administraţie, de directori şi, după caz, de directori
adjuncţi. În exercitarea atribuţiilor ce le revin, consiliile de administraţie
şi directorii conlucrează cu consiliul profesoral, cu consiliul reprezentativ
al părinţilor şi cu autorităţile administraţiei publice locale.
Art. 2
Consiliul de administraţie al unităţilor de învăţământ
preuniversitar, denumit în continuare, în cuprinsul prezentei metodologii,
consiliu de administraţie, este organul de conducere al unităţii de învăţământ.
Art. 3
Inspectoratul şcolar, în raport cu reţeaua şcolară,
mărimea şi specificul fiecărei unităţi de învăţământ, stabileşte prin hotărâre
a consiliului de administraţie, cu respectarea prevederilor prezentei
metodologii, numărul de membri ai consiliilor de administraţie pentru fiecare
unitate de învăţământ preuniversitar de stat şi îl comunică unităţilor de
învăţământ până la începutul fiecărui an şcolar.
CAPITOLUL II: Constituirea consiliului de administraţie
Art. 4
(1)Consiliul de administraţie se
constituie din 7, 9 sau 13 membri, după cum urmează:
a)în cazul unităţilor de învăţământ de nivel gimnazial
cu un singur rând de clase, consiliul de administraţie este format din 7
membri, cu următoarea componenţă: 3 cadre didactice, inclusiv directorul
unităţii de învăţământ, 2 reprezentanţi ai părinţilor, primarul sau un
reprezentant al primarului, un reprezentant al consiliului local. Directorul
unităţii de învăţământ este membru de drept al consiliului de administraţie din
cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învăţământ respectivă.
Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi pentru
învăţământul preşcolar şi primar;
a1)în cazul unităţilor de învăţământ
care şcolarizează în învăţământul profesional şi tehnic, inclusiv în
învăţământul postliceal, şi al căror consiliu de administraţie este format din
7 membri, 3 dintre aceştia sunt cadre didactice, primarul sau un reprezentant
al primarului, un reprezentant al consiliului local, un reprezentant al părinţilor
şi un reprezentant al operatorilor economici parteneri; în situaţia în care
sunt mai mulţi operatori economici parteneri, aceştia îşi desemnează
reprezentantul în consiliu sau pot forma un consiliu reprezentativ care să
desemneze reprezentantul operatorilor economici. Directorul unităţii de
învăţământ este membru de drept al consiliului de administraţie din cota
aferentă cadrelor didactice din unitate;
(la data 09-feb-2017 Art. 4, alin. (1), litera A. din anexa 1, capitolul II completat de Art. I, punctul 1. din Ordinul 3160/2017 )
(la data 09-feb-2017 Art. 4, alin. (1), litera A. din anexa 1, capitolul II completat de Art. I, punctul 1. din Ordinul 3160/2017 )
b)în cazul în care consiliul de administraţie este
format din 9 membri, dintre aceştia 4 sunt cadre didactice; primarul sau un
reprezentant al primarului; 2 reprezentanţi ai consiliului local şi 2
reprezentanţi ai părinţilor. Directorul unităţii de învăţământ este membru de
drept al consiliului de administraţie din cota aferentă cadrelor didactice din
unitatea de învăţământ respectivă;
b1)în cazul unităţilor de învăţământ
care şcolarizează în învăţământul profesional şi tehnic, inclusiv în
învăţământul postliceal, şi al căror consiliu de administraţie este format din
9 membri, 4 dintre aceştia sunt cadre didactice, primarul sau un reprezentant
al primarului, un reprezentant al consiliului local, un reprezentant al
părinţilor şi 2 reprezentanţi ai operatorilor economici parteneri; în situaţia
în care sunt mai mulţi operatori economici parteneri, aceştia îşi desemnează
reprezentanţii în consiliu sau pot forma un consiliu reprezentativ care să
desemneze reprezentanţii pe locurile alocate operatorilor economici. Directorul
unităţii de învăţământ este membru de drept al consiliului de administraţie din
cota aferentă cadrelor didactice din unitate;
(la data 09-feb-2017 Art. 4, alin. (1), litera B. din anexa 1, capitolul II completat de Art. I, punctul 2. din Ordinul 3160/2017 )
(la data 09-feb-2017 Art. 4, alin. (1), litera B. din anexa 1, capitolul II completat de Art. I, punctul 2. din Ordinul 3160/2017 )
c)în cazul în care consiliul de administraţie este
format din 13 membri, dintre aceştia 6 sunt cadre didactice; primarul sau un
reprezentant al primarului; 3 reprezentanţi ai consiliului local şi 3
reprezentanţi ai părinţilor. Directorul unităţii de învăţământ este membru de
drept al consiliului de administraţie din cota aferentă cadrelor didactice din
unitatea de învăţământ respectivă.
d)în cazul unităţilor de învăţământ
care şcolarizează în învăţământul profesional şi tehnic, inclusiv în
învăţământul postliceal, şi al căror consiliu de administraţie este format din
13 membri, 6 dintre aceştia sunt cadre didactice, primarul sau un reprezentant
al primarului, 2 reprezentanţi ai consiliului local, un reprezentant al
părinţilor şi 3 reprezentanţi ai operatorilor economici parteneri; în situaţia
în care sunt mai mulţi operatori economici, aceştia îşi desemnează
reprezentanţii în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ sau pot
forma un consiliu reprezentativ care să desemneze reprezentanţii pe locurile
alocate operatorilor economici. Directorul unităţii de învăţământ este membru
de drept al consiliului de administraţie din cota aferentă cadrelor didactice
din unitate.
