De câtă forță, sacrificiu, demnitate, conștiință și luciditate este nevoie pentru a putea schimba un sistem tocmai cu oamenii care sunt rezultatul lui?


joi, 2 iulie 2015

Oficial: salariile personalului nedidactic se majorează cu 12%

Ordonanţa de urgenţă nr. 27 din 30 iunie 2015 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice şi pentru stabilirea unor măsuri bugetare

Având în vedere nivelul scăzut al salariilor din administraţia publică locală, care generează o lipsă acută de personal la nivelul acesteia, luând în considerare solicitările fundamentate ale sindicatelor şi faptul că, datorită nivelului de salarizare foarte scăzut, din estimările sindicatelor peste 60% din lucrătorii din administraţia publică locală au salarii la nivelul salariului minim pe economie, foarte mulţi salariaţi migrează fie către alte sectoare de activitate mai bine retribuite, fie pleacă în străinătate la muncă, suspendându-şi în unele cazuri raporturile de serviciu sau marea majoritate prin demisie,
luând în considerare Acordul încheiat între Guvernul României şi federaţiile sindicatelor reprezentative din învăţământ asupra unor măsuri care urmează a fi adoptate în domeniul învăţământului, în care la pct. 8 se prevede creşterea salariilor pentru personalul nedidactic din învăţământ,
ţinând cont de faptul că în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, sunt prevăzute creşteri salariale de 5%, începând cu 1 martie 2015, şi, începând cu 1 septembrie 2015, numai pentru personalul didactic şi didactic auxiliar, omiţându-se personalul nedidactic din învăţământ,
luând în considerare faptul că personalul nedidactic, prin activitatea depusă, contribuie la asigurarea desfăşurării în bune condiţii a procesului de învăţământ,
având în atenţie faptul că neadoptarea actului normativ conduce la menţinerea discriminărilor existente asupra unor categorii de salariaţi şi pentru eliminarea discriminărilor existente între categoriile de personal din sistemul naţional de învăţământ,
întrucât învăţământul constituie prioritate naţională,
având în vedere necesitatea adoptării unor norme legale prin care să se stabilească o serie de măsuri premergătoare, strict necesare pentru aplicarea legislaţiei privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice "
în considerarea faptului că aspectele mai sus menţionate constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. I 
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, se completează după cum urmează:

1. La articolul 1, după alineatul (51) se introduc două noi alineate, alineatele (52) şi (53), cu următorul cuprins:

"(52) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), autorităţile administraţiei publice locale pot stabili o creştere salarială pentru personalul angajat în instituţiile publice locale de până la 12%, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) încadrarea cheltuielilor de personal în limita bugetului aprobat;
b) încadrarea cheltuielilor de personal în limita plafonului de cheltuieli de personal repartizat conform prevederilor legale.
(53) În aplicarea prevederilor alin. (52), autorităţile administraţiei publice locale pot stabili creşteri salariale diferenţiate pe categorii de personal, în funcţie de condiţiile specifice."

2. La articolul 2, după alineatul (5) se introduc trei noi alineate, alineatele (6)-(8), cu următorul cuprins:
"(6) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu data de 1 august 2015, cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul nedidactic din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, unităţile conexe ale învăţământului preuniversitar, instituţiile de învăţământ superior de stat şi din bibliotecile centrale universitare se majorează cu 12% faţă de nivelul acordat pentru luna iulie 2015.
(7) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (2), cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază de care beneficiază personalul nedidactic de la alin. (6) se majorează cu acelaşi procent de 12%, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
(8) De prevederile alin. (2)-(4) beneficiază numai personalul didactic şi didactic auxiliar încadrat şi salarizat potrivit prevederilor Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare."
Art. II

Personalul încadrat în structurile, organele de specialitate ale administraţiei publice centrale, instituţiile publice coordonate de secretarul general al Guvernului, precum şi în instituţiile publice finanţate prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, cu excepţia celor din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, care este salarizat, potrivit normelor legale în vigoare, la nivelul prevăzut pentru aparatul de lucru al Guvernului sau la nivelul de salarizare aferent funcţiilor din cadrul Secretariatului General al Guvernului, îşi menţine salarizarea la nivelul existent în plată în luna iunie 2015, până la aplicarea legii privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 474 din data de 30 iunie 2015

Art. 2 din O.U.G. nr. 83/2014 după modificările aduse de O.U.G. nr. 27/2015:

(1) Începând cu luna ianuarie 2015, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011, se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

(2) Începând cu data de 1 martie 2015, cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământ se majorează cu 5% faţă de nivelul acordat pentru luna februarie 2015.

(3) Începând cu data de 1 septembrie 2015, cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământ se majorează cu 5% faţă de nivelul acordat pentru luna august 2015.

(4) Cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază de care beneficiază personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământ se majorează cu acelaşi procent cu care a fost majorat salariul de bază, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

(5) În cazul schimbării condiţiilor în care îşi desfăşoară activitatea, personalul prevăzut la alin. (1) beneficiază de noile drepturi la nivelul acordat funcţiilor actuale similare de la noile locuri de muncă.

(6) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu data de 1 august 2015, cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul nedidactic din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, unităţile conexe ale învăţământului preuniversitar, instituţiile de învăţământ superior de stat şi din bibliotecile centrale universitare se majorează cu 12% faţă de nivelul acordat pentru luna iulie 2015. 

(7) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (2), cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază de care beneficiază personalul nedidactic de la alin. (6) se majorează cu acelaşi procent de 12%, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. 


(8) De prevederile alin. (2)-(4) beneficiază numai personalul didactic şi didactic auxiliar încadrat şi salarizat potrivit prevederilor Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare.