sursa: www.gov.ro
Declaraţia de presă susţinută de primul-ministru Emil Boc, la finalul şedinţei de Guvern
Am încheiat şedinţa de guvern şi o să vă prezint câteva concluzii, urmând ca, în continuare, colega mea să vă răspundă la restul întrebărilor. Guvernul a decis să îşi asume răspunderea în faţa parlamentului pe trei proiecte de lege. Proiectele cu privire la care guvernul îşi va asuma răspunderea sunt următoarele: 1) proiectul de lege privind educaţia naţională; 2) proiectul de lege privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice; 3) proiectul de lege privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea Acordului-cadru cu Comisia Europeană şi FMI. Câteva cuvinte despre fiecare proiect de lege.
Proiectul de lege privind educaţia naţională.
Proiectul de lege privind educaţia naţională.
Încă din start vreau să fac precizarea că acest proiect de lege privind educaţia naţională are ca punct de plecare Pactul Naţional pentru Educaţie, aşa cum este el precizat în programul de guvernare, şi strategia, educaţia şi cercetarea pentru societatea cunoaşterii, elaborată (această strategie), în baza Pactului, de către Comisia Miclea şi care face parte din programul de guvernare. Principalele axe care au fost preluate din programul de guvernare, din Pactul Naţional pentru Educaţie şi din Strategia "Educaţie şi Cercetare pentru Societatea Cunoaşterii" sunt următoarele: în învăţământul preuniversitar şi educaţia permanentă, în primul rând, învăţământul obligatoriu este de zece clase, dar avem şi obligativitatea grupei pregătitoare. În al doilea rând, curriculumul este centrat pe cele opt competenţe /cheie/ agreate la nivelul UE, ce practic vor schimba din temelii modul în care vor învăţa copiii noştri din manualele, care vor fi axate nu pe aspecte cantitative, ci pe aspecte calitative, să înveţe cum să înveţe, să li se dezvolte spiritul creativ, să nu mai fie doar o masă amorfă care trebuie să recepteze informaţii cantitative, ci, dimpotrivă, învăţământul să îi formeze pentru viaţă şi să îi pregătească cu abilităţi de comunicare, cu abilităţi digitale, specifice secolului în care trăim şi, nu în ultimul rând, cu spirit de iniţiativă şi antreprenoriat, cu creativitate şi imaginţie şi mai puţin accent pe ceea ce avem acum, şi anume cât mai multă informaţie, cât mai mult material pentru a toci, aşa cum eram obişnuiţi să spunem. Acum avem bibliotecă virtuală, putem lua de pe internet informaţiile. Important este să ne formăm şi să formăm copiii noştri ca şi oameni şi să îi învăţăm cu deprinderile specifice societăţii în care trăim.
Trei, aplicarea principiului: finanţarea urmează elevul şi pentru învăţământul privat, nu numai pentru cel de stat. Statul susţine calitatea educaţiei, indiferent de tipul de capital al furnizorului de educaţie. În al patrulea rând, schema de finanţare a învăţământului preuniversitar este modernă şi eficientă şi are la bază trei tipuri de finanţare: a) finanţarea de bază, în funcţie de costuri standard per elev sau preşcolar; b) finanţarea complementară, pentru investiţii şi c) finanţarea suplimentară pentru premierea şcolilor, inclusiv sau de performanţă.
În al cincilea rând, constituirea bibliotecii şcolare virtuale, prin care toţi elevii vor avea acces la toate resursele de învăţare în format digital. În al şaselea rând, evaluarea prin teste de tip internaţional. În al şaptea rând, evaluarea după fiecare ciclu curricular, pentru stabilirea planurilor individualizate de învăţare, adică, de la grădiniţă şi continuând cu învăţământul gimnazial şi secundar, părintele va primi în permanenţă un raport cu privire la evoluţia educaţională a copilului. Acest portofoliu educaţional va urmări copilul pe toată perioada de învăţare, vom putea să corectăm şi vom putea să îl îndrumăm spre cea mai bună profesie pe care o poate avea, vom putea să îi corectăm din timp eventualele lacune pe care le are. Punem accentul pe aspectul formativ al educaţiei copilului, adică nu ne interesează doar să reproducă, cum este acum, nişte informaţii, ci ne interesează să vedem formarea lui în timp şi, unde are probleme, să îl ajutăm pentru a le putea corecta. În al optulea rând, aşa cum spuneam, introducerea portofoliului de educaţie permanentă. În al noulea rând, constituirea şi competenţele consiliului de administrare a şcolilor au fost astfel concepute astfel încât să asigure eficienţa conducerii şcolilor. În al zecelea rând, constituirea consorţiilor şcolare pentru a facilita mobilitatea cadrelor didactice în cadrul sistemului de învăţământ şi a le proteja de impactul declinului demografic. În al unsprezecelea rând, alocarea a 7% din PIB pentru educaţie la toate nivelurile, asta înseamnă şi învăţământul preuniversitar, dar şi cercetarea. 6% pentru învăţământ, 1% pentru cercetare, deci în total 7%. Doisprezece: mecansime de recunoaştere a învăţării nonformale şi informală. Treisprezece: accentul pus pe educaţia timpurie, şi aici amintesc obligativitatea grupei pregătitoare, înfiinţare centrelor de resurse pentru părinţi în cadrul grădiniţelor, evaluarea formativă comprehensivă. În al paisprezecelea rând, stimularea educaţiei permanente. În al cincisprezecelea rând, utilizarea unui post public TV şi a unui post public de radio pentru educaţia permanentă. În al şaisprezecelea rând, stabilirea bazei legale pentru Programul "Şcoală după şcoală". În al şaptesprezecelea rând, depolitizarea directorilor de şcoli. În al optisprezecelea rând, curriculumul la decizia şcolii este de 20% în învăţământul preuniversitar. Asta ce înseamnă? Că 20% din ce vor învăţa copiii noştri se va stabili la nivel local de către şcoală, consiliu de administraţie, comunitatea economică, consiliul local, adică toţi cei care cunosc cel mai bine particularităţile locului şi de ce specialişti au nevoie să formeze în comunitatea respectivă. 60% este curriculum naţional, 20% curriculum opţional, adică dintr-o listă de materii se aleg un număr, iar 20% rămâne la decizia şcolii. Este un pas extrem de important şi pe această descentralizare a ceea ce vor învăţa copiii noştri, şi să fie mult mai aplicat, şi care să ţină cont de nevoile copiilor, de nevoile şcolii, de nevoile comunităţii, de nevoile noastre, ale tuturor.
În privinţa învăţământului superior au fost preluate în Legea educaţiei naţionale, din Pact şi Strategie, aşa cum am menţionat, următoarele lucruri cel puţin: 1) diferenţierea universităţilor în patru categorii; 2) creşterea autonomiei universitare, prin împuternicirea Senatului, să se stabilească structura internă a universităţilor; 3) înfiinţarea Registrului Matricial unic, care este o bază de date electronică, cu toţi studenţii, de la toate universităţile acreditate, care face transparent traseul lor educaţional şi împiedică falsificarea diplomelor; 4) finanţarea multianuală pe cicluri de studii; 5) constituirea Codului Naţional al Calificărilor; 6) sistem de