După ce a solicitat şi a obţinut în faţa instanţei ieşirea din procesele privind aplicarea legii de majorare a salarilor (după principiul "nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase"), I.S.J. Constanţa acţionează acum în mod subversiv, exercitând presiuni asupra directorilor unităţilor de învăţământ, pentru ca aceştia să formuleze recursuri.
A fost conceput chiar şi un formular standard de recurs. Directorii nu trebuie decât să semneze hârtia şi să o trimită mai departe.
Lăsând la o parte modul în care I.S.J. înţelege să acţioneze (sub pretextul, discutabil, al unor indicaţii privind aplicarea sentinţelor), problema care se ridică este următoarea: cei mai mulţi dintre directorii care au primit ordin să formuleze recurs sunt şi reclamanţi în procesele respective. Şi cum cu toţii au câştigat aceste procese în calitatea lor de reclamanţi şi membri de sindicat, directorii sunt puşi acum în situaţia de a ataca tocmai sentinţele prin care instanţa le-a dat dreptate (adica le-a majorat salariile). Sigur, nu este nimic nelegal în a formula un recurs, e dreptul directorilor să o facă, dar mă întreb cum se vor simţi cei care vor da curs acestui demers (căci nu mă îndoiesc, vor fi destui), impus, în mod iarăşi discutabil, pe linie administrativă şi de partid. Mă întreb, retoric desigur, cu ce drept cere I.S.J. directorilor, pe care i-a lăsat singuri în procese, să se întoarcă împotriva lor înşişi şi a colegilor? Asta după ce, în cadrul proceselor, a clamat descentralizarea şi lipsa oricărei culpe în ceea ce priveşte neaplicarea legii, aruncând vina pe conducerea şcolilor şi pe primării (a se citi întâmpinările depuse de I.S.J.)
Doamnelor şi domnilor directori, a nu se înţelege că ne-ar fi teamă de aceste recursuri, pentru că ele n-au nicio şansă.
A se înţelege doar că, pentru unii dintre dumneavoastră, e momentul unui exerciţiu de solidaritate, de moralitate şi, de ce nu, de rezistenţă.
