De câtă forță, sacrificiu, demnitate, conștiință și luciditate este nevoie pentru a putea schimba un sistem tocmai cu oamenii care sunt rezultatul lui?


luni, 12 septembrie 2016

2016, primul concurs pentru directori din ultimii 8 ani - metodologie



Metodologia  privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar - aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 5080/2016

CAPITOLUL I: Dispoziţii generale
Art. 1
(1)Metodologia privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar, denumită în continuare metodologie, reglementează:
a)condiţiile de ocupare a funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar;
b)organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar;
c)numirea şi eliberarea din funcţie a directorilor şi directorilor adjuncţi din unităţile de învăţământ preuniversitar.
(2)Prezenta metodologie se aplică:
a)unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, centrelor judeţene de resurse şi asistenţă educaţională/Centrului Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională, denumite în continuare CjRAE/CMBRAE, unităţilor de învăţământ special, centrelor şcolare pentru educaţie incluzivă, centrelor şcolare, centrelor de excelenţă, palatelor şi cluburilor copiilor, cluburilor sportive şcolare, toate acestea denumite în continuare unităţi de învăţământ de stat;
b)Palatului Naţional al Copiilor;
c)unităţilor de învăţământ preuniversitar particular autorizate/acreditate, denumite în continuare unităţi de învăţământ particular.
Art. 2
(1)Concursul pentru ocuparea funcţiilor de director şi de director adjunct din unităţile de învăţământ de stat, din CJRAE/CMBRAE, din unităţile de învăţământ special, din centrele şcolare pentru educaţie incluzivă şi centrele şcolare, din centrele de excelenţă se organizează, în conformitate cu prevederile art. 257 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, de către inspectoratul şcolar judeţean/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, denumit în continuare inspectorat şcolar.
(2)Concursul pentru ocuparea funcţiilor de director şi de director adjunct din Palatul Naţional al Copiilor se organizează de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, prin direcţiile generale care coordonează activitatea în învăţământul preuniversitar.
(3)Concursul pentru ocuparea funcţiilor de director şi de director adjunct din unităţile de învăţământ particular autorizate/acreditate se organizează de către consiliul de administraţie al fiecărei unităţi de învăţământ.
Art. 3
(1)La concursul pentru ocuparea funcţiei de director sau de director adjunct din unităţile de învăţământ de stat şi particular, precum şi din Palatul Naţional al Copiilor pot candida persoanele care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:
a)au absolvit cu diplomă de licenţă/absolvire studii universitare, respectiv, în cazul concursului de ocupare a funcţiei de director în grădiniţe sau de director adjunct din unităţi de învăţământ, studii universitare pedagogice/de institutori ori au absolvit cu diplomă de licenţă/absolvire studii universitare;
b)sunt membre ale corpului naţional de experţi în management educaţional, conform prevederilor art. 246 alin. (3) şi art. 257 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
c)sunt titulare în învăţământul preuniversitar, având încheiat contract de muncă pe perioadă nedeterminată, au cel puţin gradul didactic II sau titlul ştiinţific de doctor în domeniul în care îşi desfăşoară activitatea;
d)dovedesc calităţi profesionale, manageriale şi morale, reflectate prin calificativele "Foarte bine" primite în ultimii 4 ani şcolari lucraţi efectiv la catedră în funcţii didactice sau în funcţii de conducere din unităţi de învăţământ/inspectorate şcolare/casele corpului didactic/Palatul Naţional al Copiilor/Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice ori în funcţii de îndrumare şi control din inspectorate şcolare/funcţii de specialitate specifice Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, indiferent de perioada în care şi-au desfăşurat activitatea;
e)nu au fost sancţionate disciplinar în ultimii 4 ani şcolari anteriori anului desfăşurării concursului, lucraţi efectiv la catedră, în funcţii didactice sau în funcţii de conducere din unităţi de învăţământ/inspectorate şcolare/casele corpului didactic/Palatul Naţional al Copiilor/Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice ori în funcţii de îndrumare şi control din inspectorate şcolare/funcţii de specialitate specifice în Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, indiferent de perioada în care şi-au desfăşurat activitatea;
f)nu au fost lipsite de dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în învăţământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală;
g)sunt apte din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcţiei, conform prevederilor art. 234 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
h)nu au avut statutul de "lucrător al Securităţii" sau "colaborator al Securităţii".
(2)Cadrele didactice care au ocupat şi funcţii de conducere din unităţi de învăţământ/inspectorate şcolare/casele corpului didactic/Palatul Naţional al Copiilor/Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice ori funcţii de îndrumare şi control din inspectorate şcolare/funcţii de specialitate specifice în Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice prezintă calificativele prevăzute la alin. (1) lit. d) obţinute în urma evaluării activităţii desfăşurate în această calitate.
(3)La concursul pentru ocuparea funcţiei de director al CJRAE/CMBRAE pot candida persoanele care îndeplinesc, cumulativ, condiţiile prevăzute la alin. (1) şi îndeplinesc condiţiile de studii pentru ocuparea unui post de profesor în centre şi cabinete de asistenţă psihopedagogică sau de profesor logoped, în concordanţă cu Centralizatorul privind disciplinele de învăţământ, domeniile şi specializările, probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, precum şi disciplinele pentru examenul naţional de definitivare în învăţământ în vigoare, denumit în continuare Centralizator.
(4)La concursul pentru ocuparea funcţiei de director/director adjunct al unei unităţi de învăţământ special sau al centrului şcolar/centrului şcolar pentru educaţie incluzivă pot candida persoanele care îndeplinesc, cumulativ, condiţiile prevăzute la alin. (1) şi au specializarea necesară pentru ocuparea unei funcţii didactice în învăţământul special în concordanţă cu Centralizatorul în vigoare.
(5)La unităţile de învăţământ în care există şi nivelul preşcolar/primar, funcţia de director adjunct poate fi ocupată şi de educatoare/învăţători sau institutori/profesori pentru învăţământul preşcolar/primar, precum şi de cadre didactice care au fost încadrate pe un post de educatoare/învăţător/institutor/profesor pentru învăţământ preşcolar/profesor pentru învăţământ primar, care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. b)-h) şi condiţiile necesare pentru ocuparea funcţiei didactice de profesor pentru învăţământ preşcolar, respectiv profesor pentru învăţământ primar, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) lit. d), respectiv art. 248 alin. (1) lit. e) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
(6)În cazul unităţilor de învăţământ cu predare integrală în limbile minorităţilor naţionale, directorul are obligaţia cunoaşterii limbii respective dovedite cu documente justificative. În cazul unităţilor de învăţământ cu secţii de predare în limbile minorităţilor naţionale, unul dintre directori are obligaţia cunoaşterii limbii respective dovedite cu documente justificative.
(7)Participarea la concursul pentru ocuparea funcţiilor de director şi de director adjunct în cazul unităţilor de învăţământ cu predare în limbile minorităţilor naţionale şi al celor cu secţii de predare în limbile minorităţilor naţionale este condiţionată de prezentarea de către candidat a unui document scris care să ateste consultarea organizaţiei care reprezintă în Parlament minoritatea respectivă sau, dacă minoritatea nu are reprezentare parlamentară, consultarea grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.
(8)Participarea la concursul pentru ocuparea funcţiei de director şi de director adjunct din liceele şi seminariile teologice este condiţionată de obţinerea de către candidat a avizului scris (binecuvântării) din partea cultului respectiv.
(9)Nu pot ocupa funcţiile de director sau de director adjunct persoanele care desfăşoară activităţi incompatibile cu demnitatea funcţiei didactice, cum sunt:
a)prestarea de către cadrul didactic a oricărei activităţi comerciale în incinta unităţii de învăţământ sau în zona limitrofă, pe o rază de 500 m de imobilul/imobilele în care îşi desfăşoară activitatea unitatea de învăţământ pentru care candidează;
b)comerţul cu materiale obscene sau pornografice scrise, audio ori vizuale;
c)practicarea, în public, a unor activităţi cu componenţă lubrică sau a altora care implică exhibarea, în manieră obscenă, a corpului.
Art. 4
Ocuparea funcţiilor de director şi de director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar se realizează şi cu respectarea prevederilor Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale actelor normative în vigoare care reglementează conflictul de interese.
Art. 5
Directorul şi directorul adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar nu pot avea, pe perioada exercitării mandatului, funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte în cadrul unui partid politic, la nivel local, judeţean sau naţional, conform prevederilor art. 257 alin. (4) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
CAPITOLUL II: Organizarea şi desfăşurarea concursului
Art. 6
Concursul pentru ocuparea funcţiilor de director şi de director adjunct se organizează în perioada stabilită de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.
Art. 7
Inspectoratul şcolar publică în presa locală şi centrală, precum şi pe site-ul propriu, cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de prima zi a sesiunii de concurs, funcţiile de director şi de director adjunct vacante pentru concurs din unităţile de învăţământ, conform precizărilor Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.
Art. 8
(1)Instituţia care organizează concursul, inspectoratul şcolar/Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice/unitatea de învăţământ particular are obligaţia de a anunţa, în presa locală şi centrală, organizarea concursului, cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de prima zi a sesiunii de concurs, şi de a afişa la sediul şi pe site-ul inspectoratului şcolar lista funcţiilor de conducere pentru care se organizează concurs, precum şi informaţiile referitoare la înscrierea şi participarea la concurs a candidaţilor.
(2)Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, prin Direcţia generală management şi resurse umane, anunţă, în presa centrală, organizarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director sau de director adjunct din cadrul Palatului Naţional al Copiilor, cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de prima zi a sesiunii de concurs, şi afişează la sediul şi pe site-ul propriu lista funcţiilor de conducere pentru care se organizează concurs, precum şi informaţiile referitoare la înscrierea şi participarea la concurs a candidaţilor.
(3)Inspectoratul şcolar, în baza fişei-cadru a postului aprobate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, elaborează fişele posturilor pentru director şi director adjunct pentru fiecare unitate de învăţământ. Acestea, împreună cu perioada de înscriere, metodologia de concurs, bibliografia-cadru pentru concurs, prevăzută în anexa nr. 10, şi lista documentelor necesare înscrierii la concurs, se afişează la sediul şi pe site-ul inspectoratului şcolar.
(4)Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, prin direcţiile generale care coordonează activitatea învăţământului preuniversitar, elaborează fişele posturilor pentru funcţiile de director şi director adjunct din cadrul Palatului Naţional al Copiilor. Acestea, împreună cu perioada de înscriere, metodologia de concurs, bibliografia-cadru pentru concurs şi lista documentelor necesare înscrierii la concurs, se afişează la sediul şi pe site-ul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.
(5)Înscrierea la concurs se încheie cu 10 zile calendaristice înainte de prima zi a sesiunii de concurs. La solicitarea oricărui candidat, unitatea de învăţământ are obligaţia de a-i pune la dispoziţie proiectul de dezvoltare instituţională al acesteia şi/sau orice informaţii publice necesare pentru elaborarea ofertei manageriale.
(6)Desfăşurarea probelor de concurs la care participă candidaţii se înregistrează audiovideo. Fişierele rezultate se înregistrează pe suport DVD şi se arhivează alături de celelalte documente de concurs.
(7)Presa poate realiza înregistrări/fotografii/preluări de imagine în timpul desfăşurării probei de interviu doar cu acordul persoanelor implicate în desfăşurarea probei.
Art. 9
(1)Dosarul de înscriere la concurs se încarcă electronic pe platforma informatică dedicată şi trebuie să conţină obligatoriu următoarele documente:
a)cerere/cereri de înscriere completată/completate electronic potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1;
b)cartea de identitate;
c)certificatul de naştere şi, dacă este cazul, certificatul de căsătorie;
d)hotărârile judecătoreşti/alte documente pentru persoana care şi-a schimbat numele din diferite motive, dacă este cazul;
e)actele de studii: diplomă de bacalaureat/certificat de competenţe, în situaţia candidaţilor absolvenţi ai liceelor pedagogice cu specializarea educatoare/învăţător, diplomă de absolvire/certificat de competenţe, în situaţia candidaţilor absolvenţi ai şcolilor postliceale pedagogice cu specializarea educatoare/învăţător sau ai colegiilor universitare pedagogice de institutori, diplomă de licenţă/absolvire a studiilor universitare, foi matricole/suplimente de diplomă;
f)documentul care atestă calitatea de membru al corpului naţional de experţi în managementul educaţional;
g)ultimul document de numire/transfer/repartizare ca titular în învăţământul preuniversitar;
h)certificatul ultimului grad didactic obţinut sau diploma de doctor/adeverinţa care atestă obţinerea titlului de doctor, după caz;
i)documente justificative privind îndeplinirea condiţiei prevăzute la art. 3 alin. (6);
j)adeverinţă/adeverinţe care atestă obţinerea calificativelor "Foarte bine" în ultimii 4 ani şcolari anteriori anului şcolar în care se desfăşoară concursul, lucraţi efectiv la catedră în funcţii didactice sau în funcţii de conducere din unităţi de învăţământ/inspectorate şcolare/casele corpului didactic/Palatul Naţional al Copiilor/Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice ori în funcţii de îndrumare şi control din inspectorate şcolare/funcţii de specialitate specifice în Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, indiferent de perioada în care candidatul şi-a desfăşurat activitatea, corespunzătoare funcţiilor îndeplinite în perioada respectivă;
k)adeverinţă/adeverinţe care atestă că nu a fost sancţionat disciplinar în ultimii 4 ani şcolari anteriori anului şcolar în care se desfăşoară concursul, lucraţi efectiv la catedră în funcţii didactice sau în funcţii de conducere din unităţi de învăţământ/inspectorate şcolare/casele corpului didactic/Palatul Naţional ai Copiilor/Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice ori în funcţii de îndrumare şi control din inspectorate şcolare/funcţii de specialitate specifice în Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, indiferent de perioada în care şi-a desfăşurat activitatea;
l)cazier judiciar;
m)certificat medical eliberat în temeiul prevederilor art. 234 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, conform Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice şi al ministrului sănătăţii nr. 3.177/147/2015 privind aprobarea formularului specific al certificatului medical necesar pentru încadrarea şi menţinerea într-o funcţie de conducere sau de îndrumare şi de control din învăţământul preuniversitar;
n)declaraţiile pe propria răspundere care să ateste că nu a avut statutul de "lucrător al Securităţii" sau "colaborator al Securităţii" şi că nu se află în una dintre situaţiile de incompatibilitate prevăzute la art. 3 alin. (9), art. 4 sau 5;
o)binecuvântarea cultului emisă în vederea ocupării prin concurs a funcţiei de director sau de director adjunct, în cazul liceelor şi seminariilor teologice, respectiv documentul scris care atestă consultarea organizaţiei care reprezintă minoritatea respectivă în Parlamentul României sau, dacă minoritatea nu are reprezentare parlamentară, documentul scris care atestă consultarea grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, în cazul unităţilor de învăţământ cu predare într-o limbă a unei minorităţi naţionale;
p)curriculum vitae Europass, conform modelului elaborat prin Decizia nr. 2.241/2004/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 decembrie 2004 de instituire a unui cadru comunitar unic pentru transparenţa calificărilor şi competenţelor (Europass), potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 2, la care se anexează documente doveditoare care să susţină declaraţiile din curriculum vitae;
q)scrisoarea de intenţie în care candidatul prezintă cum apreciază că răspunde criteriilor de competenţă, expertiză, profil personal şi atribuţiilor funcţiei de director/director adjunct la unitatea de învăţământ pentru care candidează;
r)oferta managerială/ofertele manageriale pentru unitatea/unităţile de învăţământ pentru care candidează;
s)declaraţie pe propria răspundere privind veridicitatea conţinutului documentelor din dosarul de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut în anexa nr. 9.
(2)După încheierea perioadei de înscriere la concurs nu se mai admite încărcarea altor documente pe platforma informatică dedicată în vederea completării dosarului de concurs. În situaţia în care, după încheierea perioadei de înscriere, se constată că un candidat nu a încărcat pe platforma informatică dedicată toate documentele obligatorii solicitate, candidatul respectiv este declarat respins şi pierde dreptul de a participa la probele de concurs.
(3)Dacă o persoană doreşte să candideze pentru funcţia de director sau de director adjunct la mai multe unităţi de învăţământ, aceasta trebuie să depună cereri distinct pentru fiecare funcţie şi, respectiv, pentru fiecare unitate de învăţământ pentru care candidează.
Art. 10
(1)La nivelul inspectoratului şcolar se constituie, prin decizia inspectorului şcolar general, o comisie de verificare a dosarelor încărcate electronic de către candidaţi pe platforma informatică dedicată, pentru înscrierea la concursul de ocupare a funcţiilor de director şi de director adjunct din unităţile de învăţământ de stat şi particular prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a) şi c), alcătuită din 3-5 membri, din care fac parte obligatoriu consilierul juridic al inspectoratului şcolar şi inspectorul şcolar pentru management instituţional.
(2)La nivelul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice se constituie, prin ordin de serviciu aprobat de secretarul de stat care coordonează învăţământul preuniversitar, o comisie de verificare a dosarelor încărcate electronic, pe platforma informatică dedicată, de către candidaţii la concursul pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din Palatul Naţional al Copiilor, alcătuită din 3 membri: un consilier juridic şi 2 inspectori generali/consilieri/inspectori/experţi din cadrul direcţiilor generale care coordonează activitatea învăţământului preuniversitar.
(3)În cazurile în care se constată neîndeplinirea condiţiilor de înscriere la concurs sau lipsa documentelor obligatorii prevăzute la art. 9, dosarul se respinge şi se afişează motivele respingerii. Comunicarea către candidat a motivelor respingerii se realizează prin adresă scrisă de către inspectoratul şcolar/Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice/unitatea de învăţământ particular.
Art. 11
(1)Inspectorul şcolar general emite, cu 10 zile lucrătoare înainte de prima zi a sesiunii de concurs, deciziile de constituire a comisiilor de concurs pentru unităţile de învăţământ de stat prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a).
(2)Cu cel mult 3 zile calendaristice înainte de data-limită la care inspectoratul şcolar emite decizia de constituire a comisiilor de concurs, consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ pentru care se organizează concurs transmit inspectoratului şcolar listele cuprinzând cadrele didactice propuse a face parte din comisia de concurs, precum şi reprezentanţii autorităţilor publice locale nominalizaţi în acelaşi scop, cu precizarea datelor de contact: telefon, e-mail, adresa de corespondenţă poştală etc.
(3)În vederea constituirii comisiilor de concurs pentru unităţile de învăţământ de stat, imediat după publicarea anunţului în presă privind organizarea concursului, consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ pentru care se organizează concurs se adresează în scris:
a)autorităţilor administraţiei publice locale/judeţene, după caz, pentru desemnarea a 2 reprezentanţi care să facă parte din comisiile de concurs;
b)consiliului reprezentativ al părinţilor din unitatea de învăţământ, pentru desemnarea unui reprezentant care să participe la concurs în calitate de observator;
c)dacă este cazul, consiliului şcolar al elevilor din unitatea de învăţământ, pentru desemnarea unui reprezentant care să participe la concurs în calitate de observator.
Art. 12
(1)Comisia de concurs pentru ocuparea funcţiei de director/director adjunct la unităţile de învăţământ de stat prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a), cu excepţia centrelor de excelenţă, se constituie, prin decizie a inspectorului şcolar general, în următoarea componenţă:
a)coordonator - un reprezentant al inspectoratului şcolar;
b)4 membri propuşi de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ pentru care se organizează concurs: 2 cadre didactice titulare care au cel puţin gradul didactic II, de regulă membre ale corpului naţional de experţi în management educaţional, şi 2 reprezentanţi ai autorităţilor publice locale care au cel puţin acelaşi nivel de studii cu al candidaţilor, în funcţie de modul de finanţare a unităţii;
c)secretar - un inspector şcolar/cadru didactic desemnat de inspectoratul şcolar.
(2)În situaţii excepţionale reprezentanţii autorităţilor publice locale pot avea şi un nivel de studii inferior cu cel al candidaţilor.
(3)În cazul unităţilor de învăţământ preuniversitar din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, în comisia de concurs pentru ocuparea funcţiei de director adjunct sunt incluşi, în calitate de membri, în locul reprezentanţilor autorităţilor publice locale, 2 delegaţi ai ministerului de resort. În cazul palatelor, cluburilor copiilor şi cluburilor sportive şcolare, unul dintre reprezentanţii autorităţilor publice locale este înlocuit de un reprezentant al Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.
(4)În cazul liceelor, seminariilor teologice şi unităţilor de învăţământ confesional, delegatul desemnat de cultul respectiv are calitate de observator.
(5)Comisia de concurs pentru ocuparea funcţiei de director/director adjunct din Palatul Naţional al Copiilor, numită prin ordin al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice, este constituită astfel:
a)coordonator - director general/director din cadrul direcţiilor generale care coordonează activitatea învăţământului preuniversitar;
b)4 membri, din care:
(i)un inspector general/consilier/inspector/expert din cadrul direcţiei generale din Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice care coordonează activitatea educativă extraşcolară;
(ii)un inspector general/consilier/inspector/expert din cadrul Direcţiei generale management şi resurse umane din Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice;
(iii)un cadru didactic titular la Palatul Naţional al Copiilor, cu gradul didactic I şi cu activitate reprezentativă în domeniu, de regulă membru al corpului naţional de experţi în management educaţional, desemnat de Consiliul de administraţie al Palatului Naţional al Copiilor;
(iv)un cadru didactic titular într-un palat al copiilor dintr-un judeţ, cu gradul didactic I şi cu activitate reprezentativă în domeniu, de regulă membru al corpului naţional de experţi în management educaţional, desemnat de consiliul de administraţie al respectivului palat al copiilor;
c)secretar - inspector general/consilier/inspector/expert din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.
(6)Inspectoratul şcolar solicită, în scris, imediat după publicarea anunţului în presă privind organizarea concursului, ministerelor de resort/Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice desemnarea reprezentanţilor pentru comisiile de concurs de la unităţile de învăţământ preuniversitar din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, palatelor, cluburilor copiilor şi cluburilor sportive şcolare, precum şi transmiterea nominalizării cu cel mult 3 zile calendaristice înainte de data-limită la care inspectoratul şcolar emite decizia de constituire a comisiilor de concurs.
Art. 13
(1)Concursul pentru ocuparea funcţiei de director al centrului de excelenţă este organizat de către inspectoratul şcolar. Comisia de concurs, numită prin decizie a inspectorului şcolar general, se constituie din 5 membri, astfel:
a)coordonator: un inspector şcolar general adjunct;
b)4 membri: 2 inspectori şcolari şi 2 cadre didactice titulare având gradul didactic I;
c)secretar - un cadru didactic, desemnat de inspectoratul şcolar.
(2)Comisia de concurs pentru concursul de ocupare a funcţiilor de director şi de director adjunct din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar particular autorizate/acreditate se numeşte prin decizie a persoanei juridice fondatoare, în baza hotărârii consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ. În componenţa comisiei de concurs este inclus obligatoriu şi un reprezentant al inspectoratului şcolar.
Art. 14
(1)La desfăşurarea concursului pentru funcţiile de director şi de director adjunct sunt invitaţi să participe în calitate de observatori:
a)câte un reprezentant al organizaţiilor sindicale afiliate la federaţiile sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar, care au membri în unitatea de învăţământ; pentru unităţile de învăţământ în care nu există organizaţie sindicală/există organizaţie sindicală afiliată la o federaţie reprezentativă la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar, participă cu statut de observator un reprezentant al salariaţilor de la unitatea de învăţământ pentru care se organizează concursul, ales în consiliul profesoral, prin vot secret, cu majoritate simplă;
b)reprezentantul consiliului reprezentativ al părinţilor din unitatea de învăţământ pentru care se organizează concursul;
c)reprezentantul consiliului şcolar al elevilor din unitatea de învăţământ, care are cel puţin vârsta de 18 ani la momentul organizării concursului, în cazul unităţilor de învăţământ de nivel liceal/postliceal;
d)în cazul liceelor, seminariilor teologice şi unităţilor de învăţământ confesional, delegatul desemnat de cultul respectiv.
(2)Inspectoratul şcolar solicită, în scris, cu 30 de zile calendaristice înainte de prima zi a sesiunii de concurs, federaţiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar şi Secretariatului de Stat pentru Culte, dacă este cazul, desemnarea delegaţilor pentru comisia de concurs, precum şi transmiterea nominalizării acestora cu cel mult 3 zile calendaristice înainte de data-limită la care inspectoratul şcolar emite decizia de constituire a comisiilor de concurs.
(3)Secretarul comisiei de concurs invită, în scris sau prin email, observatorii să asiste la desfăşurarea concursului, cu cel puţin 48 de ore înainte de data desfăşurării acestuia. Participarea observatorilor este confirmată printr-un document de desemnare/delegare eliberat de structura pe care aceştia o reprezintă. Neprezentarea observatorilor, invitaţi în scris în termenul de 48 de ore prevăzut anterior, nu afectează legalitatea desfăşurării concursului.
(4)Secretarul şi observatorii asistă la activităţile comisiei, dar nu se implică în examinarea şi evaluarea candidaţilor. Reprezentanţii organizaţiilor sindicale afiliate la federaţiile sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar au dreptul de acces la toate documentele de concurs şi de a-şi consemna observaţiile în procesul-verbal. Dacă în timpul desfăşurării concursului observatorii sesizează coordonatorului comisiei vicii de procedură sau de organizare, acesta are obligaţia de a remedia aspectele sesizate. În cazul în care sunt semnalate erori sau abuzuri referitoare la evaluarea candidaţilor, consemnate în procesul-verbal, coordonatorul comisiei analizează situaţia semnalată şi dispune măsurile legale care se impun.
(5)Observatorii pot face sesizări scrise privind corectitudinea organizării şi desfăşurării concursului după încheierea acestuia, doar în situaţia în care nu s-a dat curs sesizării şi/sau nu li s-a permis consemnarea în procesul-verbal.
Art. 15
(1)Concursul pentru ocuparea funcţiilor de director şi de director adjunct din unităţile de învăţământ constă în următoarele probe:
a)proba scrisă, care constă în rezolvarea în maximum 120 de minute a unui test-grilă cu itemi elaboraţi de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, în cadrul căreia se evaluează în proporţie de 50% aptitudini cognitive şi în proporţie de 50% competenţe manageriale ale candidaţilor;
b)analiza curriculumului vitae realizată de comisia de concurs, în plenul ei, în prezenţa candidatului, prin acordarea de puncte potrivit criteriilor şi punctajelor prevăzute în anexa nr. 3, pe baza documentelor din dosarul de înscriere care dovedesc cele afirmate în curriculum vitae;
c)interviu în faţa comisiei de concurs, în care se apreciază scrisoarea de intenţie, calitatea şi susţinerea de către candidaţi a ofertei manageriale şi a unui plan operaţional pentru un an, cu o durată de maximum 30 de minute, conform criteriilor şi punctajelor prevăzute în anexa nr. 4.
(2)Competenţele manageriale care se evaluează în cadrul probei scrise sunt prevăzute în anexa nr. 6.
(3)Desfăşurarea probei scrise se realizează conform unei proceduri elaborate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi comunicate inspectoratelor şcolare.
(4)Oferta managerială a candidatului trebuie să conţină o analiză a proiectului de dezvoltare instituţională a unităţii de învăţământ existent, însoţit de un plan operaţional pentru o durată de un an, iar în situaţia în care la nivelul unităţii de învăţământ nu s-a realizat proiectul de dezvoltare instituţională, o propunere de proiect de dezvoltare instituţională a unităţii de învăţământ, însoţit de un plan operaţional pentru o durată de un an. În momentul susţinerii probei de interviu candidaţii vor depune, în format tipărit, la comisia de concurs, un exemplar al ofertei manageriale şi planului operaţional pentru un an, identic cu exemplarul depus la înscriere. Acesta se va anexa documentaţiei rezultate în urma susţinerii probelor de concurs.
(5)Pentru fiecare probă de concurs de la alin. (1), punctajul maxim este de 50 de puncte, iar punctajul minim de promovare a probei este de 35 de puncte. Punctajul final se calculează conform anexei nr. 5. Sunt declaraţi "admişi" candidaţii care au realizat un punctaj de cel puţin 35 de puncte pentru fiecare probă şi din cumularea punctajelor celor trei probe de concurs, un punctaj total de cel puţin 105 puncte.
(6)Toate probele sunt obligatorii.
(7)Punctajul acordat la fiecare probă pentru fiecare candidat este înscris în formularul-tip prevăzut în anexa nr. 5.
(8)Punctajul obţinut de fiecare candidat se afişează în aceeaşi zi, după finalizarea probei scrise.
Art. 16
(1)Este declarat "promovat" la concurs candidatul "admis" care a obţinut cel mai mare punctaj total.
(2)În cazul egalităţii de punctaj, este declarat "promovat" candidatul care a realizat cel mai mare punctaj la proba scrisă. Dacă şi în această situaţie egalitatea se păstrează, pentru unităţile de învăţământ cu filiera tehnologică, este declarat "promovat" candidatul care este de specialitate: inginer, economist, medic etc., după caz, iar la filiera vocaţională, cel care are specialitatea corespunzătoare profilului predominant al unităţii de învăţământ, iar pentru celelalte unităţi de învăţământ este declarat "promovat" candidatul care a realizat cel mai mare punctaj la proba de interviu. Dacă şi în această situaţie egalitatea se păstrează, este declarat "promovat" candidatul care a realizat cel mai mare punctaj la proba de evaluare a curriculumului vitae.
Art. 17
(1)Proba scrisă se desfăşoară la data şi în intervalul orar stabilite de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.
(2)Inspectoratele şcolare au obligaţia de a amenaja centre speciale pentru desfăşurarea probei scrise dotate cu infrastructura şi logistica necesară, precum şi cu camere de supraveghere audiovideo funcţionale, în care să poată susţine proba scrisă toţi candidaţii care au dreptul de a participa la proba scrisă, inclusiv cei pentru unităţile de învăţământ particular.
(3)În vederea organizării şi desfăşurării probelor de concurs, prin decizie a inspectorului şcolar general, se numeşte o comisie constituită din:
a)preşedinte - inspector şcolar general/inspector şcolar general adjunct/inspector şcolar din cadrul domeniului management din inspectoratul şcolar;
b)membri - inspectori şcolari şi informaticieni, desemnaţi pentru fiecare centru special organizat pentru desfăşurarea probei scrise.
(4)Pe uşa fiecărei săli se afişează tabele nominale cu candidaţii repartizaţi în sala respectivă precum şi informaţia privind supravegherea cu camere audiovideo.
(5)Candidaţii care nu se află în sală până la ora stabilită pentru începerea probei pierd dreptul de a mai susţine proba scrisă.
(6)În fiecare sală în care candidaţii susţin proba scrisă se asigură supravegherea de către 2-3 membri ai comisiilor de concurs.
(7)Supraveghetorii verifică identitatea candidaţilor, prin buletin/carte/adeverinţă de identitate sau paşaport/permis de conducere auto.
(8)Pe durata stabilită pentru rezolvarea testului-grilă candidaţii nu părăsesc sala.
(9)Evaluarea testului-grilă se face de către membrii comisiilor de concurs în aceeaşi zi, după expirarea duratei maxime de rezolvare a testului, în prezenţa candidaţilor şi a 2 martori aleşi succesiv dintre candidaţi.
(10)Punctajul obţinut pe baza evaluării va fi asumat prin semnătură de candidat, de fiecare evaluator şi de cei 2 martori.
(11)Graficul de desfăşurare a celorlalte probe din cadrul concursului se stabileşte de fiecare inspectorat şcolar şi se transmite în termen de cel mult 24 de ore de la finalizarea probei scrise spre avizare Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.
(12)Imediat după avizarea graficului, inspectoratul şcolar afişează la sediul şi pe site-ul propriu lista cuprinzând candidaţii admişi la proba scrisă, graficul desfăşurării probelor prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. b) şi c), cu specificarea programului zilnic, a locului de desfăşurare, şi înaintează acest grafic ministerelor şi instituţiilor de ordine publică şi siguranţă naţională, respectiv cultelor.
(13)Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice afişează la sediul şi pe site-ul propriu, în cel mult 3 zile calendaristice de la data încheierii probei scrise, graficul desfăşurării probelor prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. b) şi c), din cadrul concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi de director adjunct de la Palatul Naţional al Copiilor, cu specificarea locului de desfăşurare, precum şi lista cuprinzând candidaţii admişi la proba scrisă.
(14)Orice modificare, din motive obiective, a programului de desfăşurare a probelor de concurs este adusă la cunoştinţa candidaţilor, observatorilor şi membrilor comisiei, în scris, cu cel puţin 48 de ore înainte, de către coordonatorul comisiei de concurs. Când termenul de 48 de ore nu poate fi respectat din motive excepţionale, secretarul sau un membru al comisiei de concurs întocmeşte un proces-verbal prin care se constată motivele din cauza cărora probele de concurs nu se pot desfăşura. Procesul-verbal se semnează de membrii comisiei de concurs şi de observatorii prezenţi, iar probele sunt reprogramate de către instituţia care organizează concursul, cu anunţarea celor implicaţi. Candidaţii pot fi anunţaţi şi prin e-mail pe adresa menţionată în curriculum vitae.
(15)Orice modificare a programului de desfăşurare a probelor de concurs se realizează cu avizul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi cu informarea ministerelor şi instituţiile de ordine publică şi siguranţă naţională, respectiv a cultelor, dacă este cazul.
(16)Secretarul comisiei de concurs întocmeşte procesul-verbal în care consemnează desfăşurarea şi rezultatele concursului, precum şi menţiunile persoanelor desemnate ca observatori. Procesul-verbal este semnat de coordonatorul comisiei de concurs, de membrii acesteia şi de persoanele desemnate ca observatori.
Art. 18
(1)Punctajele obţinute la fiecare probă şi punctajul total se afişează la sediul şi pe site-ul inspectoratului şcolar/Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice/unităţii de învăţământ particular, după caz, după încheierea probei respective, în aceeaşi zi.
(2)Coordonatorul comisiei de concurs predă toată documentaţia rezultată în urma concursului, cu proces-verbal, preşedintelui comisiei de organizare şi desfăşurare a probelor de concurs, prevăzută la art. 17 alin. (3).
Art. 19
(1)Probele de concurs: "proba scrisă" şi "analiza curriculumului vitae" nu se contestă.
(2)Eventualele contestaţii la proba de interviu se depun, în termen de 3 zile lucrătoare de la finalizarea perioadei de organizare a concursurilor pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din sesiunea respectivă, după cum urmează:
a)la registratura inspectoratului şcolar, în cazul concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi de director adjunct din unităţile de învăţământ de stat;
b)la registratura Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, în cazul concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi de director adjunct din Palatul Naţional al Copiilor;
c)la secretariatul unităţii de învăţământ, în cazul concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi de director adjunct din unităţile de învăţământ particular.
(3)Lista candidaţilor care au depus contestaţii este făcută publică la sfârşitul perioadei de depunere a contestaţiilor.
(4)Contestaţiile la concursul pentru ocuparea funcţiei de director şi de director adjunct în unităţile de învăţământ de stat, centrele şcolare pentru educaţie incluzivă, cluburile sportive şcolare, palatele şi cluburile copiilor, centrele de excelenţă se soluţionează de către o comisie constituită prin decizia inspectorului şcolar general, în următoarea componenţă:
a)coordonator - inspector şcolar general adjunct/inspector şcolar;
b)membri:
(i)2 cadre didactice membre ale corpului naţional de experţi în management educaţional, care îndeplinesc criteriile de competenţă profesională, managerială şi de prestigiu moral, selectate din cadrul unităţilor de învăţământ pentru care nu s-au depus contestaţii;
(ii)2 reprezentanţi ai autorităţii publice locale dintr-o localitate în care se află unităţi de învăţământ pentru care nu s-au depus contestaţii, respectiv 2 reprezentanţi ai autorităţii publice locale din cadrul unui sector, pentru municipiul Bucureşti;
(iii)2 reprezentanţi ai autorităţii publice de la nivel judeţean/nivelul municipiului Bucureşti pentru unităţile de învăţământ special şi CJRAE/CMBRAE;
c)un reprezentant al Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice cu rol de mediator;
d)secretar - un inspector şcolar.
(5)Inspectoratele şcolare stabilesc proceduri şi criterii de selecţie a celor 3 cadre didactice care fac parte din comisia de soluţionare a contestaţiilor. În cazul unităţilor de învăţământ preuniversitar din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, în comisia de soluţionare a contestaţiilor pentru ocuparea funcţiei de director adjunct este inclus, în calitate de membru, în locul reprezentantului autorităţii publice locale, un delegat al ministerului de resort.
(6)Comisia de contestaţii pentru ocuparea funcţiei de director/director adjunct din Palatul Naţional al Copiilor, numită prin ordin al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice, este constituită astfel:
a)coordonator - director general/director din cadrul direcţiilor generale care coordonează activitatea învăţământului preuniversitar;
b)4 membri, din care:
(i)un inspector general/consilier/inspector/expert din cadrul direcţiei generale din Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice care coordonează activitatea educativă extraşcolară;
(ii)un inspector general/consilier/inspector/expert din cadrul Direcţiei generale management şi resurse umane din Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice;
(iii)un cadru didactic titular la Palatul Naţional al Copiilor, cu gradul didactic I şi cu activitate reprezentativă în domeniu, de regulă membru al corpului naţional de experţi în management educaţional, desemnat de Consiliul de administraţie al Palatului Naţional al Copiilor;
(iv)un cadru didactic titular la un palat al copiilor dintr-un judeţ, cu gradul didactic I şi cu activitate reprezentativă în domeniu, de regulă membru al corpului naţional de experţi în management educaţional, desemnat de consiliul de administraţie al palatului copiilor;
c)secretar - inspector general/consilier/inspector/expert din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.
(7)Contestaţiile la concursul pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar particular autorizate/acreditate se soluţionează de către o comisie de contestaţii, numită prin decizie a persoanei juridice fondatoare, în urma hotărârii consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ. În această comisie este inclus, de asemenea, un reprezentant al inspectoratului şcolar.
(8)Din comisiile de soluţionare a contestaţiilor fac parte alte persoane decât cele din comisiile de concurs.
(9)Preşedintele comisiei de organizare şi desfăşurare a probelor de concurs predă coordonatorului comisiei de contestaţii toate contestaţiile înregistrate, însoţite fiecare de înregistrările audiovideo şi întreaga documentaţie rezultată prin susţinerea probelor de concurs.
(10)Rezultatele soluţionării contestaţiilor de către comisiile de soluţionare a contestaţiilor se afişează la sediul şi pe site-ul inspectoratului şcolar/Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice/unităţii de învăţământ, după caz, şi se comunică contestatarului în termen de 10 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor.
(11)Hotărârea comisiilor de soluţionare a contestaţiilor este definitivă şi poate fi atacată numai la instanţa de contencios administrativ, contestaţia reprezentând plângerea prealabilă reglementată de art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
(12)La încheierea perioadei de concurs se afişează, la sediul şi pe site-ul inspectoratului şcolar/Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice/unităţii de învăţământ, după caz, rezultatele finale ale acestuia.
(13)Candidaţii promovaţi pe mai multe funcţii depun la inspectoratul şcolar/Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, în scris, opţiunea pentru o singură funcţie, în termen de două zile lucrătoare de la afişarea rezultatelor finale. După exprimarea opţiunii scrise, fiecare funcţie rămasă vacantă va fi ocupată de următorul candidat admis la concurs. Dacă nu există un alt candidat admis, funcţia rămâne vacantă.
CAPITOLUL III: Numirea în funcţiile de director şi director adjunct
Art. 20
Rezultatele concursului de ocupare a funcţiilor de director şi director adjunct la unităţile de învăţământ de stat se validează de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la soluţionarea contestaţiilor, şi se transmit spre informare Direcţiei generale management şi resurse umane din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, conform unei machete comunicate de aceasta în teritoriu.
Art. 21
(1)Numirea, ca urmare a promovării concursului, în funcţiile de director şi de director adjunct pentru unităţile de învăţământ de stat se realizează prin decizie a inspectorului şcolar general, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la validarea rezultatelor concursului, pentru o perioadă de 4 ani.
(2)Directorii unităţilor de învăţământ particular sunt numiţi, în urma promovării concursului, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la validarea rezultatelor concursului, de conducerea persoanei juridice fondatoare. Actul de numire se aduce la cunoştinţa inspectoratului şcolar pe raza căruia îşi desfăşoară activitatea unitatea de învăţământ particular respectivă.
(3)Numirea, ca urmare a promovării concursului, a directorului/directorului adjunct al Palatului Naţional al Copiilor se realizează prin ordin al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la validarea rezultatelor concursului, pentru o perioadă de 4 ani.
(4)Directorul şi directorul adjunct din unităţile de învăţământ de stat şi particular/Palatul Naţional al Copiilor nu pot avea, pe perioada exercitării mandatului, funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte în cadrul unui partid politic, la nivel local, judeţean sau naţional.
(5)Persoanele care se află în relaţie de soţi şi rude de gradul I nu pot ocupa concomitent funcţii astfel încât unul sau una să se afle faţă de celălalt ori cealaltă într-o poziţie de conducere, îndrumare şi control la orice nivel într-o unitate de învăţământ preuniversitar, inspectorat şcolar, casa corpului didactic, palatele şi cluburile copiilor şi elevilor, cluburile sportive şcolare.
(6)În urma promovării concursului, directorul unităţii de învăţământ de stat încheie, pe o perioadă de 4 ani de la data numirii în funcţie, contract de management administrativ-financiar cu primarul/primarul de sector al unităţii administrativ-teritoriale, respectiv preşedintele consiliului judeţean pe raza căruia se află unitatea de învăţământ/primarul general al municipiului Bucureşti şi contract de management educaţional cu inspectorul şcolar general.
(7)Modelele-cadru de contract de management educaţional, respectiv management administrativ-financiar sunt prevăzute în anexele nr. 7 şi 8.
(8)În urma promovării concursului, directorul adjunct al unităţii de învăţământ de stat încheie contract de management educaţional cu inspectorul şcolar general, pe o perioadă de 4 ani de la data numirii în funcţie.
(9)În urma promovării concursului, directorul/directorul adjunct al Palatului Naţional al Copiilor încheie contractul de management educaţional cu ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice, pe o perioadă de 4 ani de la data numirii în funcţie. Contractul de management poate fi prelungit, cu acordul părţilor, în urma evaluării performanţelor manageriale, conform prevederilor art. 259 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
(10)În urma promovării concursului, directorii şi directorii adjuncţi ai palatelor şi cluburilor copiilor încheie contractul de management educaţional cu inspectorul şcolar general, pe o perioadă de 4 ani. Contractul de management poate fi prelungit, cu acordul părţilor, în urma evaluării performanţelor manageriale, conform prevederilor art. 259 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
(11)În urma promovării concursului, directorii unităţilor de învăţământ special, directorul CJRAE/CMBRAE şi al centrului şcolar/centrului şcolar pentru educaţie incluzivă încheie, pe o perioadă de 4 ani de la data numirii în funcţie, contract de management administrativ-financiar cu preşedintele consiliului judeţean/primarul general al municipiului Bucureşti şi contract de management educaţional cu inspectorul şcolar general.
(12)În situaţia în care persoanele numite, ca urmare a promovării concursului, în funcţiile de director/director adjunct au mai puţin de 4 ani până la împlinirea vârstei legale de pensionare, contractul de management administrativ-financiar şi contractul de management educaţional se încheie până la data îndeplinirii condiţiilor legale de pensionare, putând fi prelungite prin act adiţional, pe perioada menţinerii ca titular în funcţia didactică peste vârsta de pensionare, în condiţiile legii.
(13)Cadrele didactice numite în funcţiile de director şi director adjunct au drept de rezervare a postului didactic sau a catedrei pe perioada în care îndeplinesc aceste funcţii.
(14)Dacă în termen de cel mult 6 luni de la organizarea concursului funcţia de director sau director adjunct devine vacantă, consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ poate solicita inspectoratului şcolar numirea în această funcţie a unuia dintre candidaţii admişi la concurs, cu consimţământul scris al acestuia, în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut.
Art. 22
(1)În toate situaţiile în care contractul de management educaţional al directorului/directorului adjunct încetează, inspectorul şcolar general emite decizie de încetare a contractului de management educaţional.
(2)În toate situaţiile în care contractul de management educaţional al directorului/directorului adjunct al Palatului Naţional al Copiilor încetează, ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice emite ordin de încetare a contractului de management educaţional.
Art. 23
(1)Directorul/Directorul adjunct al unităţii de învăţământ de stat, numit în funcţie ca urmare a promovării concursului, poate fi eliberat din funcţie la propunerea motivată a consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar/al municipiului Bucureşti, la propunerea a 2/3 dintre membrii consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ sau la propunerea consiliului profesoral, cu votul a 2/3 dintre membri. În această ultimă situaţie este obligatorie realizarea unui audit de către inspectoratul şcolar. Rezultatele auditului se analizează în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar. În funcţie de hotărârea consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar, inspectorul şcolar general emite decizia de încetare a contractului de management educaţional şi de eliberare din funcţie a directorului/directorului adjunct al unităţii de învăţământ.
(2)Directorul unităţii de învăţământ particular şi confesional, numit în funcţie ca urmare a promovării concursului, poate fi eliberat din funcţie la propunerea consiliului de administraţie, cu votul a 2/3 din membrii săi, prin decizia persoanei juridice fondatoare.
(3)Directorul/Directorul adjunct al unităţii de învăţământ de stat/Palatului Naţional al Copiilor, numit în funcţie ca urmare a promovării concursului, poate fi eliberat din funcţie dacă pe perioada mandatului a obţinut calificativul "nesatisfăcător" în urma evaluării anuale, în urma unei inspecţii de evaluare instituţională sau a unei inspecţii care vizează aspecte de management.
Art. 24
(1)În funcţiile de director sau de director adjunct rămase vacante sau în cazul vacantării unor funcţii de director sau de director adjunct din unităţi de învăţământ de stat, conducerea interimară este asigurată, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârşitul anului şcolar, de un cadru didactic titular, membru al corpului naţional de experţi în managementul educaţional, numit prin detaşare în interesul învăţământului sau prin delegarea atribuţiilor specifice funcţiei, în conformitate cu legislaţia în vigoare, prin decizia inspectorului şcolar general, la propunerea consiliului profesoral din unităţile de învăţământ respective, cu avizul consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar şi cu acordul scris al persoanei solicitate. Nu pot fi numite în funcţiile rămase vacante sau în cele care se vacantează între perioadele de concurs:
a)persoanele care până la organizarea concursului au ocupat funcţii de director sau de director adjunct în unitatea de învăţământ respectivă şi nu au participat la concurs;
b)persoanele care s-au prezentat la concurs, dar nu au fost admise.
(2)Cadrele didactice titulare în unităţi de învăţământ particular acreditate, membre ale corpului naţional de experţi în managementul educaţional, pot fi numite, prin detaşare în interesul învăţământului, în funcţii de director sau de director adjunct la unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârşitul anului şcolar. În mod similar, cadrele didactice titulare în învăţământul de stat, membre ale corpului naţional de experţi în managementul educaţional, pot fi numite, prin detaşare în interesul învăţământului, în funcţii de director sau de director adjunct la unităţi de învăţământ preuniversitar particular autorizate/acreditate, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârşitul anului şcolar.
(3)În funcţie de interesul învăţământului, în lipsa cadrelor didactice membre ale corpului naţional de experţi în managementul educaţional, inspectorul şcolar general, cu avizul consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar şi cu acordul scris al persoanei solicitate, poate numi prin detaşare în interesul învăţământului, în funcţii de director sau de director adjunct la unităţi de învăţământ preuniversitar, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârşitul anului şcolar, şi cadre didactice titulare învăţământul preuniversitar care nu sunt membre ale corpului naţional de experţi în managementul educaţional.
(4)Asigurarea conducerii unei unităţi de învăţământ preuniversitar particular, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârşitul anului şcolar, se poate realiza de cadre didactice care se disting prin calităţi profesionale, manageriale şi morale, după cum urmează:
a)prin numirea în funcţia de conducere de către conducerea persoanei juridice finanţatoare, la propunerea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ particular, a unui cadru didactic din unitatea de învăţământ respectivă sau a unui cadru didactic pensionat; actul de numire se aduce la cunoştinţa inspectoratului şcolar pe raza căruia îşi desfăşoară activitatea unitatea de învăţământ;
b)prin detaşarea în interesul învăţământului a cadrelor didactice titulare în învăţământul preuniversitar de stat sau a cadrelor didactice titulare în alte unităţi de învăţământ particular, la propunerea conducerii persoanei juridice finanţatoare şi cu acordul scris al persoanei solicitate, prin decizie a inspectorului şcolar general.
(5)Decizia de încetare a detaşării în interesul învăţământului sau de delegare a atribuţiilor, în condiţiile alin. (1)-(4), se emite la încheierea perioadei de concurs, după afişarea rezultatelor finale ale acestuia.
CAPITOLUL IV: Dispoziţii finale
Art. 25
(1)Informaţiile false cuprinse în curriculum vitae, falsul în declaraţii, falsul în înscrisuri oficiale şi sub semnătură privată, nerespectarea condiţiilor de înscriere la concurs sau cele referitoare la autenticitatea documentelor din dosarul de înscriere la concurs, observate de comisia de concurs înaintea sau în timpul desfăşurării concursului, atrag eliminarea candidatului din concurs şi sesizarea organelor competente.
(2)Sesizările menţionate la alin. (1), dovedite după finalizarea concursului, dar înainte de emiterea deciziei/ordinului de numire, dacă sunt constatate cu privire la câştigătorul concursului, conduc la invalidarea rezultatelor acestuia şi validarea următorului candidat admis. În cazul în care nu există niciun alt candidat admis, concursul se reprogramează.
(3)Sesizările menţionate la alin. (1) dovedite după finalizarea concursului conduc la invalidarea rezultatelor concursului şi eliberarea din funcţie a persoanei respective.
Art. 26
Încălcarea de către candidat sau de alte persoane a prevederilor prezentei metodologii atrage răspunderea disciplinară, contravenţională sau penală, potrivit legii.
Art. 27
La organizarea şi desfăşurarea concursului nu pot participa persoanele care concurează sau care au în rândul candidaţilor soţ, soţie, rude sau afini până la gradul IV inclusiv. Preşedinţii, coordonatorii, membrii şi secretarii comisiilor implicate în organizarea şi desfăşurarea concursului, precum şi persoanele desemnate ca observatori, înainte de desfăşurarea concursului, dau o declaraţie pe propria răspundere că nu au în rândul candidaţilor soţ, soţie, rude sau afini până la gradul IV inclusiv ori relaţii conflictuale cu vreun candidat.
Art. 28
Dosarele de înscriere la concurs ale candidaţilor, borderourile de notare ale membrilor comisiei de concurs, grilele de evaluare a curriculum-urilor vitae, ofertele manageriale/proiectele planurilor de dezvoltare instituţională propuse de candidaţi, lucrările scrise ale candidaţilor şi DVD-urile cu înregistrările audio-video ale probelor de concurs se arhivează şi se păstrează timp de 4 ani în inspectoratul şcolar/Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice/unitatea de învăţământ, după caz.
Art. 29
La toate etapele concursului pentru ocuparea funcţiei de director şi director adjunct participă, cu statut de observator, câte un reprezentant al organizaţiilor sindicale afiliate la federaţiile sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar, care au membri în unitatea de învăţământ pentru care se organizează concursul; pentru unităţile de învăţământ în care nu există organizaţie sindicală sau există organizaţie sindicală afiliată la o federaţie sindicală reprezentativă la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar, participă cu statut de observator un reprezentant al salariaţilor din unitatea de învăţământ.
Art. 30
Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice desemnează delegaţi, în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti, pentru monitorizarea organizării şi desfăşurării probelor de concurs.
Art. 31

