De câtă forță, sacrificiu, demnitate, conștiință și luciditate este nevoie pentru a putea schimba un sistem tocmai cu oamenii care sunt rezultatul lui?


Abonează-te la sinvlex și pe Facebook !

marți, 25 februarie 2014

Oficial: OUG nr. 77/2013 - neconstituţională

Notă:
În conformitate cu art. 147 (1) din Constituţia României, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept. 

Decizia nr. 55 din 5 februarie 2014 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor
- extras -

CURTEA,


examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

IV. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.
V. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2013 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 29 iunie 2013 şi are ca obiect principal de reglementare măsuri de reducere a posturilor de execuţie/conducere vacante şi/sau ocupate din administraţia publică locală şi centrală, procedura de ocupare a posturilor vacante, precum şi configurarea structurii funcţionale a autorităţilor şi instituţiilor publice (birou/serviciu/direcţie/direcţie generală).
Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 115 alin. (6) referitoare la domeniile în care nu pot fi adoptate ordonanţe de urgenţă.
VI. Înainte de a proceda la examinarea propriu-zisă a obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că sesizarea formulată îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie sub aspectul titularilor dreptului de sesizare, întrucât aceasta a fost semnată de un număr de 61 de deputaţi.
VII. Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:
1. În susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt invocate, în mod exclusiv, dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie. Acest text constituţional se referă la constituţionalitatea extrinsecă a actului normativ, sens în care este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 82 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 16 ianuarie 2009, sau Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 6 noiembrie 2009).
2. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, ordonanţele Guvernului aprobate de Parlament prin lege, în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (7) din Constituţie, încetează să mai fie acte normative de sine stătătoare şi devin, ca efect al aprobării de către autoritatea legiuitoare, acte normative cu caracter de lege, chiar dacă, din raţiuni de tehnică legislativă, alături de datele legii de aprobare, conservă şi elementele de identificare atribuite la adoptarea lor de către Guvern (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006, sau Decizia nr. 1.039 din 9 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 21 august 2009).
Curtea este competentă să analizeze în cadrul controlului a priori de constituţionalitate care priveşte legea de aprobare însăşi îndeplinirea de către ordonanţa de urgenţă aprobată a condiţiilor prevăzute de art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie (în acest sens, cu titlu exemplificativ, se reţin Decizia nr. 421 din 9 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Decizia nr. 584 din 13 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 6 iulie 2007, Decizia nr. 919 din 6 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 15 iulie 2011, sau Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011).
3.1. Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că viciul de neconstituţionalitate a unei ordonanţe simple sau ordonanţe de urgenţă emise de Guvern nu poate fi acoperit prin aprobarea de către Parlament a ordonanţei respective. Legea care aprobă o ordonanţă de urgenţă neconstituţională este ea însăşi neconstituţională (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 421 din 9 mai 2007, Decizia nr. 584 din 13 iunie 2007, Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, sau Decizia nr. 738 din 19 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 8 octombrie 2012).
3.2. Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 115 din Constituţie, "Guvernul are o competenţă normativă derivată fie dintr-o lege de abilitare, fie din însăşi Constituţie, cu un caracter special şi limitat, specific unei competenţe de atribuire. Exercitarea acestei competenţe se include tot în sfera puterii executive şi constă în posibilitatea de a emite două categorii de acte normative: ordonanţe simple şi ordonanţe de urgenţă" (a se vedea Decizia nr. 1.189 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 16 noiembrie 2011).
3.3. Dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie, la care este raportată critica de neconstituţionalitate, prevăd că "Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică". Aşadar, condiţiile impuse constituie veritabile limitări ale competenţei atribuite Guvernului, ordonanţa de urgenţă neputând fi emisă în domeniile menţionate la art. 115 alin. (6) din Constituţie, din moment ce Guvernul nu are legitimare constituţională în acest sens.
3.4. În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că "sunt instituţii fundamentale ale statului acelea reglementate expres de Constituţie, în mod detaliat ori măcar sub aspectul existenţei lor, în mod explicit sau doar generic (instituţiile cuprinse în titlul III din Constituţie, precum şi autorităţile publice prevăzute în alte titluri ale Legii fundamentale)" (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009). Aşadar, instituţiile fundamentale ale statului au "statut constituţional" (Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 6 februarie 2009).
Astfel, Curtea a considerat că sunt instituţii fundamentale ale statului, spre exemplu, Curtea de Conturi (Decizia nr. 544 din 28 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 30 iunie 2006, sau Decizia nr. 1.555 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 916 din 28 decembrie 2009), Preşedintele României (Decizia nr. 1.133 din 27 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 851 din 12 decembrie 2007), Consiliul Superior al Magistraturii (Decizia nr. 1.133 din 27 noiembrie 2007 sau Decizia nr. 230 din 9 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 12 iunie 2013), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009), Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009), ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice (Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009), Ministerul Public (Decizia nr. 297 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010), consiliile locale, primarii şi consiliile judeţene (Decizia nr. 1.105 din 21 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 8 octombrie 2010) sau Curtea Constituţională (Decizia nr. 738 din 19 septembrie 2012).
3.5. Curtea, în jurisprudenţa sa, a mai stabilit că "se poate deduce că interdicţia adoptării de ordonanţe de urgenţă este totală şi necondiţionată atunci când menţionează că «nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale» şi că «nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică». În celelalte domenii prevăzute de text, ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate dacă «afectează», dacă au consecinţe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conţin, au consecinţe pozitive în domeniile în care intervin". În continuare, Curtea a arătat că "verbul «a afecta» este susceptibil de interpretări diferite, aşa cum rezultă din unele dicţionare. Din punctul de vedere al Curţii, aceasta urmează să reţină numai sensul juridic al noţiunii, sub diferite nuanţe, cum ar fi: «a suprima», «a aduce atingere», «a prejudicia», «a vătăma», «a leza», «a antrena consecinţe negative»" (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008).
3.6. Cât priveşte înţelesul sintagmei "afectare a regimului instituţiilor fundamentale ale statului", Curtea, prin Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009 sau Decizia nr. 230 din 9 mai 2013, a statuat că aceasta vizează "toate componentele care definesc regimul juridic al acestora - structura organizatorică, funcţionarea, competenţele, resursele materiale şi financiare, numărul şi statutul personalului, salarizarea, categoria de acte juridice pe care le adoptă etc.". De asemenea, toate aceste componente se subsumează organizării şi funcţionării instituţiilor fundamentale ale statului (Decizia nr. 1.105 din 21 septembrie 2010).
4.1. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2013, sub aspectele criticate de autorii obiecţiei de neconstituţionalitate, prevede:
- desfiinţarea posturilor vacante la: ministere; instituţiile şi autorităţile publice aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor, indiferent de modul de finanţare; instituţiile şi autorităţile publice finanţate integral sau parţial din bugetul asigurărilor sociale de stat şi/sau din bugetele fondurilor speciale; instituţiile publice locale, astfel cum sunt definite la art. 2 pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare [art. 1 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă];
- reducerea numărului total de posturi ocupate [art. 2 din ordonanţa de urgenţă];
- obligaţia instituţiilor şi autorităţilor publice de a-şi modifica structurile funcţionale, astfel încât numărul total al funcţiilor de conducere din cadrul fiecărei autorităţi sau instituţii publice care are în aparatul propriu/de specialitate şi personal contractual ori, după caz, numai personal contractual să fie de maximum 12% din numărul total al posturilor aprobate [art. 3 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă];
- transformarea posturilor de conducere desfiinţate în posturi de execuţie corespunzătoare studiilor şi condiţiilor de vechime avute [art. 3 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă];
- modificarea structurii serviciilor publice deconcentrate, astfel cum aceasta a fost stabilită prin actul normativ de înfiinţare [art. 3 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă];
