A fost ca la meci, nu-i aşa? Ca la un meci de la Cupa Mondială. În teren, echipa lui Boc IV. Cu un om în plus, al 12-lea, dacă-l punem şi pe Jucătorul Preşedinte. Dar şi cu un arbitru părtinitor, care se face că nu vede (să-i spunem CC).
Noi, poporul, în stradă, adică la peluză, suflând ca "tâmpiţii" în vuvuzele.
Aşadar, cum ar suna asta la radio? Cam aşa:
Revenim în transmisiune directă, stimaţi prieteni ai fotbalului politic. Meciul a reînceput de câteva secunde. Nicio schimbare în echipa Guvernului. La balon, de pe partea stângă a terenului, Boc IV ţăşneşte pe extrema dreaptă, îşi driblează un coechipier, încă unul, trece de mijlocul terenului în viteză şi pasează în diagonală unui adversar, care porneşte pe contraatac. Jucătorul Opoziţiei este urmărit îndeaproape de Jucătorul Preşedinte, care, cu un fault grosolan, pe la spate, îi "suflă" mingea. Din pacate, doamnelor şi domnilor, arbitrul lasă jocul să continue. Jucătorul Preşedinte îi pasează din nou lui Boc IV. Acesta din urmă, dar nu ultimul, preia balonul în preajma careului şi ţăşneşte din nou, trece de 3 coechipieri, trece şi de portar şiiii, şiiiii, Goooooooooooooooooooolll, înscrie Boc IV, stimaţi ascultători. Cu un şut. La colţul scund, evident, specialitatea sa, dar în proprie poaaaartăăăă, dragi prieteni! Faaaaantastic, Opoziţia preia conducerea! (...) Ba, nu, nu, dragi prieteni, rectific, autogolul nu este validat de arbitru pe motiv că Boc IV s-ar fi aflat din nou în ofsaid. Jucătorii Opoziţiei protestează vehement, însă arbitrul este de neînduplecat. Spectatorii intră şi ei în teren ... (...) Aici transmisiunea este întreruptă, din cauza unei defecţiuni tehnice, deloc întâmplătoare, care a avut loc la Palatul Telefoanelor din Cotroceni. Ca atare, nu vă putem comunica, pentru moment, rezultatul meciului de fotbal, dar nici pe cel al meciului de box dintre echipa Guvernului şi cea a spectatorilor. Pe surse avem însă informaţia, neconfirmată, că Jucătorul Preşedinte s-ar afla întins pe gazon, după ce a fost lovit în cap cu o vuvuzelă, care, ulterior, i-a fost înfiptă în cur de către un suporter. Coechipierul său, Boc IV, poreclit în vestiar Vuvuzel cel Mic, suflă în acest moment chiar în vuvuzelă, pentru a încerca să o scoată. Repetam, din păcate, informaţia nu este confirmată. Vom reveni.