(la data 09-feb-2017 Art. 4, alin. (1), litera C. din anexa 1, capitolul II completat de Art. I, punctul 3. din Ordinul 3160/2017 )
(la data 09-feb-2017 Art. 4, alin. (1), litera C. din anexa 1, capitolul II completat de Art. I, punctul 3. din Ordinul 3160/2017 )
(2)În unităţile de învăţământ
special de stat, consiliul de administraţie este organul de conducere şi este
constituit din 7, 9 sau 13 membri, astfel:
a)în cazul unităţilor de învăţământ special de nivel
gimnazial cu un singur rând de clase, consiliul de administraţie este format
din 7 membri, cu următoarea componenţă: 3 cadre didactice, inclusiv directorul
unităţii de învăţământ; 2 reprezentanţi ai părinţilor; preşedintele consiliului
judeţean/Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau un reprezentant al
acestuia; un reprezentant al consiliului judeţean/Consiliului General al
Municipiului Bucureşti. Directorul unităţii de învăţământ este membru de drept
al consiliului de administraţie din cota aferentă cadrelor didactice din
unitatea de învăţământ respectivă. Prevederile prezentului articol se aplică în
mod corespunzător şi pentru învăţământul preşcolar şi primar;
b)în cazul în care consiliul de administraţie este
format din 9 membri, dintre aceştia 4 sunt cadre didactice; preşedintele
consiliului judeţean/Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau un
reprezentant al acestuia; 2 reprezentanţi ai consiliului judeţean/Consiliului
General al Municipiului Bucureşti şi 2 reprezentanţi ai părinţilor. Directorul
unităţii de învăţământ este membru de drept al consiliului de administraţie din
cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învăţământ respectivă;
c)în cazul în care consiliul de administraţie este
format din 13 membri, dintre aceştia 6 sunt cadre didactice; preşedintele
consiliului judeţean/Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau un
reprezentant al acestuia; 3 reprezentanţi ai consiliului judeţean/Consiliului
General al Municipiului Bucureşti şi 3 reprezentanţi ai părinţilor. Directorul
unităţii de învăţământ este membru de drept al consiliului de administraţie din
cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învăţământ respectivă.
(3)În unităţile de învăţământ
particular şi confesional, consiliul de administraţie se constituie conform
prevederilor art. 96 alin. (5) şi al art. 961 alin. (3) din Legea
educaţiei naţionale nr. 1/2011,
cu modificările şi completările ulterioare.
(la data 09-feb-2017 Art. 4, alin. (3) din anexa 1, capitolul II modificat de Art. I, punctul 4. din Ordinul 3160/2017 )
(la data 09-feb-2017 Art. 4, alin. (3) din anexa 1, capitolul II modificat de Art. I, punctul 4. din Ordinul 3160/2017 )
(4)În consiliile de administraţie
ale unităţilor de învăţământ preuniversitar, constituite potrivit prevederilor
alin. (1) lit. a), b) şi c), respectiv alin. (2) lit. a), b) şi c), din cota
rezervată părinţilor un loc este repartizat, cu drept de vot, unui reprezentant
al elevilor, care a împlinit vârsta de 18 ani.
(la data 09-feb-2017 Art. 4, alin. (4) din anexa 1, capitolul II modificat de Art. I, punctul 5. din Ordinul 3160/2017 )
(la data 09-feb-2017 Art. 4, alin. (4) din anexa 1, capitolul II modificat de Art. I, punctul 5. din Ordinul 3160/2017 )
(5)În unităţile de învăţământ
preuniversitar cu personalitate juridică care şcolarizează exclusiv în
învăţământ profesional şi tehnic cu o pondere majoritară a învăţământului dual,
consiliul de administraţie este constituit din 7, 9 sau 13 membri cu drept de
vot, din care minimum 2 şi maximum 5 membri din partea cadrelor didactice,
minimum 2 şi maximum 5 membri reprezentanţi ai operatorilor economici, la
paritate cu numărul de membri din partea cadrelor didactice, primarul sau un
reprezentant al primarului, un reprezentant al consiliului local şi un
reprezentant al părinţilor. În cazul în care sunt mai mulţi operatori
economici, aceştia vor desemna reprezentanţii în consiliul de administraţie al
unităţii de învăţământ sau pot forma un consiliu reprezentativ care să
desemneze reprezentanţii pe locurile alocate operatorilor economici. Directorul
unităţii de învăţământ este membru de drept al consiliului de administraţie din
cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învăţământ respectivă.
(6)În cazul unităţilor de învăţământ
preuniversitar în a căror organigramă există funcţia de director adjunct, se
recomandă ca directorul adjunct/unul dintre directorii adjuncţi, după caz, să
fie membru al consiliului de administraţie din cota aferentă cadrelor didactice
din unitate.
