În cadrul organizaţiilor sindicale, una dintre problemele care se ridică din perspectiva relaţiilor publice şi a comunicării organizaţionale este aceea a indentificării publicurilor interne. Din acest punct de vedere, se ridică următoarea întrebare: din ce categorie de public fac parte membrii de sindicat? La o analiză mai atentă se constată că răspunsul nu este deloc uşor de dat. Situaţia este oarecum similară cu cea întâlnită în instituţiile de învăţământ: putem considera elevii unei şcoli drept public intern, la fel ca şi profesorii? Trebuie să vedem în ei ,,produsul” muncii publicurilor interne, ori un client, un utilizator al serviciului sau chiar un partener al şcolii?
Aşadar, ce tip de public reprezintă membrii de sindicat pentru organizaţia sindicală? Dacă ne raportăm la categoriile de public identificate în literatura de specialitate şi facem o analiză a modului în care se constituie şi funcţionează o organizaţie sindicală, putem ajunge la concluzia, oarecum surprinzătoare, că membrii de sindicat pot fi consideraţi drept public de tip furnizori - de existenţa membrilor de sindicat depinde însăşi existenţa organizaţiei sindicale. Constituirea unui sindicat ca entitate colectivă nu se poate face decât prin reunirea, prin asocierea unui număr de salariaţi. Un sindicat nu este o instituţie preconstituită de drept, ci, în primul rând, o entitate de facto, născută din voinţa de asociere a membrilor săi, voinţă producătoare de efecte juridice. O încadrare a membrilor de sindicat în categoria publicurilor de tip furnizori este interesantă pentru că furnizorii sunt, într-adevăr, publicuri indispensabile organizaţiei, dar sunt, totuşi, în majoritatea covârşitoare a cazurilor, publicuri externe, ceea ce pare greu de acceptat în cazul membrilor de sindicat.
Dintr-o altă perspectivă, membrii de sindicat fac parte, evident, din categoria publicurilor interne. Orice membru de sindicat este parte componentă a organizaţiei, fiind implicat, într-o măsură mai mică sau mai mare, în realizarea obiectivelor acesteia. În plus fiind strâns legat de viaţa organizaţiei, orice membru de sindicat este legat de imaginea ei.
Dar scopul organizaţiei sindicale în sine este acela de a apăra drepturile şi interesele membrilor săi. În fapt, sindicatul, prin mecanismele sale de organizare şi funcţionare, nu face altceva decât să presteze un tip de servicii specializate pentru membrii de sindicat. Se observă aici o relaţie subtilă care se naşte între membrii de sindicat şi organizaţie, una asemănătoare raportului organizaţie – client. În fond, funcţionarea sindicatului nu este posibilă în lipsa unor resurse financiare; iar acestea, se ştie, provin, în cea mai mare parte, din cotizaţiile membrilor. Simplificând puţin şi păstrând proporţiile, ca orice client care plăteşte, membrul de sindicat aşteaptă servicii de calitate în schimbul cotizaţiei.
Pornind de la ideile de mai sus se mai poate face, în opinia noastră, o observaţie: organizaţia sindicală, prin structurile sale, gestionează nu doar drepturile şi interesele membrilor de sindicat, ci şi banii acestora. Membrii de sindicat se constituie ca un fel de acţionari ai organizaţiei, ceea ce le dă, nu doar dreptul de a beneficia de ,,serviciile” acesteia, ci şi îndreptăţirea de a decide cu privire la direcţionarea fondurilor ori de a cere socoteală în privinţa utilizării lor.
În concluzie, membrii de sindicat reprezintă cel mai important public specific al organizaţiei sindicale. Relaţia dintre membrii de sindicat şi organizaţia (ca entitate juridică) din care aceşti fac parte este una complexă şi subtilă, îmbrăcând forme, conţinuturi şi nuanţe speciale, nu tocmai uşor de întâlnit în cadrul altor tipuri de organizaţii. În aceste condiţii, pentru toţi cei implicaţi în asigurarea funcţionării curente şi specifice a organizaţiei sindicale, fie că sunt lideri sindicali sau personal angajat, relaţia cu membrii de sindicat trebuie înţeleasă ca una dintre componentele esenţiale ale activităţii lor şi care necesită o abordare atentă şi riguroasă din mai multe perspective.
