Să nu ne sinucidem !

La solicitarea mai multor cititori ai sinvlex mă văd nevoit să fac câteva precizări legate de dispoziţiile noii legi a dialogului social.

Noile reglementări nu impun, sub nicio formă, reorganizarea actualelor sindicate unice constituite la nivelul judeţelor în sindicate ce ar urma să se constituie la nivelul fiecărei unităţi. Nu există nicio raţiune de ordin juridic şi, cu atât mai puţin, de ordin pragmatic, pentru o asemenea abordare.  

De altfel, dispozitiile art. 219 alin. 1 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social sunt foarte clare: hotărârile judecătoreşti de dobândire a personalităţii juridice de către organizaţiile sindicale sau patronale obţinute până la data intrării în vigoare a prezentei legi rămân valabile. Deci, actualele sindicate îşi pot continua activitatea de apărare a drepturilor şi intereselor membrilor lor pe toate planurile.

Este adevărat că legea modifică substanţial condiţiile de dobândire a reprezentativităţii organizaţiilor sindicale, dar nu schimbă în mod spectaculos, aşa cum s-a speculat, situaţia actualelor organizaţii sindicale.  

Creşte foarte mult rolul federaţiilor sindicale din învăţământul preuniversitar 

Legea este neclară în privinţa posibilităţii purtării unor negocieri colective la nivel judeţean (de fapt, la nivel de grup de unităţi constituite la nivel judeţean) pentru că nu are în vedere situaţia atipică din învăţământul preuniversitar, unde angajatorii nu sunt şi ordonatori principali de credite (şcoala-angajator, primarul-ordonator principal de credite).

Există, într-adevăr, posibilitatea constituirii de către inspectoratele şcolare de grupuri judeţene de unităţi de învăţământ, ceea ce ar înlocui vechea negociere de la nivel ISJ. Dar, dacă acest lucru nu va fi impus printr-un contract colectiv la nivel de ramură, această posibilitate poate rămâne iluzorie.
Şi mai puţin probabilă este situaţia în care angajatorii (unităţile şcolare) se vor constitui voluntar în grupuri de unităţi în vederea unei negocieri colective (art. 128 alin. 3).  

Nici din vechea legislaţie nu se desprindea cu claritate îndreptăţirea sindicatelor judeţene de a negocia colectiv cu inspectoratele judeţene, contractele colective încheiate în aceste condiţii fiind atipice şi, în mare măsură, tocmai rezultatul vidului legislativ şi al faptului că se impunea acest lucru prin contractul colectiv la nivel de ramură. Cutuma a jucat, de asemenea, un rol determinat în negocierea colectivă la nivel de ISJ.

Situaţia este asemănătoare şi în prezent. Analizând dispozitiile art. 137 pct. A lit. c) și pct. B din lege, se poate observa că  există în continuare posibilitatea unei negocieri colective si a încheierii unui contract colectiv de muncă la nivel de sector de activitate (ramură învăţământ). Negocierea colectivă, dacă va avea loc, se va desfăşura între MECTS, ca reprezentant legal al autoritatii publice centrale competente,  şi federaţiile sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate. Este singura situaţie în care, pentru învăţământul preuniversitar, legea stabileşte cu claritate reprezentanţii părţilor la negocierea colectivă. 

Aşadar, ca o primă concluzie, este esenţial să se reuşească încheierea unui contract colectiv de muncă la nivel de sector de activitate-învăţământ (ramură învăţământ). Odată încheiat un asemenea contract colectiv şi sub tutela unei minime protecţii pe care acesta o va aduce, pot fi încercate şi celelalte variante - negocierea colectivă la nivel de grup de unităţi de învăţământ şi negocierea la nivel de unitate.

De reţinut însă că, şi potrivit vechii legislaţii, dar şi potrivit actualelor reglementări, numai negocierea colectivă este obligatorie şi numai le nivel de unitate cu minim 21 de salariaţi. Deci, nu există obligaţia încheierii unui contract colectiv de muncă la niciun nivel, nici măcar la nivel de unitate. Negocierea colectivă se poate finaliza cu încheierea sau neîncheierea unui acord/contract colectiv. Aşa a fost dintotdeauna.

Există pericolul dezagregării mişcării sindicale din învăţământ

Desfiinţarea actualelor sindicate din învăţământ şi organizarea de sindicate cu personalitate juridică la nivelul fiecărei unităţi şcolare  vor duce, inevitabil, la fărâmiţarea mişcării sindicale şi, în foarte scurt timp, la prăbuşirea acesteia. 

Există, evident, câteva nuanţe, care trebuie avute în vedere, dar o analiză atentă a legii şi a situaţiei mişcării sindicale nu poate conduce decât la ideea că actuala formă de organizare a sindicatelor, majoritară la nivelul judeţelor, trebuie păstrată:

• Pornind de la principiile libertăţii de asociere, idependenţei organizatorice şi de afiliere, nu se poate institui nicio obligaţiei a noilor sindicate care se vor fi constituind la nivelul unităţilor şcolare de a se afilia la o anumită federaţie sindicală ori de a avea o politică unitară; chiar şi în eventualitatea unor negocieri colective.  

• De asemenea, nu există nicio garanţie că actualii membri de sindicat vor dori să mai facă parte din noile sindicate. Cel puţin 10-15 % din totalul membrilor de sindicat organizaţi în acest moment în sindicate judeţene vor refuza să mai facă parte din vreun sindicat. Cine cunoaşte realitatea din teritoriu ştie ce spun.

• Trebuie avut în vedere, de asemenea, că, în foarte multe unităţi de învăţământ nu va exista nici măcar numarul minim de salariaţi pentru constituirea unui sindicat (15); chiar şi acolo unde numărul salariaţilor este mai mare se naşte posibilitatea înfiinţării mai multor sindicate, astfel încât niciunul dintre acestea să nu obţină reprezentativitate (jumătate+1 din numărul salariaţilor). 

•  Sindicatele consituite în asemenea condiţii vor fi lipsite de orice forţă - organizatorică, financiară, de negociere etc

Acestea sunt numai câteva dintre argumentele pentru care pledez deschis împotriva ideii atomizării mişcării sindicale din învăţământ prin înfiinţarea de sindicate de sine stătătoare la nivelul unităţilor din învăţământ.  Legea nu impune un asemenea demers ! Şi nici raţiuni de strategie sindicală.