De câtă forță, sacrificiu, demnitate, conștiință și luciditate este nevoie pentru a putea schimba un sistem tocmai cu oamenii care sunt rezultatul lui?


vineri, 25 iunie 2010

Constituţia, acest deziderat...

Am constatat că mai mulţi lideri de opinie (între aceştia, Robert Turcescu) vorbesc despre un fel de circumstanţe atenuante, care ar trebui acordate judecătorilor de la Curtea Constituţională, în cazul deciziei pe care aceştia trebuie să o pronunţe privitor la reducerea pensiilor şi a salariilor bugetarilor.
Ideea este aceea că judecătorii nu vor putea şi nu trebuie să facă abstracţie de actual context politico-economic. Este o opinie extrem de periculoasă, care denaturează total rolul unei Curţi Constituţionale, instituţie a cărei unică menire este acea de a asigura controlul constituţionalităţii legilor. 
Deci, niciun raţionament de ordin economic, politic sau vreunul izvorât  de la nivelul simţului comun nu trebui să ghideze judecătorii Curţii Constituţionale atunci când deliberează, ci numai textul Constituţiei, privit strict juridic, la rece, exclusiv pe baza principiilor de drept. Numai o asemenea abordare este în spiritul Constituţiei şi numai o asemenea abordare îi poate scoate pe judecătorii Curţii în afara oricărei suspiciuni. 

 CONSTITUŢIA ROMÂNIEI
- extras-

ARTICOLUL 142 
Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei.

ARTICOLUL 145
Judecătorii Curţii Constituţionale sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe durata acestuia.
 


ARTICOLUL 1
.................................................. 
(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.
(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale. 
(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

ARTICOLUL 11
(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. 
(3) În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei.
ARTICOLUL 15
(1) Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea. 
(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

ARTICOLUL 41
(1) Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă. 
(2) Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. Acestea privesc securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege.

ARTICOLUL 47
(1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent. 
(2) Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii.

ARTICOLUL 80
(1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.
(2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.