De curând, un şef (unul dintre ei, că am mai mulţi) a ţinut să-mi reamintească, într-un spaţiu public, faptul că eu, ca simplu salariat, fac parte dintr-un fel de specie inferioară. Din postura mea de Cocoşat de la Notre Dame pe scara evoluţiei profesionale, eu, subordonatul de rahat, târâtura ordinară, jinghimeaua împuţită, ar fi trebuit să înţeleg şi să accept că sunt condamnat a priori să îngurgitez pe nerăsuflate, cu nările fremătânde, augusta duhoarea tabagică a şefului, rotocoalele de fum lansate prin gaura imperialei sale guri, direct în ochii, nasul şi plămânii mei de umil supus. Doar pentru că unul dintre noi e şef, iar celălalt e un "simplu" salariat? Nu ! Drept pentru care am ripostat. În peştera gândirii neanderthaline a unora dintre şefi e prea mult fum. Ca într-o cârciumă. Eu prefer Peştera din Altamira.
P.S.
Orice asemănare cu persoane reale, care s-ar putea recunoaşte în acest text, este pur întâmplătore.
P.S.
Orice asemănare cu persoane reale, care s-ar putea recunoaşte în acest text, este pur întâmplătore.
