Motto: Între demnitatea de a pierde și pierderea demnității
A pierde frumos, cu demnitate, cu fruntea sus nu e apanajul oricui.
Și, când a pierde poate însemna și a ieși din scenă, ce poate fi mai frumos decât o plecare în aplauze? Milă celor care nu știu să piardă! Sărmani cabotini care, în meschinăria lor, nu pot să-și spună natural, cu simplitate nici măcar ultima replică.
Există oameni care, între o ieșire în aplauze și rolul celui care stinge lumina în sală, în lipsa spectatorilor, aleg varianta din urmă. Teatrul poate că e demult în faliment, dar...ce mai contează!? Ei și-au spus ultimul monolog, și-au jucat ultimul rol; singuri; până la capăt. Și fără aplauze.
