De câtă forță, sacrificiu, demnitate, conștiință și luciditate este nevoie pentru a putea schimba un sistem tocmai cu oamenii care sunt rezultatul lui?


marți, 15 septembrie 2009

Directorul şcolii nu va mai fi membru de partid

Guvernul a aprobat peste 50 de amendamente dintre cele depuse de grupurile parlamentare la proiectul Legii Educaţiei Naţionale, a anunţat Ioana Muntean, purtătorul de cuvânt al Guvernului, la finalul şedinţei de guvern de ieri.

Unul dintre amendamentele acceptate stabileşte finanţarea, de către stat, a grădiniţelor şi învăţământului obligatoriu, clasele I-X, inclusiv pentru instituţiile de învăţământ particulare acreditate, pe principiul „finanţarea urmează preşcolarul sau elevul”.

Un alt amendament se referă la componenţa consiliului de administraţie al şcolii, care va cuprinde o treime cadre didactice, o treime reprezentanţi ai autorităţilor locale şi o treime reprezentanţi ai părinţilor. Consiliul de administraţie al şcolii va alege directorul, ca parte a procesului de descentralizare.

Directorul şcolii nu va putea să facă parte dintr-un partid politic pe durata mandatului, astfel încât „actualii directori care sunt membri de partid au termen 45 de zile pentru a opta între funcţia de director şi cea de membru de partid”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului. În plus, persoanele care ocupă o funcţie de demnitate publică nu pot exercita nici una dintre funcţiile de conducere din cadrul universităţii şi trebuie să aleagă între cele două funcţii.

Potrivit unui alt amendament, proiectele planurilor de şcolarizare pentru toate unităţile de învăţământ din aria geografică proprie vor fi aprobate pe baza unor analize de nevoi, realizate de consiliile locale, în ceea ce priveşte opţiunile elevilor pentru o unitate de învăţământ sau alta, evoluţiile demografice, situaţia spaţiilor de şcolarizare şi a surselor de finanţare.

Programele şcolare vor acoperi maxim 75% din numărul de ore alocat disciplinelor, urmând ca 25% din ore să fie alocat cadrului didactic pentru individualizarea modului de predare, profesorul putând, astfel, să se focalizeze pe elev şi pe nevoile lui de învăţare.

Obligaţia de a frecventa învăţământul obligatoriu de 10 clase, la forma de zi, încetează la 18 ani. În acelaşi timp, pentru copiii şi tinerii capabili de performanţe deosebite vor fi create programe educative care să le respecte particularităţile de învăţare.

Un alt amendament important aprobat  de Guvern se referă la faptul că posturile naţionale publice de radio şi televiziune vor difuza, zilnic, cel puţin 4 ore de emisiuni cu caracter educaţional, a mai anunţat Ioana Muntean.