împrumuturi pentru studenţi; 7) încurajarea cercetării ştiinţifice universitare, de exemplu, 30% din valoarea grant-ului de cercetare obţinut prin competiţie, acordat în momentul semnării contractului şi nu se modifică cuantumul regiei, pe parcursul derulării grant-ului; 8) definirea răspunderii publice a un iversităţilor şi penalizările asociate, dacă se face abuz de autonomie şi se încalcă răspunderea publică. Adică aici am pus sancţiuni precise pentru ceea ce înseamnă depăşirea limitelor autonomiei universitare, mergând de la suspendarea rectorului până la desfiinţarea universităţii. Adică chestiuni precise şi punctuale şi care vor scoate definitiv din practica românească genul de activităţi "Spiru Haret", care au dat şi dau încă atâtea bătăi de cap multor studenţi, părinţi şi cadre didactice. În al nouălea rând, elaborarea Codului de Etică, raportul anual al rectorului privind repectarea eticii şi anularea concursurilor obţinute prin plagiat sau pe bază de incompatibilităţi. Este foarte clar că oricine a realizat un plagiat îşi pierde titlul universitar, indiferent în ce fază se află şi pe ce post există, iar în acelaşi timp există un raport anual al rectorului cu privire la starea universităţii şi modul în care etica universitară este respectată. În al zecelea rând, ierarhizarea programelor de studiu. În al unsprezecelea rând, implementarea opţională, la nivel de cartă, a sistemului managerial în conducerea universităţilor. Asta ce înseamnă? Că senatele universităţilor, prin cartă, vor putea decide ce tip de conducere universitară promovează: sistemul colegial sau sistemul managerial. În al doisprezecelea rând, se înfiinţează un sistem de indicatori statistici, prin care se monitorizează permanent starea învăţământului superior. În al treisprezecelea rând, se elimină condiţiile de vechime pentru ocuparea poziţiilor didactice în învăţământul superior, pentru cei care provin din învăţământul superior. Cu alte cuvinte, nu va mai exista o condiţie de vechime pentru a ajunge lector, conferenţiar universitar sau profesor universitar. Criteriile care vor prevala vor fi cele care vor ţine cont exclusiv de performanţa academică, de capacitatea de a produce lucrări ştiinţifice, de capacitatea de a avea recunoaştere internă şi internaţională, indiferent de vârsta pe care o ai. Vechimea în funcţie nu mai este un criteriu absolut, de care să depindă promovarea unei persoane. Este o mutaţie iarăşi substanţială, fundamentală, în ceea ce înseamnă evoluţia învăţământului superior românesc. Adică un om competent nu va trebui să aştepte să treacă anii fizici pentru a ajunge în vârful ierarhiei universitare, după cum simpla trecerea timpului nu va conduce la obţinerea unui titlu universitar. Vei obţine un titlu universitar dacă ai performanţă academică şi ştiinţifică, pentru că asta înseamnă, în ultimă instanţă, să faci învăţământ superior. Şi acest lucru va schimba, repet, din temelii învăţământul superior din România. În al paisprezecelea rând, o persoană nu poate ocupa de rector sau decan mai mult de două mandate, punct, fără alte completări, fără alte adăogiri, aşa cum au existat până acum. Vârsta legală de pensionare în învăţământul universitar este cea potrivit legii, iar profesorii universitari şi profesorii universitari conducători de doctorat pot să continue activitatea maxim până la vârsta de 70 ani, dar cu aprobarea anuală a Senatului universităţii, în funcţie de performanţa academică şi evident de resursele financiare pe care universitatea le are la dispoziţie. Sunt câteva - repet - dintre prevederile pe care le-am avut în vedere şi pe care le-am trecut. Evident, Legea educaţiei naţionale cuprinde şi multe alte aspecte, la care voi face referire în zilele următoare.
În privinţa celui de-al doilea proiect de lege, şi care se referă la Legea salarizării unice, pot să vă spun că - şi în cazul acestui proiect de lege, ca şi în cazul proiectului care vizează Legea educaţiei naţionale, s-au formulat foarte multe amendamente în cadrul şedinţei de guvern şi care vor fi incluse în proiectul ce va fi înaintat Parlamentului, în vederea asumării răspunderii. În privinţa Legii salarizării unice, aş vrea doar să subliniez două lucruri. În primul rând, că nu vom mai avea 39 de legi ale salarizării personalului bugetar din România, ci vom avea o singură lege, corectă şi care elimină discrepanţele şi privilegiile din sistem. În al doilea rând, raportul dintre cel mai mic şi cel mai mare salariu este de 1 la 12. Şi, în al treilea rând, poate cel mai important este că nimeni nu pierde din drepturile salariale în plată, nici cei din Justiţie nu pierd, o dată cu aplicarea Legii salarizării unice. Asta ce înseamnă? Că vom avea o creştere mai accelerată a salariilor acelora care se află astăzi la baza piramidei - vorbim aici de profesori, vorbim de medici, de funcţionari publici - şi vom avea de-a face cu o îngheţare la nivel de vârf a drepturilor salariale existente, până când raportul va fi de un 1 la 12 între cel mai mic şi cel mai mare salariu. A fost o formulă pe care am găsit-o în Guvern şi colegii noştri o vor implementa, pe baza amendamentelor depuse. Aşa cum am spus, nimeni să nu piardă din drepturile salariale pe care le are în plată, repet, inclusiv pentru cei care lucrează în sfera Justiţiei (...)
Acest proces de reformă a statului va continua cu promovarea şi a altor proiecte de lege, printre care amintesc în esenţă legea care vizează reforma sistemului de pensii, legea descentralizării şi impunerea standardelor de cost, legea responsabilităţii fiscale şi, evident, adoptarea codurilor de procedură penală şi a codului de procedură civilă, ca o continuare a actualelor coduri adoptate în momentul de faţă şi publicate în Monitorul Oficial.
Trei, aplicarea principiului: finanţarea urmează elevul şi pentru învăţământul privat, nu numai pentru cel de stat. Statul susţine calitatea educaţiei, indiferent de tipul de capital al furnizorului de educaţie. În al patrulea rând, schema de finanţare a învăţământului preuniversitar este modernă şi eficientă şi are la bază trei tipuri de finanţare: a) finanţarea de bază, în funcţie de costuri standard per elev sau preşcolar; b) finanţarea complementară, pentru investiţii şi c) finanţarea suplimentară pentru premierea şcolilor, inclusiv sau de performanţă.
În al cincilea rând, constituirea bibliotecii şcolare virtuale, prin care toţi elevii vor avea acces la toate resursele de învăţare în format digital. În al şaselea rând, evaluarea prin teste de tip internaţional. În al şaptea rând, evaluarea după fiecare ciclu curricular, pentru stabilirea planurilor individualizate de învăţare, adică, de la grădiniţă şi continuând cu învăţământul gimnazial şi secundar, părintele va primi în permanenţă un raport cu privire la evoluţia educaţională a copilului. Acest portofoliu educaţional va urmări copilul pe toată perioada de învăţare, vom putea să corectăm şi vom putea să îl îndrumăm spre cea mai bună profesie pe care o poate avea, vom putea să îi corectăm din timp eventualele lacune pe care le are. Punem accentul pe aspectul formativ al educaţiei copilului, adică nu ne interesează doar să reproducă, cum este acum, nişte informaţii, ci ne interesează să vedem formarea lui în timp şi, unde are probleme, să îl ajutăm pentru a le putea corecta. În al optulea rând, aşa cum spuneam, introducerea portofoliului de educaţie permanentă. În al noulea rând, constituirea şi competenţele consiliului de administrare a şcolilor au fost astfel concepute astfel încât să asigure eficienţa conducerii şcolilor. În al zecelea rând, constituirea consorţiilor şcolare pentru a facilita mobilitatea cadrelor didactice în cadrul sistemului de învăţământ şi a le proteja de impactul declinului demografic. În al unsprezecelea rând, alocarea a 7% din PIB pentru educaţie la toate nivelurile, asta înseamnă şi învăţământul preuniversitar, dar şi cercetarea. 