De câtă forță, sacrificiu, demnitate, conștiință și luciditate este nevoie pentru a putea schimba un sistem tocmai cu oamenii care sunt rezultatul lui?


sâmbătă, 19 decembrie 2009

Peste 200 de procese în anul 2010


50 de acţiuni în instanţă având drept obiect aplicarea Legii nr. 221/2008 privind creşterea salariilor personalului din învăţământ au primit primele termene de judecată în luna ianuarie 2010.
Alte 150-160 de cereri de chemare în judecată vor fi depuse la Tribunalul Constanţa până la sfârşitul lunii decembrie 2009, începutul lunii ianuarie 2010.
O primă acţiune în instanţă declanşată de Sindicatul Liber al Salariaţilor din Invăţămîntul Preuniversitar Constanţa, având drept obiect punerea în aplicare a Legii 221/2008, a fost admisă de Tribunalul Constanţa încă din luna octombrie 2009.