De câtă forță, sacrificiu, demnitate, conștiință și luciditate este nevoie pentru a putea schimba un sistem tocmai cu oamenii care sunt rezultatul lui?


vineri, 27 ianuarie 2012

Coaliţia 52

Coaliţia 52 a lansat astăzi campania de modificare a Legii transparenței decizionale în administrație.
Cu începere de la ora 11:30, în timp real, Academia de Advocacy  a organizat o conferința de presă-multiplex, cu intervenții în sistem de videoconferință, din Timișoara, Cluj, Târgu Mureș, Craiova, Bacău, Constanța și Ploiești.
Coaliţia 52 este o mişcare civică menită să repună în drepturi consultarea publică, printr-o iniţiativă de amendare a Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţie.
Cine respecta legea privind consultarea publica? E o listă foarte scurtă: niciun minister, 3 consiliii judeţene şi o primărie (din 54 incluse în studiu).

Documentaţia pentru susținerea amendamentelor propuse de Coaliţia 52 poate fi consultată la www.advocacy.ro


 Aderă la Coaliţia 52 aici !  Exprimă-ţi astfel susţinerea pentru revendicările legitime ale societăţii civile!

luni, 23 ianuarie 2012

Din nou!

În seara asta, după ora 18:00, voi fi din nou în Piaţa Prefecturii Constanţa. Vă aştept ! Să protestăm împreună împotriva dictaturii băsiste ! 

Salariaţii din învăţământul constănţean-chemaţi să se alăture protestelor

Sindicatul Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa oferă sindicaliștilor săi șansa de a-și manifesta direct și personal nemulțumirile legate de statutul de angajat în învățământ, de pierderile de drepturi financiare, morale şi sociale, organizând un miting în fața Prefecturii Constanța, marți 24.01.2012, ora 12.00.
 "Să facem, pe 24 IANUARIE, dintr-un miting al UNIRII un miting al TREZIRII!
Îi așteptăm pe toți cei care ne-au transmis, de-a lungul timpului, mesaje de nemulțumire cât și pe cei vor cu adevărat o schimbare în bine" - se arată într-un comunicat al S.L.S.I.P.

miercuri, 18 ianuarie 2012

Impostorilor, voi stați acasă ! Nu e revolta voastră ! Nu e Rugăciunea voastră !

De trei zile sunt în fiecare seară în Piața Prefecturii; și am întâlnit atât de puțini profesori ! Și nu înțeleg de ce lipsesc tocmai ei, cei cărora, în ultimii ani, li s-au făcut cele mai mari nedreptăți. 
Au apărut însă impostorii. Am văzut în seara asta câteva personaje cvasipublice, dar, în acelși timp, cvasicompromise. S-au afișat, au acaparat microfoanele, s-au ascultat monologând schizoid în fața camerelor de luat vederi, după care "au tăiat-o", rebegiți de frig. În fapt, niște retori ordinari, tarabagii ai discursului public. Unii dintre ei chiar duși cu pluta și lipsiți de cel mai infim simț al ridicolului. S-au dat în spectacol. Dar au bifat înc-o "revoluție"; pentru care mâine-poimâine vor revendica ieșirea din umbră și certificat. Și, de ce nu, vreo sinecură...
Nu-i păcat, fraților? Veniți în piață! Să le spunem impostorilor să stea acasă ! Nu e revolta lor ! Nu e Rugăciunea lor !

marți, 10 ianuarie 2012

Puterea tranşează tranşele

În bătaie de joc faţă de orice principiu de drept, puterea actuală ciopârţeşte şi cele 5 procente care s-ar fi cuvenit în anul 2012 salariaţilor bugetari care au câştigat anumite drepturi băneşti prin hotărâri judecătoreşti.
Potrivit Legii nr. 293/2011 a bugetului de stat, în anul 2012, cele 5 procente din drepturile băneşti obţinute prin hotărârile judecătoreşti devenite executorii până la 31 decembrie 2011 urmează a fi achitate în 4 tranşe egale.

