În 1996 l-am votat pe Emil Constantinescu, mânat de credinţa că plecarea lui Iliescu din fruntea statului va aduce schimbarea României. A fost, deci, un vot pe jumătate negativ. În 2000, pentru că nu puteam alege între Vadim şi Iliescu, m-am abţinut. Votul din primul tur îl dădusem însă, fără prea mari speranţe, tot împotriva fostului activist P.C.R.
În 2004 am ales răul mai mic. Nu puteam vota, cum n-am făcut-o şi n-o voi face vreodată, candidatul P.S.D. Dar l-am votat pe Băsescu. Până la urmă tot un vot negativ a fost, deşi am făcut-o măcar cu o umbră de speranţă.
În noiembrie 2009 este pentru prima data când votul meu va fi unul pozitiv. Oferit clar lui Antonescu, fără resentimente şi cu marea convingere că el este cea mai potrivită alegere. Nu pentru că mă declar liberal. Sunt multe alte motive. Dar unul dintre ele este acela că nu-l văd pe Crin Antonescu făcând sau spunând vreodată aşa ceva (în anii '90, Băsescu a declarat că ar bate un profesor):