6% pentru învăţământ, 1% pentru cercetare, deci în total 7%. Doisprezece: mecansime de recunoaştere a învăţării nonformale şi informală. Treisprezece: accentul pus pe educaţia timpurie, şi aici amintesc obligativitatea grupei pregătitoare, înfiinţare centrelor de resurse pentru părinţi în cadrul grădiniţelor, evaluarea formativă comprehensivă. În al paisprezecelea rând, stimularea educaţiei permanente. În al cincisprezecelea rând, utilizarea unui post public TV şi a unui post public de radio pentru educaţia permanentă. În al şaisprezecelea rând, stabilirea bazei legale pentru Programul "Şcoală după şcoală". În al şaptesprezecelea rând, depolitizarea directorilor de şcoli. În al optisprezecelea rând, curriculumul la decizia şcolii este de 20% în învăţământul preuniversitar. Asta ce înseamnă? Că 20% din ce vor învăţa copiii noştri se va stabili la nivel local de către şcoală, consiliu de administraţie, comunitatea economică, consiliul local, adică toţi cei care cunosc cel mai bine particularităţile locului şi de ce specialişti au nevoie să formeze în comunitatea respectivă. 60% este curriculum naţional, 20% curriculum opţional, adică dintr-o listă de materii se aleg un număr, iar 20% rămâne la decizia şcolii. Este un pas extrem de important şi pe această descentralizare a ceea ce vor învăţa copiii noştri, şi să fie mult mai aplicat, şi care să ţină cont de nevoile copiilor, de nevoile şcolii, de nevoile comunităţii, de nevoile noastre, ale tuturor.
În privinţa învăţământului superior au fost preluate în Legea educaţiei naţionale, din Pact şi Strategie, aşa cum am menţionat, următoarele lucruri cel puţin: 1) diferenţierea universităţilor în patru categorii; 2) creşterea autonomiei universitare, prin împuternicirea Senatului, să se stabilească structura internă a universităţilor; 3) înfiinţarea Registrului Matricial unic, care este o bază de date electronică, cu toţi studenţii, de la toate universităţile acreditate, care face transparent traseul lor educaţional şi împiedică falsificarea diplomelor; 4) finanţarea multianuală pe cicluri de studii; 5) constituirea Codului Naţional al Calificărilor; 6) sistem de împrumuturi pentru studenţi; 7) încurajarea cercetării ştiinţifice universitare, de exemplu, 30% din valoarea grant-ului de cercetare obţinut prin competiţie, acordat în momentul semnării contractului şi nu se modifică cuantumul regiei, pe parcursul derulării grant-ului; 8) definirea răspunderii publice a un iversităţilor şi penalizările asociate, dacă se face abuz de autonomie şi se încalcă răspunderea publică. Adică aici am pus sancţiuni precise pentru ceea ce înseamnă depăşirea limitelor autonomiei universitare, mergând de la suspendarea rectorului până la desfiinţarea universităţii. Adică chestiuni precise şi punctuale şi care vor scoate definitiv din practica românească genul de activităţi "Spiru Haret", care au dat şi dau încă atâtea bătăi de cap multor studenţi, părinţi şi cadre didactice. În al nouălea rând, elaborarea Codului de Etică, raportul anual al rectorului privind repectarea eticii şi anularea concursurilor obţinute prin plagiat sau pe bază de incompatibilităţi. Este foarte clar că oricine a realizat un plagiat îşi pierde titlul universitar, indiferent în ce fază se află şi pe ce post există, iar în acelaşi timp există un raport anual al rectorului cu privire la starea universităţii şi modul în care etica universitară este respectată. În al zecelea rând, ierarhizarea programelor de studiu. În al unsprezecelea rând, implementarea opţională, la nivel de cartă, a sistemului managerial în conducerea universităţilor. Asta ce înseamnă? Că senatele universităţilor, prin cartă, vor putea decide ce tip de conducere universitară promovează: sistemul colegial sau sistemul managerial. În al doisprezecelea rând, se înfiinţează un sistem de indicatori statistici, prin care se monitorizează