Preluare www.dcnews.ro
Noile reglementări propuse de MAI vor intra în vigoare la mijlocul acestei toamne. Deși sunt de așteptat proteste sindicale, acestea nu mai au forță, odată ce mișcarea sindicală a fost compromisă și divizată. Extrem de vulnerabili din cauza afacerilor personale sau familiale, liderii sindicali vor continua manevrele păguboase din anii trecuți: fragmentarea protestelor, ca să pară că nu sunt destui oameni în stradă;orientarea mitingurilor spre parlament sau guvern, astfel încât protestele să se desfășoare în piețe mari, fără impact imagologic. Astfel, liderii sindicali sunt acoperiți față de membri (am organizat proteste), dar și față de regim, căruia nu-i cauzează probleme. Puterea nu se teme de aceste proteste în sine, cât de perspectiva ca membrii de sindicat să pornească, de la aceste manifestări organizate, proteste spontane împotriva Palatului Cotroceni. Așa s-a întâmplat în septembrie 2010 cu mitingul polițiștilor. >>> Articol complet>>>