(la data 09-feb-2017 Art. 4, alin. (4) din anexa 1, capitolul II completat de Art. I, punctul 6. din Ordinul 3160/2017 )
(la data 09-feb-2017 Art. 4, alin. (4) din anexa 1, capitolul II completat de Art. I, punctul 6. din Ordinul 3160/2017 )
Art. 5
(1)La începutul fiecărui an şcolar, dar nu mai târziu de
data începerii cursurilor, consiliul de administraţie în exerciţiu hotărăşte
declanşarea procedurii de constituire a noului consiliu de administraţie.
(2)În vederea constituirii noului
consiliu de administraţie, în acord cu prevederile art. 4, directorul unităţii
de învăţământ derulează următoarea procedură:
a)solicită, în scris, consiliului
local, primarului, respectiv consiliului judeţean/Consiliului General al
Municipiului Bucureşti, preşedintelui consiliului judeţean/Consiliului General
al Municipiului Bucureşti, în cazul învăţământului special, operatorului
economic/operatorilor economici sau consiliului reprezentativ al operatorilor
economici, în cazul unităţilor de învăţământ care şcolarizează în învăţământul
profesional şi tehnic şi al unităţilor de învăţământ preuniversitar cu
personalitate juridică care şcolarizează exclusiv în învăţământ profesional şi
tehnic cu o pondere majoritară a învăţământului dual, consiliului reprezentativ
al părinţilor, precum şi consiliului elevilor desemnarea reprezentanţilor, în
termen de 10 zile lucrătoare de la data solicitării. În cazul unităţilor de
învăţământ în care există clase cu învăţământ în limba maternă, directorul va
solicita consiliului reprezentativ al părinţilor să desemneze şi un
reprezentant al părinţilor elevilor care învaţă la clasele cu învăţământ în
limba maternă. În mod similar se procedează şi în unităţile de învăţământ cu
predare în limbile minorităţilor naţionale în cadrul cărora funcţionează şi clase
cu predare în limba română;
(la data 09-feb-2017 Art. 5, alin. (2), litera A. din anexa 1, capitolul II modificat de Art. I, punctul 7. din Ordinul 3160/2017 )
(la data 09-feb-2017 Art. 5, alin. (2), litera A. din anexa 1, capitolul II modificat de Art. I, punctul 7. din Ordinul 3160/2017 )
b)convoacă consiliul profesoral al unităţii de
învăţământ preuniversitar, în vederea alegerii cadrelor didactice care vor face
parte din consiliul de administraţie;
c)emite decizia de constituire a consiliului de
administraţie pentru anul şcolar în curs, o comunică membrilor şi
observatorilor şi o afişează, la loc vizibil, la sediul unităţii de învăţământ,
precum şi în toate structurile acesteia.
(3)La data emiterii de către director a deciziei de
constituire a noului consiliu de administraţie se dizolvă de drept consiliul de
administraţie care a funcţionat anterior.
Art. 6
Componenţa consiliului de administraţie se modifică în
situaţiile prevăzute de lege şi de prezenta metodologie, cu respectarea
procedurii prevăzute la art. 5.
Art. 7
(1)Membrii consiliului de
administraţie sunt aleşi sau, după caz, desemnaţi după cum urmează:
a)reprezentanţii personalului didactic de predare şi de
instruire practică sunt aleşi, prin vot secret, de către consiliul profesoral,
în ordinea descrescătoare a numărului de voturi obţinute de candidaţi, din
rândul cadrelor didactice angajate în unitatea de învăţământ cu contract
individual de muncă; hotărârea consiliului profesoral se adoptă cu majoritatea
voturilor membrilor acestuia. Minorităţile naţionale au dreptul la reprezentare
proporţională cu numărul de clase în consiliul de administraţie, cu respectarea
criteriilor de competenţă profesională, potrivit legii. În mod similar se
procedează şi în unităţile de învăţământ cu predare în limbile minorităţilor
naţionale în cadrul cărora funcţionează şi clase cu predare în limba română;
b)reprezentanţii consiliului local, consiliului
judeţean/ Consiliului General al Municipiului Bucureşti sunt desemnaţi de
acesta;
c)primarul/primarul de sector sau un reprezentant al
acestuia; preşedintele consiliului judeţean/Consiliului General al Municipiului
Bucureşti sau un reprezentant al acestuia, pentru unităţile de învăţământ
special de stat;
d)reprezentanţii părinţilor sunt desemnaţi de către
consiliul reprezentativ al părinţilor, dintre membrii acestuia care, la data
desemnării, au copii în unitatea de învăţământ. Se recomandă ca reprezentanţii
părinţilor în consiliul administraţie să nu fie cadre didactice în unitatea de
învăţământ respectivă şi să nu ocupe o funcţie de conducere, îndrumare şi
control în inspectoratul şcolar.
e)reprezentantul elevilor, care a
împlinit vârsta de 18 ani, este ales prin vot secret de către toţi elevii
unităţii de învăţământ, alegerile fiind organizate de către consiliul elevilor.