- obţinerea prealabilă a avizului favorabil al Guvernului pentru ocuparea posturilor vacante prin concurs/examen, pe baza solicitărilor justificate ale ordonatorilor principali de credite, cu condiţia încadrării în plafonul cheltuielilor de personal şi al cheltuielilor de personal aprobate [art. 5 din ordonanţa de urgenţă];
- aprobarea anuală de către Guvern a numărului maxim de posturi care se pot înfiinţa şi ocupa, suplimentar faţă de cele deja existente [art. 6 din ordonanţa de urgenţă].
4.2. Aşadar, actul normativ criticat vizează atât autorităţile administraţiei publice locale, cât şi instituţiile şi autorităţile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor. Aceste autorităţi sunt prevăzute la art. 116-117 şi art. 120-123 din Constituţie, fiind deci instituţii fundamentale ale statului.
4.3. Măsura prevăzută la art. 1 al ordonanţei de urgenţă nu este de natură a încălca art. 115 alin. (6) din Constituţie, întrucât, deşi vizează mediat structura organizatorică a autorităţilor vizate, nu afectează nici capacitatea administrativă şi nici funcţionarea acestora. O atare concluzie se desprinde din faptul că soluţia legislativă criticată prevede desfiinţarea posturilor vacante de la nivelul instituţiilor şi autorităţilor publice prevăzute la art. 1 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă. De asemenea, chiar dacă la o primă vedere s-ar putea susţine că s-a afectat structura organizatorică a autorităţilor publice vizate, Curtea reţine că aceasta trebuie raportată la numărul posturilor ocupate, şi nu vacante.
4.4. În schimb, măsurile prevăzute la art. 2 şi art. 3 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă sunt de natură a afecta regimul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale.
Curtea reţine faptul că art. 2 prevede o reducere a numărului total de posturi şi, printr-o normă de trimitere cuprinsă în acelaşi text, interpretul normei află la care dintre autorităţile publice se referă această reducere şi care este nivelul procentual al acestei reduceri. Astfel, norma de trimitere se referă la anexa nr. 2 la ordonanţa de urgenţă, care prevede o reducere cu 4% a posturilor ocupate la: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerul Economiei, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Transporturilor şi Secretariatul General al Guvernului.
În primul rând, într-o bună tehnică legislativă, cuantumul procentual al reducerii şi autorităţile publice vizate de reducere trebuiau prevăzute în cuprinsul ipotezei normative a art. 2 din ordonanţa de urgenţă. Potrivit art. 57 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, anexa trebuie "să se refere exclusiv la obiectul determinat prin textul de trimitere", iar titlul său "cuprinde exprimarea sintetică a ideii din textul de trimitere". Or, în cazul de faţă, cele cuprinse în anexă sunt mai mult decât o simplă concretizare a textului de trimitere din moment ce se dispune, mai ales, cu privire la cuantumul procentual al reducerii posturilor ocupate.
În al doilea rând, nu se definesc criterii pentru a opera această reducere - nota finală de la anexa nr. 2 la ordonanţa de urgenţă menţionând, lapidar, că "ordonatorii principali de credite ai instituţiilor prevăzute în prezenta anexă stabilesc numărul de posturi care se reduc în aparatul propriu şi/sau în instituţiile şi autorităţile din subordine, sub autoritate, în coordonare sau finanţate prin bugetul acestora, în conformitate cu analizele proprii, astfel încât să reflecte reducerea cu 4% a numărului total de posturi ocupate". Aşadar, ordonatorii principali de credite, în mod discreţionar, pot desfiinţa posturi ocupate, din moment ce actul normativ criticat nu prevede criterii/condiţii în acest sens.
De altfel, atunci când s-au desfiinţat posturi ocupate au fost menţionate explicit şi criterii avute în vedere pentru încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu ale personalului [a se vedea, în acest sens, art. 6 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 9 noiembrie 2009].
În al treilea rând, o atare reducere este de natură să afecteze capacitatea administrativă şi funcţionarea autorităţilor publice şi prin elementul discreţionar care intervine în luarea deciziei de desfiinţare a anumitor posturi. De asemenea, în mod evident, sunt afectate structura organizatorică şi numărul personalului în funcţie ale acestor instituţii fundamentale ale statului.
Curtea mai reţine că ori de câte ori au fost operate măsuri de reducere a personalului aflat în funcţie, aceasta s-a făcut prin lege [a se vedea Legea nr. 329/2009]. De asemenea, este inexactă susţinerea Guvernului cu privire la faptul că modificarea structurilor funcţionale ale unităţilor prevăzute la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2013 a fost reglementată şi anterior adoptării acestui act prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 229/2008 privind măsuri pentru reducerea unor cheltuieli la nivelul administraţiei publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 5 ianuarie 2009, întrucât acest act normativ nu a adus o soluţie legislativă nouă, ci a prevăzut doar respectarea celei existente (care, anterior, din varii motive, a fost ignorată).
4.5. În privinţa art. 3 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, se impune o distincţie, şi anume:
a) în acele situaţii în care scăderea numărului de funcţii de conducere se datorează desfiinţării posturilor vacante existente nu se poate susţine că este afectat regimul instituţiilor fundamentale ale statului;
b) însă, în acele situaţii în care scăderea numărului de funcţii de conducere nu se datorează desfiinţării posturilor vacante existente, este afectat regimul instituţiilor fundamentale ale statului prin desfiinţarea, în final, a unor posturi ocupate şi a unor structuri din cadrul autorităţilor publice.
4.6. Prevederile art. 3 alin. (4) şi (5) din ordonanţa de urgenţă reprezintă măsuri ce însoţesc în mod intrinsec cele dispuse prin art. 1 alin. (1), art. 2 şi art. 3 alin. (1), astfel încât acestea nu necesită o analiză distinctă din partea Curţii Constituţionale. Prin urmare, potrivit principiului accesorium sequitur principale, şi aceste texte legale afectează capacitatea administrativă şi funcţionarea autorităţilor publice, precum şi structura organizatorică şi numărul personalului.
4.7. Cele arătate în privinţa art. 3 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă - care se referă la personalul contractual - sunt aplicabile mutatis mutandis ipotezei normative a prevederilor art. 7 lit. C pct. 2 din ordonanţa de urgenţă, care aduce o modificare identică în privinţa funcţionarilor publici. Cu privire la această modificare, Curtea remarcă faptul că textul art. 112 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, astfel cum a fost modificat, nu mai vizează în mod exclusiv funcţionarii publici, ci şi alte categorii de personal; or, o asemenea modificare adusă Legii nr. 188/1999, care are drept rezultat încălcarea obiectului său propriu de reglementare, astfel cum acesta este definit la art. 1 alin. (1), nu este admisă, întrucât ar contraveni art. 1 alin. (5) din Constituţie referitor la calitatea legii. În acelaşi sens, art. 52 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, prevede că "Dispoziţiile generale cuprind prevederi care orientează întreaga reglementare, determină obiectul şi principiile acesteia".
4.8. În privinţa art. 5 din ordonanţa de urgenţă, Curtea constată că acesta este de natură a afecta regimul autorităţilor publice locale cu referire directă la autonomia locală, principiu care guvernează acest regim. În aceste condiţii, autorizarea prealabilă dată de către Guvern este o ingerinţă în desfăşurarea activităţii autorităţilor publice locale, acestea neputând dispune ocuparea posturilor vacante prin concurs/examen chiar dacă se încadrează în plafonul aprobat al cheltuielilor de personal. 5. Având în vedere neconstituţionalitatea extrinsecă astfel reţinută, aceasta afectează actul normativ în ansamblul său (Decizia nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 din 2 decembrie 2008). De asemenea, astfel cum s-a arătat la punctul 3.1, viciul de neconstituţionalitate extrinsec nu poate fi acoperit prin lege. De aceea, Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor este neconstituţională în ansamblul său.
VIII. Curtea constată că, potrivit jurisprudenţei sale, constatarea neconstituţionalităţii unei legi de aprobare a unei ordonanţe a Guvernului include şi ordonanţa la care se referă, aceasta încetând să mai producă efecte juridice, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie (a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006 sau Decizia nr. 1.039 din 9 iulie 2009 sau Decizia nr. 1.640 din 10 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 21 ianuarie 2010). Aşadar, neconstituţionalitatea Legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor vizează şi ordonanţa de urgenţă, care urmează a-şi înceta efectele juridice în condiţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie.
IX. În fine, Curtea reţine că atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor Curţii Constituţionale sunt general obligatorii, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept (a se vedea, în acest sens, şi Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunţate în cadrul controlului de constituţionalitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, sau Decizia nr. 449 din 6 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 din 14 decembrie 2013).
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,


CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii


DECIDE:

Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi constată că dispoziţiile Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor sunt neconstituţionale faţă de criticile formulate, raportate la art. 115 alin. (6) din Constituţie.

Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 5 februarie 2014.
 
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 136 din data de 25 februarie 2014

Niciun comentariu: