Azi e o zi obişnuită. Azi nu e ziua zero. Nici pentru noi, nici pentru coaliţie. Azi e 2 septembrie 2009 şi-atât. Undeva plouă, altundeva e soare. Aici, cineva se naşte, dincolo, cineva moare. Azi e o zi obişnuită. Coaliţia va merge înainte până după prezidenţiale şi, poate, mai departe, indiferent ce varianta a codului educaţiei va fi scoasă la mezat. Azi e o zi obişnuită. Să nu ne punem în ea mai multe speranţe decât ne-am pus în cea de ieri sau ne vom pune în cea de mâine. Doar nu credeţi că ăstora le pasă de educaţie şi codul educaţie ! Doar nu credeţi că le pasă de noi! Totul e doar un pretext. Un pretext pentru ca ei să-şi justifice existenţa, indemnizaţiile, funcţiile, sinecurile, partidele.
Lor, ăstora care se scuipă în fiecare zi la TV, pentru ca mai apoi să-şi lingă reciproc flegmele în numele vreunei frăţii de afaceri cu statul, nu le pasă. Pentru ei, noi suntem un zero. Nu vă puneţi, oameni buni, prea multe speranţe în ziua de azi, chiar de blestematul ăsta de cod va fi adoptat sau nu. Nu vă puneţi prea multe speranţe în ziua de azi, căci mâine îl vor modifica prin ordonanţă de urgenţă. Poimâine îl vor abroga şi vor face altul. Mai mare, mai frumos, mai gros, mai găunos. Doar nu credeţi că le pasă de noi. Azi e 2 septembrie; şi nu e ziua zero nici pentru ei, nici pentru noi. Zero suntem noi; în ochii lor bulbucaţi şi în mintea lor rătăcită.
***
Într-o zi, care va fi una obişnuită, precum cea de azi, 2 septembrie 2009, noi, noi toţi vom conştientiza că matematica n-ar există fără zero. Şi nici toate socotelile lor. Tare mi-aş dori ca ziua aceea să fie mâine !
