Premierul Emil Boc se va prezenta, pe 15 septembrie, în Parlament, pentru a anunţa asumarea răspunderii pe cele trei pachete de legi, a anunţat liderul PD-L, Gheorghe Flutur. După şedinţa din Parlament în care Guvernul îşi asumă răspunderea, parlamentarii au la dispoziţie trei zile pentru a depune o moţiune de cenzură. Dacă moţiunea cade, legea este considerată adoptată. În cazul în care moţiunea este adoptată, Guvernul este demis.
Guvernul a transmis Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale proiectul legii de salarizare unitară în sectorul bugetar, vineri, chiar înainte de ultimele discuţii cu sindicatele. Aceasta dovedeşte că Executivul era decis să nu schimbe ceva semnificativ în conţinutul legii sau al anexelor după şedinţa de miercuri, când, conform premierului Emil Boc, au fost acceptate „foarte multe amendamente” din partea ministerelor. Vineri, sâmbătă şi chiar şi duminică au mai avut loc discuţii cu sindicatele, apoi într-un cerc restrâns (premier, miniştrii Muncii, Justiţiei, Educaţiei şi specialişti din Finanţe). Dar prea multe nu s-au mai schimbat faţă de varianta prezentată de ziarul Gândul, în ediţia de sâmbătă-duminică - informează ziarul Gândul.
2. Lege cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice
sursa: www.gov.ro