Înalta Curte de Casație și Justiție a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia I Civilă în dosarul nr. 9994/118/2013 în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
Astfel, potrivit minutei deciziei publicată pe site-ul Î.C.C.J., în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 1079 alin. 2 pct. 3 din Codul civil de la 1864 şi art. 1523 alin. 2 lit. d din Codul civil raportat la art. 166 alin. 1 şi 4 din Codul Muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (art. 161 alin. 1 şi 4 din Codul Muncii în forma anterioară republicării) şi art. 1088 Cod civil de la 1864, art. 2 din O.G. nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, cu modificările şi completările ulterioare, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 1535 din Codul civil, dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligaţiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acţiunii.
Dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţa care a solicitat dezlegarea de la data pronunţării deciziei, iar pentru celelalte instanţe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

sursa: www.scj.ro