Aşadar, ce tip de public reprezintă membrii de sindicat pentru organizaţia sindicală? Dacă ne raportăm la categoriile de public identificate în literatura de specialitate şi facem o analiză a modului în care se constituie şi funcţionează o organizaţie sindicală, putem ajunge la concluzia, oarecum surprinzătoare, că membrii de sindicat pot fi consideraţi drept public de tip furnizori - de existenţa membrilor de sindicat depinde însăşi existenţa organizaţiei sindicale. Constituirea unui sindicat ca entitate colectivă nu se poate face decât prin reunirea, prin asocierea unui număr de salariaţi. Un sindicat nu este o instituţie preconstituită de drept, ci, în primul rând, o entitate de facto, născută din voinţa de asociere a membrilor săi, voinţă producătoare de efecte juridice. O încadrare a membrilor de sindicat în categoria publicurilor de tip furnizori este interesantă pentru că furnizorii sunt, într-adevăr, publicuri indispensabile organizaţiei, dar sunt, totuşi, în majoritatea covârşitoare a cazurilor, publicuri externe, ceea ce pare greu de acceptat în cazul membrilor de sindicat.
Dintr-o altă perspectivă, membrii de sindicat fac parte, evident, din categoria publicurilor interne. Orice membru de sindicat este parte componentă a organizaţiei, fiind implicat, într-o măsură mai mică sau mai mare, în realizarea obiectivelor acesteia. În plus fiind strâns legat de viaţa organizaţiei, orice membru de sindicat este legat de imaginea ei.
Dar scopul organizaţiei sindicale în sine este acela de a apăra drepturile şi interesele membrilor săi. În fapt, sindicatul, prin mecanismele sale de organizare şi funcţionare, nu face altceva decât să presteze un tip de servicii specializate pentru membrii de sindicat. Se observă aici o relaţie subtilă care se naşte între membrii de sindicat şi organizaţie, una asemănătoare raportului organizaţie – client. În fond, funcţionarea sindicatului nu este posibilă în lipsa unor resurse financiare; iar acestea, se ştie, provin, în cea mai mare parte, din cotizaţiile membrilor. Simplificând puţin şi păstrând proporţiile, ca orice client care plăteşte, membrul de sindicat aşteaptă servicii de calitate în schimbul cotizaţiei.
Pornind de la ideile de mai sus se mai poate face, în opinia noastră, o observaţie: organizaţia sindicală, prin structurile sale, gestionează nu doar drepturile şi interesele membrilor de sindicat, ci şi banii acestora. Membrii de sindicat se constituie ca un fel de acţionari ai organizaţiei, ceea ce le dă, nu doar dreptul de a beneficia de ,,serviciile” acesteia, ci şi îndreptăţirea de a decide cu privire la direcţionarea fondurilor ori de a cere socoteală în privinţa utilizării lor.
În concluzie, membrii de sindicat reprezintă cel mai important public specific al organizaţiei sindicale. Relaţia dintre membrii de sindicat şi organizaţia (ca entitate juridică) din care aceşti fac parte este una complexă şi subtilă, îmbrăcând forme, conţinuturi şi nuanţe speciale, nu tocmai uşor de întâlnit în cadrul altor tipuri de organizaţii. În aceste condiţii, pentru toţi cei implicaţi în asigurarea funcţionării curente şi specifice a organizaţiei sindicale, fie că sunt lideri sindicali sau personal angajat, relaţia cu membrii de sindicat trebuie înţeleasă ca una dintre componentele esenţiale ale activităţii lor şi care necesită o abordare atentă şi riguroasă din mai multe perspective.
*** Acest articol nu poate fi reprodus parţial, integral sau modificat fară permisiunea anterioară explicită, prin acord scris, a autorului.