marți, 6 septembrie 2016

Normele metodologice privind plata diferenţelor salariale cuvenite personalului didactic pentru perioada 2008 - 2011


Hotărârea nr. 614/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 85/2016 privind plata diferenţelor salariale cuvenite personalului didactic din învăţământul de stat pentru perioada octombrie 2008 - 13 mai 2011 (publicat în Monitorul Oficial cu numărul 683 din data de 2 septembrie 2016)

 
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 7 din Legea nr. 85/2016 privind plata diferenţelor salariale cuvenite personalului didactic din învăţământul de stat pentru perioada octombrie 2008 - 13 mai 2011,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
Se aprobă Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 85/2016 privind plata diferenţelor salariale cuvenite personalului didactic din învăţământul de stat pentru perioada octombrie 2008 - 13 mai 2011, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.


Art. 1
(1)Prezentele norme metodologice au ca obiect stabilirea procedurilor în vederea plăţii diferenţelor de drepturi salariale cuvenite personalului didactic din învăţământul de stat prevăzut la art. 2 din Legea nr. 85/2016, pentru perioada 1 octombrie 2008 - 13 mai 2011.
(2)În înţelesul prezentelor norme metodologice, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a)diferenţe de drepturi salariale - sumele cuvenite personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control şi personalului didactic auxiliar din învăţământul de stat, inclusiv biblioteci centrale universitare, în baza prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 şi în anul 2009 personalului din învăţământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, ale Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, şi neachitate, aferente intervalului 1 octombrie 2008 - 13 mai 2011;
b)beneficiari - personalul didactic şi didactic auxiliar, personalul didactic de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat, precum şi din bibliotecile centrale universitare, încadrat în perioada 1 octombrie 2008 - 13 mai 2011, respectiv într-un interval de timp din această perioadă, care nu au beneficiat de plata diferenţelor de drepturi salariale prevăzute la lit. a);
c)angajatori - unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, unităţi de învăţământ special de stat, unităţi conexe ale învăţământului preuniversitar, unităţi de învăţământ pentru activităţi extraşcolare, inspectorate şcolare, casele corpului didactic, alte unităţi şi instituţii de învăţământ de stat, instituţii de învăţământ superior de stat şi biblioteci centrale universitare care au încadrat şi salarizat personalul prevăzut la lit. b);
d)an de la data intrării în vigoare a legii - an care se împlineşte în ziua şi luna corespunzătoare din următorul an.

Art. 2
(1)Plata diferenţelor de drepturi salariale către beneficiari se realizează eşalonat, pe o perioada de 5 ani, potrivit prevederilor art. 2 din Legea nr. 85/2016.
(2)Sursele de finanţare privind alocarea fondurilor pentru plata diferenţelor de drepturi salariale se asigură astfel:
a)pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat - din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată, de la bugetul de stat, prin bugetele locale;
b)pentru instituţiile de învăţământ superior şi unităţile şi instituţiile de învăţământ subordonate Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice - de la bugetul de stat, prin bugetul ministerului.

Art. 3
(1)Beneficiarilor diferenţelor de drepturi salariale pensionaţi până la data de 8 mai 2016 inclusiv, îndreptăţiţi să primească aceste drepturi de natură salarială pentru perioada 1 octombrie 2008 - 13 mai 2011 sau, după caz, pentru o parte din acest interval de timp, li se achită aceste diferenţe într-o singură tranşă.
(2)Beneficiarilor care se pensionează după data de 8 mai 2016, data intrării în vigoare a Legii nr. 85/2016, în termenul de 5 ani prevăzut la art. 2 alin. (1), li se achită, cel mai târziu la data pensionării, diferenţa dintre drepturile cuvenite şi cele efectiv plătite eşalonat în tranşe trimestriale egale.

Art. 4
Pentru evitarea oricărei dificultăţi în plata diferenţelor de drepturi salariale, beneficiarul adresează fiecărui angajator la care şi-a desfăşurat activitatea în perioada 1 octombrie 2008 - 13 mai 2011 sau, după caz, pentru o parte din acest interval de timp o cerere, conform modelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentele norme metodologice. Cererea se depune la registratura unităţii sau se trimite prin poştă cu confirmare de primire, prin telefax ori prin poştă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea cererii şi confirmarea primirii acesteia.

Art. 5
(1)În vederea calculării diferenţelor de drepturi salariale care se cuvin beneficiarilor, angajatorii procedează la calcularea drepturilor salariale pentru intervalul 1 octombrie 2008 - 13 mai 2011 sau, după caz, pentru o parte din acest interval, prin utilizarea coeficientului de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei în locul valorii efectiv utilizate la momentul plăţii salariilor, cu respectarea şi a prevederilor art. 4 şi 5 din Legea nr. 85/2016.
(2)Diferenţele de drepturi salariale cuvenite se determină prin scăderea din salariul brut lunar rezultat prin utilizarea coeficientului de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei a salariului brut lunar din statul de plată aferent lunii pentru care se face calculul.
(3)Diferenţele de drepturi salariale a căror plată se face eşalonat se actualizează cu indicele de inflaţie, publicat în luna în care se face plata, pe baza datelor comunicate de Institutul Naţional de Statistică. Indicele de inflaţie se publică pe site-ul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.

Art. 6
Pentru beneficiarii care şi-au schimbat locul de muncă în perioada 1 octombrie 2008 - 13 mai 2011 sau care au prestat activitate, în acelaşi timp sau succesiv, la mai mulţi angajatori, calculul şi plata diferenţelor de drepturi salariale se realizează de fiecare angajator care l-a salarizat în această perioadă, proporţional cu perioada efectiv lucrată la fiecare dintre aceştia.

Art. 7
(1)Impozitul aferent diferenţelor de venituri din salarii stabilite pentru perioada 1 octombrie 2008 - 13 mai 2011 se calculează şi se reţine în conformitate cu reglementările legale în vigoare privind veniturile realizate în afara funcţiei de bază la data plăţii, se plăteşte şi se declară până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-au plătit diferenţele de drepturi salariale.
(2)Calculul contribuţiilor sociale obligatorii datorate de angajaţi şi angajatori, aferente diferenţelor de venituri din salarii stabilite pentru perioada 1 octombrie 2008 - 13 mai 2011, se efectuează prin utilizarea cotelor de contribuţii în vigoare în perioada căreia îi sunt aferente diferenţele de drepturi salariale. Contribuţiile sociale obligatorii datorate potrivit legii se calculează şi se reţin la data efectuării plăţii, se plătesc şi se declară până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume, prin depunerea declaraţiilor rectificative pentru lunile cărora le sunt aferente sumele respective.

-****-
ANEXĂ:

CERERE în vederea plăţii diferenţelor de drepturi salariale prevăzute de Legea nr. 85/2016 privind plata diferenţelor salariale cuvenite personalului didactic din învăţământul de stat pentru perioada octombrie 2008 - 13 mai 2011

Către
Unitatea de învăţământ/Instituţia de învăţământ superior/Biblioteca centrală universitară ....................
Doamnei/Domnului director, rector/director general .......................

Subsemnatul/Subsemnata, ........................ (fostă .....................)*, posesor/posesoare al/a B.I./C.I. seria ..... nr. ..........., CNP ............., angajat/ă al/a unităţii/instituţiei pe care o conduceţi pe funcţia de ................... în perioada ............, solicit plata diferenţelor de drepturi salariale prevăzute de Legea nr. 85/2016 în contul ............., deschis la ................. pe numele subsemnatului/subsemnatei.

Data ......................
Semnătura ...........................

_______
* În cazul schimbării numelui de familie, beneficiarul depune documente justificative.



vineri, 2 septembrie 2016

O nouă modificare a legii salarizării pentru anul 2016


Ordonanța de urgență nr. 43 din 31 august 2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale
Având în vedere că, în prezent, salarizarea personalului bugetar este reglementată prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare,
luând în considerare că, de la data aprobării Legii-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi până în prezent, nu au fost aplicate valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele Legii-cadru,
ţinând cont de succesivele amânări ale aplicării în totalitate a Legii-cadru nr. 284/2010, cauzate de constrângeri financiare, ceea ce face ca în prezent salarizarea personalului bugetar plătit din fonduri publice să se facă potrivit cadrului normativ în vigoare la nivelul anului 2009,
ţinând cont de faptul că, în prezent, unele din diferenţele de salarizare pentru aceeaşi funcţie au fost eliminate prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative,
ţinând cont că autorităţile/instituţiile publice centrale şi locale au identificat o serie de neclarităţi în aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016,
având în vedere necesitatea clarificării unor prevederi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare: art. 31 alin. (1), referitoare la definirea sintagmei "fiecare funcţie", precum şi la drepturile salariale luate în considerare la stabilirea nivelului maxim al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, art. 32 alin. (6) referitor la modul de determinare a drepturilor aferente activităţii prestate în linia de gardă, în funcţie de salariile de bază prevăzute în anexa nr. 1, precum şi art. 36 privind asimilarea funcţiilor din aparatul propriu al ministerelor cu cele din cadrul Secretariatului General al Guvernului,
ţinând seama că, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, la determinarea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective se iau în considerare doar drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, întrucât personalul plătit din fonduri publice beneficiază de drepturile salariale prevăzute de actele normative privind salarizarea, fără a putea pretinde în lipsa unor dispoziţii legale, alte drepturi, hotărârile judecătoreşti pronunţate în soluţionarea unor litigii şi care produc doar efecte relative neputând fi avute în vedere la stabilirea nivelului de salarizare (maxim) pentru funcţii similare; în lipsa unui temei legal expres, hotărârile judecătoreşti nu pot fi aplicate în mod generalizat, iar drepturile salariale recunoscute prin acestea profită exclusiv persoanelor care au avut calitatea de parte în proces, dându-se astfel eficienţă autorităţii de lucru judecat şi obligativităţii hotărârilor judecătoreşti,
de asemenea, având în vedere faptul că la determinarea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective se iau în considerare doar drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, fără a putea pretinde, în lipsa unor dispoziţii legale, alte drepturi, hotărârile judecătoreşti pronunţate în soluţionare a unor litigii şi care produc doar efecte relative (inter partes) nu pot fi avute în vedere la stabilirea nivelului de salarizare (maxim) pentru funcţii similare,
luând în considerare necesitarea de a reglementa situaţia tarifului orar utilizat pentru plata gărzilor efectuate în afara programului de la norma de bază în regim de urgenţă pentru a înlătura starea de neîncredere a medicilor cu privire la salariul de bază în funcţie de care se determină tariful orar pentru gărzile efectuate în afara programului de la norma de bază, fapt care se află în legătură directă cu semnarea contractelor de muncă cu timp parţial pentru gărzi prin care, în fapt, se asigură continuitatea asistenţei medicale,
având în vedere că începând cu data de 1 august 2016 se abrogă Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, cu modificările şi completările ulterioare, este necesar a se aplica noile prevederi legislative privind salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar din întregul sistem de învăţământ,
constituie situaţie de urgenţă asigurarea plăţii salariilor atât pentru personalul din reţeaua din învăţământ, cât şi pentru personalul din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.
Datorită apariţiei unor interpretări diferite privind plăţile salariale în domeniul educaţie în prima etapă, se impune de urgenţă modificarea şi completarea textului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, în sensul că Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice să fie abilitat să elaboreze grile de salarizare aferente primei etape de implementare a actului normativ.
Ţinând cont că plata drepturilor salariale aferente lunii august 2016 se face în sistemul bugetar în perioada 5-15 septembrie 2016,
având în vedere faptul că în aparatul de lucru al Secretariatului General al Guvernului nu se regăsesc toate funcţiile din cadrul ministerelor, ceea ce ar conduce la salarii diferite pentru aceeaşi funcţie, dar cu gradaţii diferite,
în vederea asigurării plăţii salariilor personalului din aparatul propriu al ministerelor aferente lunii august 2016, conform art. 36 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, cu modificările şi completările ulterioare,
având în vedere că art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 174/2015, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că "salarizarea personalului din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, serviciilor Parlamentului şi aparatului de lucru al Guvernului se stabileşte la nivelul de salarizare maxim aflat în plată aferent funcţiilor din cadrul aparatului de lucru al Guvernului", text care determină interpretări diferite privind aplicarea,
ţinând cont că există riscul real al generării de inechităţi între funcţionarii publici sau personalul contractual din cadrul aceleiaşi instituţii prin diminuarea salariilor unor categorii importante de funcţii, inclusiv de conducere,
în considerarea faptului că elementele mai sus menţionate vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. I
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.La articolul 31, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(1) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."
2.La articolul 31, după alineatul (1) se introduc patru noi alineate, alineatele (11)-(14), cu următorul cuprins:
"(11) Sintagma «fiecare funcţie» prevăzută la alin. (1) reprezintă funcţiile prevăzute în aceeaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.
(12) În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti.
(13) În aplicarea prevederilor alin. (1), prin instituţie sau autoritate publică se înţelege acea instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. În cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate.
(14) Pentru personalul didactic de predare din învăţământul superior/universitar nivelul salariului de bază similar în plată sau al salariului de bază maxim corespunzător funcţiei didactice ocupate Se stabileşte cu respectarea criteriilor care s-au avut în vedere la acordarea salariului de încadrare între minim şi maxim, cu toate elementele care fac parte din salariul de bază, fără compensaţii tranzitorii, cu excepţia celei pentru titlul ştiinţific de doctor obţinut în domeniul pentru care îşi desfăşoară activitatea."
3.La articolul 31, alineatul (8) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(8) Începând cu luna august 2016, personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor, îşi desfăşoară activitatea în domeniul în care a obţinut acest titlu şi nu beneficiază de suma compensatorie inclusă în anul 2010 în salariul de bază, solda/salariul de funcţie, indemnizaţia lunară de încadrare, beneficiază de suma compensatorie aferentă titlului ştiinţific de doctor stabilită la nivelul similar în plată pentru aceeaşi funcţie, grad didactic, tranşă de vechime în învăţământ pentru personalul didactic din învăţământ, respectiv grad/treaptă profesională şi, după caz, vechime în funcţie în cazul celorlalte categorii de personal, din instituţia sau autoritatea publică respectivă sau, după caz, într-o instituţie sau autoritate publică similară."
4.La articolul 32, după alineatul (6) introduc două noi alineate, alineatele (61) şi (62), cu următorul cuprins:
"(61) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (2), începând cu luna octombrie 2016, pentru gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază, tariful orar se determină în funcţie de salariul de bază prevăzut în anexa nr. 1, corespunzător funcţiei de execuţie. Influenţele financiare determinate de aplicarea acestei prevederi, pentru personalul încadrat în unităţi sanitare publice, aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, se asigură prin transferuri din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate de la o poziţie distinctă.
(62) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (2), începând cu 1 octombrie 2016, personalul care îşi desfăşoară activitatea în secţii şi compartimente de oncologie medicală, oncologie pediatrică, radioterapie, hematologie oncologică beneficiază de acelaşi cuantum al sporului pentru condiţii deosebit de periculoase în mod similar cu personalul din secţiile/compartimentele cu paturi de îngrijire paleative care în luna decembrie 2015 a beneficiat de acest spor, iar personalul care îşi desfăşoară activitatea în secţii/compartimente pentru arşi beneficiază de acelaşi cuantum al sporului pentru condiţii deosebit de periculoase în mod similar cu personalul din secţiile/compartimentele cu paturi pentru bolnavi cu SIDA care în luna decembrie 2015 a beneficiat de acest spor la limita maximă."
5.La articolul 33 alineatul (5), partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(5) Pentru personalul didactic auxiliar şi pentru personalul medical şi auxiliar sanitar angajat în învăţământul special, special integrat sau în învăţământul superior/universitar care nu se regăseşte în anexa nr. 2, la salariul de bază stabilit potrivit anexei nr. 2 sau, după caz, potrivit anexei nr. 1 lit. a.4, b.4 şi c.4 se acordă următoarele sporuri şi indemnizaţii, dacă sunt îndeplinite condiţiile de acordare prevăzute de lege, astfel:"
6.La articolul 33, alineatul (9) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(9) Pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat într-o instituţie sau autoritate publică, unitate de învăţământ, după caz, unde nu există funcţie similară în plată, salariile de bază se stabilesc prin raportarea salariilor de bază calculate conform prevederilor art. 4 alin. (5) la salariile de bază calculate potrivit anexei nr. 2, la care se adaugă, dacă sunt îndeplinite condiţiile de acordare, drepturile salariale prevăzute la alin. (4) lit. a)-c) sau alin. (5) lit. a)-c)."
7.La articolul 34 alineatul (2), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"b) începând cu data de 1 decembrie 2017, dacă totalul drepturilor salariale determinate potrivit art. 33 alin. (2), (4) sau (5), după caz, este mai mic sau egal cu totalul drepturilor salariale aferente lunii noiembrie 2017 se păstrează drepturile salariale aferente lunii noiembrie 2017. Pentru funcţiile de conducere din învăţământul preuniversitar la determinarea drepturilor salariale se va utiliza, începând cu data de 1 decembrie 2017, anexa cu salariile de bază prevăzute la normele metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului."
8.Articolul 35 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 35
În aplicarea art. 31 alin. (2), (3) şi (8), art. 33 şi 34, pentru personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice va elabora, în termen de 60 de zile de la publicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, norme metodologice care vor cuprinde şi anexe cu salariile de bază care se vor utiliza începând cu data de 1 august 2016, pentru aplicarea prevederilor art. 34 alin. (2) lit. a), respectiv o anexă cu salariile de bază de la 1 decembrie 2017 pentru funcţiile de conducere din învăţământul preuniversitar, norme metodologice care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului."
9.Articolul 36 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 36
(1) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, salariile de bază pentru personalul încadrat pe funcţii publice şi contractuale din aparatul propriu al ministerelor se stabilesc potrivit anexei nr. 3, cu excepţia personalului încadrat, nou-încadrat sau promovat pe funcţii publice şi contractuale care beneficiază de un salariu de bază superior stabilit prin alte dispoziţii legale.
(2) În situaţia în care salariile de bază determinate în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) sau, după caz, art. 31 sunt mai mari decât cele determinate potrivit alin. (1) se menţin cele stabilite în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) sau, după caz, art. 31.
(3) Prevederile prezentului articol nu se aplică personalului din alte instituţii şi autorităţi publice, asimilat din punctul de vedere al salarizării cu personalul din aparatul propriu al ministerelor."
10.Articolul 121 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 121
Anexele nr. 1-3 fac parte integrată din prezenta ordonanţă de urgenţă."
11.La anexa nr. 2 capitolul I punctul 1, poziţiile 5 şi 8 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"5. Director de departament*)
.......................................................
8. Director general adjunct administrativ al universităţii"
12.Se elimină textul prevăzut la **) din subsolul tabelului.
13.La anexa nr. 2 capitolul I, după nota de subsol marcată cu "**" se introduce o nouă notă, cu următorul cuprins:
"NOTĂ:
Pentru funcţiile didactice de conducere, de îndrumare şi control ocupate cu personal didactic care a absolvit studii superioare de scurtă durată, salariile de bază se vor stabili prin diminuarea cu un procent de 20% a salariilor de bază prevăzute la funcţiile de conducere cu studii superioare din tabel, respectiv din anexele la normele metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului."
14.La anexa nr. 2 capitolul I, după nota de subsol marcată cu "**" se introduce o nouă notă, cu următorul cuprins:
"NOTĂ:
Pentru funcţiile didactice auxiliare de conducere ocupate cu personal didactic auxiliar care a absolvit studii superioare de scurtă durată, salariile de bază se vor stabili prin diminuarea cu un procent de 20% a salariilor de bază prevăzute la funcţiile de conducere cu studii superioare din tabel, respectiv din anexele la normele metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului."
15.La anexa nr. 2 capitolul I punctul 3, poziţia 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"6. Şef serviciu (administrator financiar patrimoniu), administrator şef de facultate"
16.La anexa nr. 2 capitolul I punctul 4, nota din subsol se modifică după cum urmează:
"Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă reprezintă nivelul minim, iar nivelul maxim se stabileşte prin majorarea acestuia cu până la 70%. Încadrarea între limite se face anual, pe baza criteriilor aprobate de senatul universitar."
17.După anexa nr. 2 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 3, al cărei cuprins este prevăzut în anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. II
- Articolul IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 9 iunie 2016, se abrogă.
Art. III
- Articolul 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr 11/2016 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 285 din 14 aprilie 2016, se abrogă.
Art. IV
1.În anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, la capitolul II articolul 7 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"b) După sintagma «paleative» se adaugă sintagma «secţii/compartimente pentru arşi, secţii şi compartimente de oncologie medicală, oncologie pediatrică, radioterapie, hematologie oncologică»."
Art. V
În cuprinsul art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 920 din 17 decembrie 2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 174/2015, cu modificările şi completările ulterioare, prin sintagma "se stabileşte la nivelul de salarizare maxim aflat în plată aferent funcţiilor din cadrul aparatului de lucru al Guvernului" se înţelege aplicarea aceluiaşi procent de creştere salarială pentru toate funcţiile, corespunzător nivelului maxim aflat în plată în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, cu excepţia funcţiilor de demnitate publică, inspector guvernamental, consilier pentru afaceri europene şi manager public.
-****-



Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 673 din data de 31 august 2016