Art. 43
(1) În anul 2012, plata titlurilor executorii se efectuează în cuantumul prevăzut pentru acest an prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, din sumele aprobate la titlul "Cheltuieli de personal", în mod eşalonat în tranşe trimestriale egale.
(2) În bugetul Ministerului Finanţelor Publice - "Acţiuni generale", la titlul "Cheltuieli de personal" este prevăzută o sumă globală, din care, prin hotărâre a Guvernului, pot fi majorate în ultima lună a fiecărui trimestru, în cazuri temeinic justificate, cheltuielile de personal prevăzute în bugetele ordonatorilor principali de credite finanţaţi integral de la bugetul de stat sau din venituri proprii şi subvenţii alocate de la bugetul de stat, pentru acoperirea necesarului de credite pentru plata titlurilor executorii conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.

Potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, plata sumelor prevazute prin hotarâri judecatoresti având ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii pâna la data de 31 decembrie 2011, se va realiza dupa o procedura de executare care începe astfel:

a) în anul 2012 se plateste 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plateste 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plateste 25% din valoarea titlului executoriu;
d)în anul 2015 se plateste 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în anul 2016 se plateste 35% din valoarea titlului executoriu.


Priorităţile lui Funeriu

Ministerul Educaţiei are şi priorităţi majore: Ordinul nr. 6564 din 13 decembrie 2011 privind aprobarea Procedurii de atribuire a denumirilor unităţilor de învăţământ din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar.


În baza prevederilor art. 61 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 48/2003, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului emite prezentul ordin.
Art. 1
Art. 2
Începând cu anul şcolar 2012-2013, unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, confesional şi particular din sistemul naţional de învăţământ vor avea denumiri în conformitate cu prevederile procedurii de atribuire a denumirilor unităţilor de învăţământ preuniversitar.
Art. 3
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă orice dispoziţii contrare.
Art. 4
Direcţia generală management, resurse umane şi reţea şcolară din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, confesional şi particular duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 5
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-
Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului,
Daniel Petru Funeriu

ANEXĂ:

PROCEDURA din 13 decembrie 2011 de atribuire a denumirilor unităţilor de învăţământ din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar

CAPITOLUL I: Dispoziţii generale
Art. 1
(1)Atribuirea denumirii unităţilor de învăţământ se realizează în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare şi ale prezentei proceduri.
(2)Prin denumirea unei unităţi de învăţământ se înţelege textul complet în care sunt conţinute date relevante referitoare la funcţionarea unităţii de învăţământ respective:
a)numele, titulatura/nr. atribuit;
b)tipul unităţii de învăţământ, respectiv nivelul de învăţământ pentru care este emisă denumirea;
c)nivelul/nivelurile de învăţământ şcolarizate în unitatea de învăţământ;
d)localitatea;
e)adresa completă.
Art. 2
Denumirea unităţii de învăţământ trebuie să reflecte nivelul cel mai înalt de învăţământ şcolarizat în unitatea de învăţământ respectivă.
Art. 3
Atribuirea denumirii se realizează ca urmare a:
a)înfiinţării unei unităţi de învăţământ;
b)autorizării de funcţionare provizorie/acreditării pe un nivel de învăţământ superior celor pe care unitatea de învăţământ şcolarizează;
c)ridicării autorizaţiei de funcţionare provizorie/acreditării unei unităţi de învăţământ pentru nivelul cel mai înalt pe care unitatea de învăţământ şcolarizează;
d)fuziunii sau scindării unităţilor de învăţământ, în condiţiile legii.
Art. 4
Începând cu anul şcolar 2012-2013, unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi particular vor avea denumirile următoare:
a)unităţile de învăţământ pentru educaţie timpurie:
(i)creşă;
(ii)grădiniţă cu program normal/cu program prelungit/cu program săptămânal;
(iii)centru de zi;
b)unităţile de învăţământ pentru învăţământul primar:
- şcoală primară;
c)unităţile de învăţământ pentru nivel secundar inferior sau gimnazial:
- şcoală gimnazială;
d)unităţile de învăţământ pentru nivelul secundar superior sau liceal:
(i)liceu teoretic;
(ii)liceu vocaţional;
(iii)liceu cu program sportiv;
(iv)club sportiv şcolar;
(v)liceu tehnologic;
e)colegiu/colegiu naţional - unităţile de învăţământ care la data intrării în vigoare a prezentei proceduri au dobândit denumirea de colegiu/colegiu naţional îşi păstrează denumirea în forma respectivă, conform ordinului ministrului în baza căruia li s-a atribuit denumirea:
f)unităţile de învăţământ pentru nivelul postliceal:
- şcoală postliceală;
g)unităţile de învăţământ pentru învăţământul profesional:
- şcoală profesională;
h)unităţile de învăţământ pentru învăţământul de artă:
- şcoală de artă;
i)unităţile de învăţământ pentru învăţământul special:
- şcoală pentru copii cu deficienţe.
Art. 5
Procedura de atribuire a unui nume unităţii de învăţământ preuniversitar de stat şi particular se realizează după cum urmează:
a)pe parcursul anului şcolar, consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ stabileşte propunerea privind denumirea unităţii de învăţământ începând cu anul şcolar următor şi înaintează solicitarea, însoţită de fundamentarea necesară, spre aprobare, administraţiei publice locale sau judeţene, după caz, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 48/2003, cu modificările şi completările ulterioare;
b)atribuirea de denumire pentru unităţile de învăţământ de stat şi particular se realizează de către consiliile locale, prin hotărâre, pentru unităţile de învăţământ din raza lor teritorială;
c)pentru unităţile de învăţământ liceal special şi postliceal special atribuirea de denumire se realizează prin hotărâre de către consiliile judeţene/consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti;
d)atribuirea de denumiri de către instituţiile menţionate se va realiza şi cu respectarea prevederilor art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 63/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 48/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 6
Modificările denumirilor unităţilor de învăţământ de stat şi particular se realizează de către autorităţile administraţiei publice locale anterior solicitării avizului conform al inspectoratului şcolar privind organizarea reţelei şcolare.
Art. 7
Modificările denumirilor unităţilor de învăţământ special liceal şi special postliceal se realizează de către consiliile judeţene, respectiv consiliile locale ale municipiului Bucureşti, anterior solicitării avizului conform al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului privind aceste unităţi de învăţământ.
Art. 8
Atribuirea de denumiri pentru şcolile postliceale se face numai în situaţiile în care unităţile de învăţământ respective şcolarizează doar pe nivelul de învăţământ postliceal.
Art. 9
Unităţile de învăţământ preuniversitar care la data intrării în vigoare a prezentei proceduri au dobândit statutul/denumirea de "colegiu"/"colegiu naţional" îşi păstrează acest/această statut/denumire, urmând ca celelalte elemente caracteristice să fie corelate cu prevederile prezentei proceduri.
Art. 10
Textul complet al denumirii va constitui elementul de identificare publică a unităţii de învăţământ, dar şi în bazele de date privind reţeaua şcolară, constituite la nivel local, judeţean sau naţional.
Art. 11
Atribuirea de denumiri unităţilor de învăţământ din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională se realizează de către ministerele interesate şi de alte instituţii cu responsabilităţi în domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale prin norme interne, corelate cu prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu prevederile prezentei proceduri.
CAPITOLUL II: Atribuirea denumirii unei unităţi de învăţământ cu personalitate juridică
Art. 12
Unitatea de învăţământ cu personalitate juridică are următoarele elemente definitorii:
a)act de înfiinţare/funcţionare;
b)cod de identitate fiscală eliberat de autoritatea fiscală pe baza actului de înfiinţare/funcţionare al unităţii de învăţământ respective;
c)sigiliu/ştampilă;
d)cont în Trezoreria Statului.
Art. 13
În alcătuirea textului denumirii unităţii de învăţământ preuniversitar se introduc următoarele prescurtări şi abrevieri, denumite coduri:
1.educaţie timpurie: Ed T;
a)nivel antepreşcolar: APRE;
b)nivel preşcolar: PRE;
2.nivel primar: PRI;
3.nivel secundar inferior sau nivel gimnazial: GIM;
4.nivel secundar superior sau nivel liceal: LIC;
a)liceu, filieră teoretică - liceul teoretic: LIC TEO;
b)liceu, filieră vocaţională - liceul vocaţional: LIC VOC;
c)liceu, filieră tehnologică - liceul tehnologic: LIC TEH;
5.învăţământ profesional: PROF;
6.învăţământ postliceal: POS;
7.învăţământ de artă: AR;
8.învăţământ sportiv: SP;
9.învăţământ special: SPE;
10.învăţământ special integrat: SPEI;
11.colegiu: COL;
12.colegiu naţional: COL NAT;
Art. 14
Codurile prevăzute la art. 13 vor fi utilizate în alcătuirea textului hotărârii autorităţii administraţiei publice locale/consiliului judeţean/consiliilor locale ale municipiului Bucureşti privind atribuirea denumirii unităţii de învăţământ, pentru menţionarea explicită a nivelurilor/formelor de învăţământ şcolarizate de către unitatea respectivă.
Art. 15
Modelele privind denumirile unităţilor de învăţământ cu personalitate juridică sunt prezentate în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta procedură.
Art. 16
Modelele de alcătuire a siglei/firmei unităţii de învăţământ sunt prezentate în anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezenta procedură.
CAPITOLUL III: Atribuirea de denumire pentru unităţile de învăţământ fără personalitate juridică (structuri arondate)
Art. 17
Unitatea de învăţământ fără personalitate juridică, denumită structură şcolară arondată (AR), este subordonată unei unităţi de învăţământ cu personalitate juridică (PJ), reprezentând una dintre locaţiile în care şcoala coordonatoare îşi desfăşoară activitatea pe unul sau mai multe niveluri de învăţământ.
Art. 18
Atribuirea de denumire pentru o structură arondată se face în situaţia reorganizării reţelei şcolare, extinderii/restrângerii activităţii unei unităţi de învăţământ cu PJ.
Art. 19
Atribuirea de denumire se face prin hotărârea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ coordonatoare, cu aprobarea administraţiei publice locale sau judeţene, după caz, şi cu respectarea legislaţiei în vigoare privind atribuirea de denumiri pentru instituţiile publice.
Art. 20
Denumirea unei structuri arondate va conţine în prima casetă denumirea unităţii de învăţământ cu personalitate juridică la care este arondată structura respectivă.
Art. 21
Modelele privind atribuirea denumirii unităţilor de învăţământ fără personalitate juridică sunt prezentate în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta procedură.


 

joi, 5 ianuarie 2012

Susţin publicarea oficială a legislaţiei României gratuit şi integral

Potrivit www.juridice.ro, începand cu data de 1 ianuarie 2012 Regia Autonomă Monitorul Oficial a blocat prin mijloace tehnice posibilitatea de accesare în mod gratuit a conținutului părții I a Monitorului Oficial, publicație care cuprinde textele actelor normative.
Din acest motiv, website-ul www.moficial.ro, unde se află colectia .pdf de monitoare (partea I) pentru perioada 1989-2011, nu va mai putea fi actualizat.
JURIDICE.ro lansează un apel public pentru publicarea online gratuit și integral de către Statul Român a Legislaţiei României.
Daca susţineţi aceasta idee puteţi completa formularul AICI

În atenţia directorilor unităţilor de învăţământ din Judeţul Constanţa

Potrivit site-ului oficial al Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa, unităţile de învăţământ din Judeţul Constanţa sunt rugate să transmită o situaţie statistică privind executarea hotărârilor judecătoreşti.
Statistica poate fi transmisă fie prin email, la adresa constanta@sinv.ro , fie prin fax la nr. 0241 617 022, fie prin poştă (Constanta, str. Ştefan cel Mare nr. 13, et. 2-3), fie direct la sediul sindicatului.

joi, 29 decembrie 2011

Ordinul Nr.6563 din 13.12.2011 pentru aprobarea Calendarului activităţilor prevăzute în Metodologia privind echivalarea pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă

Ordinul M.E.C.T.S. nr. 6563 din 13.12.2011 pentru aprobarea Calendarului activităţilor prevăzute în Metodologia privind echivalarea pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.553/2011, sesiunea 2012, şi a Calendarului activităţilor prevăzute în Metodologia privind recunoaşterea şi echivalarea competenţelor profesionale dobândite formal, nonformal sau informal de către cadrele didactice care ocupă funcţii de educatori/educatoare, institutori/institutoare, învăţători/învăţătoare, maistru-instructor, antrenor, în vederea ocupării funcţiei didactice de profesor pentru învăţământul preşcolar, profesor pentru învăţământul primar, profesor de instruire practică, respectiv profesor-antrenor în cluburile sportive şcolare, palatele şi cluburile copiilor, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr.  5.484/2011, sesiunea 2012

În baza prevederilor art. 149 alin. (3) şi art. 248 alin. (3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,în conformitate cu prevederile Metodologiei privind echivalarea pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.553/2011, şi ale Metodologiei privind recunoaşterea şi echivalarea competenţelor profesionale dobândite formal, nonformal sau informal de către cadrele didactice care ocupă funcţii de educatori/educatoare, institutori/institutoare, învăţători/învăţătoare, maistru-instructor, antrenor, în vederea ocupării funcţiei didactice de profesor pentru învăţământul preşcolar, profesor pentru învăţământul primar, profesor de instruire practică, respectiv profesor-antrenor în cluburile sportive şcolare, palatele şi cluburile copiilor, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.484/2011,în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului emite prezentul ordin.

Articolul 1
Se aprobă Calendarul activităţilor prevăzute în Metodologia privind echivalarea pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.553/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 19 octombrie 2011, sesiunea 2012, prevăzut în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2
Se aprobă Calendarul activităţilor prevăzute în Metodologia privind recunoaşterea şi echivalarea competenţelor profesionale dobândite formal, nonformal sau informal de către cadrele didactice care ocupă funcţii de educatori/educatoare, institutori/institutoare, învăţători/învăţătoare, maistru-instructor, antrenor, în vederea ocupării funcţiei didactice de profesor pentru învăţământul preşcolar, profesor pentru învăţământul primar, profesor de instruire practică, respectiv profesor-antrenor în cluburile sportive şcolare, palatele şi cluburile copiilor, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.484/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 19 octombrie 2011, sesiunea 2012, prevăzut în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 3
Direcţia generală management, resurse umane şi reţea şcolară din Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, inspectoratele şcolare, unităţile de învăţământ preuniversitar şi instituţiile de învăţământ superior duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Publicat în Monitorul Oficial nr. 929 din 28 decembrie 2011


ANEXA Nr. 1

CALENDARUL activităţilor prevăzute în Metodologia privind echivalarea pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.553/2011, sesiunea 2012
În vederea echivalării pe baza Sistemului european de credite transferabile (ECTS/SECT) a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, conform metodologiei aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.553/2011, sesiunea 2012, dosarele cu documentele justificative ale cadrelor didactice pentru care se aplică acest sistem de echivalare se depun la inspectoratele şcolare. Inspectorul şcolar pentru dezvoltarea resurselor umane verifică îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de echivalare prevăzute la art. 3 din metodologia aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.553/2011, pentru categoriile de cadre didactice prevăzute la art. 1 din aceeaşi metodologie, întocmeşte situaţia centralizată, pe specializări, a cadrelor didactice care au solicitat echivalarea, formulează observaţii cu privire la dosarele verificate şi le transmite instituţiilor de învăţământ superior stabilite de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Până la data de 11 mai 2012, la nivelul instituţiilor de învăţământ superior stabilite de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin decizie a rectorului instituţiei de învăţământ superior, se constituie comisia de preluare, verificare şi evaluare a dosarelor cadrelor didactice care solicită echivalarea pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, al cărei preşedinte este directorul departamentului pentru pregătirea personalului didactic
În vederea echivalării pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, conform metodologiei aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.553/2011, sesiunea 2012, ordinea derulării activităţilor este următoarea:

1. Depunerea şi verificarea dosarelor cuprinzând documentele justificative în vederea echivalării pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă.
Perioada: 3 ianuarie-2 martie 2012

2. Transmiterea la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a situaţiei statistice pe specializări a cadrelor didactice care au solicitat echivalarea pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă. 
Termen: 23 martie 2012

3. Stabilirea şi comunicarea de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a instituţiilor de învăţământ superior la care vor fi transmise, pe specializări, dosarele cadrelor didactice care au solicitat echivalarea pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă. 
Termen: 20 aprilie 2012

4. Afişarea listei cuprinzând cadrele didactice care îndeplinesc/nu îndeplinesc condiţiile de echivalare pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă.
Termen: 27 aprilie 2012

5. Completarea dosarelor cadrelor didactice care nu îndeplinesc condiţiile de echivalare pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă.
Perioada: 30 aprilie-11 mai 2012

6. Transmiterea dosarelor complete, însoţite de observaţiile inspectorului şcolar pentru dezvoltarea resurselor umane, pe specializări, către instituţiile de învăţământ superior stabilite de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pentru evaluare şi eliberarea atestatelor de echivalare.
Perioada: 14-25 mai 2012

7. Evaluarea dosarelor la nivelul structurilor universitare care asigură formarea iniţială şi continuă a personalului didactic Perioada: 28 mai-26 octombrie 2012 8. Eliberarea atestatelor de echivalare valabile pentru ocuparea de funcţii didactice în învăţământul preşcolar şi preuniversitar obligatoriu.
Începând cu 1 noiembrie 2012

ANEXA Nr. 2

CALENDARUL activităţilor prevăzute în Metodologia privind recunoaşterea şi echivalarea competenţelor profesionale dobândite formal, nonformal sau informal de către cadrele didactice care ocupă funcţii de educatori/educatoare, institutori/institutoare, învăţători/învăţătoare, maistru-instructor, antrenor, în vederea ocupării funcţiei didactice de profesor pentru învăţământul preşcolar, profesor pentru învăţământul primar, profesor de instruire practică, respectiv profesor-antrenor în cluburile sportive şcolare, palatele şi cluburile copiilor, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.484/2011, sesiunea 2012


Pentru recunoaşterea şi echivalarea competenţelor profesionale dobândite formal, nonformal sau informal de către cadrele didactice care ocupă funcţii de educatori/educatoare, institutori/institutoare, învăţători/învăţătoare, maistru-instructor, antrenor, în vederea ocupării funcţiei didactice de profesor pentru învăţământul preşcolar, profesor pentru învăţământul primar, profesor de instruire practică, respectiv profesor-antrenor în cluburile sportive şcolare, palatele şi cluburile copiilor, conform metodologiei aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.484/2011, sesiunea 2012, la nivelul unităţilor de învăţământ, palatelor şi cluburilor copiilor şi cluburilor sportive şcolare cu personalitate juridică, în baza hotărârii consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, se numeşte, prin decizie a directorului unităţii de învăţământ, până la data de 3 ianuarie 2012, o comisie de verificare a dosarelor cuprinzând documentele justificative ale cadrelor didactice care solicită recunoaşterea şi echivalarea competenţelor profesionale dobândite formal, nonformal sau informal în vederea ocupării funcţiei didactice de profesor pentru învăţământul preşcolar, profesor pentru învăţământul primar, profesor de instruire practică, respectiv profesor-antrenor în cluburile sportive şcolare, palatele şi cluburile copiilor, în următoarea componenţă: a)preşedinte – directorul adjunct al unităţii de învăţământ sau un cadru didactic titular, membru al consiliului de administraţie; b)membri – 2-5 profesori titulari din cadrul unităţii de învăţământ; c)secretar – un membru al Compartimentului secretariat din cadrul unităţii de învăţământ.II.
Ordinea derulării activităţilor pentru recunoaşterea şi echivalarea competenţelor profesionale dobândite formal, nonformal sau informal de către cadrele didactice care ocupă funcţii de educatori/educatoare, institutori/institutoare, învăţători/învăţătoare, maistru-instructor, antrenor, în vederea ocupării funcţiei didactice de profesor pentru învăţământul preşcolar, profesor pentru învăţământul primar, profesor de instruire practică, respectiv profesor-antrenor în cluburile sportive şcolare, palatele şi cluburile copiilor, conform metodologiei aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.484/2011, sesiunea 2012, este următoarea:

