De câtă forță, sacrificiu, demnitate, conștiință și luciditate este nevoie pentru a putea schimba un sistem tocmai cu oamenii care sunt rezultatul lui?


miercuri, 24 iunie 2009

Liderii sindicali mai înghit un hap: salariile negociate din legea unică, tăiate cu 40%

Dacă e adevarat că Ministerul Muncii a tăiat cu 40% salariile negociate din grila legii unice, înseamnă că iar am avut dreptate.  
N-a trecut nici o lună de când spuneam că mă îndoiesc profund că, în actuala conjuctură politică, legea salarizării unice va fi adoptată până la sfârşitul anului. De asemenea, tot atunci, mi-am exprimat temerea că salariaţii din învăţământ nu-şi vor găsi o poziţie foarte confortabilă în noua grilă de salarizare.
Din păcate, după negocierile cu final optimist din ultima perioadă, care anunţau elaborarea legii până la sfârşitul acestei luni, ieri şi azi au apărut primele informaţii potrivit cărora, atât finalizarea actului normativ, cât şi intrarea sa în vigoare, vor fi amânate. În plus, ceea ce este şi mai grav, se pare că nivelurile de salarizare negociate cu sindicatele au fost modificate în sens negativ de către Ministerul Muncii.
(sursa informaţiei: www.realitatea.net)
Vezi şi articolul din data de 27 mai - Hapurile de pe tortul mişcării sindicale

P.S.
În urmă cu două săptămâni am pus un pariu cu unul dintre liderii sindicali judeţeni din învăţământ. Eu am suţinut că legea nu va fi elaborată până la 30 iunie 2009, aşa cum s-a promis. Dumnealui, contrariul. Cred că am câştigat pariul. Tare mi-aş fi dorit să-l pierd !