permanent starea învăţământului superior. În al treisprezecelea rând, se elimină condiţiile de vechime pentru ocuparea poziţiilor didactice în învăţământul superior, pentru cei care provin din învăţământul superior. Cu alte cuvinte, nu va mai exista o condiţie de vechime pentru a ajunge lector, conferenţiar universitar sau profesor universitar. Criteriile care vor prevala vor fi cele care vor ţine cont exclusiv de performanţa academică, de capacitatea de a produce lucrări ştiinţifice, de capacitatea de a avea recunoaştere internă şi internaţională, indiferent de vârsta pe care o ai. Vechimea în funcţie nu mai este un criteriu absolut, de care să depindă promovarea unei persoane. Este o mutaţie iarăşi substanţială, fundamentală, în ceea ce înseamnă evoluţia învăţământului superior românesc. Adică un om competent nu va trebui să aştepte să treacă anii fizici pentru a ajunge în vârful ierarhiei universitare, după cum simpla trecerea timpului nu va conduce la obţinerea unui titlu universitar. Vei obţine un titlu universitar dacă ai performanţă academică şi ştiinţifică, pentru că asta înseamnă, în ultimă instanţă, să faci învăţământ superior. Şi acest lucru va schimba, repet, din temelii învăţământul superior din România. În al paisprezecelea rând, o persoană nu poate ocupa de rector sau decan mai mult de două mandate, punct, fără alte completări, fără alte adăogiri, aşa cum au existat până acum. Vârsta legală de pensionare în învăţământul universitar este cea potrivit legii, iar profesorii universitari şi profesorii universitari conducători de doctorat pot să continue activitatea maxim până la vârsta de 70 ani, dar cu aprobarea anuală a Senatului universităţii, în funcţie de performanţa academică şi evident de resursele financiare pe care universitatea le are la dispoziţie. Sunt câteva - repet - dintre prevederile pe care le-am avut în vedere şi pe care le-am trecut. Evident, Legea educaţiei naţionale cuprinde şi multe alte aspecte, la care voi face referire în zilele următoare.
În privinţa celui de-al doilea proiect de lege, şi care se referă la Legea salarizării unice, pot să vă spun că - şi în cazul acestui proiect de lege, ca şi în cazul proiectului care vizează Legea educaţiei naţionale, s-au formulat foarte multe amendamente în cadrul şedinţei de guvern şi care vor fi incluse în proiectul ce va fi înaintat Parlamentului, în vederea asumării răspunderii. În privinţa Legii salarizării unice, aş vrea doar să subliniez două lucruri. În primul rând, că nu vom mai avea 39 de legi ale salarizării personalului bugetar din România, ci vom avea o singură lege, corectă şi care elimină discrepanţele şi privilegiile din sistem. În al doilea rând, raportul dintre cel mai mic şi cel mai mare salariu este de 1 la 12. Şi, în al treilea rând, poate cel mai important este că nimeni nu pierde din drepturile salariale în plată, nici cei din Justiţie nu pierd, o dată cu aplicarea Legii salarizării unice. Asta ce înseamnă? Că vom avea o creştere mai accelerată a salariilor acelora care se află astăzi la baza piramidei - vorbim aici de profesori, vorbim de medici, de funcţionari publici - şi vom avea de-a face cu o îngheţare la nivel de vârf a drepturilor salariale existente, până când raportul va fi de un 1 la 12 între cel mai mic şi cel mai mare salariu. A fost o formulă pe care am găsit-o în Guvern şi colegii noştri o vor implementa, pe baza amendamentelor depuse. Aşa cum am spus, nimeni să nu piardă din drepturile salariale pe care le are în plată, repet, inclusiv pentru cei care lucrează în sfera Justiţiei (...)
Acest proces de reformă a statului va continua cu promovarea şi a altor proiecte de lege, printre care amintesc în esenţă legea care vizează reforma sistemului de pensii, legea descentralizării şi impunerea standardelor de cost, legea responsabilităţii fiscale şi, evident, adoptarea codurilor de procedură penală şi a codului de procedură civilă, ca o continuare a actualelor coduri adoptate în momentul de faţă şi publicate în Monitorul Oficial.