1. Întocmirea şi verificarea dosarelor cuprinzând documentele justificative ale cadrelor didactice, care atestă că sunt îndeplinite condiţiile de recunoaştere şi echivalare a competenţelor profesionale dobândite formal, nonformal sau informal, la nivelul unităţilor de învăţământ.
Perioada: 3 ianuarie-16 martie 2012

2. Susţinerea şi evaluarea probelor practice/orale eliminatorii în profilul postului de către învăţători/institutori din palatele şi cluburile copiilor, antrenori şi maiştri-instructori, la nivelul unităţilor de învăţământ.
Perioada: 19-30 martie 2012

3. Depunerea şi înregistrarea dosarelor la inspectoratul şcolar de către secretarul comisiei de verificare a dosarelor din unitatea de învăţământ.
Perioada: 2-27 aprilie 2012

4. Verificarea şi evaluarea dosarelor depuse la nivelul inspectoratelor şcolare.
Perioada: 30 aprilie-3 august 2012

5. Afişarea rezultatelor evaluării la avizierele inspectoratelor şcolare.
Termen: 10 august 2012

6. Înregistrarea eventualelor contestaţii la inspectoratele şcolare.
Perioada: 10-14 august 2012

7. Rezolvarea contestaţiilor de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar. Hotărârea consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar este definitivă şi poate fi contestată numai prin procedura contenciosului administrativ, contestaţia reprezentând plângerea prealabilă reglementată de art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Termen: 17 august 2012 

8. Înaintarea la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în vederea emiterii ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, a tabelului nominal cu personalul didactic din unităţile de învăţământ, nominalizat, după rezolvarea contestaţiilor, pentru recunoaşterea şi echivalarea competenţelor profesionale dobândite formal, nonformal sau informal în vederea ocupării funcţiei didactice de profesor pentru învăţământul preşcolar, profesor pentru învăţământul primar, profesor de instruire practică, respectiv profesor-antrenor în cluburile sportive şcolare.
Termen: 31 august 2012

 9. Emiterea ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului pentru aprobarea listelor cuprinzând personalul didactic din unităţile de învăţământ nominalizat pentru recunoaşterea şi echivalarea competenţelor profesionale dobândite formal, nonformal sau informal în vederea ocupării funcţiei didactice de profesor pentru învăţământul preşcolar, profesor pentru învăţământul primar, profesor de instruire practică, respectiv profesor-antrenor în cluburile sportive şcolare.
Termen: 26 octombrie 2012

10. Eliberarea atestatelor de recunoaştere şi echivalare a competenţelor dobândite formal, nonformal şi informal. 

joi, 22 decembrie 2011

+

Acum 22 de ani mureau oameni. Pentru STATUL DE DREPT. Morți pentru care nimeni nu a fost găsit vinovat. Azi, STATUL DE DREPT e mort și el. Suntem cu toții autori morali ai acestei din urmă crime. Voi, cei care nu vă asumați răspunderea asta, considerându-vă nevinovați, căutându-va mereu circumstanțe atenuante, probabil nici nu vă dați seama că sunteți deja condamnați. De copiii voștri. Ai noștri.
Noi ne-am omorât eroii din 22. Cum mai poate spera și de unde mai așteaptă îndurare și iertare un popor care își omoară sfinții? 

27 decembrie-zi nelucrătoare

În conformitate cu art. 26(4) din CONTRACTUL COLECTIV DE MUNCĂ UNIC LA NIVELUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR DIN JUDEŢUL CONSTANŢA, a treia zi de Crăciun (27 decembrie) este zi nelucrătoare la nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitar din judeţul Constanţa.


Vezi extras din Contractul Colectiv de Muncă