De câtă forță, sacrificiu, demnitate, conștiință și luciditate este nevoie pentru a putea schimba un sistem tocmai cu oamenii care sunt rezultatul lui?


miercuri, 7 ianuarie 2009

Se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante în sistemul bugetar. Cum rămâne cu învăţământul?

La întâlnirea cu ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, profesorii i-au smuls promisiunea că Ordonanţa 230/2008, care interzice pensionarilor să mai lucreze la stat, nu se va aplica şi în învăţământ.
„Avem norocul că în O.U.G. se dă un termen de graţie de 15 zile până când să fie pusă în aplicare. Iar doamna ministru ne-a spus că în următoarea şedinţă de Guvern va ridica această problemă şi o să-i explice premierului că trebuie să scoată domeniul educaţiei din ordonanţă. Sunt 6.000 de posturi afectate, dar pensionari sunt mai mulţi“, spune Gheorghe Isvoranu, preşedintele „Spiru Haret“.
O altă ordonanţă criticată de sindicalişti este cea prin care s-a suspendat ocuparea prin concurs/examen a posturilor vacante (vezi mai jos O.U.G. 223/2008 - n.n.). Ministrul Educaţiei le-a găsit soluţia, spun liderii sindicali: „Va atenţiona Guvernul şi ne vom putea prevala de Statutul cadrului didactic sau de «posturi vacante», pentru că sunt mii de posturi ocupate cu suplinitori şi ar însemna că nu mai scoatem (la concurs - n.r.) nici un post la primăvară şi să-i trimitem pe copii acasă“, spune Isvoranu.
Legat de creşterea salariilor profesorilor, ministrul Educaţiei a declarat că majorarea va fi cuprinsă în proiectul de buget, apreciind însă... (continuarea aici)

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 223 din 30 decembrie 2008 privind unele măsuri de reducere a unor cheltuieli bugetare
Luând în considerare presiunile şi riscurile determinate de evoluţiile economice interne şi externe, necesitatea susţinerii creşterii economice şi reducerii inflaţiei, precum şi asigurarea cu prioritate a sumelor destinate finanţării proiectelor de infrastructură şi a cofinanţării proiectelor finanţate din fonduri europene şi a contribuţiei României la bugetul comunitar,
având în vedere opiniile şi recomandările Comisiei Europene, dar şi ale agenţiilor de rating efectuate cu ocazia evaluărilor periodice,
rezultă că pentru evitarea riscurilor semnalate este necesară adoptarea unei politici de restrângere a cheltuielilor bugetare.
Întrucât toate acestea vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. 1
(1)Până la data de 31 decembrie 2009 se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, inclusiv a posturilor scoase la concurs sau examen, dar a căror procedură de ocupare nu s-a finalizat, din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare şi de subordonare a acestora.
(2)Se exceptează de la prevederile alin. (1) ocuparea posturilor unice ale căror atribuţii specifice nu se regăsesc la celelalte posturi din cadrul structurii organizatorice a autorităţilor şi instituţiilor publice.
(3)La propunerea ordonatorilor principali de credite, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice şi al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, numai în cazuri temeinic justificate, Guvernul poate aproba exceptarea de la prevederile alin. (1).
(4)Ocuparea prin concurs sau examen a posturilor prevăzute la alin. (2) şi alin. (3) se va face, în condiţiile legii, pe răspunderea ordonatorilor principali de credite.

Art. 2
(1)Ordonatorii principali de credite ai autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare şi de subordonare a acestora, au obligaţia să prevadă în proiectul de buget pe anul 2009 cheltuieli pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii cu cel puţin 15% mai mici decât cele aprobate pentru anul 2008 pentru această natură de cheltuieli.
(2)Ordonatorii principali de credite prevăzuţi la alin. (1) au obligaţia să prevadă în proiectul de buget pentru anul 2009 cheltuieli pentru achiziţionarea de mobilier, aparatură birotică, maşini şi echipamente cu 50% mai mici decât cele aprobate pentru anul 2008 pentru această natură de cheltuieli.
(3)În cazuri temeinic justificate şi în limita cheltuielilor bugetare aprobate, ordonatorii de credite pot efectua achiziţii de bunuri peste limita de 50% prevăzută la alin. (2), cu avizul prealabil al Ministerului Finanţelor Publice.

Art. 3
Se exceptează de la prevederile art. 1 şi 2 structurile, autorităţile şi instituţiile publice nou-înfiinţate în luna decembrie 2008 şi în anul 2009.

Art. 4
(1)Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată acordate în anul 2008 prin hotărâri ale Guvernului bugetelor locale pentru acoperirea unor cheltuieli curente şi de capital rămase neutilizate la finele anului se restituie la bugetul de stat.
(2)Regularizarea cu bugetul de stat a sumelor prevăzute la alin. (1) se realizează până la data de 8 ianuarie 2009.
-****-

PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Pogea
Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,
Marian Sârbu
Ministrul administraţiei şi internelor,
Gabriel Oprea


Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 899 din data de 31 decembrie 2008