De câtă forță, sacrificiu, demnitate, conștiință și luciditate este nevoie pentru a putea schimba un sistem tocmai cu oamenii care sunt rezultatul lui?


luni, 29 septembrie 2008

Finanţarea învăţământului preuniversitar de stat

Conform art. XIII alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 32/2001, aprobată prin Legea nr. 374/2001, începând cu anul 2001 finanţarea instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea îşi desfăşoară activitatea (...).
De asemenea, art. 167 din Legea nr. 84/1995 – Legea învăţământului – republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dispune:
(1) Unităţile de învăţământ preuniversitar de stat funcţionează ca unităţi finanţate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale pe a căror rază îşi desfăşoară activitatea, de la bugetul de stat şi din alte surse, potrivit legii.
(2) Finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat cuprinde: finanţarea de bază şi finanţarea complementară.
(3) Finanţarea de bază asigură desfăşurarea în condiţii normale a procesului de învăţământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naţionale. Finanţarea de bază se asigură prin bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale de care aparţin unităţile de învăţământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi din alte venituri ale bugetelor locale.
(4) Finanţarea complementară asigură cheltuieli de capital, cheltuieli sociale şi alte cheltuieli asociate procesului de învăţământ. Finanţarea complementară se asigură din bugetele locale şi din alte surse, potrivit legii.
(5) Finanţarea de bază cuprinde următoarele categorii de cheltuieli:
a) cheltuieli de personal;
b) cheltuieli materiale şi servicii;
c) cheltuieli cu perfecţionarea profesională, cu excepţia cheltuielilor care se suportă de la bugetul de stat
d) cheltuieli pentru transportul elevilor;
e) cheltuieli pentru navetă, respectiv cele 6 călătorii pe calea ferată prevăzute de lege, pentru cadrele didactice de predare şi didactice auxiliare.

(6) Finanţarea complementară cuprinde următoarele categorii de cheltuieli:
a) consolidări, investiţii şi reparaţii capitale;
b) subvenţii pentru internatele şi cantinele şcolare;
c) cheltuieli pentru organizarea evaluărilor, simulărilor şi examenelor naţionale ale elevilor, cu excepţia cheltuielilor care se suportă de la bugetul de stat;
d) cheltuieli cu bursele elevilor;
e) cheltuieli pentru transportul elevilor;
f) cheltuieli pentru navetă, respectiv cele şase călătorii pe calea ferată prevăzute de lege, pentru cadrele didactice de predare şi didactice auxiliare;
g) cheltuieli pentru examinarea medicală obligatorie periodică a salariaţilor din învăţământul preuniversitar de stat, cu excepţia celor care, potrivit legii, se efectuează gratuit;
h) cheltuieli pentru concursuri şcolare şi activităţi educative, cultural-artistice, sportive, turistice.
………………………………………………………………………………………………

(14) Bugetul de venituri şi cheltuieli se întocmeşte anual, de fiecare unitate de învăţământ preuniversitar de stat, conform normelor metodologice de finanţare a învăţământului preuniversitar, se aprobă şi se execută potrivit prevederilor legale în vigoare.



La rândul lor, Normele metodologice pentru finanţarea învăţământului preuniversitar de stat, aprobate prin din Hotărârea Guvernului nr. 538/2001, stabilesc:
Art. 1 - Începând cu anul 2001 cheltuielile privind finanţarea instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale în a căror rază acestea îşi desfăşoară activitatea, cu excepţia cheltuielilor suportate de la bugetul de stat.
Art. 5
- Fiecare instituţie de învăţământ preuniversitar de stat are obligaţia să îşi desfăşoare activitatea pe baza bugetului propriu, aprobat în condiţiile legii privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale legii privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu respectarea dispoziţiilor legale privind angajarea şi utilizarea fondurilor publice.
Art. 9 (3) - Bugetul se întocmeşte în faza de elaborare a proiectului bugetului local, respectiv a bugetului de stat, se definitivează după intrarea în vigoare a legii bugetului de stat şi se aprobă o dată cu aprobarea bugetelor locale. Pe parcursul execuţiei bugetare, în situaţia în care au loc rectificări bugetare, se urmează aceleaşi etape.
Art. 20 din Normele metodologice pentru finanţarea învăţământului preuniversitar de stat, aprobate prin din Hotărârea Guvernului nr. 538/2001 prevde:
Execuţia bugetelor instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat cuprinde în principal operaţiuni care se referă la:
1. Deschiderea creditelor bugetare pentru finanţarea instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat:
(1) Ordonatorii principali de credite
[1] ai bugetelor locale repartizează creditele bugetare pentru finanţarea instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat:
a) Pentru activitatea proprie şi, după caz, pentru activitatea instituţiilor arondate, pentru asigurarea în luna următoare a finanţării proporţionale şi complementare. Solicitarea se va face până la data de 20 a lunii în curs pentru luna următoare.
b) Deschiderea şi repartizarea creditelor bugetare se efectuează de către ordonatorul principal de credite la nivelul capitolului de cheltuieli 57.02 "Învăţământ", cu desfăşurarea pe titlurile clasificaţiei bugetare economice, şi anume: 02 "Cheltuieli de personal", (...) Repartizarea creditelor se efectuează pe bază de dispoziţii bugetare în perioada 25-30 a lunii în curs pentru luna următoare, pe seama instituţiilor de învăţământ care au conturi deschise la unităţile teritoriale de trezorerie şi contabilitate publică.
(2) La primirea dispoziţiei bugetare unitatea teritorială de trezorerie şi contabilitate publică înregistrează creditele bugetare, repartizate de ordonatorul principal de credite, în contul instituţiei de învăţământ preuniversitar de stat: 02 "Credite deschise şi repartizate pe seama ordonatorilor de credite finanţaţi din bugetele locale", care se desfăşoară în conturi analitice, pe titluri, corespunzător repartizării creditelor bugetare.
c) În cazul în care evidenţa contabilă a instituţiei de învăţământ este realizată de către compartimentul financiar-contabil al unităţii administrativ-teritoriale, deschiderea creditelor bugetare, precum şi plăţile dispuse în limita acestora se efectuează direct de primărie.



[1] În conformitate cu art. 68 (4) lit a) din Legea nr. 215/2001, în exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) lit. c), primarul exercită funcţia de ordonator principal de credite al bugetului local.