Consiliul Naţional al Elevilor alături de asociaţiile reprezentative ale
elevilor elaborează procedura privind alegerea reprezentantului elevilor în
consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ preuniversitar, care va fi
ulterior aprobată de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.
(la data 10-aug-2015 Art. 7, alin. (1), litera D. din anexa 1, capitolul II completat de Art. I, punctul 3. din Ordinul 4621/2015 )
(la data 10-aug-2015 Art. 7, alin. (1), litera D. din anexa 1, capitolul II completat de Art. I, punctul 3. din Ordinul 4621/2015 )
f)reprezentantul/reprezentanţii
operatorului economic/operatorilor economici sunt desemnaţi de către operatorul
economic partener/operatorii economici parteneri sau de către consiliul
reprezentativ al operatorilor economici parteneri.
(la data 09-feb-2017 Art. 7, alin. (1), litera E. din anexa 1, capitolul II completat de Art. I, punctul 8. din Ordinul 3160/2017 )
(la data 09-feb-2017 Art. 7, alin. (1), litera E. din anexa 1, capitolul II completat de Art. I, punctul 8. din Ordinul 3160/2017 )
(3)Membrii consiliului de administraţie au aceleaşi
drepturi şi obligaţii în exercitarea mandatului.
(4)Calitatea de membru al
consiliului de administraţie este incompatibilă cu:
a)calitatea de membri în acelaşi consiliu de
administraţie a soţului, soţiei, fiului, fiicei, rudelor şi afinilor până la
gradul IV inclusiv;
Art. 8
(1)Pierderea calităţii de membru în
consiliul de administraţie operează de drept în următoarele situaţii:
a)înregistrarea a 3 absenţe nemotivate în decursul unui
an şcolar la şedinţele consiliului de administraţie;
d)ca urmare a condamnării pentru săvârşirea unei
infracţiuni, dispuse prin hotărâre judecătorească definitivă;
(2)Revocarea membrilor consiliului
de administraţie se face cu votul a 2/3 din membrii consiliului de
administraţie în următoarele situaţii:
a)săvârşirea de fapte care dăunează interesului
învăţământului şi prestigiului unităţii de învăţământ;
(3)Directorul unităţii de învăţământ emite decizia prin
care se constată pierderea, de drept sau prin revocare, a calităţii de membru
în consiliul de administraţie. Decizia se comunică persoanei şi, după caz,
autorităţii/structurii care a desemnat-o.
Art. 9
Conducerea unităţii de învăţământ, împreună cu
autorităţile administraţiei publice locale, asigură resursele necesare pentru
participarea cadrelor didactice membre ale consiliului de administraţie la
programe/cursuri de formare specifice managementului unităţilor de învăţământ
şi managementului calităţii în educaţie.
CAPITOLUL III: Funcţionarea consiliului de administraţie
Art. 10
(1)Pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat,
preşedintele consiliului de administraţie este directorul unităţii de
învăţământ Pentru unităţile de învăţământ preuniversitar particular şi
confesional conducerea consiliului de administraţie este asigurată de persoana
desemnată de fondatori.
(11)Pentru unităţile de învăţământ
preuniversitar cu personalitate juridică care şcolarizează exclusiv în
învăţământ profesional şi tehnic cu o pondere majoritară a învăţământului dual,
preşedintele consiliului de administraţie este ales dintre membrii acestuia cu
majoritate simplă a voturilor.
(la data 09-feb-2017 Art. 10, alin. (1) din anexa 1, capitolul III completat de Art. I, punctul 9. din Ordinul 3160/2017 )
(la data 09-feb-2017 Art. 10, alin. (1) din anexa 1, capitolul III completat de Art. I, punctul 9. din Ordinul 3160/2017 )
(3)Consiliul de administraţie este legal întrunit în
şedinţă în prezenţa a cel puţin jumătate plus unu din totalul membrilor
acestuia.
(4)Hotărârile consiliului de administraţie se adoptă cu
votul a cel puţin 2/3 dintre membrii prezenţi, cu excepţiile prevăzute de
legislaţia în vigoare.
(5)Hotărârile privind angajarea, motivarea, evaluarea,
recompensarea, răspunderea disciplinară şi disponibilizarea personalului se iau
la nivelul unităţii de învăţământ de către consiliul de administraţie, cu votul
a 2/3 din totalul membrilor consiliului de administraţie.
(51)Pentru unităţile de învăţământ preuniversitar
cu personalitate juridică care şcolarizează exclusiv în învăţământ profesional
şi tehnic cu o pondere majoritară a învăţământului dual hotărârile consiliului
de administraţie cu privire la numirea/revocarea directorului se iau prin vot
secret de către 2/3 din membrii consiliului de administraţie.
(la data 09-feb-2017 Art. 10, alin. (5) din anexa 1, capitolul III completat de Art. I, punctul 10. din Ordinul 3160/2017 )
(la data 09-feb-2017 Art. 10, alin. (5) din anexa 1, capitolul III completat de Art. I, punctul 10. din Ordinul 3160/2017 )
(6)În situaţii excepţionale, în care hotărârile
consiliului de administraţie nu pot fi luate conform alin. (5), la următoarea
şedinţă cvorumul de şedinţă necesar adoptării este de jumătate plus unu din
membrii consiliului de administraţie, iar hotărârile consiliului de
administraţie se adoptă cu 2/3 din voturile celor prezenţi.
(7)Hotărârile privind bugetul şi
patrimoniul unităţii de învăţământ se adoptă cu votul a jumătate plus unu din
numărul total al membrilor consiliului de administraţie.
(la data 09-feb-2017 Art. 10, alin. (7) din anexa 1, capitolul III modificat de Art. I, punctul 11. din Ordinul 3160/2017 )
(la data 09-feb-2017 Art. 10, alin. (7) din anexa 1, capitolul III modificat de Art. I, punctul 11. din Ordinul 3160/2017 )
(8)Hotărârile consiliului de administraţie care vizează
personalul din unitate, cum ar fi procedurile pentru ocuparea posturilor,
restrângerea de activitate, acordarea calificativelor, aplicarea de sancţiuni
şi altele asemenea, se iau prin vot secret.
(9)Directorul unităţii de învăţământ emite deciziile
conform hotărârilor consiliului de administraţie. Lipsa cvorumului de şedinţă
şi/sau cvorumului de vot conduce la nulitatea hotărârilor luate în şedinţa
respectivă.
(11)La şedinţele consiliului de administraţie participă de
drept reprezentanţii organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de sector
de activitate învăţământ preuniversitar din unitatea de învăţământ, cu statut
de observatori. Preşedintele consiliului de administraţie are obligaţia de a
convoca reprezentanţii organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de
sector de activitate învăţământ preuniversitar din unitatea de învăţământ la
toate şedinţele consiliului de administraţie.
(111)Preşedintele consiliului de
administraţie al unităţii de învăţământ preuniversitar cu personalitate
juridică care şcolarizează exclusiv în învăţământ profesional şi tehnic cu o
pondere majoritară a învăţământului dual are obligaţia de a convoca
reprezentanţii organizaţiilor sindicale afiliate federaţiilor sindicale
reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar care
au membrii în unitatea de învăţământ sau reprezentanţii aleşi ai salariaţilor,
atunci când nu există o asemenea organizaţie sindicală la nivel de unitate, să
participe cu statut de observator la şedinţele consiliului de administraţie în
care se dezbat probleme privind relaţiile de muncă, condiţiile de muncă şi
salarizarea.
(la data 09-feb-2017 Art. 10, alin. (11) din anexa 1, capitolul III completat de Art. I, punctul 12. din Ordinul 3160/2017 )
(la data 09-feb-2017 Art. 10, alin. (11) din anexa 1, capitolul III completat de Art. I, punctul 12. din Ordinul 3160/2017 )
(12)La toate şedinţele consiliului de
administraţie constituit potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) lit. a), b) şi
c), respectiv art. 4 alin. (2) lit. a), b) şi c), reprezentantul elevilor, care
a împlinit vârsta de 18 ani, participă cu drept de vot. În situaţiile în care
la nivelul unităţii de învăţământ nu există elevi care au împlinit vârsta de 18
ani, reprezentantul elevilor este desemnat de consiliul elevilor şi participă
cu statut de observator la şedinţele consiliului de administraţie, fiind
convocat obligatoriu de preşedintele consiliului de administraţie la şedinţele
în care se dezbat problematici privind elevii.
(la data 09-feb-2017 Art. 10, alin. (12) din anexa 1, capitolul III modificat de Art. I, punctul 13. din Ordinul 3160/2017 )
(la data 09-feb-2017 Art. 10, alin. (12) din anexa 1, capitolul III modificat de Art. I, punctul 13. din Ordinul 3160/2017 )
(121)La şedinţele consiliului de
administraţie al unităţilor de învăţământ preuniversitar cu personalitate
juridică care şcolarizează exclusiv în învăţământ profesional şi tehnic cu o
pondere majoritară a învăţământului dual şi al unităţilor de învăţământ care
şcolarizează în învăţământul profesional şi tehnic în care se dezbat aspecte
privind elevii, preşedintele consiliului de administraţie are obligaţia de a
convoca reprezentantul elevilor care participă la şedinţă cu statut de
observator.
(la data 09-feb-2017 Art. 10, alin. (12) din anexa 1, capitolul III completat de Art. I, punctul 14. din Ordinul 3160/2017 )
(la data 09-feb-2017 Art. 10, alin. (12) din anexa 1, capitolul III completat de Art. I, punctul 14. din Ordinul 3160/2017 )
(13)La şedinţele consiliului de administraţie este invitat
obligatoriu şi reprezentantul elevilor care învaţă la clasele cu învăţământ în
limba maternă, dacă ordinea de zi prevede o problematică a acestui învăţământ.
În mod similar se procedează şi în unităţile de învăţământ cu predare în
limbile minorităţilor naţionale în cadrul cărora funcţionează şi clase cu
predare în limba română.
(14)La şedinţele consiliului de administraţie pot fi
invitate şi alte persoane, în funcţie de problematica înscrisă pe ordinea de
zi. De asemenea, dacă unitatea de învăţământ are structuri arondate, participă
ca invitaţi şi coordonatorii acestora.
