De câtă forță, sacrificiu, demnitate, conștiință și luciditate este nevoie pentru a putea schimba un sistem tocmai cu oamenii care sunt rezultatul lui?


Abonează-te la sinvlex și pe Facebook !

duminică, 26 iulie 2009

Et in Arcadia ego

Moto: "Înţeleg că domnul Geoană, lucrând la Dăbuleni şi fiind şef peste bostănărie, nu peste Senatul României, nu are nicio responsabilitate pentru întârzierea dosarelor în Parlament".
***
În copilărie mi-am petrecut mare parte din vacanţele de vară la bostănărie. Precum domnul Geoană, bunicul din partea mamei era şef peste bostănărie. Nea Costică (aşa-i spuneau consătenii) a avut grijă ani de-a rândul de bostănăria C.A.P.-ului. Evident, nu de unul singur, dar bunicul era un fel de lider informal al bostangiilor. Faptul că, an de an, preşedintele C.A.P.-ului îl punea în capul listei celor care urmau să se ocupe "în acord global" de bostănărie era, totuşi, un fel de recunoaştere oficială a competenţelor în domeniu.
În vremurile acelea, pepenii se cultivau după plan. O bostănărie se întindea pe hectare întregi. În ochii mei de piticanie, bostana era un fel de junglă misterioasă. De la jumătatea lunii iulie începeam, împreună cu ceilalţi nepoţi de bostangii, aventura. Porneam în cautarea primului pepene copt. Începea lupta cu vrejurile, cu pălămida şi ştirul care ne pişca spinările înnegrite de arşiţa verilor dobrogene. Învăţasem de la bunicul cum trebuie să sune un pepene copt. Apoi venea vremea vânării monstrului, adică pepenele ăl mai mare, lubeniţa uriaşă, care părea an de an tot mai "fioroasă", tot mai greu de găsit. Odată capturat, monstrul era "sacrificat" sub ochii noştri, ai copiilor, după o tehnică specială. Inima "fiarei", adică miezul lubeniţei, partea cea mai dulce şi cea mai aromată ne era împărţită frăţeşte.
Totul se întâmpla la "sediul" principal al bostănăriei. Ăsta era foişorul de pază, o construcţie fascinantă din bârne, scândură, baloţi de paie şi folie de plastic, un P+1 dotat cu toate cele necesare supravieţuirii, inclusiv cu loc de dormit şi un aparat de radio Milcov, cu baterii. Pentru mine acela era acoperişul lumii...
***
Sunt nopţi în care visez că mă urc în foişorul de pază al bostănăriei. Iar bunicul îmi arată în depărtare, undeva, printre copacii din sat, acoperişul de olană al casei noastre.
Spaţiere de la stânga la dreapta

Niciun comentariu: