De câtă forță, sacrificiu, demnitate, conștiință și luciditate este nevoie pentru a putea schimba un sistem tocmai cu oamenii care sunt rezultatul lui?


marți, 31 august 2010

Ministerul modifică în mod nelegal structura consiliului de administraţie al şcolii

Recentul Ordin nr. 4.717/23.08.2010 privind modificarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ încalcă flagrant Legea învăţământului, stabilind o altă structură a consiliului de administraţie, diferită de cea impusă de lege. În mod nepermis,  Ordinul nr. 4.717/23.08.2010 adaugă la lege, reglementând situaţii care nu au fost avute în vedere de autoritatea legiuitoare (Parlamentul). 


Potrivit  art. 145 din Legea învăţământului nr. 84/1995, Consiliul de administraţie al unităţii de învaţamânt este format din:
1) director
2) director adjunct
3) reprezentantul consiliului local
4) reprezentantul primarului
5) reprezentanti ai parintilor
6) 1-5 reprezentanti ai cadrelor didactice
7) reprezentantul agentilor economici
8) un reprezentant al elevilor, pentru ciclul secundar superior

Se poate oserva că, într-o primă situaţie, Ordinul exclude reprezentantul agenţilor economici  din structura obligatorie a consiliului de administraţie (deşi legea nu permite o asemenea posibilitate), incluzând însă contabilul sau contabilul şef *** al unităţii de învăţământ, persoană/funcţie care nu a fost avută în vedere de lege.  
De asemenea, deşi legea nu permite acest lucru, Ordinul impune ca, pentru unităţile de învăţământ din mediul rural, care au în componenţă structuri şcolare din satele care aparţin localităţii respective, reprezentarea cadrelor didactice să fie facută de către cadrul didactic coordonator al structurii - fapt ce încalcă dreptul cadrelor didactice şi al consiliului profesoral de a-şi alege toţi reprezentanţii în consiliul de administraţie; astfel, este contrazisă atât legea, cât şi paragraful anterior al ordinului.
În mod nelegal, Ordinul vorbeşte despre prezenţa în consiliul de administraţie a reprezentantului asociaţiei de părinţi, în condiţiile în care legea face trimitere la reprezentantul părinţilor. Între cele doua noţiuni - reprezentantul asociaţiei de părinţi şi reprezentantul părinţilor - nu există identitate. Ordinul încalcă astfel şi dreptul constituţional al persoanelor la libera asociere, pentru că induce obligativitatea constituirii asociaţiilor de părinţi la nivelul unităţilor de învăţământ, întrucât permite numai reprezentanţilor acestor asociaţii (şi nu reprezentanţilor părinţilor în ansamblul lor, cum ar fi legal) participarea la consiliul de administraţie.

Adoptarea acestui ordin este un simulacru de tehnică legislativă, este  încă un exemplu de incompetenţă şi reacredinţă.

*** Dacă memoria nu mă înşeală, în învăţământul preuniversitar, funcţia de contabil a fost înlocuită demult cu cea de administrator financiar.  Cu toate acestea, Ordinul vorbeşte despre contabil şi contabil şef.  

vineri, 27 august 2010

Cât mai acceptăm să înghiţim rahatul portocaliu?

La ordinele demente, dospite în laboratoarele diareicului partid care conduce astăzi România, I.S.J. Constanţa a iniţiat pe şest, fără niciun fel de informare sau consultare prealabilă a comisiei paritare, acţiunea de desfiinţare a zeci de locuri de muncă din unităţile de învăţământ. 
Prin comasarea şi închiderea unor şcoli, mulţi salariaţi vor deveni şomeri, afectat fiind, în primul rând, personalul didactic auxiliar şi nedidactic. 
Deşi a promis iniţial că se va consulta cu sindicatele în acestă privinţă, pentru a se indentifica soluţii de redistribuire a persoanelor vizate de concediere, conducerea inspectoratului şi cea a ministerului a ordonat directorilor să taie în carne vie, fără să ofere alternativă. Şi, cu toate astea, nu văd nicio revoltă, n-am auzit ca vreun director să fi demisionat în semn de protest faţă de o asemenea măsură. Vorbesc de revoltă pe faţă, căci mulţi sunt cei care cârcotesc pe la colţuri şi se plâng la sindicat, cerând soluţii. 
Cu onoare, curaj şi demnitate încercăm să ne opunem, domnilor directori ? Împreună !


miercuri, 25 august 2010

Am fost un dobitoc. Dar nici chiar aşa...