(15)Discuţiile, punctele de vedere ale participanţilor se
consemnează în procesul-verbal de şedinţă şi sunt asumate de aceştia prin
semnătură.
(16)La sfârşitul fiecărei şedinţe a consiliului de
administraţie, membrii consiliului de administraţie participanţi, observatorii
şi invitaţii au obligaţia să semneze procesul-verbal încheiat cu această
ocazie.
Art. 11
(1)Consiliul de administraţie se întruneşte lunar în
şedinţe ordinare, precum şi ori de câte ori este necesar în şedinţe
extraordinare, la solicitarea preşedintelui consiliului de administraţie sau a
două treimi din numărul membrilor consiliului de administraţie ori a două
treimi din numărul membrilor consiliului profesoral. Consiliul de administraţie
este convocat şi la solicitarea a două treimi din numărul membrilor consiliului
elevilor sau două treimi din numărul membrilor consiliului reprezentativ al
părinţilor.
(2)Membrii consiliului de administraţie, observatorii şi
invitaţii sunt convocaţi cu cel puţin 72 de ore înainte de începerea şedinţei
ordinare, comunicându-li-se ordinea de zi şi documentele ce urmează a fi
discutate. În cazul şedinţelor extraordinare convocarea se face cu cel puţin 24
de ore înainte. Procedura de convocare se consideră îndeplinită dacă s-a
realizat prin unul din următoarele mijloace: poştă, fax, e-mail sau sub
semnătură.
(3)Dacă, după 3 convocări consecutive, consiliul de
administraţie nu se întruneşte în şedinţă cu respectarea prevederilor art. 10
alin. (3)-(7), sunt reluate demersurile pentru reconstituirea componenţei
consiliului de administraţie sau, după caz, de constituire a unui nou consiliu
de administraţie.
(4)Directorul unităţii de învăţământ emite o nouă decizie
privind componenţa consiliului de administraţie.
(5)În cazul în care, în timpul mandatului, cel puţin unul
dintre membrii consiliului de administraţie îşi pierde această calitate, se
aplică în mod corespunzător prevederile art. 5.
Art. 12
(1)Preşedintele consiliului de
administraţie are următoarele atribuţii:
d)desemnează ca secretar al consiliului de administraţie
o persoană din rândul personalului didactic din unitatea de învăţământ care nu
este membru în consiliul de administraţie, cu acordul persoanei desemnate;
e)colaborează cu secretarul consiliului de administraţie
în privinţa redactării documentelor necesare desfăşurării şedinţelor,
convocării membrilor/observatorilor/invitaţilor şi comunicării hotărârilor
adoptate, în condiţiile legii;
f)verifică la sfârşitul fiecărei şedinţe dacă toate
persoanele participante (membri, observatori, invitaţi) au semnat procesul -
verbal de şedinţă.
(2)Responsabilităţile secretarului consiliului de
administraţie sunt preluate, în absenţa acestuia, de către o altă persoană
desemnată de preşedintele consiliului de administraţie.
(3)Secretarul consiliului de
administraţie nu are drept de vot şi are următoarele atribuţii:
a)asigură convocarea, în scris, a membrilor consiliului
de administraţie, a observatorilor şi a invitaţilor;
b)scrie lizibil şi inteligibil procesul-verbal al
şedinţei, în care consemnează inclusiv punctele de vedere ale observatorilor şi
invitaţilor, în registrul unic de procese-verbale al consiliului de
administraţie;
c)afişează hotărârile adoptate ele către consiliul de
administraţie la sediul unităţii de învăţământ, la loc vizibil;
d)transmite reprezentanţilor organizaţiilor sindicale
reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar, care
au membri în unitatea de învăţământ, în copie, procesul-verbal al şedinţei,
anexele acestuia, după caz, şi hotărârile adoptate de consiliul de
administraţie;
Art. 13
(1)Documentele consiliului de
administraţie sunt:
d)dosarul care conţine anexele proceselor-verbale
(rapoarte, programe, informări, tabele, liste, solicitări, memorii, sesizări
etc.);
f)dosarul hotărârilor adoptate, semnate de preşedinte,
înregistrate în registrul de evidenţă a hotărârilor consiliului de
administraţie.
(2)Registrul de procese-verbale al consiliului de
administraţie şi registrul de evidenţă a hotărârilor consiliului de
administraţie se înregistrează în unitatea de învăţământ pentru a deveni
documente oficiale, se leagă şi se numerotează de către secretarul consiliului
de administraţie. Pe ultima pagină a registrului, preşedintele ştampilează şi
semnează pentru autentificarea numărului paginilor şi a registrului.
(3)Registrele şi dosarul se păstrează în biroul
directorului, într-un fişet securizat, ale cărui chei se găsesc la preşedintele
consiliului de administraţie şi la secretarul consiliului de administraţie.
Art. 14
(1)Hotărârile consiliului de administraţie se redactează
de către secretarul acestuia, pe baza procesului - verbal al şedinţei, în
suficiente exemplare, după caz, şi se semnează de către preşedinte.
