"Ecaterina Andronescu ar trebui să fie preocupată de reconstrucţia învăţământului, nu de prigonirea absolvenţilor anumitor instituţii de învăţământ superior. A uitat umilinţa suferită într-un scandal anterior cu Universitatea Româno-Americană? Se pare că are memorie scurtă, altfel nu ar fi recidivat" - spune într-un articol, prietenul Agnosticus.
Evident, îi dau dreptate. Fără a fi de acord vreodată că Universitatea Spiru Haret sau orice altă instituţie de învăţământ ar putea funcţiona în afara legii, dacă lucrul acesta este dovedit în faţa unei instanţe sau a altei autorităţi legale.
Ceea ce vreau să spun însă este faptul că doamna Kati nu poate fi preocupată de nimic. Nici nu ştiu ce vrea această doamnă ministru. Aşa cum nu ştie, probabil, nici dumneaei. Cred că Ecaterina Andronescu nu poate să-şi doreasacă altceva decât ceea ce îşi doreşte partidul.
E clar acum pentru toată lumea că nu exista un ministru mai nepotrivit pentru educaţie decât Kati Andronescu. Dar, în acelaşi timp, nu exista un ministru de pus la Educaţie mai potrivit pentru P.S.D. Un ministru de plastilină. Fără strategie, fără personalitate şi consiliată execrabil, în general, ministrul Educaţiei gafează şi în chestiunea Spiru Haret. Deciziile"curoajoase" şi încercările de a-şi personaliza mandatul s-au dovedit pentru doamna Andronescu fie controversate, fie producătoare de panică şi dezordine, fie retractabile, fie inutile. Asta dovedeşte o crasă lipsă de cunoaştere a problemelor din sistemul educaţional. Cum spuneam, probabil că doamna ministru este sabotată (intenţionat sau nu) şi de incompetenţa "specialiştilor" din interiorul ministerului. Unii dintre ei, flexibili ca trestia, "înmormântaţi" în funcţii, indiferent de regimul politic, alţii aduşi peste noapte de ministru sau impuşi de partid. Primii, dezinteresaţi de orice evoluţie. Ceilalţi, probabil, incapabili de aşa ceva.
Ecaterina Andronescu ar trebui să fie preocupată de reconstrucţia învăţământului. Şi să nu uite! Dar să se uite. În jur. Să se uite bine în jur, pe sine şi partidul, dacă interesele educaţiei o cer.