După logica infailibilă a domnului Băsescu trebuie că sunt şi eu unul dintre mulţii dobitoci care l-au votat în 2004. Tot după părerea domniei sale, rămân un dobitoc şi pentru că nu l-am votat în 2009. Aş îndrăzni să afirm însă, cu riscul de a-l contrazice pe domnul preşedinte, că, totuşi, chiar atât de dobitoc, încât să-l fi votat şi în 2008, nu pot fi nici măcar eu. Voi ce credeţi?

miercuri, 11 august 2010

Ce mai zice Băsescu? Zice că profesorii sunt mai bine plătiţi decât el

Nu mă pot abţine să nu comentez revoltat noua tâmpenie debitată de primul matelot al ţării la postul public de radio. Băsescu a răspuns unui profesor titular la un liceu care se plângea că primeşte doar 927 de lei lunar, că dacă ar socoti, ar constata că e mai bine plătit decât el. Toţi am avut salarii mici în anumite etape ale carierei noastre. Dânsul are 16 ore pe săptămână. Eu muncesc 16 ore pe zi. Dacă ar face socoteala pe oră, s-ar putea să constate că e mai bine plătit decât mine, a declarat Traian Băsescu.
Preşedintele dă dovadă, încă o data, de cinism, încercând în mod subversiv, prin tehnica intoxicării, să întoarcă opinia publică împotriva cadrelor didactice, mutând dezbaterea de la problemele reale cu care se confruntă învăţământul. Traian Băsescu minte pe postul naţional de radio, afirmând că un profesor munceşte doar 16 ore pe săptămână, confundând (voit sau nu) norma de predare (care, apropo, ca regulă este de 18 ore pe săptămână) cu timpul de lucru săptămânal; care este de 40 de ore şi pentru cadrele didactice, aşa cum este pentru orice salariat cu normă întreagă. Lucrul acesta ar trebui explicat clar opiniei publice şi m-aş fi aşteptat ca sindicatele să reacţioneze imediat. Mai ales că asemenea afirmaţii au mai fost făcute şi anterior de către unii politicieni. N-ar strica o dezbatere publică pe această temă.

Iată ce spune legea despre timpul de muncă al unui cadru didactic:

Timpul de muncă reprezintă timpul pe care salariatul îl foloseşte pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă.
Durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă. Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă, uniformă, de 8 ore pe zi timp de 5 zile, cu două zile de repaus.

În învăţământul preuniversitar, atât în cazul personalului nedidactic, cât şi în cazul personalului didactic sau didactic auxiliar, durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână.

Pentru personalul didactic, durata timpului de muncă rezultă din însumarea activităţilor prevăzute de art. 42-47 din Legea nr. 128/19987 coroborat cu prevederile Ordonanţei nr. 103/1998 privind structura normei didactice, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 109/1999 şi art. 12 din C.C.M.U.N.R.Î.

Astfel, norma didactică a personalului de predare din învăţământul preuniversitar cuprinde :
a) activităţi didactice de predare-învăţare, de educaţie, de instruire practică şi de evaluare, conform planurilor de învăţământ (exemplu : 18 ore pe săptămână pentru profesorii din învăţământul preuniversitar secundar, cu excepţia situaţiilor prevăzute de Legea nr. 128/1997, 24 de ore pentru maiştrii instructori) ;
b) activităţi de pregătire metodico-ştiinţifică şi activităţi de educaţie, complementare procesului de învaţământ (săptamânal, 9 ore de pregătire si 3-4 ore de activităţi ştiinţifico-metodice, 2 ore de comunicare cu familiile elevilor, 4-5 ore de evaluare a elevilor, inclusiv prin participarea la consiliile profesorale ale şcolii şi ale claselor, 1 oră de dirigenţie, 1-2 ore de serviciu pe şcoală).

Dezbaterea privind curricula şi manualele şcolare

Imagini de la dezbaterea privind curricula, manualele şcolare şi implicaţiile noii legi a educaţiei. Constanţa, 11 august 2010. A participat deputatul Adriana Săftoiu, vicepreşedinte al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a Camerei Deputaţilor.



joi, 5 august 2010

Tribunalul Constanţa confirmă: de la 01.01.2010 salariile ar fi trebuit majorate cu 34%

Un preşedinte de care mi-e silă !

Mă întreb dacă vreuna dintre fiicele domnului Traian Băsescu a debutat la locul de muncă, având un salariu mai mic decât cel al femeii de serviciu. Din propria-i mărturisire de aseară  înţeleg că domnia sa aşa a păţit la început de carieră, acum 30-40 de ani, în perioada comunistă, şi nu s-a supărat. Prin urmare, nu-i nicio problemă că un tânăr profesor păţeşte la fel în anul 2010, într-o ţară membră a Uniuniii Europene. Un argument imbecil, care denotă cinism, lipsă de respect şi lipsă de raţiune. Deci, din spusele întâiului matelot al ţării, a fi cadru didactic debutant, cu un salariu mai mic decât cel al femeii de serviciu, este un fel de virtute. Probabil că domnul preşedinte habar n-are ce salariu ridică lunar o femeie de serviciu dintr-o şcoală (dacă ştie, e cu atât mai grav). E vorba despre salariul minim pe economie, undeva pe-acolo. Deci, după logică lui Băsescu, e firesc, iată, ca un profesor debutant să câştige mai puţin decât salariul minim pe economie. Ce tupeu inimaginabil !

Poate că acesta este preşedintele României, dar ăsta nu este preşedintele meu! Un preşedinte de care mi-e silă ! Mi-e silă !


vineri, 30 iulie 2010

Site-ul lunii

Salut cu multă căldură noul site www.costelgilca.ro - drept social , un proiect care promite să devină un instrument foarte util, atât pentru specialişti, cât şi pentru toţi cei interesaţi de domeniul dreptului social.
Succes şi trafic intens !

joi, 29 iulie 2010

Mare e Grădiniţa ta, Doamne! Şi e cu orar prelungit...

Documentul de mai jos este real, fiind emis la nivelul unei unităţi de învăţământ din Judeţul Constanţa. Din punct de vedere juridic este, evident, o batjocură. Rar mi-a fost dat să văd ceva mai penibil. De observat însă şi "grija" cu care este redactat, într-un dispreţ total faţă de limba română.

miercuri, 28 iulie 2010

Solidaritatea e în vacanţă şi ea...

Poate nu sunt eu la curent, dar n-am vazut şi n-am auzit ca vreuna dintre marile organizaţii sindicale din educaţie, fie ea sindicat judeţean sau federaţie naţională, să protesteze faţă de desfiinţarea a zeci de instituţii de cultură din România. Din spirit de solidaritate, din bun simţ, dar şi pentru că educaţia nu se poate face fară cultură, iar cultura nu poate exista fără educaţie, mă aşteptam ca sindicatele din învăţământ să reacţioneze vehement (măcar prin nişte amărâte de comunicate de presă). N-au făcut-o. Şi e dezamăgitor pentru mine. Şi oarecum surprinzător - înţeleg că liderii de sindicat nu prea merg la operă, dar unii dintre ei joacă de atâta vreme teatru, încât ar fi putut protesta măcar din colegialitate cu actorii.

joi, 22 iulie 2010

Caz revoltător la Constanţa

Cine va da socoteală pentru prejudiciul cauzat unuia dintre tinerii candidaţi la titularizarea de la Constanţa, care nu a fost evaluat, pentru că "cineva" din comisie a uitat să ştampileze lucrarea? Când va fi iniţiată o cercetare în acest sens? Cine va răspunde disciplinar şi, de ce nu, penal? Cum se numeşte aceasta situaţie? Neglijenţă sau incompetenţă? 
Regretabilă este atât atitudinea reprezentanţilor I.S.J., cât şi a preşedenitelui centrului de concurs, care, neavând pe unde scoate cămaşa, au tendinţa de a bagateliza cazul. Asta doar pentru că Judeţul Constanţa trebuie să iasă bine la raport? Să facem reclamaţie la P.D.L.? Poate se rezolvă...

