Tot mai mulţi economişti spun că există posibilitatea, deloc îndepărtată, ca România să ajungă în incapacitate de plată. Aceasta ar însemna, printre altele, că statul nu va mai fi capabil să asigure plata salariilor bugetarilor şi a pensiilor. Când vorbim despre bugetari, vorbim, implicit, şi despre salariaţii din învăţământ. Când vorbim despre salariaţii din învăţământ, nu avem cum să nu aducem vorba şi despre sindicate. O dimninuare a salariilor personalului din învăţământ sau chiar imposibilitatea acordării acestora va avea consecinţe deosebit de grave şi pentru organizaţiile sindicale. Pentru că, într-o asemenea situaţie, cotizaţia către sindicate se va micşora dramatic sau, în lipsa salariilor, nu va mai fi virată deloc. Prin urmare, acum, când încă se mai poate, organizaţiile sindicale ar trebui să-şi elaboreze şi să aplice planuri de economisire. Cheltuielile trebuie reduse, contractele cu partenerii trebuie renegociate, extravaganţele (nu puţine) trebuie eliminate. E posibil să vină vremea ca sindicatele din învăţământ să dea proba valorii lor intrinseci. La fel, liderii acestora. E posibil să vină o perioadă în care sindicatele care nu şi-au gestionat atent şi cu înţelepciune bugetele să se prăbuşească efectiv din punct de vedere financiar; să dispară.Nu întâmplător am deschis această discuţie. Mă uit în jur şi observ că unii fie au dat in orbul găinilor, fie şi-au pierdut discernământul, fie ştiu exact ce fac - pe principiul "după mine potopul." Nu prea mai e vremea investiţiilor sindicale în proiecte megalomanice, menite doar să satisfacă orgoliul stupid al unor lideri. Sau, mai corect, apetitul unora pentru "comisioane" din contracte supraevaluate, încheiate pe banii membrilor de sindicat. Gata cu japca! Banii membrilor de sindicat trebuie drămuiţi. În perspectiva vremurilor dificile care se anunţă, fondurile sindicatelor trebuie păstrate pentru membrii de sindicat cu probleme sociale, medicale, pentru crearea de facilităţi etc. Principiul solidarităţii, aflat la baza încasării şi distribuirii cotizaţiei sindicale trebuie avut în vedere acum, mai mult ca oricând. Fără bani, fără forţa financiară necesară susţinerii unor acţiuni şi demersuri de amploare, organizaţiile sindicale vor ieşi din "jocul" dialogului social. Iar membrii de sindicat vor rămâne şi "bătuţi", şi cu banii luaţi.
Altfel, în loc să ne îngenunchieze criza financiară, ne va distruge criza de personalitate (şi e doar un eufemism) a vreunui preşedinte de sindicat, care se crede director de Bancorex sau şef de F.N.I. Eu zic că a venit vremea să nu mai dormim aşa de liniştiţi. Cine are urechi de auzit, să audă ! Cine poate citi printre rânduri, să vorbească !