(2)Hotărârile consiliului de administraţie se afişează la
avizier şi pe pagina web a unităţii de învăţământ.
(3)Hotărârile consiliului de administraţie sunt obligatorii
pentru toate persoanele fizice sau juridice implicate în mod direct ori
indirect în activitatea unităţii de învăţământ.
(4)Hotărârile consiliului de administraţie pot fi
contestate la instanţa de contencios administrativ, cu respectarea procedurii
prealabile reglementate prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi
completările ulterioare.
CAPITOLUL IV: Atribuţiile consiliului de administraţie
Art. 15
(1)Consiliul de administraţie are
următoarele atribuţii:
4.d) aprobă regulamentul intern şi regulamentul de
organizare şi funcţionare a unităţii de învăţământ cu respectarea prevederilor
legale;
5.e) îşi asumă, alături de director, răspunderea publică
pentru performanţele unităţii de învăţământ;
6.f) particularizează, la nivelul unităţii de
învăţământ, fişa-cadru a postului de director adjunct, elaborată de
inspectoratul şcolar;
7.g) particularizează, la nivelul unităţii de
învăţământ, contractul educaţional tip, aprobat prin ordin al ministrului
educaţiei naţionale, în care sunt înscrise drepturile şi obligaţiile reciproce
ale unităţii de învăţământ şi ale părinţilor, în momentul înscrierii
antepreşcolarilor, preşcolarilor sau a elevilor;
8.h) validează statul de personal pentru toate
categoriile de personal din unitate, care urmează a fi transmis spre aprobare
inspectoratului şcolar la începutul fiecărui an şcolar şi ori de câte ori apar
modificări;
9.i) pune în aplicare hotărârile luate în şedinţa
reunită a consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ partenere
în consorţiul şcolar din care unitatea de învăţământ face parte;
10.j) validează raportul general privind starea şi
calitatea învăţământului din unitatea de învăţământ preuniversitar şi
promovează măsuri ameliorative;
11.k) aprobă comisia de elaborare a proiectului de
dezvoltare instituţională, precum şi comisiile de revizuire a acestuia; aprobă
proiectul de dezvoltare instituţională şi modificările ulterioare ale acestuia,
precum şi planul managerial al directorului;
12.l) adoptă proiectul de buget al unităţii de
învăţământ, ţinând cont de toate cheltuielile necesare pentru buna funcţionare
a unităţii de învăţământ, astfel cum sunt acestea prevăzute în legislaţia în
vigoare şi contractele colective de muncă aplicabile; proiectul de buget astfel
adoptat se înregistrează la ordonatorul superior de credite;
14.n) avizează execuţia bugetară la nivelul unităţii de
învăţământ şi răspunde, împreună cu directorul, de încadrarea în bugetul
aprobat, conform legii;
15.o) aprobă modalităţile de realizare a resurselor
extrabugetare ale unităţii de învăţământ şi stabileşte utilizarea acestora în
concordanţă cu planurile operaţionale din proiectul de dezvoltare
instituţională şi planul managerial pentru anul în curs; resursele
extrabugetare realizate de unitatea de învăţământ din activităţi specifice
(închirieri de spaţii, activităţi de microproducţie etc.), din donaţii,
sponsorizări sau din alte surse legal constituite rămân în totalitate la
dispoziţia acesteia;
16.p) aprobă utilizarea excedentelor anuale rezultate din
execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli ale activităţilor finanţate
integral din venituri proprii, reportate în anul calendaristic următor, cu
aceeaşi destinaţie sau pentru finanţarea altor cheltuieli ale unităţii de
învăţământ;
18.r) stabileşte taxele de şcolarizare pentru
învăţământul particular preuniversitar şi pentru cel postliceal de stat,
nefinanţat de la buget, conform normelor legale în vigoare;
20.t) aprobă acordarea premiilor pentru personalul
unităţii de învăţământ, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
21.u) în unităţile de învăţământ particular, avizează
drepturile salariale şi extrasalariale ale directorilor şi directorilor
adjuncţi, precum şi salarizarea personalului din unitate, în conformitate cu
prevederile legii şi ale contractului individual de muncă;
22.v) aprobă acoperirea integrală sau parţială a
cheltuielilor de deplasare şi de participare la manifestări ştiinţifice în ţară
sau străinătate pentru personalul didactic, în limita fondurilor sau din
fonduri extrabugetare;
23.w) aprobă, lunar, decontarea cheltuielilor aferente
navetei cadrelor didactice din unitatea de învăţământ, în baza solicitărilor
depuse de acestea;
25.y) propune, spre aprobare, inspectoratului şcolar
înfiinţarea centrului de documentare şi informare, a bibliotecii şcolare în
unitatea de învăţământ;
26.z) aprobă extinderea activităţii cu elevii, după orele
de curs, prin programul "Şcoala după şcoală", în funcţie de resursele
existente şi posibilităţile unităţii de învăţământ;
28.bb) pentru unităţile de învăţământ profesional şi
tehnic, avizează programele şcolare pentru curriculumul în dezvoltare locală
(CDL) şi încheierea contractelor-cadru privind derularea instruirii practice cu
operatorii economici;
31.ee) stabileşte componenţa şi atribuţiile comisiilor pe
domenii de activitate din unitatea de învăţământ;
33.gg) aprobă tipurile de activităţi educative
extraşcolare care se organizează în unitatea de învăţământ, durata acestora,
modul de organizare şi responsabilităţile stabilite de consiliul profesoral;
35.ii) aprobă proiectul de încadrare, întocmit de
director, cu personal didactic de predare, precum şi schema de personal
didactic auxiliar şi nedidactic;
36.jj) aprobă repartizarea personalului didactic de
predare pentru învăţământul preşcolar şi primar/diriginţilor la grupe/clase;
38.ll) organizează concursul pentru ocuparea posturilor
didactice auxiliare şi nedidactice, aprobă comisiile în vederea organizării şi
desfăşurării concursului, validează rezultatele concursurilor şi aprobă
angajarea pe post, în condiţiile legii;
39.mm) avizează comisiile în vederea organizării şi desfăşurării
concursului pentru ocuparea posturilor didactice auxiliare şi nedidactice la
nivelul consorţiului şcolar;
41.oo) avizează, la solicitarea directorului unităţii de
învăţământ, pe baza recomandării medicului de medicina muncii, realizarea unui
examen medical de specialitate, în cazurile de inaptitudine profesională de
natură psihocomportamentală, pentru salariaţii unităţii de învăţământ;
42.pp) avizează, la solicitarea a jumătate plus unu din
membrii consiliului de administraţie, pe baza recomandării medicului de
medicina muncii, realizarea unui examen medical de specialitate, în cazurile de
inaptitudine profesională de natură psihocomportamentală, pentru director sau
director adjunct;
43.qq) îndeplineşte atribuţiile de încadrare şi
mobilitate a personalului didactic de predare prevăzute de Metodologia - cadru
de mişcare a personalului didactic în învăţământul preuniversitar;
44.rr) aprobă modificarea, suspendarea şi încetarea
contractului individual de muncă al personalului din unitate;
45.ss) propune eliberarea din funcţie a directorului
unităţii de învăţământ cu votul a 2/3 dintre membrii consiliului de
administraţie al unităţii de învăţământ sau la propunerea consiliului
profesoral, cu votul a 2/3 dintre membrii acestuia, şi comunică propunerea
inspectoratului şcolar;
46.tt) propune eliberarea din funcţie a directorului
unităţii de învăţământ particular şi confesional, cu votul a 2/3 din membri, şi
comunică propunerea persoanei juridice fondatoare pentru emiterea deciziei de
eliberare din funcţie;
47.uu) aprobă fişa individuală a postului pentru fiecare
salariat, care constituie anexă la contractul individual de muncă, şi o
revizuieşte, după caz;
48.vv) aprobă perioadele de efectuare a concediului de
odihnă ale tuturor salariaţilor unităţii de învăţământ preuniversitar, pe baza
cererilor individuale scrise ale acestora, în funcţie de interesul
învăţământului şi al celui în cauză, ţinând cont de calendarul activităţilor
unităţii de învăţământ şi al examenelor naţionale;
49.ww) aprobă concediile salariaţilor din unitatea de
învăţământ, conform reglementărilor legale în vigoare, contractelor colective
de muncă aplicabile şi regulamentului intern;
50.xx) îndeplineşte atribuţiile prevăzute de legislaţia
în vigoare privind răspunderea disciplinară a elevilor, personalului didactic
de predare, didactic auxiliar şi nedidactic din unitatea de învăţământ;
52.zz) aprobă, în limita bugetului alocat, participarea
la programe de dezvoltare profesională a angajaţilor unităţii de învăţământ;
(11)Consiliul de administraţie al unităţilor de învăţământ
preuniversitar cu personalitate juridică care şcolarizează exclusiv în
învăţământ profesional şi tehnic, cu o pondere majoritară a învăţământului
dual, exercită, pe lângă atribuţiile prevăzute la alin. (1), şi următoarele
atribuţii:
c)aprobă planificarea strategică a unităţii de învăţământ elaborată de
directorul unităţii de învăţământ;
d)avizează candidaturile pentru ocuparea posturilor didactice şi a funcţiilor
de director şi director adjunct;
e)adoptă criteriile specifice de ocupare a posturilor didactice.
(la data 09-feb-2017 Art. 15, alin. (1) din anexa 1, capitolul IV completat de Art. I, punctul 15. din Ordinul 3160/2017 )
(la data 09-feb-2017 Art. 15, alin. (1) din anexa 1, capitolul IV completat de Art. I, punctul 15. din Ordinul 3160/2017 )
(2)Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ
îndeplineşte toate atribuţiile stabilite prin lege, metodologii, acte
administrative cu caracter normativ şi contracte colective de muncă aplicabile.
Art. 16
Prevederile prezentei metodologii sunt general
obligatorii şi pot fi completate cu alte prevederi adaptate specificului
unităţii de învăţământ. Aceste prevederi vor fi aprobate de consiliul de
administraţie şi incluse în regulamentul intern al unităţii de învăţământ.
Art. 17