De câtă forță, sacrificiu, demnitate, conștiință și luciditate este nevoie pentru a putea schimba un sistem tocmai cu oamenii care sunt rezultatul lui?


Abonează-te la sinvlex și pe Facebook !

luni, 5 martie 2012

CHEMARE LA ACŢIUNE !

AUDIERE PUBLICĂ
Bucureşti,  21 martie 2012 – Hotel Royal, ora 15 00


În România s-a ajuns în situaţia în care sute de hotărâri judecătoreşti irevocabile, obţinute de salariaţii bugetari, vor fi executate abia după opt ani, în 2016.
Considerând că o asemenea situaţie este incompatibilă cu principiile statului de drept, vă propunem să vă alăturaţi campaniei noastre !

După 1989, drumul României către redobândirea statutului de democraţie autentică şi stat de drept s-a redeschis. Cel puţin teoretic, ţara noastră dispune de un cadru constituţional şi de instituţii care asigură colaborarea şi supravegherea reciprocă dintre cele trei puteri ale statului.
În ultimii ani însă, nu de puţine ori, tot mai multe voci din spaţiul public atrag atenţia asupra declanşării unui proces de degradare a fundamentului statului de drept. Cele mai multe critici se îndreaptă împotriva utilizării în mod excesiv a reglementării prin ordonaţe de urgenţă ale guvernului şi prin procedura asumării răspunderii. Parlamentul, ca unică putere legiuitoare, este redus, astfel, la o simplă anexă a guvernului.
 Mai grav, prin acelaşi tip de mecanisme, dominaţia puterii executive s-a impus în ultima perioadă, direct sau indirect, şi asupra puterii judecătoreşti. 
 Cel mai elocvent exemplu în acest sens este acela al legii care prelungeşte efectele unei ordonaţe de urgenţă prin care se suspendă, practic, aplicarea unor hotărâri judecătoreşti devenite executorii - Legea nr. 230/2011. Executarea hotărârilor judecătoreşti, unele dintre acestea obţinute înaite de 2008, este eşalonată până în 2016.
Prin aceasta, se depăşesc cu mult exigenţele de rezonabilitate pe care le reclamă garanţiile instituite prin Constituţia României dar, mai ales, prin art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi art. 1 din Primul protocol adiţional.
Astfel, sunt prejudiciaţi din punct de vedere economic, social şi moral, pe termen lung, salariaţi din educaţie, sănătate, justiţie, ministerul de interne, precum şi largi categorii de funcţionari publici.
Ca reacţie la situaţia creată, a luat naştere Coaliţia Naţională pentru Statul de Drept, ai cărei  membri fondatori sunt: Sindicatul Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa; Liga Consilierilor Juridici din Judeţul Constanţa; Centrul Regional de Resurse pentru ONG-uri; Centrul pentru Resurse Civice; Asociaţia Educatoarelor şi Institutorilor din Grădiniţele Constănţene; Asociaţia pentru Calitate şi Cooperare în Educaţie; Asociaţia Pro Democraţia - Club Brăila (site oficial:  www.statuldedrept.blogspot.com )

Legea privind eşalonarea plăţilor până în 2016 a  fost declarată constituţională, dar controversele şi tensiunile din spaţiul public se menţin.
Coaliţia Naţională pentru Statul de Drept respectă decizia Curţii Constituţionale, dar consideră, totuşi, că o asemenea situaţie este incompatibilă cu principiile statului de drept. Măcar şi pentru simplul fapt că, odată precedentul creat, este firesc să ne întrebăm cu toţii: Ce autoritate şi  ce mecanism constituţional  mai pot garanta că acest termen de 8 ani nu va fi prelungit ulterior ?
Pentru aceasta, Coaliţia Naţională pentru Statul de Drept a declanşat o campanie menită să identifice soluţii care ar putea permite plata drepturilor câştigate de salariaţii bugetari  prin hotărâri judecătoreşti.
Într-o democraţie autentică, influenţarea deciziilor politice care afectează viaţa socială şi economică a cetăţenilor se realizează prin implicarea societăţii civile, ca un mecanism reglator, complementar celor instituite constituţional.  Este un exerciţiu democratic fundamental. 

  Vă invităm, prin urmare, să vă alăturaţi campaniei noastre:
  • fie prin aderarea la această coaliţie, ca partener,  până la data de 15 martie 2012
  • fie prin depunerea/transmiterea unei depoziţii în cadrul audierii publice pe care o vom organiza în data de 21 martie 2012, la Bucureşti (depoziţia trebuie depusă/transmisă până la data de 15 martie 2012)
Depoziţia reprezintă punctul dumneavoastră de vedere faţă de una dintre soluţiile propuse de noi, dar se poate constitui şi într-o soluţie proprie, construită pe baza argumentelor dumneavoastră.

SOLUŢII / MODALITĂŢI DE PLATĂ PE CARE LE PROPUNEM

1. Plata integrală, fără eşalonare (abrogarea Legii care eşalonează plăţile până în 2016);
2. Plata în cel mult trei tranşe;
3. Compensarea sumelor datorate prin scutirea de impozitul pe venit (scutirea de impozitul pe venit / alte taxe şi contribuţii până la concurenţa sumelor datorate);
4. Compensarea sumelor datorate prin acordarea unor bonuri de tezaur pentru beneficiarii hotărârilor judecătoreşti.
  • Consideraţi a fi viabile soluţiile propuse de Coaliţia Naţională pentru Statul de Drept? De ce? (vă rugăm să argumentaţi opinia dvs.)
  • Ce soluţii alternative propuneţi pentru soluţionarea acestei probleme?
  • Care ar fi, în opinia dumneavoastră, termenul rezonabil de soluţionare ?
    Audierea publică este o procedură transparentă, de colectare de opinii, prin care orice grup, organizaţie, instituţie şi persoană interesată îşi poate aduce contribuţia la definirea şi identificarea celei mai viabile soluţii pentru problema pusă în discuţie.
    • Opinia dumneavoastră (depoziţia), formulată în scris, va fi prezentată în cadrul audierii publice, fie direct de dumneavoastră, fie de un reprezentant desemnat, după ce a fost transmisă, până la data 15 martie 2012, la adresa de e-mail statuldedrept@gmail.com sau pe fax, la nr. 0241-617022.
    • Opiniile colectate prin procedura de audiere publică vor fi sintetizate într-un raport întocmit de o comisie de experţi neutră, echidistantă şi independentă.
    • Raportul comisiei de experţi va fi prezentat într-o conferinţă de presă, organizată în termen de două săptămâni de la data audierii publice, fiind transmis ulterior tuturor participanţilor.
    • Raportul comisiei de experţi va fi înaintat decidenţilor politici: Parlament, Guvern, ministere de specialitate etc
    Detaliile şi documentele campaniei pot fi consultate pe www.statuldedrept.blogspot.com
    Până la data de 29 februarie 2012, s-au alăturat campaniei:
    • Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ
    • Academia de Advocacy       
    • Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind

    Lista partenerilor rămâne deschisă până la data de 15 martie 2012.

    Niciun comentariu: