Satul Cârligu Mare, judeţul Buzău. Undeva, în marginile Bărăganului, pe uliţele din măruntaiele satului, cu puţin înainte de Bunavestire, câţiva copii se întorc de la şcoală. Printre casele dărăpănate, care o iau spre pământ după stăpânii lor plecaţi demult acolo, se întrevede turla bisericii. Părintele Marian Tudor ne aşteaptă în poartă, îmbrăcat în sutana preoţească. A preluat parohia de un an şi, de atunci, misiunea lui printre cârligeni a devenit un şir lung de întâlniri înfiorătoare. Sărăcia, bolile, foametea, frigul, copilăriile vitregite, familiile măcinate de nenorociri sunt adevărata lui slujbă. Cunoscând în ansamblu cazurile, dintr-un apel lansat pe un site de socializare, am trecut la detalii. Ce să vizităm mai întâi? Cel mai disperat caz? Cea mai săracă familie? Cei doi copii sălbăticiţi, crescuţi de tatăl şi mama cu handicap? Pe fata căreia doctorii i-au dat, încă pe când avea doar doi ani şi jumătate, numai 11 ani de trăit, iar ea s-a încăpăţănat, imobilizată total la pat, să prindă aproape vârsta majoratului? Sau bordeiul în care a îngheţat, peste iarnă, băiatul luat în plasament? Mai bine mergem întâi la familia cea mai săracă… Dar care e cea mai săracă? Ne uităm în stânga drumului, apoi în dreapta şi plecăm la întâmplare. Ori încotro ai lua-o, aceeaşi tristeţe, încălzită uşor de soarele primăvăratic. Alegem un capăt al satului… articol complet
autori: Ciprian STERIAN şi Sorin DINCO
sursa: observatorulbuzoian.ro