  
Extras din Metodologia privind mişcarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar
Art. 46
Membrii comisiei de organizare şi desfăşurare a concursului au următoarele atribuţii:
a) Preşedintele:
.....................
13. Semnează lucrările candidaţilor din centrul de concurs.
.....................
23. Răspunde din punct de vedere material şi financiar de organizarea şi desfăşurarea concursului.
b) Secretarul:
..................
10. Aplică ştampila rotundă (circulară cu diametrul de 35 mm) cu înscrisul "Concurs 2010" pe lucrările candidaţilor. Pentru ştampilă se utilizează tuşul albastru.

miercuri, 21 iulie 2010

"Organizaţia ajunge până la urmă să fie după chipul şi asemănarea cui o conduce"

Ca şi cititor fidel al blogului doamnei Diana Cismaru descopăr încă un articol care îmi merge la suflet. Aviz tuturor şefilor, fie că sunt ei directori, preşedinţi, miniştri sau lideri sindicali ! Un articol pe care oamenii aceştia ar trebui să-l citească în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, înainte ca secretara să le servească, pe tavă, cafeaua. Şi pe care ar trebui să şi-l rostească în gând, ca pe o rugăciune, înainte de culcare.  

Management şi creaţie
"Spuneam mai demult că managementul este cu totul altceva decât îşi închipuie angajaţii. Exerciţiul puterii şi al controlului este o probă spirituală. Ce face cineva când se trezeşte cu puterea în mână? Cum reacţionează faţă de greşelile angajaţilor? Cum reuşeşte, până la urmă, să îi facă să lucreze – căci nimeni nu poate fi făcut să lucreze cu forţa, şi câtă vreme nu îi place  ceea ce face va lucra cu lehamite, iar produsul activităţii va fi slab calitativ? Şi cum gestionează provocările, ispitele, falşii devotaţi care nu vor decât să profite?…Întrebări la care se cere nu numai un răspuns, ci şi decizii şi acţiuni. Din aceste răspunsuri se construieşte o organizaţie, piatră cu piatră…astfel încât fiinţa colectivă ajunge până la urmă să fie după chipul şi asemănarea cui o conduce." <<< articol complet>>>
Doctor în sociologie, Universitatea Bucureşti
Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, S.N.S.P.A. Bucureşti, conferenţiar universitar
Coordonator executiv Masterat Comunicare şi Relaţii Publice
 

marți, 20 iulie 2010

O.U.G. nr. 74/ 2010 pentru modificarea unor acte normative din domeniul educaţiei şi cercetării

Având în vedere că situaţia socioeconomică actuală din România necesită reducerea cheltuielilor bugetare, văzând şi priorităţile Guvernului de reformă a administraţiei publice, astfel încât să se pună accent pe eficientizarea activităţii administrative, se impune reorganizarea instituţiilor din subordinea autorităţilor centrale, pentru sporirea eficienţei acestora şi reducerea costurilor de personal şi materiale necesare desfăşurării activităţii acestora.
În vederea respectării angajamentelor internaţionale asumate de România,
întrucât domeniul de acţiune specific Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior şi a Cercetării Ştiinţifice Universitare, Centrului Naţional de Management Programe şi Agenţiei Manageriale de Cercetare Ştiinţifică, Inovare şi Transfer Tehnologic - Politehnica (AMCSIT-Politehnica) este similar,
având în vedere atribuţiile Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în domeniul formării profesionale, pentru eficientizarea actului administrativ şi evitarea paralelismului instituţional este necesara comasarea secretariatului tehnic al Consiliului Naţional de Formare Profesională a Adulţilor cu Agenţia Naţională pentru Calificările din Învăţământul Superior şi Parteneriat cu Mediul Privat.
În temeiul art. 115 alin (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. I
Ordonanţa Guvernului nr. 62/1999 privind înfiinţarea Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior şi a Cercetării Ştiinţifice Universitare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 26 august 1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 150/2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1.La articolul 1, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 1
(1) Se înfiinţează Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării, ca urmare a comasării prin fuziune a Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior şi a Cercetării Ştiinţifice Universitare, Centrului Naţional de Management Programe şi a Agenţiei Manageriale de Cercetare Ştiinţifică, Inovare şi Transfer Tehnologic - Politehnica (AMCSIT - Politehnica)."
2.Articolul 3 va avea următorul cuprins:
"Art. 3
Atribuţiile Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării sunt:
a) asistă Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior, Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior şi alte consilii din subordinea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în aplicarea politicilor elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pe baza propunerilor consiliilor;
b) asigură condiţiile materiale şi financiare necesare organizării competiţiilor pentru granturi, realizează întregul proces operativ pentru selectarea şi auditarea proiectelor şi programelor propuse spre finanţare de către consilii şi sprijină managementul financiar al acestora;
c) întocmeşte documentaţia pentru alocarea resurselor financiare de la bugetul de stat şi din alte venituri pentru finanţarea învăţământului superior şi a cercetării ştiinţifice, dezvoltării şi inovării, în conformitate cu deciziile consiliilor din subordinea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pe baza legislaţiei în vigoare;
d) asigură buna desfăşurare a activităţii curente a consiliilor din subordinea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în relaţiile cu instituţiile de cercetare, dezvoltare, inovare, de învăţământ superior, cu alte organizaţii şi instituţii publice sau private;
e) administrează şi gestionează resursele destinate activităţilor Consiliului Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior şi ale Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior şi ale altor consilii desemnate din minister, în conformitate cu deciziile celor două consilii, în condiţiile legii;
f) conduce în sistem descentralizat, implementează, monitorizează şi evaluează programe şi proiecte de dezvoltare instituţională şi de sistem, precum şi programe şi proiecte de cercetare ştiinţifică, cu finanţare naţională sau internaţională, cu avizul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului;
g) organizează competiţii pentru realizarea obiectivelor programelor pe care le conduce, pe baza unui calendar aprobat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului;
h) elaborează şi/sau definitivează documentaţia necesară pentru desfăşurarea competiţiilor pe programele pe care le conduce, care este supusă aprobării Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului;
i) evaluează şi selectează proiectele în cadrul competiţiilor organizate;
j) contractează şi finanţează proiectele selectate, după aprobarea lor în prealabil de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului;
k) monitorizează şi evaluează modul de derulare a proiectelor contractate;
l) asigură consultanţă şi asistenţă tehnică pentru elaborarea şi conducerea de proiecte la programele interne şi internaţionale de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi stimulare a inovării;
m) gestionează resursele financiare contractate prin programele de profil naţional şi internaţional pe care le conduce;
n) pregăteşte şi perfecţionează resursele umane în domenii de conducere şi execuţie a proiectelor, prin organizarea de sesiuni de pregătire şi de formare continuă;
o) diseminează la nivel naţional şi internaţional informaţiile cu privire la programele pe care le conduce;
p) asigură consultanţă în găsirea de parteneri şi formarea de parteneriate pentru proiecte la programele internaţionale de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi de stimulare a inovării;
q) organizează manifestări tehnico-ştiinţifice, editare-multiplicare, publicitate, precum şi alte servicii în corelare cu obiectul său de activitate;
r) promovează transferul tehnologic şi inovarea în vederea sporirii competitivităţii economiei româneşti;
s) propune şi coordonează programe multidisciplinare şi proiecte de dezvoltare în acord cu priorităţile naţionale şi internaţionale;
ş) atrage, pe baze competitive, resurse financiare din surse naţionale şi internaţionale şi răspunde cererilor de piaţă prin contracte negociate direct cu beneficiarii;
t) gestionează resursele financiare atrase prin programe de profil naţionale şi internaţionale;
ţ) participă la dezvoltarea resurselor umane prin creşterea competenţei profesionale, fiind implicată în procesul de pregătire şi formare continuă a studenţilor, a doctoranzilor şi a altor specialişti;
u) diseminează rezultatele şi cunoştinţele de specialitate la nivel naţional şi internaţional;
v) colaborează cu alte instituţii publice sau private, interne sau internaţionale, inclusiv cu organizaţii profesionale, în vederea îndeplinirii obiectului său de activitate;
x) administrează drepturile de proprietate intelectuală, în conformitate cu legislaţia în vigoare."
3.Articolul 4 va avea următorul cuprins:
"Art. 4
Organizarea, funcţionarea, statul de funcţii şi condiţiile de încadrare ale Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare, aprobat prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului."
4.La articolul 5, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 5
(1) Numărul de posturi aprobat pentru Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării este 120, finanţate din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat."
5.La articolul 5, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
"(3) Pentru efectuarea lucrărilor de evaluare, monitorizare şi audit, Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării are dreptul să utilizeze colaboratori externi, specialişti în domeniu, în calitate de experţi, remuneraţi în condiţiile legii, la propunerea consiliilor din subordinea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului."
6.La articolul 6, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 6
(1) Cheltuielile curente şi de capital ale Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării se asigură din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat."
Art. II
Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 30 august 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1.La articolul 44, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 44
(1) Colegiul consultativ are în componenţă specialişti propuşi de comunităţile ştiinţifice, de ministere, de operatori economici. Structura şi componenţa colegiului consultativ este aprobată prin ordin al conducătorului autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare."
2.La articolul 47, alineatele (2) şi (3) se abrogă.
3.La articolul 47, alineatul (4) va avea următorul cuprins:
"(4) Autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare poate atribui direct Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării conducerea de programe prevăzute în Planul naţional."
Art. III
Legea nr. 132/1999 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Formare Profesională a Adulţilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1.Articolul 12 va avea următorul cuprins:
"Art. 12
(1) Pentru exercitarea atribuţiilor ce îi revin, Consiliul Naţional pentru Formarea Profesională a Adulţilor, care se reorganizează sub denumirea de Consiliul Naţional al Calificărilor şi Formării Profesionale a Adulţilor (CNCFPA), este ajutat de Unitatea Executivă a CNCFPA, structură care se organizează prin comasarea secretariatului tehnic şi Agenţiei Naţionale pentru Calificările din Învăţământul Superior şi Parteneriat cu Mediul Privat, care se desfiinţează.
(2) Numărul de posturi aprobat pentru Unitatea Executivă a CNCFPA este 70, iar salarizarea se face în conformitate cu dispoziţiile legale pentru instituţiile publice centrale."
2.Articolul 13 se abrogă.
3.La articolul 14, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 14
(1) Finanţarea cheltuielilor CNCFPA se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pentru următoarele cheltuieli:
a) cheltuieli de personal;
b) cheltuieli de întreţinere şi funcţionare şi cheltuieli de capital;
c) indemnizaţiile preşedintelui şi ale membrilor CNCFPA;
d) cheltuieli de transport, diurnă şi cazare, în ţară şi în străinătate, pentru membrii CNCFPA şi pentru personalul unităţii executive a acestuia."
4.La articolul 14, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
"(3) Finanţarea cheltuielilor pentru plata indemnizaţiilor membrilor comisiilor de autorizare judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi ale specialiştilor pe domenii ocupaţionale, folosiţi de aceste comisii, cheltuielile pentru funcţionarea comisiilor de autorizare, cheltuielile cu salarizarea personalului unităţii executive, cheltuielile materiale pentru servicii şi cheltuielile de capital se efectuează din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului."
Art. IV
Organizarea, funcţionarea şi mecanismele procedurale specifice Unităţii Executive a CNCFPA se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. V
(1)Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării se substituie în toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din acte administrative, contracte, convenţii, înţelegeri, protocoale, memorandumuri, acorduri, litigii şi din orice alte acte care produc efecte juridice ale instituţiilor publice care se desfiinţează.
(2)Structurile de personal, patrimoniul aferent, precum şi celelalte drepturi şi obligaţii ce decurg din aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă se preiau pe bază de protocol de predare-preluare, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(3)Încadrarea personalului în numărul de posturi aprobat şi pe noile funcţii aferente, de la instituţiile din subordinea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, se realizează în termen de maximum 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, cu respectarea regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de funcţii.
Art. VI
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 983/1999 privind înfiinţarea Agenţiei Manageriale de Cercetare Ştiinţifică, Inovare şi Transfer Tehnologic - Politehnica (AMCSIT - Politehnica), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 30 noiembrie 1999, cu modificările ulterioare, şi Hotărârea Guvernului nr. 1.264/2004 privind organizarea şi funcţionarea Centrului Naţional de Management Programe, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 776 din 25 august 2004.
Art. VII
(1)Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să introducă modificările ce decurg din prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi bugetului Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, la propunerea ordonatorilor principali de credite.
(2)Se autorizează Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale să detalieze modificările prevăzute la alin. (1) în bugetele lor şi în anexele la acestea şi să le comunice Ministerului Finanţelor Publice.
(3)Până la introducerea modificărilor prevăzute la alin. (1), finanţarea cheltuielilor instituţiilor publice reorganizate se asigură din bugetele ordonatorilor principali de credite din care au fost finanţate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
-****-

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 448 din data de 1 iulie 2010